De cand eram mica, am tot auzit din gura lui taica-meu proverbul asta, incat in primii ani de scoala mi-l repetam ori de cate ori eram certata ca nu invatasem “Ce te legeni”. Nici tabla inmultirii nu mi-o insusisem prea repede, dar nu faceam doi pasi in casa ca o voce ma intreba din senin “9×6″ sa verifice daca am mai repetat. Ma prinsesem insa ca mereu ma intreaba din cea cu 9 si asa ajunsesem sa raspund perfect oricarei intrebari.

Cu timpul am ajuns in generala si am inceput sa fiu motivata cu tot felul de chestii: ba ca daca iau premiul I imi cumpara bicicleta, aceeasi motivatie care a tinut la frate-meu, ba ca ma trimit la mare cu prietenii, nici gand cand venea vara, ori ca primesc cine stie ce haine. Am crezut cu sfintenie proverbul si in primul an de liceu, in anii urmatori am lasat-o mai moale nefiind prea multa exigenta, iar in anul terminal de liceu am izbucnit. M-am trezit ca nu mai credeam proverbul.

Inainte cu cateva luni de bac, taica-meu incerca sa imi reaminteasca ce imi spusese inca din clasa 1. Si asa am pornit o discutie contradictorie. Incercam sa ii explic ca toti cei pe care ii vede el cu bmwuri pe strada sunt tigani fara nici macar 4 clase, sunt smecheri cu o afacere probabil ilegala, sau inceputa cu spaga, incercam sa ii arat politicieni care nu stiu sa conjuge un verb si au ajuns primari, fata presedintelui care nu poate sa faca pluralul unor substantive, mare vedeta care zice testuri in loc de teste. Si atunci, ce naiba de proverb tampit mai e si asta “Ai carte, ai parte”? Parte de ce? De munca? De stat si muncit pentru cateva sute de lei cu care nu iti poti plati intretinerea? Oameni cu facultati care lucreaza ca soferi pe taxi? Studii superioare pentru muncitori necalificati?

Si mi-am dat seama dintr-o data, dupa toata cearta asta, ca pana la urma proverbul asta e adevarat. Chiar daca stiu ca poate nu o sa am niciodata o casa cu o gradina mare si un hamac in care sa adorm cu o carte in brate, si nici o masina de familie cu 7 locuri, sunt convinsa ca tot ce am invatat pana acum ma face superioara celor cu bmwuri si cu afaceri pe malul marii. Sunt convinsa ca discutiile cu oamenii inteligenti din jurul meu sunt cu multe peste discutiile dintre vedete pe scena inselaciunii. Vreau sa cred ca in cativa ani, sau zeci de ani, si sute daca vom mai apuca, la puterea tarii vor fi tineri care cred in acest proverb, care stiu ca numai invatand si asimiland pot dobandi putere.

Sunt convinsa ca orice om cu carte are parte de tot ce poate fi mai spectaculos pe lumea asta, incepand de la informatie, pana la sentimentul cunoasterii si al iubirii de frumos. Timpul trece, faima, masinile si banii se duc, dar oamenii deosebiti raman. De aceea eu zic sa incepem sa credem cu totii in el.