Daca asta mai e viata, eu nu inteleg. Daca toate sunt cu un scop, as vrea sa inteleg care e scopul unei boli care costa 700.000 euro (adica de 6 ori mai mult decat au strans toate vedetele noastre din fotbal) si care apare la o fetita de 9 ani plina de viata si fericire?

Eu ma bucur ca in Romania exista astfel de initiative si ca oamenii nu traiesc doar pentru ei, se gandesc si la cei de langa. Fara a fi insa prea impresionata, eu nu inteleg unele lucruri facute prost. Mai exact acel meci caritabil in care Hagi, Popescu, Andone, Varga, Craciunescu, Doroftei, Alexa plus multe alte nume mari au organizat un meci caritabil in Stefan cel Mare pentru spitalul Marie Curie, sectia pediatrie pentru copii.

S-au strans 134.000 de euro din bilete, sponsorizari, donatii, etc, dar au fost doar 300 de spectatori. Adica un meci caritabil a strans doar 300 de spectatori? De ce nu s-au gandit insa organizatorii sa faca ceva mai plauzibil, care chiar sa aduca un rezultat cel putin decent. Ma uit uneori la Povestiri Adevarate si vad copii care au nevoie de 100 000, 200 000 de euro pentru o interventie in strainatate. Oare chiar se poate face ceva cu acesti bani stransi? Cu siguranta ca da, dar nu sunt indeajuns.

Sunt sigura ca exista solutii mai bune. Daca tot au fost implicati atatia oameni din fotbal, un domeniu care invarte multi bani, sunt sigura ca puteau face mai mult. Fiecare club ar fi trebuit sa doneze 10% din incasarile pe bilete cateva etape si rezultatele ar fi fost altele. Sau fiecare jucator sa dea 10% dintr-un salariu sau o prima. Sau fiecare antrenor sa contribuie cu 10% timp de 1 an. In fotbal vorbim de milioane de euro, de transferuri si salarii care nici macar nu pot fi numarate. Daca tot au vrut sa faca ceva oamenii din fotbal, puteau sa o faca mult mai elegant si cu mult mai mult succes.

134.000 inseamna mult prea putin pentru ceva ce inseamna atat de mult.

Dupa ce am citit articolul despre Coober Pedy, un oras din sudul Australiei, unde in zilele de vara cu temperaturi ridicate oamenii traiesc sub pamant, mi-am pus intrebarea cum va fi lumea asta peste cateva mii de ani, ca sa nu zic milioane ca as fi prea optimista.

Desi oamenii de stiinta spun ca ar trebui sa populam cosmosul, imaginatia ma duce cu gandul la o viata subterana. Sa contribuim fiecare si sa ne gandim cum ar arata o astfel de lume daca ar fi posibila cu 6 miliarde de locuitori. Ce ar trebui sa luam si sa nu luam cu noi din viata pe care o avem acum?

Pentru ca eu sunt omul care reuseste sa faca rosu in gat chiar si in cele mai toride zile de vara, a trebuit sa stau 4 zile imobilizata la pat. Cum optiunile sunt putine in ceea ce priveste grila de programe, cu atat mai mult cu cat televizorul invechit din camera mea  nu prinde nici macar hbo sau protv, a trebuit sa fiu un pic “zappeur” in tot acest timp si sa ma adaptez eu cerintelor televizorului, nicidecum el mie.

Asa mi-am pierdut eu timpul uitandu-ma la teleshopping. Nu toata ziua, insa in momentul in care era pe un program, celelalte nu intarziau si bagau si ele minute bune de teleshopping. Noroc ca Discovery si National Geographic nu au inca prostii din astea. Oricat de mult as fi incercat sa gasesc altceva, ma trezeam insa ca ma uitam la teleshopping. Nu conta ca era pe Antena, Otv, Kanal D, Prima, Acasa, etc, ci doar ca produsele erau aceleasi, la fel si prezentarile, dar convingerea si entuziasmul celor care prezentau iti captau atentia. Si asa am realizat ca desi preturile sunt exagerate, doritori sunt multi. Cunosc o tanti la vreo 70 de ani, deschisa la minte, citita si deloc conservatoare, dar care a comandat de acolo vreo 3 produse, toate peste 2 milioane. Ma gandeam ca in situatia ei sunt multi pensionari si pensia pentru unii este indeajuns de mare incat sa isi permita asa ceva.

Pana si eu eram tentata de cine stie ce aparat de coafat parul, bineinteles ca ma gandeam doar ca mi-ar trebui, niciodata nu l-as comanda de pe astfel de siteuri si reclame la tv. Daca inainte insa credeam ca teleshoppingul este un caz pierdut si nu poate convinge pe nimeni sa cumpere ceva, acum sunt tot mai convinsa ca lumea apeleaza la astfel de cumparaturi tv. Mai mult, si-au deschis si magazine, in Craiova tocmai infiintandu-se unul langa sediul Cosmote.

Si pentru ca nu am folosit niciodata un asemenea produs, sunt curioasa daca exista macar un minimum de decenta intre calitate-pret?

E vara. Strazile orasului inabusit abia mai respira iar cativa oameni rataciti merg apatic. La fel si eu. Probabil visam. Un gand ce ne face sa tresarim inca de la 1 mai. Marea. Acea mare despre care se canta, se povesteste, se scrie. E marea unde soarele rasare sub ochii indragostitilor si apune sub caldura pasiunii. Singura pasiune comuna a fiecarui om.

E ca o aparitie pe scena fiecare zi petrecuta la mare. Oriunde am merge parca mereu ea este cea care are o poveste. Poate ati observant ca oricine o viziteaza are ceva de spus cand se intoarce.. chiar si despre porumbul fiert de pe marginea plajei.

Inca visez. Mi-aduc aminte de povestea mea la mare. Eram mica si m-am pierdut. Asteptam la o coada ce nu avea sfarsit. Era coada la inghetata. Era fascinant sa vad cum din fata mea veneau persoane cu inghetata la cornet, acea masinarie ce pe atunci mi se parea uimitoare. Intre timp cozile s-au diminuat, masinariile acelea s-au modernizat si au parut alte zeci de arome de inghetata. Ce nu s-a schimbat este iubirea si pasiune pentru ele: marea si inghetata. Oare exista combinatie mai buna decat cele doua? Povestea mea se continua… dar in gand. Hmm, oare povestea voastra care e? Dragoste, distractie sau dezamagire?

Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,
În care te-adânciră barbarii de tirani!
Acum ori niciodată croieşte-ţi altă soarte,
La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani!

Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume
Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,
Şi că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume
Triumfător în lupte, un nume de Traian!

Sunt primele doua strofe din imnul national al Romaniei. Se canta la diverse ocazii festive, la sarbatorile nationale, in unitatile militare ori la meciurile echipei nationale. Deci se canta.

Daca-l asculti cantat de o fanfara militara, asa cum am facut eu ieri, simti cum se zbarleste pielea pe tine. Din pacate, desi versurile sunt mai actuale ca niciodata, dupa ce s-a terminat de cantat, nimeni nu s-a mai gandit la ce vor ele sa transmita.

Pentru ca lumea online-ului evolueaza cu pasi tot mai repezi si pentru ca eu am ramas undeva in urma cu tehnologia, am hotarat sa ma inscriu si eu la concursul celor de la PcFun. In ce consta? Eu trebuie sa imi aleg un produs de pe siteul lor, iar prin tragere la sorti cineva va castiga un frumos Apple MacBook Air.

M-am gandit ca din gama lor de produse cel mai util in activitatea mea de blogging ar fi un mini-laptop, mai exact un  Acer Ferrari One De ce am ales acest produs?

In primul rand pentru ca un notebook ar fi o adevarata binecuvantare in conditiile in care desktopul meu are mai mult de 5 ani, abia atinge un 1gb de rami si aia ddr1, iar monitorul urias si greoi rupe biroul in doua:D. Iar apoi, ce poate fi mai placut decat sa te trezesti dimineata si in loc de scaunul tare si obositor sa stai intins intr-un fotoliu alaturi de noul tau laptop.

Calatoriile ar deveni si ele incitante, caci trenurile noastre pe timp de vara au cam 2 ore intarziere. Cum din sudul Olteniei distanta este mare si pana la munte si pana la mare, un asemenea notebook te-ar ajuta sa publici cat mai multe articole pe blog si sa le povestesti celor de pe twitter intamplarile tale. In plus, pozele gata facute ar putea fi incarcate in timp record, iar asteptarea de a ajunge acasa pentru a le uploada pe blog ar fi poveste.

In concluzie, cine nu si-ar dori un laptop in loc de desktop in activitea lui de blogging?

Indiferent de varsta la care ne aflam, o jucarie nu poate fi niciodata prea mica sau prea mare pentru noi, prea frumoasa sau prea urata. Asemeni unor copii, ne bucuram cand facem sau primim cadouri jucarii, mai ales cele cu telecomanda, pe care le-am manevra tot timpul.

Desi gasim multe magazine cu jucarii, uneori timpul si aglomeratia orasului ne fac sa renuntam la a le mai achizitiona. De aceea, la fel ca si in multe alte domenii, cea mai buna solutie este achizitionarea lor online. BigBoysToys este un astfel de site cu jucarii.

Util si deloc complicat, siteul ofera potentialilor cumparatori o gama diferita de produse, incepand de la elicoptere cu telecomanda pana la masinute, tancuri si jocuri amuzante. Astfel aveti solutia achizitionarii unui cadou pentru cel mai bun prieten, colegul de serviciu sau pentru cel mic.

Metodele de plata, dar si alte detalii despre transport, produse si comenzi le gasiti la categoria “Intrebari frecvente”.  Asadar, nu uitati ca o jucarie poate fi oricand un motiv de bucurie.

Intr-o societate in care fiecare e interesat de drepturile si libertatile individuale, intr-un stat in care suntem invatati sa ne gandim doar la propriul bine, intr-o lume in care ori facem ce ni se spune, ori suntem trimisi cativa pasi inapoi, noi, victime ale unui trai deloc decent, trebuie sa decidem ce alegem si ce solutii ar fi bune pentru viitorul nostru.

Dileme intalnim la tot pasul, in fiecare zi: ce mancam, in ce ne imbracam, cu ce mijloc de transport ne deplasam, daca raspundem sau nu la telefon unei persoane care ne face sa suferim, daca mergem pe un drum sau altul. Tot ce facem tine de optiune. Dincolo de aceste dileme devenite rutina, ne confruntam cu altele care ne pot schimba definitiv viata.

Am ascultat aseara un caz cutremurator al unei tinere care sufera de o boala rara si care are in pantece un copil. Afland de aceasta boala si mai ales de faptul ca este ereditara, trebuie sa aleaga intre a face avort si a pastra copilul. O alta dilema a fi aceea a unui copil de 3 ani bolnav de leucemie. Daca ai fi parinte in asemenea situatie, ce ai face? Ai spera ca se va face bine si ai lupta sa il vindeci, desi niciodata nu va avea o viata fericita, sau l-ai lasa strapuns de boala, stiind ca nu este tocmai constient si nu va fi toata viata dispus sa indure drama cancerului? Un bolnav in coma de ultimul grad, conectat la viata prin aparate. Sanse de supravietuire 1%. Alegi sa i se preleve organele si sa salvezi alte cateva vieti, sau nu poti trai cu gandul ca tu l-ai condamnat la moarte si i-ai luat si ultima sansa?

Referitor la aceste cazuri, era o povestire care suna cam asa: “la facultatea de medicina profesorul ii intreaba pe studenti ce ar recomanda in situatia in care o femeie bolnava de TBC sever, a carei sanse de supravietuire consta in inca 2-3 ani, este insarcinata in urma relatiei cu un tip betiv, abrutizat, violent, bolnav si el. Toti studentii raspund: Avort. Profesorul le spune: felicitari, tocmai l-ati omorat pe Beethoven”.

Ati realizat vreodata cat de fericiti suntem ca nu traim asemenea drame? Cu toate astea, pe langa dileme care pot fi capitale pentru fericirea sau suferinta noastra, in viata ne mai intalnim si cu compromisuri. Acele concesii pe care le facem, fiind prinsi in dilema de a alege. De multe ori cand suntem intre doua extreme, suntem sfatuiti sa facem un compromis si sa alegem ceva la mijloc. Dar daca aceste compromisuri depasesc granita moralitatii noastre? Daca fericirea noastra provoaca nefericirea altora?

Cele mai cunoscute compromisuri mie, fiind si in tema aceasta, sunt cele facute de profesori la bacalaureat. Acele compromisuri cand profesorul primeste o lista cu cei care trebuie sa aiba nota 10, acel trebuie care iti fura tie ca elev sansa de a castiga corect un loc la facultate. Ce decizie poti lua ca profesor: sa stii ca distruge viitorul unui elev acceptand, insa in acelasi timp daca nu faci acest compromis esti amenintat cu demiterea din functie? Daca lucrurile nu sunt atat de grave in democratia actuala, ce alegere faceai in perioada comunista? Faci sau nu compromis pentru binele tau?

Sunt multe intrebari si cazuri care ne depasesc. Optiunea de a face sau nu ceva este cea care ne urmareste pas cu pas si pe care nu o putem evita. Poate cel mai bun lucru invatat la filosofie a fost o teorie a lui Kant legata de moralitate. Ea spune “ca de fiecare data cand facem ceva, trebuie sa ne gandim daca noua ne-ar placea sau nu sa ni se faca acest lucru. Iar daca raspunsul este da, inseamna ca actiunea noastra este morala, daca raspunsul este nu, inseamna ca ar trebui sa incetam sa o mai facem”. Poate ca nu e suficienta in luarea unor decizii grele, insa este punct de plecare in actiunile noastre. Si ar trebui sa tinem cont de ea.

Sunt multi care renunta sa scrie pe blog, pentru ca nu-i citeste nimeni, acum.

Mai jos, incerc sa va spun de ce este bine sa scrieti pe blog, indiferent de vizitatori.

Tata n-a avut blog. Tot ce stiu despre tineretea lui este din auzite, de la el sau de la altii. Atat, totul se rezuma la niste povesti.
Ma intreb, cum ar fi fost ca taica-miu sa fi avut blog. Sa stau eu, acum, si sa citesc ce scria el in urma cu 30-40 de ani. Una e sa-mi povesteasca acum, si alta e sa citesc ce a scris in urma cu 30 de ani, sub influenta starii de atunci. In tinerete a prins doua regimuri, cel al lui Gheorghe Gheorghiu-Dej si cel al lui Ceausescu, cred ca ar fi avut ce povesti. Din pacate, pe atunci, nu exista nici libertatea si nici posibilitatea sa-ti lasi ideile online. Acum exista.

Tata lu’ fiu-meu, adica eu, are blog, adica asta. Fiu-meu are acum 7 ani, chiar mai putin, si nu este interesat de ce scriu pe blog. Insa, peste cativa ani, are posibilitatea sa citeasca aberatiile de acum ale lu’ tac-su.

Mi se pare interesant faptul ca fiu-meu are posibilitatea sa-l compare pe Iliescu, cel din cartea de istorie (parintele Revolutiei), cu Iliescu de pe blog (cel care a confiscat Revolutia), ori sa stie parerea mea despre lucruri (telefoane, masini, mancaruri) sau locuri (vacante, orase) cu care el se va intalni peste ani.

Treaba e ca m-am apucat cam tarziu sa scriu pe blog, unii au sansa sa-si scrie ideile de la o varsta mult mai frageda, din pacate, nu vor/stiu/pot sa o faca.