Mai păstrez şi acum câteva mărţişoare de pe vremea când eram şcolăriţă. Era o mare bătălie printre noi care cumpără mărţişoare mai voluminoase învăţătoarei. Aşa ajungeam toţi, pe 1 martie, cu zeci de trandafiri artificiali în plasticuri prinse cu bolduri, să ne mândrim că am adus cele mai frumoase oribilităţi. Din fericire, când am ajuns în generală o profesoară ne-a spun sincer că nu are nevoie de prostii din astea, că doar nu îşi pune în piept trandafir de plastic de jumătate de metru.
De atunci, inspiraţia s-a tot schimbat cu vremurile. Fie duceam cadou o floare, fie coşuleţe împletite sau alte obiecte cu şnururi primăvăratice. În liceu am mai primit un sfat tot de la o profesoară. Dacă tot vrem să facem un cadou inspirat, să nu mai luăm flori tăiate şi puse în buchet, ci mai degraba o zambilă în ghiveci, astfel avem şanse ca peste ani profesoara să îşi amintească de floarea aia ca fiind primită de la nişte elevi de 1 martie. La facultate, grijile zilelor de 1 şi 8 martie s-au dus. Profesoarele nu acceptă astfel de atenţii, chiar dacă, acum, ne-am dori cu adevărat să facem astfel de gesturi.
În târgurile de mărţişoare s-a pierdut însă aspectul esteticului. Comercianţii mizează pe gusturile prostimii (am văzut mărţişoare cu manelişti), pe ideea de credinţă vândută în piaţă (icoane, iconiţie, chipuri din lemn etc) sau pe mărţişoarele în serie, un trifoi de plastic sau o potcoavă portocalie, tot din acelaşi material. De ofertele din supermarketuri mai bine nu vorbim, că eternele truse cadou care conţin deodorant, spray şi eşarfă refuză să moară.
Astfel, îmi permit să vin cu o sugestie – bijuteriile handmade şi să recomand munca prietenei mele Bianca, care azi-noapte modela trandafiri şi gărgăriţe. Mai întâi, o mică poveste despre ce înseamnă pasiunea în forma ei pură. Bianca e studentă la farmacie, dar de când o ştiu pictează, dansează, cântă, îşi face broşe pentru haine şi alte astfel de activităţi creative. Erau zile în care se simţea constrânsă de formulele chimice, bacteriile şi zecile de nume de flori cu denumiri în latină. Voia să facă altceva, dar nici nu credea că România oferă o şansă celor ce cred în creaţie. Astfel, de Crăciun a vrut să facă alte cadouri decât cele clasice. A făcut câte o bijuterie pentru fiecare apropiat şi a trimis cadoul prin poştă, cu o felicitare, chiar dacă practica scrisorilor trimise în acelaşi oraş e aproape considerată nebunie. De atunci şi-a dat seama că din pasiune nu poţi trăi, dar nici fără ea nu poţi fi fericit. Astfel, azi e studentă la Farmacie şi creatoare de bijuterii. Sau poate doar o fiinţă raţională care îşi construieşte un viitor, dar nu uită să facă ce îi place.
Mai jos câteva poze cu bijuteriile făcute de ea. Aici puteţi vedea mai multe!
O primăvară frumoasă să aveţi şi nu uitaţi de pasiunile voastre!