Dupa cum poate stiti, sunt marci de televizoare precum Samsung si Panasonic care recunosc sunetul in format DTS si marci de televizoare precum Philips, LG sau Sony care nu-l recunosc. Din cate am inteles, este o chestie de licenta. Unele marci platesc pentru licenta DTS, altele prefera sa nu plateasca.

In fine, problema este ca cei care cumpara un televizor Philips, LG sau Sony, atunci cand doresc sa ruleze un fisier mkv, de multe ori le apare eroarea ca nu este recunoscut codecul audio.

Mkv aka Matroska este un container multimedia in interiorul caruia se afla fisiere video, audio, fotografii sau subtitrari.
Ei bine, daca fisierul audio din container este codat AC3, acesta va putea fi redat fara nicio problema de majoritatea televizoarele cu player incorporat, insa, din pacate, majoritatea containerelor mkv au fisierul audio codat DTS si atunci, daca aveti un televizor Philips, LG sau Sony, o sa primiti eroarea ca nu este recunoscut codecul audio.

La aceasta problema exista mai multe solutii, iar cea mai simpla este prin transformarea fisierul audio DTS in AC3.

Si aici exista mai multe metode.
Multi folosesc 3 programe diferite: unul pentru extragerea fisierului audio din containerul mkv (de exemplu tsMuxeR), altul pentru transformarea fisierului DTS in AC3 (de exemplu eac3to) si ultimul pentru introducerea fisierului AC3 in containerul mkv (de exemplu Mkvmerge Gui).

Insa eu prefer programele care fac singure chestiile de mai sus. Am testat mai multe, dar am ramas la doua: PopCorn MKV AudioConverter si mkvdts2ac3.

Sa incepem cu primul.

La instalare, PopCorn MKV AudioConverter te pune sa alegi daca vrei sa instaleze el automat programele de care are nevoie. Am ales da, pentru ca n-am chef sa caut eu dupa acele programe.

Programul arata cam asa (click pe imagine pentru marire):

In partea de sus sunt programele pe care le foloseste, iar mai jos trebuie sa alegeti fisierul .mkv la care trebuie modificat sunetul si folderul unde sa fie pus fisierul modificat.

Din partea dreapta alegeti setarile pentru AC3.

Dati comanda “Run” si programul va extrage sunetul DTS, il va converti in AC3 si il va adauga la loc in containerul .mkv.

Mai multe despre program gasiti aici.

Pentru ca am intalnit si fisiere mkv pe care PopCorn MKV AudioConverter n-a vrut sa le modifice (zicea ca fisierul respectiv n-ar fi mkv), am fost nevoit sa apelez si la mkvdts2ac3 (p-asta il gasiti pe net in format .rar si dupa dezarhivare are 20 MB).

Trageti fisierul mkv peste executabilul mkvdts2ac3 (nu trebuie sa deschideti mkvdts2ac3 separat!).

O sa apara o fereastra command prompt in care trebuie sa alegeti ce bitrate sa aiba fisierul AC3. Eu aleg de fiecare data prima optiune.

Apoi o sa fiti intrebati daca doriti sa imparta in fiesere de cate 4GB. Am ales nu.

La final, fisierul mkv rezultat va fi pus in acelasi folder cu fisierul mkv initial.

Din cate am observat, ambele programe au cam aceeasi viteza.
Pe laptopul meu cu procesor Intel Core i3 si 3GB memorie RAM, dureaza aproximativ 1-2GB/minut. Deci daca fisierul mkv are 10 GB il rezolva in mai putin de 10 minute.

Nota mea:

Vazandu-l impreuna cu fiu-meu, mi-am dat seama mai bine ca Hotel Transylvania este facut mai mult pentru varsta lui decat pentru a mea. Fara personaje negative, cu un Dracula protector, un Frankenstein simpatic si glume copilaresti, n-avea cum sa fie altfel.

In rest, filmul are o grafica buna, scenariu interesant, coloana sonora placuta si cateva sageti trimise spre Twilight.

Ieri s-au facut 5 ani de cand se spune pe spuse.ro. Ne-am amintit astazi, insa e bine ca macar am facut-o inainte de sfarsitul lumii.

Au trecut 5 ani in care s-au scris 5.279 de posturi, s-au lasat peste 20.000 de comentarii (erau mai multe, dar unu’ Akismet ne-a sters  175.000 de comentarii) si au trecut mai multe Apocalipse (cele mai multe politice) la care am ingropat mii de nervi si zeci de cuvinte (din alea de bine).

Inainte de sfarsitul lumii (spunem lucrurilor pe nume, da?) nu vrem sa impartim nici statuete, nici tigai, nici premii surpriza. Doar ganduri promotionale despre viata unui blogger. E cumva la moda sa scriem statistici, sfaturi, obiectii pentru ceilalti, dar aproape de fiecare data uitam sa ne autoevaluam, sa reflectam. Noi stim ca am fi putut spune mai multe, dar momentan avem si alte proiecte. Spuse.ro este locul unde de 5 ani impartim zambete, criticam arogante, ne plangem off-urile, facem recomandari bune si deconspiram taceri ignorante.

Am ramas aceiasi doi, Dan si Flori. Intre timp am invatat sa acceptam realitati inacceptabile (din nou, de bine, despre politica), sa ne temperam parerile, sa invatam din gandurile altora (traiasca bloggerii), sa utilizam retelele de socializare si sa fim utili (intr-o masura mare noua si intr-una la fel de mare altora). Ne-am atasat de un concept numit blog si de un nume zis spuse.ro. E al nostru, sunt randurile plagiate din mintile noastre. De multe ori bune, de alte ori mai putin bune. Ne asumam cele scrise, altfel am fi fost nevoiti sa infiintam Asociatia Bloggerilor Anonimi (utila in anumite cazuri, vezi procesul ColonHelp).

Ce putem spune dupa 5 ani de blogging? Am cunoscut oameni cu idei, am trait sentimentul aprecierii si pe cel al dezamagirii. Am tresarit la linkuri, comentarii si like-uri meritate, nu am fost nici bloggeri A nici Z, nici hateri, nici prea prezenti prin campaniile bloggericesti, dar nici absenti de la intalnirile oltenesti.

P.S. Ne-am platit domeniul si pe lumea cealalta, asa ca ne cititi in continuare pe spuse.ro:)

Un video. Asta mă frământă de ore întregi şi fără rezultate. Am nevoie de un video pe care să îl analisez, acel video care să uimească, să fie deosebit, să demonstreze ceva, să dea de gândit. Ceva de genul:

…dar nu chiar. Ceva motivaţional sau cu o temă socială, cu un fenomen, dar să fie video, nu reportaj făcut de vreo televiziune. Sau un reportaj filmat de cineva. Mă interesează ce face acel video, ce transmite, care este tema, intriga, cum îl putem interpreta, dacă ne dă de gândit, cum e realizat etc. Mai trebuie să fie până în 3 minute, în engleză sau franceză. Ştiu că am multe cerinţe, tocmai de aceea îl caut de ore bune şi nu îl găsesc.

Aveţi ceva recomandări? Mulţumesc:)

Prima dată l-a trădat faţa, acum îl trădează prostia. Auziţi ce spune ministrul interimar al Educaţiei, Liviu Pop, care de la anul vrea să scoată camerele de luat vederi de la bacalaureat:

“Să vină voluntarii să se implice mai mult, studenţii, ONG-urile care vor să asigure transparenţa. Nu cred că în România trebuie să mergem pe premisa că profesorul are intenţia sau interesul să nu facă dreptate şi să supravegheze corect. Cred că am depăşit această barieră” Sursa

Ceea ce nu ştie acest ministru este că atunci când am dat eu bacalaureatul fără camere de luat vederi, supraveghetoarele făceau glume de genul: “cine nu are fiţuici să plece acasă”. Apoi, după ce trecea comisia de la Bucureşti, una dintre ele stătea de pândă afară şi cealaltă privea, fără remuşcări, cum elevii copiau cu fiţuicile pe bancă. Premisa că profesorul nu are interesul să nu facă dreptate e cea mai naivă afirmaţie pe care acest Liviu Pop o putea face. Eu am trei argumente pentru care profesorul are interesul să nu facă dreptate:

1. În unele licee, mai ales în cele umaniste sau în colegii, notele pe care profesorii le dau sunt foarte mari, doar să nu strice reputaţia acelui liceu şi să rămână fără elevi, respectiv fără ore la catedră. Sunt clase de liceu care au media generală peste 9 sau chiar peste 9,50, iar atunci când vine bacalaureatul foarte mulţi elevi obişnuiţi cu note mari nu ştiu care este adevărata lor valoare pentru că nu au fost niciodată notaţi corespunzător. Aceiaşi profesori care de teamă să nu piardă ore dau note mari, tot ei, la bacalaureat, nu vor să se vadă diferenţele uriaşe dintre realitatea creată de ei şi realitatea unei evaluări corecte. Ar însemna să recunoască o eşuare a modului lor de predare, o eşuare a generaţiei pe care ei înşişi au pregătit-o. Pentru asta, mulţi dintre ei acceptă să nu se facă dreptate.

2. Nu mai e un mister pentru nimeni că salariile profesorilor din România sunt extrem de mici. Aşa cum în campaniile electorale se mănâncă cei mai mulţi bani, tot aşa şi în preajma bacului se strâng cei mai mulţi bani, aşa numiţi, bani de protocol. Profesorul poate fi condamnat pentru aceste practici, însă, în condiţiile în care sistemul râde de tine cu câteva milioane pe lună pentru care munceşti doar să îţi asiguri strictul necesar, nu văd cum am putea noi să criticăm, cu atât mai puţin Ministerul Educaţiei.

3. Profesorii de la un anumit liceu merg supraveghetori în alte licee, dar ştiu că elevii lor sunt supravegheaţi tot de profesori care speră că şi ai lor vor fi lăsaţi să copieze. Aşa că e un fel de înţelegere să nu fie pedepsit nimeni şi elevii să fie ajutaţi. Tot pe premisa binefacerii merg profesorii supraveghetori care, sătui de condiţiile jalnice, se gândesc că fără bac nu te mai angajează nici ca muncitor necalificat. Şi atunci, daca tot pot ajuta nişte elevi, de ce să nu o facă? Plus alte argumente auxiliare, materie multă, subiecte făcute prost, discipline inutile etc.

Mai există argumente şi sunt mult mai pertinente decât acela al unui ministru neinspirat: “am trecut de bariera neîncrederii în profesori”. Sper doar că, indiferent de ce măsuri se vor lua în legătură cu bacalaureatul, să se introducă examenul de admitere la facultăţi. Să fie unul real şi concurenţial, nu doar reglementat de un act normativ pe care îl promitea fostul ministru. Până atunci, toate cele bune domnule ministru Pop! Şi noi ştim că am trecut de bariera în care credeam că mai există miniştri buni la Educaţie.

1. In doua mandate, a demonstrat cu varf si indesat ca nu-l merita si pe al treilea.

2. De cand este primar, numarul maidanezilor de pe strazile din Craiova a crescut constant.

3. In primii 3 ani, din ambele mandate, n-a facut nimic. De fiecare data a mai miscat cate ceva in ultimul an de mandat.

4. Este primarul tiganilor. In Craiova, tigani merg gratuit cu mijloacele de transport in comun, cele mai bune mese din pietele din Craiova sunt ale lor, si-au facut mii de case fara niciun fel de autorizatie, au umplut trotuarele cu masini second hand scoase la vanzare, au mii de tarabe in care vand haine si incaltaminte second hand fara niciun fel de autorizatie, sunt singurii care “au voie” sa vanda tigari de contrabanda, cersesc cand vor si pe unde vor etc

5. Disparitia spatiilor verzi. Daca in primul mandat a disparut parculetul Pedagogic, in al doilea mandat a venit randul parcului Cornitoiu, al doilea mare parc din oras, sa fie umplut cu vile.

6. Suntem singurul oras din Romania cu taxa de parcare obligatorie. Daca vine o ruda din alt oras pe la mine, trebuie mai intai sa se duca sa-si cumpere vinieta, altfel risca o amanda de 500 de lei.

7. Singurele realizari au fost niste fantani arteziene in primul mandat si, in al doilea mandat, un parc in cartierul tiganilor. Singurele investitii necesare in Craiova s-au facut pe banii UE.

8. Candideaza din partea UNPR, cel mai curva partid din Romania.

9. A fost arestat pentru mita.

10. Este razbunator. De exemplu, celor de pe strada Brestei (intre cimitir si Casa cu Cocos), pentru ca nu l-au votat in 2008, le-a promis ca, atat timp cat va fi el primar, casele de acolo nu vor fi racordate la sistemul de canalizare si apa curenta.

Prin munca

Astazi, impreuna cu un prieten, am schimbat cureaua de transmisie si cureaua de accesorii la masina.

Am avut de scris pentru facultate un articol despre defectele bărbatului. Chiar dacă în textele colegelor bărbatul era porc, nemanierat, păros, cocalar, insensibil, uituc, violent, laş, eu am ceva mai mult respect faţă de domni, aşa că scriu de bine, chiar şi când trebuie de rău:

Nu ne este uşor să scriem despre bărbaţi. Nici măcar nouă, celor care milităm cu atâta ardoare pentru orice drept pe care, de multe ori, nu ni-l încalcă nimeni. Doar imaginaţia unei conştiinţe care, generaţii întregi, a fost sub asediul inferiorităţii.

Iubirea pentru ei începe cu tachinări de superioritate, atunci când, în faza lor iniţială de tăcere şi acceptare, ne permitem laude şi aprecieri. Dar, odată cu convieţuirea ajungem să descoperim bărbatul: mai rău, mai orgolios, mai îndrăzneţ.

Femeile pot fi mereu altfel: prefăcute câteodată, sensibile mai tot timpul, iubăreţe, harnice, furioase, ironice, sarcastice, miloase. Bărbaţii, înţeleşi de toate geniile, spre deosebire de sexul lor opus, sunt la fel, o viaţă. La început timizi, emoţionaţi, lasă impresia unor fiinţe capabile de empatie. Dar nu, ei sunt doar speriaţi de responsabilităţi. De ideea longevităţii, asumării şi plafonării. Bărbaţii sunt capabili de sacrifii enorme, dar şi de greşeli prosteşti. Acceptă să fie manipulaţi şi înşelaţi. Se lasă minţiţi doar pentru că un nou început ar fi prea mult. Bărbaţii se tem. Mult mai mult decât femeile. Nu de şobolani, insecte, şerpi sau alte animăluţe în preajma cărora au talentul fantastic de a-ţi demonstra că omul, mai ales bărbatul, este cu siguranţa adeptul teoriei evoluţioniste.  Ei se tem de orice zgârietură pe care o văd deja ca pe o boală incurabilă. Se tem când au o răceală, când au durere de cap sau de măsea.

Bărbaţii au o calitate pe care însă societatea o taxează. Reuşesc să fie sinceri. Iar atunci, în ascensiunea lor morală, deranjează pe toată lumea – cu sinceritatea. Uneori trebuie să ştii când să taci. Nu să minţi, doar să alegi să nu spui adevărul. Femeile pot să facă asta. Şi da, în societatea noastră, e o calitate reală.

Dar, bărbaţii, cu numeroasele lor defecte, reuşesc să ne facă fericite: atunci când stăm în pat şi ei ne pun filmul, iar noi, nemulţumite, vrem subtitrarea mai mare, volumul mai început, laptopul mai înclinat. Tot ei sunt cei care ne aduc suc, apă, ciocolată atunci când strigăm, disperate, din camera cealaltă. Ei ţin minte când în treacăt spui că ai vrea o cremă de mâini sau, în excursii, când devin fotografi pentru orice colţ şi cadru care nouă ni se pare fascinant. Pentru noi, astea din urmă sunt calităţi. Oare pentru ei?

Probabil aţi citit pe alte site-uri, bloguri, ziare despre emisiunea sau misiunea unor moderatori de la Antena1. Aceştia au prezentat imagini cu Emil Boc dezbrăcat, la o sală de fitness. Subiectul a fost dezbătut inclusiv de Crin Antonescu, care în campania electorală vorbea despre valori, principii, moralitate, dădea exemplu oameni de cultură şi târa nume valoroase în spatele imaginii lui. Eu l-am votat şi am crezut într-o Românie a bunului simţ. Iar el, individ sensibil, apare la emisiuni ca Un show păcătos să analizeze fundurile adversarilor politici. Dar să îl lăsăm pe Crin în pace, că poate obţine un post de asistent tv pe la Acces Direct sau CanCan.

Să vorbim despre jurnalişti. Despre acei doi moderatori odioşi, Capatos şi Stoian, care au impresia că fac parte din această breaslă. Şi care au succes, altfel presupun că nu ar mai exista emisiunea. Şi să ne amintim de alţi doi jurnalişti , Bob Woodward şi Carl Bernstein, reporteri Washington Post, care au investigat în 1972 cazul Watergate. Aceştia au descoperit trucurile politice murdare folosite de Nixon în campania electorală prezidenţială. Şi-au riscat viaţa scriind despre ilegalităţile de la Casa Albă. Au vorbit cu sute de funcţionari, au bătut la uşi închise, şi-au notat informaţiile pe şerveţele şi pe cutiile de chibrituri. Au ales să publice informaţii fără să numească sursa (da, atunci credibilitatea presei exista datorită acestor jurnalişti care nu tabloidizau absolut totul), dar au dovedit ca au dreptate. Au contribuit la demisia unui preşedinte american şi au primit premiul Pulitzer pentru ancheta desfășurată. Şi-au respectat propria deontologie, au ştiut şi au arătat ce înseamnă etică în mass-media.

Şi acum, în 2012, în România de azi, oamenii politici şi jurnaliştii, deopotrivă aliaţi, discută despre funduri. Sau despre oamenii care au murit nu din vina autorităţilor care nu fac faţă situaţiei, ci pentru că, aşa cum numai o jigodie poate spune, au fost beţi. Beţi criţă. Şi s-au găsit să moară tocmai pe frigurile astea. Tot ca repere jurnalistice putem nota misiunea unor jurnalişti care, în loc să investigheze de ce naiba jumătate din România e blocată, drumurile sunt închise şi utilajele apar doar pe hârtie, îi promovează pe Gigi Becali şi Andreea Marin. Doi buni samariteni care fac România să arate altfel: dintr-o ţară de căcat, într-una de rahat.