Cand nu suntem in stare de ceva dam vina pe altii. Ascundem fiecare esec al nostru sub presul constiintei de a nu putea reusi ce ne-am propus. Ne place sa parem in fata celorlalti cei mai buni, ne place sa credem ca suntem de neinlocuit si ca fiecare privire plina de admiratie ni se adreseaza.

Suntem adeptii perfectionismului. Dar mai mereu ramanem aceeasi, altii sunt cei care ne fac mai mult sau mai putin valorosi. Asemeni unui tren care pleaca din gara si ne lasa impresia ca noi suntem cei in miscare. Nu putem avansa pentru ca traim pentru a ne raporta si a ne ierarhiza. Nu putem fi noi, pentru ca inaintea noastra sunt altii.

Si atunci ramane o singura dilema: traim pentru noi sau pentru ceilalti?