“O, dulce reverie”! Cam asa ar suna acest cuvant pentru mine. Ce inseamna reveria? Pentru cei care nu stiu, este acea stare cand visam cu ochii deschisi, cand ne lasam purtati de cele mai adanci ganduri in lumi diferite, acea stare placuta de vis.

Cat de deasa este reveria? Pentru mine este foarte deasa, tinand cont de insuccesele dobandite pana la acest capitol al vietii mele. Cat de frumos este sa stam in pat, sa ne imaginam. Sa privim in oglinda si sa visam. Da, probabil in acel moment este frumos, insa aceasta visare cu ochii deschisi are la baza dezamagirea, tristetea, supararea. De cate ori am fost fericiti, si am cazut pe ganduri? Mai niciodata! Dar de cate ori venim acasa, suparati ca nu am reusit ce ne-am propus, ne punem in pat si visam? De cele mai multe ori! Reveria este ruptura de realitate, intr-o lume pe care ne-o creem asa cum ne-am dori noi. De aici, voi porni o alta tema a articolului, aceea reveria in exces, atunci cand ceva mai mult decat suparare, ca de exemplu drama, tragedie, are loc in viata noastra, putem cadea in reveria definitiva, ceea ce noi o numim nebunie.

Ma intreb cati oameni ii inteleg pe nebuni? Majoritatea ar zice ca nu avem ce discuta cu si despre acesti oameni. Foarte adevarat, doar daca ne gandim ca ei nu ne-ar intelege, insa de ce nu am incerca noi sa ii intelegem. Asa cum am mai zis reveria este starea unde lumea este asa cum ne-o dorim. Pai ati vazut nebuni tristi? Ei mereu sar, se bucura, sunt fericiti, pur si simplu viseaza cu ochii deschisi. Nu este vina lor ca au cazut in aceasta extrema, nu este vina lor ca incearca sa isi creeze o lume mai buna. Pur si simplu au dat disconnect realitatii.

Ma intreb ce ar fi de facut ca atunci cand ma pun in pat, si ori sunt obosita, ori sunt suparata, sa nu mai cad in aceasta stare? Probabil sa gasesc ceva mai bun de facut, dar ce oare poate fi mai usor decat a lenevi? Singura cale ar fi sa gasim o motivatie puternica, interioara, care sa ne trezeasca la realitate. Acum o sa trec la alta categorie, cum ar fi motivatia. Ar putea ceva din exterior sa ma motiveze? Niciodata! Poate multi o sa zica, pe mine ma motiveaza parintii, pe mine ma motiveaza notele, si tot asa. Niciodata nu am putut sa invat sau sa fac ceva daca nu a venit din interior. Ca de exemplu: iau note mici, chiulesc, afla mama, ma cearta. Deodata ma cumintesc. Nu pentru ca mi-am dat seama cata dreptate are si cat de grav a fost, pentru ca foarte rar constientizam lucrurile acestea, ci pentru simplul fapt ca stiu ca ea este sursa mea de bani, sau ea este intretinatorul meu pana la 18 ani, sau pentru ca ea imi da ceea ce am nevoie eu, asa ca ma voi cuminti pana voi obtine din nou bani, pana imi va da din nou ce am nevoie. Apoi, poate voi face din nou aceleasi lucruri, pana va aparea din nou o motivatie. Acesta a fost un exemplu banal, pentru ca majoritatea suntem destul de maturi pentru a sti ce este bine si ce nu pentru noi. Eu de exemplu invat pentru a ajunge la o facultate buna, sau la o facultate mai buna decat este fratele meu. Poate pentru simplul fapt ca mereu comparatia intre mine si el a fost cu semnul mai mare de partea lui. Poate ca aceasta este motivatia mea interioara, de a demonstra ca pot cel putin la fel de mult ca si el. Probabil mi-ar fi greu sa invat, doar pentru ca mi-ar spune cineva.

Motivatia este calea succesului, succesul este calea pentru o reverie rara, sau deasa si frumoasa. Reveria este calea catre placut, frumos, catre alta lume, sau poate este doar o cale inchisa. Ce este cel mai ciudat la mine, este ca de ceva timp, am inceput sa visez cu ochii deschisi numai lucruri urate. Ma intreb cum se numeste? Reverie negativa? Cel putin, stiu ca sunt departe de a fi nebuna, desi de multe ori ma regasesc in “incerc sa ii inteleg pe ei, desi stiu ca nu ma vor intelege”. Aceasta este lumea nebuna in care traim.

Acum cateva zile, cineva mi-a zis citind acest articol , “Te lupti cu morile de vant”. Mai exact, nu voi reusi sa schimb pe nimeni cu teoriile si articolele mele. In cel mai bun caz ii pot enerva ca imi permit sa fac asemenea apropouri, ca imi permit sa cred ca stiu ce e mai bine pentru ei.

“Chiar daca tindem sa ne schimbam, sa ne vindem, de margini in cadere ne tot prindem”. Poate asa suna si viata noastra. De ce sa ne agatam de sperante ca putem schimba ceva, cand stim ca ne vom intoarce de unde am plecat. De multe ori am fost suparata pe mine, voiam sa ma schimb, poate ca reuseam o perioada de timp, in care credeam ca sunt fericita, dar, era de ajuns o clipa trista, pentru a deveni ce am fost. Asa cum am zis in titlu, viata are o viteza prea mare, pentru a ii schimba directia.

Cum as putea sa te schimb pe tine, care toata viata ai trait-o pentru a ii judeca pe ceilalti? Probabil ti-as putea explica faptul ca gresesti, poate ai intelege pe moment, dar cu prima ocazie cand vei putea, iti vei rezerva iar placerea de a ii critica pe altii. M-am gandit ca este si aceasta o calitate, sa stii sa dai vina pe altii, mai ales sa si crezi ca asa e. Probabil lucru asta reuseste sa te faca mai puternic, superior celor din jur, dar ce e cel mai important, este ca mereu uiti ca ranesti prin atitudinea asta. Dar oricum, daca nu tu esti cel ranit, ai toate motivele sa fii fericit.
Cum as putea sa te schimb pe tine, cel care esti cu ochii numai dupa bani? Probabil ti-as da exemple de lucruri la care ai renuntat pentru bani, sau probabil ti-as spune ca te-ai schimbat. Ti-as aminti toate vremurile frumoase cand nu aveai bani, si ti-as spune in ce te-ai transformat. Dar cu ce te-as schimba? Ai apleca in jos capul, iar dupa ce voi pleca, te vei duce sa faci bani. Dar nu uita ca asa vei pierde pe toata lumea ce nu are bani. Si aceia s-ar putea sa-ti fie prietenii adevarati. Dar iti doresc sa gasesti si printre cei bogati, amici care sa te inteleaga.
Dar pe tine, om batran? Cum as putea sa iti explic ca nu e bine sa iti tii copilul inchis in casa, doar pentru ca asa ai fost tu tinut? Cum as putea sa iti explic ca daca il supraveghezi mereu, va veni si vremea cand nu vei mai putea si atunci o sa se aleaga praful? As vrea sa te fac sa intelegi ca acolo unde nu vei fi tu, vor fi droguri, alcool, tigari. Asa ca ce rost are ca sa il tii in lanturi, daca oricum zalele se vor desface candva, si ranile pe care i le-ai provocat si le va trata cu doze mari? Imi doresc sa intelegi ca nu asa iti iubesti copilul, asa devii doar gardianul lui.
Pupincuristi! Sunt sigura ca toata lumea e familiarizata cu acest cuvant, aici faci parte, tu, cel care , te dai bine pe langa om, pentru a iti face interesul. Nu pot spune decat felicitari! Reusesti sa treci repede prin viata, fara prea multe greutati, si toti cei din jurul tau te urasc. Dar de ce as incerca eu sa te schimb, cand tie iti e mult mai bine decat mine? Dar gandestete ca poate eu pot sa iti scriu ce cred despre tine si vei citi, pe cand tu nu imi poti spune mie ce sa fac.
Dar pe tine, cel care suferi, cu ce as putea sa te ajut? Nu iti pot schimba viata, si nici cuvintele mele nu cred ca te vor alinta. Nu pot sa iti spun ca ” imi pare rau”, pentru ca as minti. Pe o parte ma bucur pentru tine, de abia cum inveti ce inseamna aia viata. De abia acum ma poti intelege si pe mine. Nu pot sa iti zic decat ca fericirea apartine celui prost, asa ca ne putem considera oameni destepti.
Incep sa-mi pun intrebari, Cand vad ca tot ce ne dorim e sus, Dar nu exista scari, Ce-o sa faci? o sa te urci pe ceilalti, Sau o sa-nveti sa zbori, Devii o arma te descarci, silentios Tu esti cel care raneste pentru ca a fost ranit. Iti doresti sa simta si altcineva ce ai simtit si tu. As putea sa iti schimb decat glonutul, dar tot impuscat se va numi, si tot in acelasi loc vei ajunge. Asa ca nu incerca sa dai vina pe altii, pentru ca nu ai putut tu.

Probabil as putea scrie cate un pragraf pentru fiecare om. Probabil am folosit imperativul, cu speranta sa te regasesti in unele cuvinte pe care le-am scris. Dar nu imi va fi de folos. Nu pot schimba pe nimeni. Fiecare e nascut pentru a face fata fericirii, suferintei si iubirii. Asa ca nu pot sa iti doresc ca din 3 obiective, sa il nimeresti pe cel ce te va face sa zambesti. Iar daca nu, nu trebuie sa fii suparat, nu esti singurul care se simte prea mic, pe langa morile de vant. Si daca te vor dobori, nu iti face griji, te vei ridica pana te vei indeparta indeajuns. Nimeni nu poate fi schimbat, doar momentan, dar decat sa traim intr-o imagine falsa, mai bine invatam sa acceptam si sa fim acceptati asa cum suntem.

Una din intrebarile cele mai adresate cand vine vorba de cuplu:”si, ce zici, e ceva serios, sau tot din floare in floare”? Mai exact esti fidel sau infidel?

Niciodata nu am suportat emisiunile Tradati din dragoste, sau Test de fidelitate sau ma rog cum se numeau, nu doar pentru ca erau personaje fictive, insa pentru simplul fapt ca fiecare om trebuie sa fie stapan pe situatia lui, nu sa caute consolare in amuzarea populatiei. Daca ar fi adevarate aceste emisiuni, ma intreb oare ce satisfactie ar avea un copilas sa isi vada tatal la televizor cu o alta femeie? Sau ce ar zice o fetita despre mama sa care munceste de dimineata pana seara..la un alt barbat acasa.
Am asistat la tot felul de discutii de genul: il urmaresc, cine stie. Sau de exemplu atunci cand partenerul zice: ” ies in oras cu prietenii”-reactia imediata-”cum, dar ce cauti”? Dupa parerea mea gelozia provoaca infidelitate. De exemplu, eu ca femeie, nu as putea niciodata, sau cel putin, nu as vrea niciodata sa fac crize de gelozie. Poate ca in gandul fiecaruia ar exista teama, daca apare cineva mai bun, daca apare cineva mai frumos. Cred ca un om nu se poate naste fidel sau infidel. Poate intr-o relatie este fidel poate in alta nu. Totul depinde de partener. Atata timp cat oferim totul intr-o relatie, nu cred ca am fi nevoiti sa cautam altceva in alta parte. Probabil pe mine daca m-ar insela persoana cu care as fi, nu m-as supara prea tare. Sau poate as fi suparata pe mine pentru ca nu am fost destul de buna pentru a face acea persoana fericita. E destul de simplu. Sa facem o comparatie cu fotbalistii. Sa zicem ca s-au nascut intr-un anumit oras, mai micut, insa acolo au toti prietenii si toata copilaria. Cu toate astea, cand li se ofera o sansa mai buna, pleaca. Poate ca suporterii nu inteleg niciodata, si incep sa il huiduie, insa ei sunt mai fericiti in alta parte. Insa, s-ar putea ca acolo unde au mers sa fie doar rezerve, si sa fie tristi pentru ca au plecat. Cam asa este situatia si intr-o relatie. Degeaba urmarim noi, si cautam sa inchidem persoana intre patru pereti, sa o izolam de lumea reala, doar pentru ca ne este frica. Cel mai bine ar fi sa invatam sa inlocuim frica cu gesturi frumoase, cu clipe pe care niciodata nu le-am putea gasi in alta parte.

Asa cum am spus intr-un articol mai demult, cei ce sunt deficitari: muti, surzi, orbi, sunt fericiti ca isi inseala partenerul cu un vorbitor, auzitor, sau vazator. Se cred superiori. Dintr-un motiv sau altul poate ii inteleg, insa fara nici o discriminare, noi ce putem auzi, vedea, vorbi, de ce sa nu spunem ce ne dorim cu adevarat, de ce sa nu auzim ce este de auzit, si de ce sa nu incercam sa vedem toate lucrurile frumoase. Si daca nu exista cu adevarat o relatie adevarata, de ce sa incercam sa ne amagim si sa o aducem intr-un punct mort. Nu am inteles niciodata oamenii care dupa multi ani in care au vorbit, au trait clipe frumoase, au strans amintiri frumoase, de ce intr-un sfarsit, raman doar lucrurile urate? Cat de repede se pot uita clipe lungi, ani intregi, nopti pierdute, pentru o cearta? O simpla cearta ce dureaza cateva minute sau zeci de minute.
Oare care este procentajul la nivelul omenirii, intr-un cuplu. Cati oameni au avut relatii in care nu au inselat? Probabil este mic, pentru ca de multe ori, din pacate, multi inseala si fara sa vrea. Adica sunt atrasi in tot felu de aventuri fara iesire. Am putea numi inselat atunci cand un barbat isi inseala partenera cu o prostituata? Probabil nu, eu nu as numi. Placerea nu este inselaciune, este doar un sentiment uman. Logic ca ideal ar fi ca in viata sa nu fim nevoiti sa suportam asemenea vesti si asemenea cazuri, insa daca ar fi sa se intample oare cum am reactiona? Se zice ca barbatii inseala mai mult decat femeile. Se poate sa fie adevarat sau nu. De fapt cred ca atat barbatii cat si femeile, cand nu investesc sentimente adevarate, sau din prea multe sentimente, inseala. Cred ca o femeie stie sa insele discret, adica niciodata nu ar da de banuit, poate pentru simplul fapt ca de multe ori o femeie nu este crezuta capabila de asa fapt, ori pentru ca stie sa suceasca mintea barbatului. Barbatul cred ca se arunca prea repede in foc, si si-ar recunoaste mult mai usor fapta.
Sper ca macar cei ce sunt capabili de asa ceva, pentru ca eu consider infidelitatea un gest imoral, ar fi frumos sa recunoasca. Probabil atunci ar fi iertati, si nu numai. Probabil atunci ar putea face cu adevarat sa inteleaga partenerul ce anume lipseste, de ce anume ar mai fi nevoie. Asa ar face de doua ori bine, plus ca nu ar fi nevoit sa mai caute in alta parte ce are langa. Iar cei ce au relatii numai pe interese, i-as sfatui sa insele cat mai mult. Pana la urma se va afla, si inca o relatie ipocrita va lua sfarsit.
Invatati sa vorbiti, sa auziti, si sa vedeti!

Azi am ascultat pentru prima data melodia 3SE-Vorbe care dor. Nu e nu stiu ce melodie, insa unele versuri sunt dragute si mi-au dat idee de articol. De astfel aseara am vazut un film din 2007, Reign Over Me, care m-a impresionat nu neaparat prin actiune, ci si printr-o faza.
In film era vorba de un barbat caruia i-a murit familia: nevasta si cele trei fete. Durere este atat de mare incat recurge la metoda de a face pe toata lumea sa creada ca nu isi mai aminteste nimic din tot ce s-a intamplat. Isi demoleaza si isi aranjeaza bucataria des, si refuza sa vorbeasca cu socrii lui care voiau sa il duca la un psiholog. Se intalneste cu un vechi prieten din facultate, coleg de camera, care il face sa nu mai ascunda ce simte. A fost un pic plictisitor la inceput, insa faza care m-a impresionat a fost ca avea o dubla durere: si moartea familiei pe care si-o crease, si faptul ca ultima oara cand vorbise cu ea la telefon (sotia) si aceasta ii propusese sa reconstruiasca bucataria, acesta ii spusese vorbe dure, vorbe care dor.
Desi mereu am fost de concluzie ca viata bate filmul, de multe ori cand vedem un film ne trezim oarecum la realitate. De cate ori nu am spus cuvinte dure, de care ne-a parut rau. Cred ca de multe ori am fi preferat sa luam o palma, decat sa ni se spuna anumite lucruri, mai ales sa stim ca unele dintre ele sunt adevarate. Imi aduc aminte un citat, insa nu l-as putea reproduce in forma lui pura, doar esentialul:” Cuvantul rostit zboara, fara a il mai putea intoarce din drum”- De multe ori justificam ca am fost nervosi si nu am vrut sa se intample asa, insa de ce sa ranim sufletul cuiva cu niste cuvinte dure, cand ne putem abtine si sigur vom fi mai fericiti. Nu am inteles niciodata de ce o persoana se supara atunci cand i se inchide telefonul. Este adevarat ca nu prea este bun-simt cand facem asta, insa daca cel de la celalalt fir ne adreseaza cuvinte care dor, macar stim ca impiedicam o cearta. De ce sa acceptam cand putem evita. La nervi si suparare orice cuvant este dureros, de aceea, daca intoarcem spatele, s-ar putea sa ne ocoleasca.
De multe ori, am spus vorbe care dureau, insa, regretam asa mult, incat nu voiam sa accept ideea asta, si imi gaseam tot felul de scuze pentru a ma intelege. Nu am inteles niciodata cazurile de la stiri, un fiu si-a omorat tatal, insa acum ii pare sincer rau, si il plange in fiecare seara. Nu poti spune ca iti pare rau de cineva, dupa ce il omori sau il faci sa sufere. Nu stiu, aici s-ar putea sa gresesc, insa atunci cand jignesc un om, imi vine cu greu sa ii cer scuze. Mi se pare aiurea ca 3 cuvinte simple sa rezolve inconstienta cu care am spus ce am spus. Cred ca mai important este sa gasim o metoda prin fapta sa demonstram ca nu este asa cum zicem, decat sa ne cerem simple scuze si sa dam uitarii. Probabil pe moment ne va ierta, insa la orice alta cearta, acesta va deveni din nou motiv de discutie. Si daca tot lasam sa se adune, credem pe moment ca se rezolva, insa apoi cand se umple paharul, nu numai ca pierdem subtanta care se afla acolo, dar se si poate sparge daca este o subtanta prea fierbinte.
Cele mai grele cuvinte, si care chiar au influenta negativa asupra noastra, sunt cele care inspira neincredere, lipsa de afectiune, atunci cand cineva ne spune: “Nu esti bun de nimic, sunt sigur ca nu o sa faci nimic din viata ta”. Sau ” Nu imi spune ca asa e, ca oricum nu te cred”, ori” Este numai vina ta pentru tot ce s-a intamplat”; Sau cel mai simplu” S-a terminat”; ori dupa o prietenie de o viata , doua simple cuvinte” still friends”, sunt cuvinte care prin simplitatea lor, dor mai mult ca orice bataie, orice palma si orice greutate. Cuvintele de neincredere nu numai ca ne fac sa ne pierdem increderea in noi si in oameni, insa ne fac sa renuntam usor la lucruri la care visam o viata.

 Nu stiu cum as reactiona in cazul in care as spune cuiva vorbe urate si apoi acea persoana sa pateasca ceva. De aceea ar trebuie ca fiecare vorba sa fie frumoasa, ca si cand ar fi ultima. Vorbele urate ne uratesc si pe noi, asa ca cel mai bine ar fi sa invatam sa fim frumosi.

Cati dintre noi cautam sa primim a doua sansa, dar nu suntem niciodata dispusi sa o oferim. “Mai greseste omul” este expresia cel mai des intalnita, dar pe care niciodata nu am spune-o cu zambetul pe buze.

 Merita un copil cu peste 100 de absente, sa i se mai dea o a doua sansa? Acum, la sfarsit de semestru, apar tot mai multe probleme din acestea, pe care multi le rezolva repede.. scadem media la 6, repetent sau exmatriculat, am mai scapat de inca unul.. De ce oare, ca diriginte, cand stii ca un copil nu a venit un semestru la scoala, nu inceri sa discuti cu el si sa ii mai dai a doua sansa? Poate ca o vorba buna ar reusi sa schimbe ceva, poate o incurajare l-ar face sa ii para rau, trebuie sa ne gandim totusi ca e vorba de destinul unui om.
 Cunosc un caz cu un baiat care locuia la tara. Foarte bun elev, insa foarte sarac. In fiecare dimineata se trezea la ora 4, de acasa pana la tren facea pe jos 7 km, ajungea in oras, si de la gara pana la liceu venea pe jos pentru ca nu avea bani de bilet. Seara, ajungea la 8 acasa. Cine oare ar rezista unui asemenea program? Problema se pune altfel, cand au fost ninsori, zapada etc, niciodata nu ajungea la prima ora sau a 2a pentru ca avea trenul intarziere…”darrr nu ma intereseaza, sa isi cumpere masina” – spunea indignata profesoara de matematica. Dirigintele, stiindu-i situatia, refuza sa ii scada media la purtare pentru absente, fiind chiar un baiat olimpic. Acest lucru a indignat multi profesori, “cum se poate trece peste lege”!! Nu se poate admite asa ceva! Ma intreb cat de ingust trebuie sa fie orizontul oamenilor care conduc o institutie, sa ceara acest lucru, cand, puteau sa ii ofere un loc in camin, o masa pe zi gratuita, si ceva bani pentru nevoi zilnice. Dar de ce sa faca atata efort, cand pot sa scape de inca unul care face probleme? Nu numai in scoli se intampla lucrul acesta, asa cum e vorba” se intampla si la case mai mari”!
 
Tinand cont de tema articolului, sa vorbim despre sentimente. Oare am mai putea acorda a doua sansa cuiva care ne-a ranit rau? Acum sper sa nu va ganditi la replici:” daca iubesti, poti ierta”… sau alte chestii din astea. Nimic din iertare si a doua sansa nu tine de sentimente. Cred ca e importanta firea omului, si orgoliul fiecaruia. Sunt oameni care ar ierta mereu, si tot mereu, si oameni care nu ar putea trece niciodata peste asta. Nu este bine nici asa, nici asa. De ce sa ti se greseasca mereu, si sa nu poti sa te impui, de ce sa lasi mereu de la tine, si sa ajungi sa suferi. Sau de ce sa nu stii sa ierti macar o data, daca persoanei aceleia ii pare sincer rau, dar cum am putea trai cu frica, daca ne greseste iar?
 De multe ori nici parintii, prietenii, nu ne-au acordat a doua sansa. A fost de ajuns sa gresim, pentru a se pierde increderea. De multe ori vad situatii in care cunostintele nu ar fi niciodata de acord ca al lor copil sa se casatoreasca cu o femeie/barbat care a mai avut o casnicie. Dar cum se poate!! Aceasta femeie te va parasi si pe tine, cum l-a parasit pe primul. Se poate sa fie adevarat, pentru ca asa se intampla in majoritatea cazurilor, insa daca ea chiar nu a fost fericita? Daca suferea mai mult “cu” decat “fara”, de ce sa refuzam sa ii oferim o a doua sansa? Cat de usor poti pierde unele lucruri, dupa mult timp de truda.

Este adevarat ca este bine sa mai si gresim, pentru a capata experienta, pentru a simti si amagiri, si dureri, si pentru a ne maturiza.
 A ierta, a intelege, a oferi o noua sansa, lucruri nu prea accesibile pentru toata lumea. Trebuie sa invatam sa oferim, sa daruim, numai daca stim ca vom fi rasplatiti apoi. Putem ierta numai daca stim ca o sa se schimbe ceva, putem oferi atatea, dupa ce am inteles ca am gresit, insa cu ce rost sa iertam doar din obisnuinta, daca nu suntem fericiti! A doua sansa vine nu numai din suflet, ci din intelegerea situatiilor.
Egoistii si orgoliosii sunt invitati sa traiasca in lumea lor!

 Pana acum eram adepta esentialului. Niciodata nu am crezut ca detaliile pot face diferenta. Ma gandeam cum sa conteze lucrurile marunte, cand avem nucleul!
De-a lungul intamplarilor si a trecerii prin viata, observ ca detaliile conteaza cateodata mai mult decat esentialul. Este ca si cum am manca o portocala fara sa ii simtim mirosul, sau ca si cum am cumpara o carte fara sa ii vedem copertile. Ma tot gandeam de ce exteriorul trebuie sa fie mai frumos decat interiorul: pentru a insela privire, probabil.
Ceea ce am spus la inceput cum ca detaliile fac diferenta este valabil in orice domeniu. Cel mai usor ar fi in cazul lucrarilor, examenelor, olimpiadelor. Ni se propune o tema de lucru, pe care fiecare o dezvolta asa cum stie. Castigatorul este cel care, pe langa nucleul subiectului, a stiut sa infloreasca si sa adauge ceva ce restul nu au. Cel ce in afara de povestire, a adaugat si critica si citate.
In viata de zi cu zi, cat de mult conteaza lucrurile marunte? Este usor sa zicem ca avem prieteni, iubiti, soti, pentru fiecare om sa asociem valorile esentiale: prieten-incredere, iubit-dragoste, sot-respect, insa unii sunt mai fericiti, mai impliniti, altii mai putin. Probabil conteaza un trandafir la o intalnire, un mesaj de “noapte buna”, o incurajare, sau un simplu “La multi ani!” la ora 00:00. Fiecare gest conteaza. Poate un lucru marunt, stie sa inlature o suferinta mare.
De ce sunt necesare detaliile in afaceri? Sa luam de exemplu arhitectura. Toti arhitectii stiu sa faca schema unei case, insa cati stiu pe langa simpla casa, sa mai adauge un leagan pentru copilas? De exemplu thema unui blog: poate 1000 de oameni au aceeasi thema, cu acelasi fundal, si acelasi aspect, si nu ni se mai pare nimic deosebit. Cand adaugam un mic detaliu, automat se face si diferentierea.
Un alt exemplu ar fi gastronomia. Cu totii stim sa facem o pizza, sau niste cartofi prajiti. Insa cat de mult conteaza sa stim sa asezam bucatele de salam pe pizza, cat de important este ca pe langa cartofi sa punem si o foaie de salata si cu doua picaturi de patrunjel! E altceva decat atunci cand ne arunca farfuria in fata. Simtim ca acel lucru l-a facut cu drag, si a meritat! din nou detaliul este mai important.
Ca oamenii, suntem cu totii la fel: avem doua maini, doua picioare, 2 ochi, etc. Insa de multe ori, putini stiu sa isi foloseasca mana pentru o mangaiere, picioarele pentru a insoti pe cineva cand are nevoie, ochii pentru a vedea ce este bine si ce nu.
Nu imi vine in minte nici un citat celebru, sau o fraza inteligenta, numai o reclama de la vodafone: “lucrurile care nu se spun se pierd”. In viata nu avem nevoie numai de lucruri marete, diamante stralucitoare, bijuterii orbitoare, poate cateodata ne-am dori sa ne daruiasca cineva o matanie sfintita. Sper ca dupa ce cititi articolul acesta, la urmatoarea intalnire sa mergeti cu o floare, la urmatoarea aniversare sa daruiti o imbratisare, si inainte de culcare sa trimiteti un mesaj cu “noapte buna”.

Nu sunt prea bine documentata, insa mi-as dori tare mult sa aflu cu adevarat ce s-a intamplat atunci. Stiu doar ca nemtii, poporul cel mai civilizat si apreciat, au topit milioane de evrei, pe care ii urau,  pentru a face sapun din ei. Sapunul acesta a fost adus si in Romania, la Pascani, unde, cand s-a aflat ca  provine din trupurile evreilor, trenurile pline au deraiat, si fiecare bucata de sapun a fost ingropata pentru a oferi un omagiu evreilor si pentru a isi gasi linistea pe cealalta lume. Exista si acum, cimitirul de evrei din Pascani.

 Cred ca ar trebui sa fim mult mai mandri ca suntem romani, decat sa incercam sa evadam in alte popoare, a caror istorie este mai mult ingropata, iar suprafata este limpede.

Am gasit un comment care mi-a placut foarte mult pe un forum, legat de acest subiect: “nu trebuie sa fii roman curat ca sa zici ca esti roman…americanii chiar ne-au dat o lectie…important unde te-ai nascut si unde te-ai format…a fi american e un sentiment inaltator la ei, desi fie vorba intre noi ce inseamna american la origini ? englez, francez , neamt, evreu ? Dar ei sunt mandri ca sunt americani indiferent de origini, au constiinta unei natiuni…pe tine ce te impiedica sa fii ceea ce esti ? nici eu nu sunt roman verde dar daca m-am nascut aici, in Ro , gandesc si vorbesc limba atunci sunt mandru de acest lucru…nu-s nationalist dar sunt la fel de patriot asa cum sunt americanii in tara lor !!! Evreii plecati din Romania vorbesc mai bine romanest, fara accentul ala stalcit pe care il intalnesti la romanii plecati in America…si stii ceva ? am avut prilejul sa ma documentez despre activitatea evreilor romani din Israel…sa stii ca ne dau lectii de patriotism pentru tara unde s-au nascut…sunt mai romani decat noi cei de acasa, si stii ce corect vorbesc romaneste ? cand se intalnesc intre ei vorbesc romaneste…Dar asta nu insemna ca nu imi pun intrebari despre Holo…Si nici de bunele lor intentii despre noua ordine mondiala…So , nu-ti fie rusine ca esti ceea ce esti”

Sursa

Nu exista oameni buni si oameni rai. Dupa parerea mea exista doar oameni buni si oameni care vor sa ii vada pe restul rai. Un prim argument ar fi ca orice om este bun atata timp cat este creat de Dumnezeu. Cum sunt ochii unui copilas la 1 an? Oare nu sunt ei nevinovati si puri? Cum putem spune despre acel copilas ca va fi rau? Sau peste 20 de ani, dupa ce i-am vazut ochisorii, sa spunem: cat de rau e barbatul acesta. In sinea noastra, nu putem fi rai, doar viata poate fi rea cu noi.

Cred ca fiecare, in sinea noastra, ne-am dori sa facem ceva, sa devenim eroi. Putem fi oricand eroi, daca facem ceva bun pentru noi. Sa ne gandim in vremurile indepartate, inteleptul satului era erou pentru un colectiv mare de oameni. Nu era eroul lor pentru ca se lupta cu leii precum Gladiatorul, nu era erou pentru ca se lupta cu rusii, in razboi, nu era erou ca salvase ceva din omenire, era eroul lor pentru ca avea raspunsul la orice intrebare. Noi suntem eroii nostri. Putem deveni erou pentru ca daruim 10 mii unui cersator. Are sa isi ia o paine, am devenit eroul lui. Ma gandesc ca orice parinte zice ca si-ar da viata pentru copilul sau. Ma gandesc ca o mama ar accepta sa moara la nastere, doar sa stie ca a adus un bebelus pe lume, care poate face fericit atatia oameni. Ea devine salvatoarea copilasului, in sinea ei si pentru cei din jur. Toata lumea zice ca a salva o viata e cel mai frumos gest facut de omenire. De mult timp, ma tot gandesc, ca mi-as dori tare mult sa am un copil al meu, si inca unul sa il adopt. Toata lumea care ma aude zice: cum,e o mare prostie, copilul trebuie sa aiba sangele tau ca sa il poti iubi. Logic nu sunt de acord cu asta, insa atunci cand salvam un copil de la pericolele strazii, nu se numeste tot “a salva o viata”.

Ma gandesc ce calitati i-am putea gasi unui om care sta tot timpul beat, care fumeaza, care isi bate copii, nevasta, care nu lucreaza, care nu crede in nimic, care face oamenii din jurul lui sa planga. Am putea spune ca acesta este un om rau, dar asa am contrazice primele randuri din articol. El nu este rau, este doar o victima. De ce sa il mai criticam si noi, cand viata il critica atat de mult si nu stie sa se bucure de adevaratele fericiri ale vietii? Sa stii ca treci prin viata fara sa realizezi nimic, este deja prea mult pentru a mai fi judecat si de altii.
Atunci cand un tanar, de exemplu, este un tanar obisnuit, il vedem ca pe oricare altul. Sa presupunem ca tanarul incepe sa se drogheze, toata lumea il vede ca pe ceva rau, ceva ce trebuie inlaturat de langa copii, oameni, societate. Atunci cand tanarul reuseste sa scape de aceasta dependenta, toata lumea il vede ca pe un erou. Devine mult mai iubit si apreciat dupa ce s-a drogat si a scapat, decat inainte de a face ceva. De ce trebuie sa recurgem la situatii extreme, pentru a ne face cunoscut binele din sufletul nostru?

Cred ca cea mai mare problema a mea este impulsivitatea. De fapt, daca stiu ca am dreptate, poate sa fie si presedintele, imi spun toate argumentele pana ma fac inteleasa. De multe ori, acest comportament poate fi asociat cu nesimtire sau rea-vointa. Chiar si la scoala, cand stiu ca un profesor nu are dreptate, ma ridic, si imi spun parerea. Ii respect functia, ii respect varsta, dar nu pot sa ii respect ideile. Poate ca de cele mai multe ori am avut de suferit ca am incercat sa spun de ce nu este bine, ce este gresit, ce nu imi place, daca taceam, acum eram mult mai departe. Cineva, mi-a dat un sfat pe care o sa incerc sa il urmez: atata timp cat avem ceva rau de spus despre cineva, trebuie sa zambim diplomat, iar atunci cand avem ceva bun, sa facem acea apreciere din adancul sufletului nostru.
Ma gandesc ca nu e corect, dar poate ca un pic de dreptate exista. Nu putem schimba noi lumea, nu putem schimba oamenii, nu ii putem face la fel pe toti, putem doar sa tacem, sa ii lasam sa isi dea seama, ca in sufletul fiecaruia exista un erou.

 Fiecare zi devine motiv de bucurie, atunci cand avem in programa petreceri. Asa ar spune jumatate din oamenii pe care i-as intreba ce inseamna bucuria pentru ei. Bucuriile amagitoare sunt acelea care ne dau impresia ca suntem mai presus de ceilalti, prin faptul ca avem mai mult curaj sa ne demonstram prostia.

  Azi, cand am venit de la scoala, trec pe langa un stalp, unde era o cruce cu doua lumanari aprinse. Stiam despre acel loc ca ar fi rapit viata unui tanar care mergea intr-o noapte cu 230km/h. Ma gandeam oare cat de fericit a fost el cand a vazut ca masina lui are atata putere, imi imaginez oare cu cate povestiri avea sa se laude a doua zi prietenilor sai, si intr-un sfarsit ma gandesc ca acum toata bucuria aceea mai atarna intr-o lumina de lumari aprinse probabil de persoane care l-au iubit

Tot la scoala, o eleva de 17 ani, a unui liceu de renume, vine la mine in clasa foarte zambitoare, facand liniste pentru a ne povesti ce anume i se intamplase. Era cat pe ce sa aiba ghinion! De ceva zile clasa ei cumpara bautura pe care o ascund intr-un dulap, iar cand vreun profesor vrea sa caute creta, adrenalina de a fi descoperiti e maxima. Ma intreb ce bucurie are un parinte,care are grija in fiecare zi sa faca bani sa ii dea copilului sa isi cumpere ceva de mancare la scoala, cand este sunat de diriginte:” va rugam sa va prezentati la sedinta, deoarece fata dumneavoastra consuma alcool in fiecare zi  in timpul programei scolare”

Un grup de 10 prieteni, fete si baieti minori, pleaca de la 2 ore in timpul scolii, merg intr-un club, comanda toti bere, si inca o bere, si inca o bere, pana s-a ajuns la situatia de a rade unii de altii, care sunt mai ametiti. Dupa ce banii s-au cheltuit, timpul s-a terminat, se intorc la scoala pentru a prezenta proiecte. Toti, care mai de care ametiti, isi povesteau proiectul. Ma intreb oare care este bucuria de a-ti pierde credibilitatea si seriozitatea in fata unui colectiv, de a vrea sa faci ceva si sa nu poti pentru ca nimeni nu iti mai asculta punctul de vedere, toate astea pentru 2 ore de distractie.

Ma intreb care este bucuria de a fi mai presus de altii prin prostie, prin lipsa de respect, ignoranta, indiferenta. Incerc sa inteleg de ce romanii sarbatoresc Sfantul Ion cu atata daruire si atata bucurie? Sarbatoarea asta nu semnifica nici mai mult nici mai putin decat taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul! De ce trebuie sa se faca atata tam-tam?

Poate este un pic exagerat articolul si este adevarat ca in viata avem nevoie si de distractie, si de sarbatori, si de amintiri atat bune cat si mai putin bune. Poate ca am exagerat pentru ca am vrut sa arat exact ce face toata lumea in ziua de azi: exagereaza. Nu putem bea o bere, pentru ca ajungem la un bax. Nu putem sta in oras pana la ora 12 noaptea, ca ne apuca dimineata. Nu putem merge intr-o cofetarie sa bem un suc linistiti, pentru ca trebuie sa dansam pe mese. Exageram in tot ceea ce facem, ne alegem prieteni de distractie in schimbul celor de suflet, alegem lucruri din care nu invatam nimic, si renuntam la sentimente valoroase. Adevaratele bucurii isi au locul in suflet, nu in sticle multe si portofele pline. Trebuie sa invatam sa iubim placerea pe lunga durata, in schimbul celei trecatoare.

 Disraeli, un mare om politic englez, spunea ca minciuna este de trei feluri: minciuna simpla, minciuna gogonata si minciuna statistica( adica minciuna sofisticata, cu argumente stiintifice). Multi dintre noi consideram ca nu mintim, doar modificam adevarul prin prisma imaginatiei noastre.

Imi aduc aminte cand eram mai mica, am vrut sa iau o carte din biblioteca, si din greseala am doborat trei bibelouri mari pe care de altfel le-am si spart. M-am dus repede am luat ceva de lipit, le-am ansamblat iar foarte bine, le-am pus in biblioteca, iar cel ce avea sa ajunga primu acolo, acela avea sa fie victima mea, pe acela urma sa pun vina. Ghinionul a fost sa fie chiar fratele meu, si cand sa le atinga s-au spart iar. Am tipat la el, desi stiam ca eu eram cea care le sparsese. Voiam sa fiu cat mai credibila. Cred ca prin asa ceva a trecut fiecare, si e cel mai bun exemplu de minciuna, pntru ca este nevinovat. Ma intreb, cum de la o varsta asa frageda, putem minti atat de bine? Ma gandesc ca acesta e doar un exemplu nevinovat, in comparatie cu minciunile ce au loc in ziua de azi. Ne uitam la televizor si vedem un om politic vorbind academic. Majoritatea il apreciaza, vai ce om destept si acesta, insa nimeni nu intelege nimic. Cata ironie sa apreciem minciunile politice, stiind ca de ani de zile nu se schimba nimic in bine. Dar suna atat de bine toate procentele incat trebuie crezute. Am observat ca de multe ori si eu mint de frica de a nu face rau. Sau de multe ori prefer sa fiu mintita, de frica de a nu suferi.

De ce oare ne-am format asa? Cel mai logic raspuns ar fi din cauza regimului dinainte de 89. Atunci eram obligati sa mintim. Eram obligati sa consideram ce considera altii, sa facem ce fac altii, eram obisnuiti sa furam pe ascuns, sa mintim de frica. Dar generatia aceea a apus. De ce ne  mai pastram mentalitatea de pe atunci? Minciuna este un bun ingredient de a trece mai usor peste toate. Am observat ca nu putem fi sinceri nici macar cu noi. Venim de la un chef si spunem cat de super a fost si de fapt stam o noapte intreaga cu comprese de apa rece si vomitam de la prea multa bautura si fum de tigara. Dar consideram ca a fost uimitor, desi simtim ca ne este rau. Viata nu este atat de lunga pe cat mare, este un pic segment rupt dintr-o figura geometrica. Putem alege sa il parcurgem foarte repede, strecurandu-ne mereu in fata prin minciuni si inselaciuni, dar ma intreb ce rost are sa ajungem primii, daca suntem singuri in fata? Cred ca oricat de mult am suferi sau rau am face, sa fim sinceri, si daca vom ramane in spate plangand, stim ca in fata noastra mai e cineva ce ne adaposteste sa nu ne doboare vantul.

Facem promisiuni pe care le indeplinim cu greu atunci cand intervine un obstacol. Ne gandim ca este mai usor sa mintim, decat sa facem un efort. Poate minciunile sunt mai dese in randul copiilor, insa si profesorii mint la fel de mult. Ma gandesc cand vin in clasa si nu avem chef de ora, celebra replica: plecam usor prin spate, sa nu ne vada cineva. Este la fel o minciuna. Incercam sa pacalim pe altii, de fapt ne pacalim singuri. Mint si doctorii. Stim ca daca vrem sa mergem la doctor, trebuie sa avem pachetelul facut. Cand ajungem, pentru a fi de multe ori bagati in seama, trebuie sa avem plasuta de cadouri in mana. Iar cand oferim cadoul, modestul doctor: nu trebuia, nu era nevoie. Stam in banca linistiti, iar cand un coleg pleaca in pauza, ne apucam sa il barfim. Venim acasa, mintim ca a fost bine la scoala, si noi am stat decat la o ora din 6. Am ajuns sa mintim peste tot doar pentru a ne vedea altii mai buni, insa niciodata nu reusims a fim cu adevarat noi.

Cea mai obisnuita minciuna este aceea pe care ne-o spunem noua insine
Si in fond, ce este o minciuna? Adevarul mascat…
Exista trei feluri de minciuni: minciunile, minciunile sfinte si statisticile.
Barfa este arta de-a nu spune nimic, astfel ca sa nu ramana nimic nespus.
Minciuna e grabita. Adevarul intotdeauna asteapta.
Mincinosul are nevoie de memorie buna.