In teorie, teoria si practica sunt la fel. In practica, difera.

Daca as avea o afacere in domeniul publicitatii, as cauta 3-4 firme de confectii care ar duce-o foarte rau pe parte de comenzi, as incheia un contract cu ele si le-as pune sa-mi faca cele mai ieftine masti de pe piata. Exact, este vorba de mastile care se pun pe fata si te protejeaza de gripa noua.

La inceput pe masti as trece: Reclama ta aici si un numar de telefon.
As cere pe acel spatiu putin peste cat a costat masca, dar indeajuns incat sa-mi acoper cheltuielile si sa raman si eu cu ceva. Se poate inchiria spatiu de reclama pe minim 1000 de bucati.

Mastile vor fi distribuite gratuit in gari, intrarea in magazine, centrul oraselor, intrarea in cinematografe, scoli, piete, etc.

Se spune ca nu vom scapa in urmatorii 2 ani de gripa, deci afacerea are viitor, mai ales ca lumea se va satura sa tot cumpere din farmacii si sa poarte aceleasi masti banale.

Nu stiu de ce ne plangem ca statul nu ne asigura privilegiile pe care ar trebui sa le avem. Le cunoastem ca sa le cerem?

Nu. Mai mult de jumatate din nou se complac in starea aceea de nepasare in care Romania de azi nu poate, nu vrea, statul nu e capabili, insa noi toti suntem capabili. Cum vine asta? Am ajuns sa ne bucuram atunci cand hotul care ne ataca pe strada este pedepsit. De ce? Statul trebuie sa ne asigure protectie. De ce s-a ajuns sa existe hotul care ne ataca, cand ar trebui sa nu existe astfel de situatii? Vreti sa vedeti ce spune Constitutia cu privire la aparare?

ARTICOLUL 24 – Dreptul la aparare
(1) Dreptul la aparare este garantat.

In scoli ne temem sa ne exprimam: nu pot afirma ca la mine in scoala este frig, ca la mine in scoala se fumeaza in bai, ca la mine in scoala la ora x nu se face nimic, de teama de a nu fi pedepsiti pentru ca ne exprimam punctul de vedere. Constitutia spune asta:

(1) Libertatea de exprimare a gandurilor, a opiniilor sau a credintelor si libertatea creatiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare in public, sunt inviolabile.
(2) Cenzura de orice fel este interzisa.

Secretul corespondentei. Mai stie cineva ceva de el? Eu tot aud de tot felul de legi prin care telefoanele ni sunt ascultate, ba mai mult, am ajuns sa ne ferim sa spunem parole sau coduri in mediul virtual, la telefon, de frica de a nu ni se afla informatiile. Eu nu ma pricep sa descifrez Constitutia, insa scrie negru pe alb.

Secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri postale, al convorbirilor telefonice si al celorlalte mijloace legale de comunicare este inviolabil.

Cati dintre voi nu faceti supozitii cu referire la cati bani publici au fost cheltuiti in nu stiu ce proiect, cati bani s-au investit in asfaltarea unor strazi, care sunt planurile de viitor al institutiilor publice. Ati intrebat vreodata? E chiar o zi dedicata liberului acces la informatiile publice.

ARTICOLUL 31 – Dreptul la informatie
(1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informatie de interes public nu poate fi ingradit.
(2) Autoritatile publice, potrivit competentelor ce le revin, sunt obligate sa asigure informarea corecta a cetatenilor asupra treburilor publice si asupra problemelor de interes personal.

La Articolul 33 din Constitutie privind Accesul la cultura nu stiu daca putem face ceva impotriva statului, pentru ca nu prea se vad efectele la ceea ce ar trebui respectat aici:

(3) Statul trebuie sa asigure pastrarea identitatii spirituale, sprijinirea culturii nationale, stimularea artelor, protejarea si conservarea mostenirii culturale, dezvoltarea creativitatii contemporane, promovarea valorilor culturale si artistice ale Romaniei in lume.

In Romania a inceput sa fie popular un mit: daca un grup de persoane se intalneste intr-un spatiu public, imediat apar si comunitarii, indiferent daca acele persoane doar stau, sau au un meeting ori un demers care nu include “arme”. Nu inteleg de ce sunt amendati cei care de exemplu, desfasoara Free Hugs, daca legea spune asa:

ARTICOLUL 39 – Libertatea intrunirilor
Mitingurile, demonstratiile, procesiunile sau orice alte intruniri sunt libere si se pot organiza si desfasura numai in mod pasnic, fara nici un fel de arme.

Articolul 16 din Constitutie spune clar:

(2) Nimeni nu este mai presus de lege.

Cate cazuri nu ati vazut in care cei cu bani, cei cu pile, cei din partide politice ne-au sfidat si au fost mai presus de lege? Multe. A luat cineva atitudine?

Da. In mare parte problemele noastre pleaca de aici, de la faptul ca nu ne stim drepturile. Noi visam la o tara cu lapte si miere, in care noi sa ne vedem de treburile noastre, iar statul sa aiba grija ca legile sa fie respectate iar conditiile optime sa vina de la sine. Dar nu, am gresit tara. Nu este chiar asa, insa ar putea fi daca ne-am cunoaste drepturile si am face ceva impotriva nedreptatilor. Chiar si cand vedem un idiot care parcheaza pe trecerea de pietoni sa il reclamam. E dreptul nostru, iar o astfel de parcare demonstreaza ca isi permite sa plateasca amenda. Dar cati o facem? Preferam sa il jignim si sa trecem mai departe, sau sa il fotografiem si sa il punem pe bloguri. Avem nevoie de atitudine.

P.S. Ca o intrebare suplimentara, ati citit Constitutia? (Eu recunosc, azi am rasfoit-0 pentru prima data).

Desi eu folosesc mai mult de un browser, o sa le notez pe cele din browserul cel mai des utilizat. Asadar, ei sunt urmatorii: A – Afaith, Alleks , ascrie B- Blogoliceeni C –  Cyberculture , CeStiu si Cabral D- Drum Liber si Dheo, E -Erso;  F - FilmeBune G – GreenBlog H – nu am; I – Blog ingineresc si Intruss J – Jiunimea K – Krossfire si Konkurs L – LaVirgil; M – Makavelis, Marius Sescu, si Motanes – N – Nametii, Nicoleta Dragan si Neamtu O nimic; – P - Pe Ulita Q – R - Ratoon S – Sinapsa , Simona Stanescu, Spuse T – Tudor Chirila, U – nu am; V – Vizionar W - nu am – X – nu am; Y – nu am,  Z- nimic.

Acestea sunt blogurile care imi apar atunci cand apas pe una din literele enumerate. Ideea a pornit de la Makavelis, a fost continuata de Neamtu‘,  fiind o oportunitate de a descoperi bloguri bune de citit. Daca vrei o poti considera leapsa sau poti lasa aici cateva recomandari de bloguri.

P.S. Cei pe care nu i-am mentionat nu inseamna ca nu ii citesc. Mai sunt o multime in reader care nu apar aici, insa ei nu imi apar in browserul acesta.

Demult nu am mai recomandat un blog, am dat peste multe bloguri bune, insa nici unul cu adevarat deosebit, este din ce in ce mai greu sa gasesti unul care sa te faca sa scrii despre el.

Si totusi, de doua zile citesc un blog, unul care m-a impresionat, poate mai mult decat oricare alt blog citit pana acum.
Este vorba de mongolia.ro, al lui Mihai Barbu, un motociclist care pe 10 iulie, calare pe o Yamaha Virago de 250 cmc un BMW F650GS Dakar, a plecat intr-o calatorie lunga de 21.000 de kilometri strabatand Ucraina, Rusia, Mongolia, Kazakhstan, Kyrgyzstan, Tajikistan, Uzbekistan, Turkmenistan, Azerbaijan, Georgia, Armenia, Turcia si Bulgaria.
Partea interesanta este ca Mihai Barbu s-a hotarat sa vanda kilometri de povesti, pe drumul spre si dinspre Mongolia, si s-au vandut ca painea calda, in cateva zile, toti cei 21.000 km au fost vanduti.

Cei 21.000 de kilometri au fost impartiti in bucati de cate 500 de kilometri si astfel, fiecare dintre cei 43 de cumparatori (majoritatea colegi de pe forumul motociclism.ro), s-au ales cu povestea celor 500 de km, poveste care ii va fi adresata lui, fotografiile de acolo la rezolutie full si o pietricica de pe cei 500 de km.

Cei care au cumparat, au stiut ce cumpara, Mihai Barbu are har si talent de povestitor, scrie curat, corect gramatical, placut, cu umor si ce este mai important, reuseste sa te faca sa te simti ca esti acolo, impreuna cu el.

Pana acum a scris 17 posturi (povesti), eu am citit 10 dintre ele, pana diseara, sau cel tarziu maine dimineata, le dau gata si pe restul, apoi o sa stau cu ochii pe rss ca pe butelie.

Daca nu va plac povestile, nu-i nimic, puteti lua totul ca pe un documentar, cel mai bun documentar, oricum, va garantez, timpul petrecut pe mongolia.ro va fi un castig.

citez:

Apare in momentele astea ca un adevar indubitabil, e una din putinele dati cand chiar stii ce ti se va intampla. O sa cad. N-am nici cel mai mic dubiu.
Doyle (motocicleta) fuge de sub mine, intr-o fractiune de secunda. Ma trezesc cu el in stanga mea, alunecand impreuna cu mine, culmea, la deal. Il simt ca se agata cumva de mine, dar reusesc sa ma despart de el. De-acum suntem pe cont propriu, fiecare pe barba lui. Baiatul meu o ia inainte, eu dupa el, pe spate.

Gasesc hotelul. E fantoma, dar central. Dau peste un domn undeva la intrare, pazind un ghiseu. “Do you speak English?”. “Yes”. Si atat, de-aici incolo nu ne-am mai inteles.

Gasesc gangul din instructiuni si intru majestuos calare. Oaaa, ce fain se aud tobele in gang. Ies la lumina, si nu inteleg unde sunt si unde e numarul 8b, si mai mult decat atat, nu am loc sa parchez. Ies, afara pe unde-am intrat. Oaaa, ce fain se aud tobele in gang. Parchez.

Dupa ce am citit postul lui Cabral despre carti prima reactie pe care am avut-o a fost sa ii dau un comment cu cartea care mi-a placut cel mai mult. De fapt, m-am inselat singura. Nu a fost nicidecum cartea pe care am citit-o cu cea mai mare placere, ci una din cele care mi-au dat impulsul ca orice e posibil atunci cand iti doresti cu adevarat (era vorba despre Agonie si Extaz, Irving Stone, unde este prezentata viata lui Michelangelo). De fapt, sincer si de drept mi-au placut mult mai mult cartile scrise de Nabokov, Dostoievski sau chiar cele romanesti, scrise de Hortensia Papadat-Bengescu , Marin Preda, Liviu Rebreanu, Dan Puric, Mihail Drumes.

Cu toate astea, am scris-o pe cea pe care am crezut-o cea mai sofisticata. De ce? De teama de a nu fi luata in deradere si de a nu parea absurda cand zic “Enigma Otiliei”. Sunt sigura ca acei care il citesc pe Cabral sunt oameni inteligenti si au un cuvant de spus in aceasta privinta. Am cautat totusi in comenatarii si nu am vazut multe opere romanesti. “Invitatie la vals”, “Viata pe un peron”, “Despre omul frumos” erau unele din recomandarile romanesti. In rest James Clavell, Kobo Abe, Emily Bronte, Coelho, Salman Rushdie, etc. (nu contest ca nu sunt niste scriitori geniali), insa avem si multe opere romanesti care nu au fost inca citite si care merita savurate pe deplin.

Aceeasi usoara aroganta o observ si in mijloacele de transport. Am vazut multa lume citind in tren, tramvai (ceea ce mi se pare o prostie sa pierzi savoarea unei carti in mijloacele de transport, venindu-mi greu sa cred ca poti savura o carte in conditiile acelea), dar sincer spun ca niciodata nu am vazut pe cineva citind o carte romaneasca. Ma tot intrebam, imi tot ziceam “bine, bine, sunt sigura ca in liceu au citit multe opere romanesti, dar chiar sa nu fi ramas niciodata necitita”, dar degeaba. Zi de zi oamenii aleg din biblioteci tot ce suna sofisticat si la moda: Dan Brown, Stephenie Meyer, Sandra Brown, Coelho.

Mi-am adus aminte ca mi-a oferit un coleg o carte in care era povestita viata unor tineri care se drogau, faceau sex, iubeau si se distrau. Era partial interesanta, nu pot zice ca nu, iar colegul meu stiu ca a citit la viata lui, insa mi-a zis ca “demult nu a mai savurat asa o carte”. Chiar sa nu mai avem opere valoroase? Refuz sa cred.

Probabil unii oameni sunt prea interesati de cei din jur, incat au tot timpul impresia ca o carte te catalogheaza. Eu sunt de parere ca trebuie sa citesti orice, astfel vei putea mai tarziu sa faci cu adevarat o selectie.

NUMELE MEU ESTE ADELINA AVRAMESCU, AM 23 DE ANI SI SUNT DIN LUGOJ.

Pana in 2001 eram ca oricare adolescenta: fericita, vioaie, activa, plina de sperante. Cel mai mare vis al meu era sa termin liceul si sa urmez cursurile Facultatii de Educatie Fizica. Acum la 23 de ani, totul s-a naruit. Nici nu mai indraznesc sa sper. Soarta a fost dura cu mine, lasandu-mi viitorul in mainile celor cu suflet mare, la indurarea lor. In urma cu opt ani, am fost diagnosticata cu o boala mai ciudata, lupus eritematos sistemic. Ce parea la inceput doar rutina medicala s-a dovedit a fi mai tarziu un calvar. Am fost internata in multe spitale din judetul Timis.

Din 2002, a inceput lupta cu destinul. Atunci am fost cu mama la un medic specialist de la Spitalul Colentina din Bucuresti. Din nefericire a trebuit ca tocmai eu sa fiu subiectul unei erori medicale. Specialistul mi-a dat un tratament mult prea puternic pentru varsta si greutatea mea. Aveam 17 si 45 de kg. Iar tratamentul care consta in injectii, perfuzii si altele, continea doze mult prea mari de medicamente. Nici macar nu mi-au spus ca unul dintre medicamente era din categoria citostaticelor. Niciodata, pe tot parcursul terapiei, nu mi s-a spuc ca voi pierde calciu si ca oasele vor fi afectate. Prin urmare, nu mi s-a prescris niciun supliment mineral sau vitamine. Tratamentul a fost atat de puternic, ca dupa trei luni am ajuns sa nu mai pot merge.

Dupa o multime de alte analize, am aflat ca am osteoporoza cortizonica severa si trei fracturi la coloana. Mi-e aproape imposibil sa descriu in cuvinte suferinta ingrozitoare prin care am trecut. Cateva luni bune am fost nevoita sa stau in pat, fara sa ma pot misca. Toate visele mele s-au spulberat din cauza acelui tratament gresit. Ce vina aveam eu?
Dintotdeauna am fost pasionata de sport si ma vedeam urmandu-mi acest vis. Eram o persoana foarte vioaie, practicam atletism, inot, mergeam in fiecare zi cu bicicleta, iar acum sunt nevoita sa-mi petrec timpul intr-un scaun cu rotile. In schimb am primit o palma de la viata, din cauza unei erori medicale. Cine imi da inapoi toti anii de chin? Cine imi poate umple golul din inima si alina durerea?

Port corset medicinal de ani de zile, fie iarna, fie vara. Pot sa merg uneori, dar obosesc foarte repede din cauza celor cinci fracturi la coloana, pe care le am astazi. E cumplit. Si mai dureros e faptul ca stiu ca am o sansa sa-mi recapat sanatatea pierduta in urma cu multi ani. Pot fi operata la coloana vertebrala, la o clinica din Viena. Numai ca sunt mult prea mari costurile operatiei. As avea nevoie de vreo 30.000 de euro, suma pe care mi-e imposibil s-o obtin numai cu ajutorul familiei. Sunt disperata, pentru ca sunt tanara si pot fi inca de folos lumii. Nu vreau sa-mi traiesc viata inutil.

Daca fiecare dintre voi, cei care cititi aceste randuri, ati contribui cu cate putin la vindecarea mea, va promit sa nu regretati investitia. Nu mai vreau sa plang de durere si nici sa depind de ajutorul celorlalti. Numai voi ma puteti pune pe picioare.

Am deschise doua conturi pe numele mamei mele, Avramescu Felicia.

Banca BRD-GSG, Sucursala Lugoj.

Cont in lei  -   RO80BRDE360SV66440233600

Cont in euro – RO72BRDE360SV59226503600

Blog Adelina Avramescu

Mai bine citesti postul asta si iti bagi picioarele in politicienii romani cu aspiratii de europarlamentari, in campaniile electorale de la RealitateaTV si ziarele cu EBA pe prima pagina.

Daca se poate, nu doar citii.

Romania a castigat marele premiu la salonul de inventii de la Geneva.

S-a spus la vreo televiziune despre acest premiu? Cred ca nu, acum pentru 29 de zile trebuie sa aflam cate basini trage Becali in arest.

Nu am nicio legatura cu ce este scris mai jos, textul este primit sub forma de comentariu la postul Religia se scoate din scoli.

Creştinismul originar – cult demonic

Acei care au avut tangenţe cu creştinismul ca religie, în special cea creştin ortodoxă, văd la suprafaţă o credinţă a compasiunii şi a milei faţă de om. Aparenţele pot înţela, o evaluare a surselor primare ale acestei religii va aduce mai multă lumină privind adevărata-i esenţă. Să începem cu personalitatea lui Iisus Hristos de unde creştinismul a pornit doctrinar.

Numele Hristos este traducerea cuvîntului mesia (mai precis maşiah) din ebraică. Înseamnă „unsul”, apelaţia dată de evrei celui care va veni trimis de Iehova (numele dat de ei lui Dumnezeu) să îi salveze. Prin urmare Hristos trebui să îndeplinească în primul rînd o misiune de salvare a poporului evreu. A astfel de salvare cuprindea eliberarea de sub jugul romanilor precum şi scăparea de răul uman şi social, ceea ce evreii numeau Diavol, Mamona, Belzebul, Lucifer, etc.

Venirea salvatorului poporului era aşteptată de multe veacuri. El trebuia să fie nu numai un salvator al sufletelor dar şi un rege din stirpea regelui David care era din neamul lui Iuda. Noul Testament argumentează că Iisus era din această spiţă şi prin urmare putea să-şi ceară dreptul de a fi rege al iudeilor.

Omul Iisus şi-a început misiunea cînd avea în jur de 30 de ani. Om fără carte, aşa cum se spune în Biblie, era totuşi proficient în regulile iudaice bazate pe Vechiul Testament şi pe alte scrieri de la acea vreme. Treptat omul Iisus a format în jurul lui un grup de prozeliţi care deşi mic era perseverent în a-l urma în misiunea pe care şi-o asumase. Care erau caracteristicile ei?

Matei, 15, 24, redă cuvintele lui Iisus atunci cînd o femeie canaaneeancă chinuită de un demon îi cere ajutor. „Nu sunt trimis decît la oile cele pierdute ale casei lui Israel” răspunde el. Iisus astfel refuză spunînd mai departe că „Nu este bine să iei pîinea copiilor şi s-o arunci cîinilor”. Cu alte cuvinte Iisus îi numeşte cîini pe toţi oamenii care nu erau evrei. Mai departe, în conversaţia lor, femeia îi răspunde că şi cîinii mănîncă din fărîmiturile ce cad de la masa stăpînilor lor. Iată un episod din Noul Testament care redă vorbele unui om despre care mulţi cred ca este fiul lui Dumnezeu. Şi paradoxal aceşti oameni nu sunt evrei ci dintre cei pe care Iisus îi numea cîini.

O altă caracteristică a misiunii salvatorului era că trebuia să fie rege al iudeilor. A fost oare Iisus rege? Cu siguranţă nu. Întrebat dacă este rege al iudeilor omul Iisus spune că împărăţia lui este în ceruri, deşi evreii aşteptau un rege, aşa cum fusese David în vechime, care să aibă regat pe pămînt nu în cer. Deci nici pe această caracteristică a salvatorului evreilor Iisus nu a îndeplinit-o.

În misiunea salvatorul era inclusă pacea, pe cînd Iisus declară răspicat că a venit să aducă sabia nu pacea ca să-l despartă pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa (Matei, 10, 34-35). Cum poate vorbi astfel cel ce se credea trimisul lui Dumnezeu dacă Dumnezeul lui nu era cel a dezbinării? Cum am eticheta astăzi un om care ar spune că a venit la cineva în vizită cu dorinţa de a-i dezbină casa? Un om nebun!

Tenacitatea cu care omul Iisus dorea să-i convingă pe evrei că el era mesia era deosebită. Aceasta a atras reacţii fireşti. Cărturarii zicea că  îl are în el pe diavol, pe Beelzebul (Marcu, 3, 22). Oamenii ziceau că are duh rău (Marcu, 3, 30). Însăşi familia lui îl credeau că nu e în toate minţile (Marcu, 3, 21) nu credeau în el (Ioan, 7, 5). Omul Iisus etala cu adevărat o comportare de om dezechilibrat. Spune în Marcu, 3, 33, „Cine este mama mea? şi fraţii mei?”. Cum ar fi tratat un om astăzi care şi-ar respinge astfel rudele? Bolnav mintal!

Noul Testament este plin de relatarea faptelor lui Iisus mai cu seamă cu scoaterea duhurilor necurate din oameni. În Marcu, 5, 11-13, se spune cum el a trimis dugurile rele într-o turmă de porci. După acest episod oamenii l-au rugat să plece de acolo văzînd că lucrează cu demonii (Marcu, 5, 17). Fariseii, oamenii scoliţi în legea iudaică a acelor timpuri, îi spun că cu domnul demonilor (adică cu Satana) el îi scoate pe demoni (Matei, 9, 34). Mulţimea i-a zis că are demon (Ioan, 7, 20; Ioan, 8, 48). Iudeii au spus „Acum ştim că ai demon” (Ioan, 8, 52). Dar el nu a recunoscut argumentînd că diavolul nu poate lupta împotriva diavolului. Vorbele lui Iisus sunt fără sens. Să luăm de exemplu grupurile mafiote care se războiesc între ele deşi fiecare se află de partea răului. Faptele diavolului nu ţin de ideea că cei răi nu se bat cu cei răi precum Iisus vrea să argumenteze, cum că diavolul ar lupta împotriva lui însuşi. Scuza lui Iisus este puerilă, cei răi se bat cu toţi inclusiv cu alţi oameni răi de teapa lor.

Un alt episod din faptele acestui om bolnav mintal este cel cu smochinul. Iisus era înfometat şi a găsit un zmochin care nu avea fructe. Supărat, îl blestemă pe zmochin: „Rod să nu mai porţi în veac!” după care zmochinul s-a uscat. Să ne imagină că un om merge la casa unuia şi-i cere mîncare. Nu i se dă pentru că oamenii din casă pur şi simplu nu au mîncare. Urmează ca cel care a cerut mîncare să îi blestemă ca în veac să nu aibă mîncare în casa aceea. Cum ar fi etichetat un astfel de individ care blestemă pentru că pur şi simplu nu ai ce să-i dai de mîncare atunci cînd el a vrut să mănînce? Puţin spus un nebun, este răul întruchipat care pur şi simplu nu raţionează. Ce vină avea zmochinul că nu avea fructe ca Iisus să le mănînce? Cazul lui Iisus este tipic patologic al unei minţi bolnave.

Să luăm de exemplu una din învăţăturile acestui om, privitor la ceea ce omul mănîncă. Iisus susţine că nu ceea ce intră în gură îl spurcă pe om, ci ceea ce iese din gură, aceea îl spurcă pe om (Matei, 15, 11). Mai departe tot el spune că tot ce intră în gură se duce în pîntece şi iese afară, dar cele ce ies din gură pornesc din inimă, şi acelea sunt cele ce-l spurcă pe om, dar a mînca fără să-ţi fi spălat mîinile, aceasta nu-l spurcă pe om (Matei, 15, 17-20). Este o învăţătură de doi bani. Contează ce băgăm în pîntece. Dacă cineva bagă în gură otravă sau mîncare stricată nici nu mai apucă să o scoată afară că poate şi muri. Cît priveşte ideea că ceea ce iese din gură îl spurcă pe om cum spune Iisus, afirmaţia lui este de asemenea o aberaţie. Vorbele rele îl uşurează temporar pe om de răutatea din el, deşi aruncatul vorbelor pe alţii nu este o soluţie pentru a scăpa de răul din inimă.

Să analizăm doctrina păcatului promovată de Iisus, ideea cum că orice păcat şi orice blasfemie li se iartă oamenilor, dar blasfemia împotriva Duhului Sfînt nu li se va ierta (Matei, 12, 31). Să presupunem că există o ţară în lume care are un sistem juridic bazat respectînd această învăţătură a lui Iisus. Un om ticălos este prins în fărădeligile sale şi adus în faţa judecătorului care va aplica învăţăturile lui Iisus în cazul respectiv. Sunt consultaţi martorii care declară că învinuitul a furat, a bătut cinci oameni la beţie şi a omorît un om cu un cuţit. La judecată omul recunoaşte ticăloşiile făcute adăugînd că a cerut iertare pentru tot răul făcut. „Ai spus ceva împotriva Duhului Sfînt?” întreabă judecătorul. „Niciodată!” răspunde omul. Verdictul: „Eliberaţi-l că şi-a cerut iertare în numele lui Iisus Hristos, dar nu a hulit Duhul Sfînt!”. Poate o atare învăţătură a iertării veşnice să vină de la Dumnezeu sau de la Diavol? O astfel de metodă de a face dreptate oamenilor este înşelăciune curată, Dumnezeu nu poate iertă răutăţile oamenilor, cei vinovaţi trebuie să repare cumva răul adus şi să înveţe că repetarea răului nu va fi iertată prin simpla recunoaştere a greşelii. Învăţătura lui Iisus este prostie curată. O societate sănătoasă mintal nu poate exista funcţiona pe astfel de învăţături fără sens.

Evreii în Vechiul Testament aveau o metoda mai logică, deşi nu era cu totul justă, ideea că se plăteşte ochi pentru ochi. Dar în învăţăturile lui Iisus privind aplicarea dreptaţii se vede mai degrabă mîna diavolului decît cea a unei forţe a dreptăţii. Numai diavolul trece cu vedere că merge şi aşa, că simpla iertare dată de el diavolul poate absolvi pe om de relele pe care le face. Satana iartă de păcat pentru a-l ţine pe păcătos în păcat cu el. Este şi metoda folosită de Iisus pentru a-i menţine pe oameni în jugul suferinţei pe care a iniţiat-o în locul salvarii din suferinţă pe care trebuia să o aducă aşteptatul mesia, salvatorul evreilor.

Să cercetăm cum Iisus crede că oamenii lui Dumnezeu pot fi deosebiţi de cei ai diavolului. În Matei, 7, 10-20, Iisus îi avertizează pe ucenici să se ferească de profeţi mincinoşi căci după roadele lor vor fi cunoscuţi. Preceptul este bine ştiut din Vechiul Testament, ideea că pomul se cunoaşte după rod. Să vedem ce roade a adus pomul lui Iisus după aşa zisa înălţare a lui la cer?

Creştinismul a pătruns treptat în lumea zisă „păgînă” prin înfricoşarea oamenilor asupra pedepselor ce-i aşteaptă dacă nu se voi supune noii învăţături. Această frică de năluci persistă şi astăzi fiind practic hrana creştinismului. Fără continua teroare a diavolului care pîndeşte la orice pas creştinismul s-ar dezintegra. Observăm că atenţia este pe diavol şi toate cele care vin cu răul şi suferinţa, răstignirea lui Iisus pe cruce, patimile lui, etc. În cele din urmă Iisus pozează în învingător, chiar după ce a fost bătut în cuie pe cruce. Dar sechelele mentale pe care le implantează în minţile oamenilor, pe cei mai mulţi rămîn să-i bîntuie toată viaţa. Deşi despre „învingătorul morţii”, se spune că a ajuns acolo la dreapta Tatălui, el priveşte cu detaşare întreaga panoramă care a urmat după „înălţarea sa”. Să vedem fructele date ce pomul sădit de Iisus pe pămînt. Ce a urmat?
Războaie, măceluri împotriva evreilor şi ale altora, dezbinare veşnică printre cei care au urmat învăţătura lui Iisus, inchiziţie, arderea cărţilor, obida oamenilor, cuceririle sîngereoase urmînd crucea însîngerată, care cînd era pumnal cînd cruce, şi multe alte „fructe” ale demonului „înălţat la cer”. Ne putem întreba dacă nu s-a dus cumva direct în iad de unde nici că-i pasă de ce se întîmplă pe pămîntul deoarece sistemul introdus de el funcţionează din plin pe pămînt. Salvarea care se aştepta din partea unui trimis al lui Dumnezeu este nonexistentă în cazul Iisus.

Cine este în măsură astăzi să evalueze misiunea „salvatoare” ale lui Iisus? Toţi cei care au avut tangenţă cu creştinismul. Salvatorul se dorea un personaj al salvării din durere nu cineva care aduce durere prin sabia pe care cu adevărat a lăsat-o omenirii. Şi sîngele continuă să curgă şi astăzi şi va continua atîta timp cît oamenii venerează pe demonul care a adus suferinţă omenirii cu 2000 de ani înainte. Iată că în ciuda obiceiului diavolului de a minţi, totuşi de cîteva promisiuni s-a ţinut. 

Care este spectrul creştinismului astăzi în lume? Nici o altă religie nu are mai multe secte decît cea creştină. Dezbinarea generată de Iisus încă de cînd era viu pe pămînt continuă astăzi cu aceeaşi forţă încît te întrebi cum de este posibil ca oamenii să interpreteze diferit ideile dintr-o carte care este destul de coezivă în conţinut, Biblia? Explicaţia nu poate fi decît că Biblia este o carte plină de contradicţii, atît Vechiul cît şi Noul Testament. Cel puţin Noul Testament este grosier privind salvarea oamenilor de la moarte de către cineva care nu s-a salvat pe sine însuşi. Oasele i-au putrezit de mult acolo în Orientul Apropiat. Evreii nu l-au acceptat pe Iisus deoarece nu era nimic în el să sugereze că-i poate salva, că-i poate elibera de sub jugul romanilor aşa cum se aştepta de la un rege din spiţa lui David.

Cine a fost Iisus? Respingerea lui de către evrei în mod automat îl califică impostor şi amăgitor. Nimeni nu a făcut o evaluare mai justă asupra cine a fost Iisus decît poporul din care face parte şi în mijlocul căruia a trăit. Şi ei l-au categorisit drept amăgitor. Învăţăturile ieftine şi stupide ale lui Iisus au mai mult marca răului decît cea a binelui. Omul Iisus este un caz patologic de bolnav mintal a cărui misiune „salvatoare” a supravieţuit prin conjunctura istoriei, prin frică pe care o împlîntă în minţile oamenilor aşa cum numai duhurile rele fac, degizînd răul într-un ambalaj pe care scrie fericire şi salvare. Dezbinarea adusă de „fiul lui Dumnezeu” continuă să ne macine sufletele şi să ne despartă inimile cu sabia pe care a promis-o. Şi asta avem astăzi: fiul despărţit de tatăl său, fiica de mama sa, aşa cum se arată în Matei, 10, 34-35. Creştinismul este un cult demonic, cea mai mare minciună care a putut vreodată exista în omenire: venerarea unui demon ca „fiu al lui Dumnezeu”.

Vă veţi întreaba cum se explică atîtea frumuseţi văzute în biserici şi catedrale? Există realmente creaţii minunate care glorifică amintirea narativă a celui care a fost Iisus. Răspunsul este că aceste minunăţii sunt rodul idealului minţii omeneşti, nu cel al învăţăturilor lui Iisus. Creştinismul este o religie parazitară care se întinde oriunde poate să ajungă cu teroarea fricii. Oamenii au creat cu mare elan frumuseţi în biserici şi catedrale pentru a contracara urîciunea creştinismului originar al lui Iisus, idealizînd aspectele durerii, portretizînd un Iisus cu faţa blîndă şi resemnat în faţa morţii, postura victimei care induce milă în cei care o privesc. Dar cînd este să evaluăm obiectiv consecinţele acestor aberaţii doctrinare gunoiul creştinismului iese la suprafaţă în felul de a se comporta al oamenilor, în modul lor de existenţă, în violenţa şi rapacitatea socială a unora care pozează în creştini, deoarece Iisus le-a promis că orice li se poate ierta afară de blasfemia împotriva Duhului Sfînt (Matei, 12, 31). Oamenii sinceri aflaţi printre ei sunt doar victime credule care resemnaţi şi depăşiţi de înţelegerea reală a demonismului creştin nici nu ştiu practic în mîna cui intră.

Puterea politică a înţeles cu realism marele potenţial de manipulare a creştinismului care a fost folosit de toate sistemele sociale inclusiv comunismul care iniţial l-a respins. Ulterior creştinismul l-a tolerat şi folosit în slujba noilor guvernanţi care, înclinaţi spre rău, exploatare şi minciună, s-au aliat cu cei de-o teapă cu ei, cei care îl slujeau de Diavol întocmai ca şi ei, dar folosind metodele demonului de pe crucea însîngerată, Iisus „salvatorul omenirii”.

Despre cel care a scris aceste rînduri nu este nevoie să vă întrebaţi cine este. Un om ce îndrăzneşte să gîndească în cele aşternute aici. Am scăpat de frică, mă simt uşurat, nu mai port jugul crucii, nu mai sunt un întemniţat al lui Iisus. Privesc la cer, la soare şi mă gîndesc cum oamenii acestor vremuri mai pot crede că undeva în Orientul Apropiat, Dumnezeu şi-a trimis pe fiul său unic să „moară” pentru ca noi să avem viaţă veşnică. Dacă un astfel de Dumnezeu face experimente cu noi să afle că nu i-au reuşit. Dar dacă este mîna Diavolului întreaga decepţie a reuşit. Sunt milioane şi milioane de oameni care au asimilat patologia lui Iisus, un bolnav mintal de a cărui boală se suferă în prezent în proporţii gigantice. Aceasta ne poate duce la pieire. „Salvatorul” demonic ne-a adus încet încet la marginea prăpastiei de anihilare a omenirii. Unde să mai căută salvarea?

unom