M-am gandit de multe ori ce e in sufletul unui batranel? Implinirea, aceea de a isi vedea nepotii crescand si copii impliniti, sau acela cand se uita in oglinda si se vede batran, acea stare in care nu mai esti bun sa faci nimic, in care organismul cedeaza?

Probabil amandoua. Probabil batranetea e cea mai grea boala pe care o sufera fiecare om. Cand suntem mici ne dorim sa crestem, sa vedem cum este viata, iar dupa ce am trecut prin ea ne dorim doar sa mai fim o data copii. De ce oare niciodata nu putem fi fericiti asa cum suntem? Poate ca atunci cand suntem batrani fugim de ideea de a parasi aceasta lume, de aceea devenim altfel. In fiecare zi, in ultimul timp, am urmarit comportamentul batraneilor, si a celor din jurul lor in ceea ce ii priveste. Majoritatea considera ca sunt ceva ce incurca. Am vazut in autobuz cum soferul, nervos, ii grabeste sa coboare sau sa urce, desi vad ca nu se poate. Ma intreb oare ce ar dori? Sa se arunce, sau sa stea inchisi in casa doar de dragul de a nu deranja pe domnii soferi care pierd cateva secunde asteptand. Asta-seara am avut o discutie mai aprinsa cu o persoana, care era foarte nervoasa ca li s-au dat abonamente gratuite tuturor pensionarilor si ca toata ziua se plimba in autobuz. Pai, atunci sa inteleg ca tot guvernul nostru e ala prost, cum si-au permis sa le dea saracilor oameni abonamente gratuite, cand ar trebuie sa plateasca cu totii. Am inteles intr-o foarte mica masura aceasta persoana. Da, este adevarat ca elevii si salariatii platesc aceste abonamente, merg la scoala la munca si sunt nevoiti sa stea in picioare pentru a ceda locul, inteleg toate acestea, dar la fel de bine puteti merge pe jos daca nu va convine. Insa replica vine imediat “dar ei de ce nu ar merge pe jos, ca oricum nu au nici o treaba”. Pentru ca majoritatea nu mai pot, pentru ca le este greu si pentru ca ar trebui sa ne gandim ca o data si o data o sa ne vina si noua randul. In fiecare zi vad la televizor cum soacra, socrul sunt dati afara din casa. Cum copii ajung sa isi bata batranii pentru ca nu le mai sunt de folos, pentru ca nu mai au putere de munca si de a face bani. Dar oare doar pentru asta traieste un om, pentru a aduce roade financiare, iar apoi pentru a fi batut si izgonit din viata celor pentru care a muncit toata viata?

Este adevarat ca am vazut multi batranei rautaciosi, mereu gata sa te certe. Da, si suntem foarte indignati cand unul din ei ne spune: ” mai incet, nu mai tipa, nu mai arunca hartii, nu mai face asta, sau , date la o parte dupa scaun sa stau si eu”. Am vazut multi batranei care vorbesc lumea de rau, dar v-ati intrebat vreodata ca tot noi i-am inrautatit? Tot noi care ne uitam la ei ciudat, care ne uitam ca la lucruri non-valoroase, noi i-am inrautatit prin rautatea si criticile noastre. Poate o sa ajungem la batranete cu multe regrete, cu multe lucruri pe care ne-am dori sa le mai facem in viata, insa nu vom putea schimba nimic decat cu gandul. Nu ar fi oare mai bine sa invatam sa luam sfaturi de la cei mai in varsta si sa incercam sa le judecam viata doar din punct de vedere analizator? De ce sa alegem sa ne credem superiori celor care au trait toate sentimentele lumii? Nu doar eu spun asta, dar toata istoria, toate artele, de la inceput pana in zilele noastre evidentiaza folosul batranilor, acea inteligenta nativa. Ma gandesc ca bunicii nostrii nu stiu nici macar sa foloseasca o telecomanda, dar ce sa mai vorbim de calculator sau baza de date sau programare? Dar nici nu au nevoie, ei pot sa traiasca si fara asta. Insa ei au invatat cum sa repare totul, cum sa inlocuiasca orice lipsa, cum sa apeleze la alternative. Ma intreb daca noi am fi luati din lumea noastra, a calculatoarelor, a telefoanelor, a tehnologiei, am putea trai fara toate acestea? O zi, doua, trei, o saptamana, insa doar atat. Mi-as dori sa fiu intr-un film precum Click, sa imi vad viata din punct de vedere neutru. Sa stiu cu ce am gresit, si sa pot sa merg de la capat. Insa viata nu e un film, voi putea vedea toate acestea de abia la batranete, atunci cand toata lumea ma va privi cu dispret, sau in cel mai bun caz cu mila. Am vazut, mai ales in biserica, femei mai in varsta care se machiaza foarte strident pentru a isi ascunde batranetea ce va veni. Dar fardurile se sterg, ridurile tot se vad. Ma intreb oare cat de frumos ar fi sa ajungem cu totii la batranete sa ne acceptam asa cum suntem? Sa avem cu totii aceleasi fete ramolite, insa cu multa bucurie in suflet. Ochii unui batran sunt ca aceia a unui bebelas: mereu speriati de ceea ce urmeaza.

Am multe vise, despre care voi vorbi intr-un articol viitor, insa cel mai mare dintre ele este acela de a ajunge sa merg la batranete de mana cu batranelul meu sot. Nu sunt invidioasa pe oamenii care au bani, masini, averi, ci doar pe cei care de-a lungul anilor au pastrat iubirea, respectul si frumusetea.