Pentru ca nu cunosc prea bine regulile de la baseball, din punct de vedere tehnic, n-am inteles mare lucru. In schimb, problemele, cauzate de diferentele prea mari intre bugetele cluburilor, sunt aceleasi ca la fotbal sau oricare alt sport pe echipe.

La Moneyball, cel mai mult mi-a placut interpretarea actorilor, mai ales cea a lui Jonah Hill, pe care il vad cu cele mai mari sanse la Oscar pentru “cel mai bun actor într-un rol secundar“.

Partea interesanta este ca, pentru a realiza un film despre filozofia lui Billy Beane, de a face mai mult cu mai putin, a fost nevoie de un buget mai mare decat al echipei Oakland Athletics in 2002.

La War Horse, povestea celor doi cai, potrivita mai mult pentru copii, m-a impresionat mai putin decat povestea celorlalte personaje. In schimb, scenele de razboi, decorurile, costumele, atmosfera, coloana sonora si mai ales punerea acestora in scena m-au incantat pe toata durata filmului.

Daca ar fi fost dupa mine, pe Steven Spielberg l-as fi nominalizat la Oscar pentru regie, insa filmul nu mi se pare de Oscar.

Filmul este bun, insa am apreciat mai mult peisajele si atmosfera hawaiana, decat povestea dramatica. Scenariul mi s-a parut ca este pe alocuri prea fortat, are prea multa vorbarie, iar personajele se schimba exagerat de mult in decurs de cateva zile.

N-am citit cartea lui Stieg Larsson, nu am vazut varianta suedeza si sunt fan David Fincher (Fight Club, The Curious Case of Benjamin Button, Zodiac, Se7en, Panic Room), deci nu pot sa fac nicio comparatie intre ele.

Filmul mi-a placut. Aproape la fel de mult ca Shutter Island.

Atmosfera din film este sumbra, rece si violenta. Suspansul este la el acasa, iar interpretarea actorilor este de exceptie. Mai ales a tinerei Rooney Mara, care joaca excelent rolul de introvertita, vulnerabila si apoi razbunatoare. Muzica este si ea la inaltime.

Primele doua filme cu Harold & Kumar mi-au placut, insa, din pacate, cu A Very Harold & Kumar 3D Christmas s-a coborat prea mult stacheta. Cam cat s-a coborat si cu The Hangover Part II.

Nuditate si droguri au avut si primele doua parti, insa au mai avut si multe scene amuzante plus o poveste interesanta. A treia parte n-are o poveste care sa te prinda, pentru ca, pana la urma, filmul este despre nimic, avand la baza doar scene fortate cu copii care se drogheaza.

Desi Warrior este atat de “american” (patriotic, previzibil, happy end etc), se ridica la nivelul lui The Fighter si ramane unul dintre cele mai bune filme pe care le-am vazut in ultimul timp. Povestea, desfasurata pe mai multe planuri, este atat de captivanta ca n-am simtit cand au trecut cele doua ore si jumatate ale filmului.

De remarcat prestatia excelenta a actorilor, mai ales a lui Nick Nolte, Tom Hardy si Joel Edgerton. Scenele de lupta sunt bine realizate si reusesc sa te tina in tensiune.

Ca puncte minus as enumera cateva clisee, unele faze exagerate si finalul previzibil.

Chiar daca are la baza un amalgam de povesti combinate, scenariul la Puss in Boots mi s-a parut destul de subtire. Filmul este peste Shrek Forever After, insa, daca ar fi sa aleg, as alege oricand o animatie Pixar in locul animatiei Puss in Boots.

Ca plusuri, as enumera replicile haioase, vocea lui Antonio Banderas si personajele negative.

Pe cat de mult imi plac filmuletele cu Mr. Bean (Rowan Atkinson), pe atat de mult m-a dezamagit Johnny English Reborn.

Filmul este lipsit de originalitate, previzibil si cu glume de 2 lei. Am vazut si primul Johnny English, cel din 2003, insa a trebuit sa vad trailerul, ca sa-mi aduc aminte cu ce a fost. Sunt sigur ca si cu asta se va intampla la fel.

Larry Crowne este filmul la care speram să îmi reamintesc ce înseamnă comedia. Din păcate, Tom Hanks nu este deloc inspirat ca regizor, de aici şi eşecul filmului ce îl are ca protagonist alături de Julia Roberts. Larry Crowne este un bărbat de vârstă medie, care îşi pierde locul de muncă pentru că nu are facultate. Atunci decide să îşi reia studiile la un curs de comunicare, predat de Mercedes Tainot (Julia Roberts), o profesoară sătulă de profesia ei şi cu un mariaj aproape destrămat. Cei doi se îndrăgostesc şi filmul are happy end (nu există suspans, aşa că vă dezvălui liniştită finalul:d)

Cu toate că este un clişeu cap-coadă, filmul merită văzut pentru rolul total neobişnuit pe care îl are Tom Hanks. I-am dat notă de trecere pentru că oricât de prost ar fi un film, Tom Hanks şi Julia Roberts rămân doi imenşi actori. Cu toate astea, am curaj să pariez că va candida la cel mai prost film al anului. Ca să vă faceţi o idee, e ca şi cum Tudor Gheorghe ar face reclamă la farmacia Catena.

I-as fi dat o nota mai mare, insa filmul Real Steel sufera de lipsa de originalitate. Aduce prea mult cu Over the Top, iar relatii ca cea din film, care pornesc cum nu se poate mai prost si se termina cu happy end, am mai vazut in cateva sute de filme.

Totusi, filmul nu plictiseste. Efectele speciale sunt decente, scenele de lupta dintre roboti sunt bine realizate, iar dialogurile din film sunt savuroase.