Ca sa nu ma duc total nepregatit cu fiu-meu (el e fan, eu nu) la premiera filmului, am vazut primele 6 episoade pe repede inainte.
Bunicele, dar nu intr-atat incat sa devin fan. Era si greu, mai ales dupa Jurassic Park, Independence Day sau Avatar.
Unde mai pui ca parca ma atrage mai mult Star Trek (cred mai repede in teleportare, decat in unii care trag vehicule care leviteaza cu ajutorul unor animale!).
In fine, chestia e ca nu ma caiesc nicio secunda ca am vazut Star Wars: The Force Awakens. De felul meu sunt carcotas, dar filmului astuia nu prea am ce-i reprosa.
Mai jos am sa trec 3 motive pentru care merita sa vezi Star Wars: The Force Awakens.
1. Din punct de vedere vizual, puteti sa uitati de filmele lui Michael Bay, sunt pistol cu apa pe langa Star Wars The Force Awakens. Asta este primul film 3D pe care mi-ar fi greu sa-l revad la televizor.
2. Este filmul SF cu cele mai misto dialoguri. Ca o comparatie, dialogurile din Men in Black sunt la o galaxie distanta. Iar cele din Transformers la doua.
3. Episodul asta poate fi urmarit si de cei care n-au vazut primele 6 episoade. In plus, urmatoarele doua episoade vor fi mult mai greu de inteles fara acesta.
P.S. Motivele sunt pentru cei care nu sunt fani. E logic ca ceilalti n-au nevoie de ele.