Nu stiu daca ati simtit cum e sa ai totul si sa fii nefericit. Nu nefericit in sensul in care bietii sarmani nu au ce manca, unde dormi si la ce visa, ci a cea nefericire a unui destin incert.

Oare ar fi mai bine sa stim cum va fi viitorul? Ma gandesc ca viitorul nu e decat o imagine pe care o putem modifica daca o detinem, astfel el este doar un puzzle ce ramane neschimbat indiferent de pozitia in care am aseza tabloul final. Mi-as dori sa stiu ca voi avea o cariera, ca nu voi fi victima unei tari de care toata lumea s-a saturat, mi-as dori macar sa stiu ca voi face ce imi place si nu ma voi trezi dimineata la 6 din cauza criticilor sefului, as vrea sa am o casa, dar oare se poate sa mai visezi in Romania la asta?

Cand nu stii ce iti lipseste  esti dezamagit. Dezamagit ca nu ai facut mai multe sau mai putine. Ca nu ai ales altfel. Ca te-ai nascut unde nu trebuia. Ca nu ai cunoscut pe cine trebuia. Ca destinul tau putea fi altul. M-am intalnit ieri  cu cea mai buna prietena din copilarie pe care nu o mai vazusem si cu care nu mai vorbisem de 10 ani. Eram o copila cand am vazut-o ultima data. Am vorbit cu ea ore in sir cand ne-am regasit si mi-a zis ca are totul. Are o mama iubitoare, are bani, are prieteni, are distractie. Dar ii lipseste ceva. Ii lipseste iubirea unui tata. Ii lipseste increderea unei prietenii adevarate. Ii lipsesc strugurii din vie, nu din piata, rosiile din gradina, nu de la turci. Ii lipsesc atat de multe, desi are totul.

Dar poate ca suna ciudat sa avem totul si sa ne lipseasca multe. Sau sa avem putine si sa simtim ca avem totul. Dar un singur lucru nu putem insela: sentimentele. Sentimentul de a avea, a face, a vedea, a vorbi, a cunoaste. Iar cand nu stii care din aceste sentimente iti lipsesc, esti pierdut. Pierdut in propria-ti persoana pe care inca nu ai ajuns sa o cunosti si te intrebi de ce ai nevoie cu adevarat ca sa fii fericit? Bani, iubire, sanatate sau doar de niste lucruri marunte pe care nu le vezi si nimeni nu ti le poate da?