Hobbitul – J.R.R. Tolkien (6/10)

Este o carte pentru copii si cam atat.

Trilogia Stapanul Inelelor - J.R.R. Tolkien (7/10)

Mai buna decat Hobbitul, insa, influentat de filmele lui Peter Jackson, ma asteptam la mai mult de la trilogia lui J.R.R. Tolkien.
Rar am vazut filme care sa-mi placa mai mult decat cartea dupa care au fost facute, insa opera lui Peter Jackson mi s-a parut mai buna decat cea a lui J.R.R. Tolkien.

Magicianul – Raymond E. Feist (7/10)

Mai putin cunoscut la noi, Raymond E. Feist este un autor ale carui opere seamana destul de mult cu ale lui J. R. R. Tolkien. Daca v-au placut Hobbitul sau Stapanul Inelelor, sunt sanse sa va placa si Magicianul.
La Magicianul, cel mai mult m-au dezamagit conflictele dintre personaje, care nu creau niciun fel de tensiune si se rezolvau de la sine.

Legiunea blestematilor – Sven Hassel (7/10)

Romanul mi s-a parut mai bun la inceput, cand sunt descrise zilele petrecute de Hassel in inchisorile disciplinare germane si apoi in lagarele rusesti. Poate pentru ca acele pagini au fost scrise imediat dupa capitularea Germaniei si este posibil ca Hassel sa fi fost influentat de faptul ca atunci era prizonier de razboi.

Fara prea multe figuri de stil, romanul recupereaza in schimb prin modul in care sunt descrise ororile razboiului si moartea personajelor.

Pe patul de moarte – William Faulkner (9/10)

Din aceasta serie de cinci carti, este singura pe care o recomand. Interesanta, trista si greu de citit. N-am intalnit pana acum scriitor caruia sa-i citesc mai greu textele. De sute de ori am avut impresia ca, pentru a formula ceva banal, Faulkner amesteca cuvintele pana iese ceva cu totul deosebit. Am remarcat si analfabetismul personajelor, care, desi este prezent peste tot in carte, nu e deloc deranjant.

Cum ar fi daca, atunci cand ne parcam masina gratuit in parcarea unui mall, cei de acolo, fara sa ne dea vreun ban, s-ar folosi (taximetrie, transport produse etc) de masina noastra, cat timp noi ne facem cumparaturile?

Ar fi nasol, nu? Ei bine, asta o sa faca Instagram (aka Facebook) incepand cu 16 ianuarie 2013.

sursa

Prin foc si sabie – Henryk Sienkiewicz (8/10)

Dupa Cavalerii teutoni, aceasta este cea de-a doua carte scrisa de Henryk Sienkiewicz pe care o citesc. Romanul ar fi unul excelent, insa nationalismul autorului este mult prea evident. In timp ce nobilii polonezi sunt prezentati ca niste eroi, cazacii sunt aproape demonizati.

Neamul Soimarestilor – Mihail Sadoveanu (8/10)

Am recitit romanul doar ca sa vad “la cald” diferenta dintre scriitorul polonez Henryk Sienkiewicz si Mihail Sadoveanu. Acum sunt sigur ca Sadoveanu nu este cu nimic mai prejos decat marele scriitor polonez.

Fausta – Michel Zevaco (6/10)

Voiam ceva usor, ca de vacanta, insa, din pacate, cartea mi s-a parut mult mai slaba decat Cavalerii Pardaillan.

Dragostea in vremea holerei – Gabriel Garcia Marquez (10/10)

O carte cel putin la fel de buna ca Un veac de singuratate. Pur si simplu cartea reuseste sa-ti schimbe perceptia despre dragoste si timp.

Numele Trandafirului – Umberto Eco (9/10)

Am renuntat temporar la Fratii Karamazov ca sa citesc ceva mai usor, insa am dat peste ceva si mai greu de citit. Acum, dupa ce am terminat-o de citit, pot sa spun ca Numele Trandafirului merita tot efortul.

Pe cat de fascinat am fost de rationament deductiv al lui Guglielmo, pe atat de interesat am fost de secretele dezvaluite din interiorul abatiei.

Toţi vrem să lăsăm în urmă ceva. Să devenim ceva, cineva, undeva. Din cauza asta, politica se defineşte doar ierarhic. Prin funcţii. Funcţii care pentru notorietate, respectiv bani, depăşesc importanţa adevărului, a bunului simţ, dar mai presus de toate depăşesc interesul uman. Am urmărit în aceste zile cum banii noştri fie se aprind în flacăra pdl-iştilor prin diverse oraşe, fie răsună în buzunarele artiştilor plătiţi de USL care strigă „vreau o ţară ca afară”, dar ei acceptă să intre în jocurile politice pur româneşti.

Omenirea îi reţine, în prezent, şi pe plagiatori şi pe analfabeţi şi pe marinari. Ni-i aruncă pe retină la orice zapare nervoasă şi ne face să înjurăm singuri, cu voce tare. Măcar aşa ne mai vorbim şi nouă din când în când. Dar tot omenirea ne aduce aminte, uneori, că odată trăiau oameni interesaţi de alţi oameni – de binele lor şi al omenirii. Unul dintre ei a fost Nikola Tesla. O comparaţie nefericită între un inventator, un geniu în adevăratul sens al cuvântului, şi nişte nefericiţi de politicieni. Dar totuşi o comparaţie care ne face să simţim că uneori istoria ştie ce face. Şi că noi, muritorii, nu trebuie să urâm, să distrugem sau să urlăm pentru alţii.

Totuşi, prezentul e cea mai păcătoasă formă a istoriei. Mai întâi, câte ceva despre Nikola Tesla – (doar ceva) e greu, pentru că pagini întregi ocupă doar invenţiile sale. Gândiţi-vă că de numele lui se leagă electricitatea, robotica, fizica nucleară, magnetismul, ştiinţa calculatoarelor. În 1895 a pus în funcţiune, la Niagara, prima hidrocentrală de curent electric alternativ din lume. Tot el este inventatorul neonului şi al iluminării fluorescentă. Nikola Tesla este creatorul primului dispozitiv wireless din lume, un telegraf, care stă la baza reţelelor mondiale de radio şi TV. Tot el este şi cel care a făcut primele fotografii cu raze X. „Bobina lui Tesla” se pare că a rezolvat problema generatoarelor rotative de curent alternativ (deşi susţinătorii lui Edison nu credeau că veodată curentul alternativ îşi va găsi aplicaţie în lumea reală).

Tesla s-a născut pe 9 iulie 1856, în satul Similian, comuna Gospici, din provincia germana Lica (actuala Croaţie). Tatăl lui era preot ortodox, Milutin Tesla şi mama, Gica Tesla, o femeie cu o inteligenţă nativă impresionantă. La 28 de ani a plecat în SUA, unde a ajuns în New York cu patru cenţi în buzunar, câteva poeme şi o scrisoare de recomandare deoarece pe vas a fost jefuit. Apoi a devenit asistentul lui Thomas Edison, unde a pornit cu chestiuni inginereşti simple, ajungând să rezolve cele mai dificle probleme ale companiei. În 1885, Tesla a susţinut că ar putea restructura motoarele şi generatoarele ineficiente ale lui Edison, îmbunătăţind astfel economia. Edison i-a promis 50.000 de dolari, dar când Tesla a reuşit să realizeze cele promise, Edison i-a replicat că totul fusese o glumă şi că acesta nu înţelege umorul american. Tesla se revoltă şi ajunge să lucreze singur.

În 1891 realizează un transformator care îi poartă în prezent numele şi care permite obţinerea unor tensiuni cu valori de până la câteva milioane de volţi. Oficiul de Patente SUA i-a oferit lui Tesla peste 40 de brevete, până în 1892, pentru invenţiile realizate pe principiul sistemului electric de curent alternativ, dar şi pe principiul câmpului magnetiv rotativ descoperit de el. Tesla îşi pune amprenta asupra civilizaţia modernă, el este acolo unde este electricitate.

Viaţa personală este la fel de interesantă ca invenţiile sale, ambiţia şi determinarea fac ca acest geniu să poată fi conceput cu greu ca fiind un om. Tot ce a făcut, a încercat să facă pentru pace, omenire, dezvoltare. Din păcate, cum spuneam la început, prezentul e o formă păcătoasă a istoriei. În 1943 Tesla moare singur, într-o cameră de hotel, în timp ce afară, întreaga omenire e luminată de invenţiile lui. Totuşi, acest om mare, cu un rol mic în prezentul său, a primit cel mai mare rol în omenire.

E timpul să nu ne mai certăm. Să nu ne mai împărţim în pro, contra, buni, răi, nebuni. Să ştim doar că omenirea are grijă de fiecare nume. Şi cu siguranţă, numele de azi vor fi uitate.

P.S. Datele referitoare la invenţii le-am citit/văzut pe descopera.ro, Wikipedia şi Youtube.

Papillon – Henri Charriere (9/10)

La varsta de 26 de ani, Henri Charriere (Papillon) a fost condamnat pe nedrept la munca silnica pe viata. Refuzul de a-si accepta pedeapsa, duce la mai multe incercari de evadare din Guineea franceza, Guyana Britanica si Columbia. Toate aceste experiente sunt narate in romanul autobiografic Papillon. Atat de bine este scris romanul, ca acesta nu se citeste, ci pur si sumplu se devoreaza. Acum ramane sa mai citesc si Banco, continuarea la Papillon.

Al cincilea munte – Paulo Coelho (8/10)

Nu-s un tip religios, insa imi place modul in care Paulo Coelho a scris povestea profetul Ilie.
“De ce mi se intampla tocmai mie?” , “si daca nu pot?“, “cu ce am gresit?“, “e totul pierdut?” – acestea sunt intrebari pe care, de-a lungul vietii, ni le-am pus cu totii, iar cartea reuseste sa ne faca sa ne dam niste raspusuri.

Un veac de singuratate – Gabriel Garcia Marquez (10/10)

Cartea este excelenta, dar va dau un sfat: apucati-va de ea doar daca stiti ca puteti sa-i acordati timp. Pe o perioada de peste o suta de ani, cartea se dezvolta odata cu satul Macondo si are pe parcurs ei vreo saisprezece personaje principale cu nume asemanatoare (Aureliano si Arcadio sunt cele mai raspandite). Daca ii dedici doar 10 minute pe zi, ajungi sa o faci ciorba si sa nu mai stii despre care Buendia este vorba.

Mi-a placut cum a reusit Gabriel Garcia Marquez sa imbine intamplarile fantastice cu realitatile politico-sociale. De remarcat si modul cel putin interesant de a introduce brusc personajele in carte.

Ivanhoe – Walter Scott (8/10)

Daca ar fi sa aleg intre Alexandre Dumas, Michel Zevaco si Walter Scott, nu mi-ar fi usor s-o fac, insa e cert ca Ivanhoe mi-a placut si, chiar daca am fost ocupat in ultima perioada, mi-am facut timp sa citesc in fiecare zi din ea. Scenele de lupta descrise de Walter Scott sunt printre cele mai cuprinzatoare si detaliate pe care am avut placerea sa le citesc vreodata.

Cavalerii teutoni – Henryk Sienkiewicz (9/10)

Cartea reprezinta surpriza placuta a acestei serii de 5 carti. In special mi-a placut cum a fost descrisa batalia de la Grunwald.

este faptul ca in Legea 161/2011, cunoscuta si ca “legea anvelopelor de iarna“, NU EXISTA termen limita.

Daca se-ntampla vreo minune si drumurile se acopera cu zapada/gheata/polei in luna aprilie, ei bine, risti sa-ti iei amenda daca circuli pe ele cu anvelope de vara.

Deci stirea de mai jos este cat se poate de ireala.

de aici

Deci dau o bere celui care-mi explica si mie logica din propozitia urmatoare: “Imaginea proasta a Romaniei peste hotare ne aduce beneficii“.

Sunt spuse de Cristian Petrescu, ministrul Turismului.

Asa cum fac cu filmele pe care le vad, de acum incolo o sa scriu si cateva cuvinte despre ultimele carti citite, dar fara spoilere.

Supliciul unei adolescente – Akira Yoshimura (8/10)

O carte formata din doua povesti scrise intr-un stil cum numai un japonez poate sa o faca. Mi-a placut mai mult prima poveste. Cea cu fata care, din momentul in care moare si pana ajunge in vasul pentru cenusa, vede, simte si aude tot ce se-ntampla in jurul ei.

Crima si Pedeapsa – Fiodor Dostoevski (10/10)

Pana acum mai citisem cateva opere scrise de Tolstoi sau Gogol, insa niciodata una scrisa de Dostoevski. Am inceput cu Crima si Pedeapsa. Este incredibil cum, de-a lungul cartii, Dostoevski te face sa-ti schimbi sentimentele fata de Raskolnikov. Ba chiar ajungi sa-l compatimesti. Atmosfera este la fel de cenusie, umeda, mizerabila si bolnavicioasa ca in majoritatea operelor scrise de scriitorii rusi.

Coletionarul – John Fowles (9/10)

Privind-o ca pe un fluture ce trebuia neaparat sa ajunga in colectia sa, Miranda este marea iubire a lui Fred. Finalul cartii este de apreciat.

De veghe in lanul de secara – J.D. Salinger (9/10)

Am vazut in Holden Caulfield adolescentul neadaptat care uraste din tot sufletul falsitatea. Poate ca si de aia este atras de cei cu varsta frageda (fratele Allie, sora Phoebe, ceilalti copii), pentru ca, prin inocenta lor, nu pot fi falsi.
Daca eram mai tanar, cred ca “De veghe in lanul de secara” era cartea mea preferata.

Apropo, stiati ca Robert John Bardo (cel care a asasinat-o pe actrita Rebecca Schaeffer), Mark David Chapman (cel care l-a asasinat pe John Lennon) si John Hinckley, Jr. (cel care a incercat sa-l asasineze pe Ronald Reagan) aveau asupra lor cartea “De veghe in lanul de secara”?

Cavalerii Pardaillan – Michel Zevaco (7/10)

In tinerete l-am citit pe Alexandre Dumas, acum a venit si randul lui Michel Zevaco. Cavalerii Pardaillan este un roman de capa si spada usor de citit, cu intrigi, comploturi, dragoste si eroism.

Seful Sectiei Drumuri Nationale Drobeta Turnu Severin a cazut/alunecat pe scarile institutiei si a murit.

Intrebarea mea este: cel care a murit, nu era seful celor care se ocupa cu deszapezirea in judet?

de aici

O mie de americani, cu varstele cuprinse in intervalul 16-25 de ani, au votat intr-un sondaj realizat de Massachusetts Institute of Technology (MIT) pentru a desemna cei mai mari inventatori americani.

Doua dintre primele 5 locuri au fost ocupate de Steve Jobs si Mark Zuckerberg ))))))))))))))))))

Adica cei doi au fost mai mari inventatori decat Nikola Tesla (curentul alternativ, wireless-ul, telecomanda, motorul de inductie), Fratii Wright (aparatul de zbor cu motor), Benjamin Franklin (paratrasnetul), Robert Noyce (circuitul integrat), Vladimir Kosma Zworykin (transmisia televizata) si Samuel Morse (telegraful si codul Morse).

Alti inventatori americani:

Wallace Carothers (nailonul), George Eastman (filmul flexibil pe rola folosit in aparatele de fotografiat), Emile Berliner (microfonul), Igor Sikorski(elicopterul), Douglas Engelbart (mouse-ul), Edwin Lang (camera autodevelopanta Polaroid), Lee De Forest (trioda cu vid), George Westinghouse (frana pentru trenuri), David Dunbar Buick (motorul cu supapa de evacuare in cap), Robert Fulton (vasul actionat de forta aburilor), King Camp Gillete (lama de barbierit), Elias Howe (masina de cusut).