Sunt singurul care nu este impresionat de imaginile de mai jos si crede ca oricare rinocer sau elefant, indeajuns de chinuit, va fi pana la urma capabil sa traseze niste dare pe o coala?

Poate ca acum cand am terminat liceul, incepe sa imi para oarecum rau ca am fost atat de dura privind criticile pe care i le-am adus. Nu ma pot insa abtine sa critic notiunea de informatii inteleasa in scoli/licee/facultati.

Sa pornim de la un exemplu pe care il intalnim in mai multe licee din Craiova. O persoana x (vorbind la modul general pentru ca stiu mai multe persoane care au facut asta) invata foarte bine in liceu. Merge la olimpiade, vine cu premii, obtine respectul profesorilor, dar si al colegilor, termina cu peste 9.90 liceul, la bac ia medie de peste 9.70. Cu toate astea, persoana x vine dintr-un mediu unde informarea e pe un plan secund, dintr-un mediu rural sau slab dezvoltat economic, cultural, etc. Vorbeam de aceste persoane care chiar vor sa reuseasca in viata, insa nu au sansa de a fi informate. Astfel, pentru asigurarea unor conditii de viata mai bune decat ceea ce avusesera inainte, munca acasa sau la camp, vor sa aiba un serviciu asigurat, sa isi faca meseria cat pot de bine. Astfel, aceste persoane ajung sa dea pe la academiile de politie, sau la subofiteri, jandarmi, pentru ca nimeni nu le-a spus ca pot face si altceva cu performantele obtinute in liceu.

Asa se face ca in 4 ani o singura profesoara ne-a spus ca punem aplica si la facultatile din strainatate, acele facultati de care auzim in filme sau despre care citim in reviste. Dar o informatie prea vaga, caci nici la secretariat nu prea stia nimeni despre ce e vorba si ce cereri ne-ar fi necesare, cum se aplica, etc. Pe de cealalta parte exista copii mai putin pregatiti la disciplinele din liceu, insa in majoritatea cazurilor reusesc mult mai multe datorita informarii. Suntem acei copii care stiu sa utilizeze tehnologia, si nu se lasa utilizati de ea. Mai afla despre un eveniment de pe twitter, facebook, mai citesc pe blogurile ongurilor despre traininguri si voluntariat, mai aplica la diverse programe, si astfel informatiile acestea valoreaza mult mai mult decat cunostintele acumulate in liceu.

Ma intreb atunci, de ce tot acei copii mai saraci si fara acces la informatie, desi trag cu dintii in liceu sa isi demonstreze capacitatile, au nesansa de a fi informati si de a afla de toate oportunitatile de reusita, si in loc sa dea la academia fortelor terestre, unde au fost 14 pe loc, ar lupta pentru o bursa in Anglia sau SUA? Am convingerea ca cei care invata foarte bine, dar nu au acces la informatie, ajung sa aiba realizari mai mici decat cei care sunt mediu pregatiti, dar stiu sa exploateze fiecare oportunitate.

Nu ar fi mai util daca in liceu, in loc de muzica, desen, optionale, s-ar introduce cateva ore de educatie civica si informare asupra drepturilor unui cetatean european? Impreuna cu consiliere pentru fiecare elev, pentru a sti ce meserie i s-ar potrivi si unde ar avea sanse sa obtina un loc. Si nu, nu imi spuneti ca de asta exista psiholog, ca la mine in scoala era pus ori sa faca teste cu unii pentru academie, ori sa faca niste formulare pentru scoala. Atat!

Acum 30 de ani oamenii stateau cati mai multi intr-o casa:  strabunici, bunici, parinti, copii, nepoti, stranepoti. Cu timpul casele au inceput sa fie din ce in ce mai goale, bunicii sa ramana singuri, copiii lor sa faca la randu-le copii, astfel de ramificatii continuand pana in ziua de azi.

Azi, omul tinde din ce in ce mai mult spre singuratate. Poate sa fie nevoia de intimitate, insa odata implinita aceasta nevoie, se neglijeaza altele: afectiune, dragoste, altruism. Daca ar fi sa definim cumva oamenii, i-am defini si in raport cu ceilalti. Adica nu putem relationa omul la om, facand abstractie de societate. Insa azi din ce in ce mai multi oameni aleg sa fie singuri. Am auzit unele femei spunand ca nu vor niciodata copii, am auzit unii barbati multumindu-se cu un caine mare cu care ies la plimbare, eventual cateva domnisoare intr-o noapte. Am vazut bunici care isi reneaga copiii si nepotii. Am vazut parinti care uita ca au facut copii.

Si dor. Toate lucrurile astea singuratice nu doar dor, dar ele strica ceva. Strica frumusetea asta de viata care ar trebui sa insemne familie. Ea sa caleasca ceapa, el sa curate cartofii, copiii sa faca suc de portocale si sa cumpere paine. E scenariul perfect pentru ceea ce ar trebui sa insemne viata. Si totusi, multe apartamente sunt locuite doar de un el sau ea care nu vor relatie serioasa. Multe case sunt locuite doar de copii care fug de langa parinti.

Mai rau este ca si noi realizam asta. Realizam ca incepem sa fim singuri si astfel evadam in retelele de socializare, uitand sa mai cautam macar companie. Inainte cand asteptam autobuzul sau in gara trenul, socializam cu 2-3 persoane si aveam timp sa observ lumea din jurul meu. Acum intram pe twitter din masina, autobuz, tren. Citim bloguri pe banca la umbra, pe borduri sau la o bere cu prietenii.

Sau procedam asa:

x: bah stii ca mam apucat de Heroes? D
x: e prea belea sa moara gibilan… poti sa iti faci gagica in joc si la urma devii erou dupa ce bati tot
x: mai joci si tu joc ca asta ‘ten plm
y: nu coaie nu ma joc… eu m-am apucat de un joc numit RealLife in care am masina, gagica de 2 ani, ne-am pus-o de n ori si la sfarsitul fiecarei partide imi zice ca sunt eroul ei…plm Sursa

Si citind asta ma intreb: pana unde cu singuratatea si cu evadarea in alte lumi diferite de realitate?

Nu stiu ce fel de femeie sunt, dar nici nu imi place sa stau prea multe ore la cumparaturi, dar mai ales sa cheltui multi bani, si nici sa am si eu sertare pline cu oje/rujuri/bratari/curele/clame/agrafe, etc, precum restul femeilor. Esential pentru o femeie mi se par produsele de ingrijire si curatare, cat si haine curate, aranjate si care sa se aseze bine pe trupul fiecareia.

Si cum eram eu dezamagita ca femeia din mine este pasionata mai mult de fotbal decat de fard de pleoape si rimel super gene grandioase  si mai pasionata de pescuit si bronz pe malul baltii decat autobronzantele din reviste, ma hotarasc sa fac din mine o super femeie. Iau catalogul de la Yves Rocher si incerc sa comand si eu cate ceva pentru imbunatatirea statutului de femeie moderna si buna de dus in club. Sa incepem sa facem calculele:

- Fond de ten fluid umbra solara bej natural: 39 lei
- Fard de obraz pudra 3,6 g: 32 lei
- Rimel Ultra-Volum 10 ml: 32 lei
- Tus contur pentru ochi 4,5 ml: 29 lei
- Balsam cremos pentru buze: 42 lei
- Creion pentru conturul buzelor: 19 lei
- Ruj de buze zero defecte: 55 lei
- Oja: 22 lei
- Crema hidratanta de zi noapte: 24 lei
- Servetele demachiante ultra delicate – 20 servetele: 20 lei
- Crema-gel cu vitamine: 35 lei
- Gomaj delicat cu extract din sambure de Bambus – 32 lei
- Crema energizanta pentru conturul ochilor Bio: 45 lei
- Ulei hranitor de noapte bio – Flacon cu pipeta 30 ml: 80 lei
- Lapte demachiant: 30 lei
- Crema pentru stralucirea priviri: 75 lei (ha,ha asta chiar e tare:D)
- Masca pentru ten si par cu argila – 65 lei
- Lotiune dupa plaja- 42 lei
- Spray protector pentru plaja IP50 – 99 lei
- Crema autobronzanta – 55 lei
- Lifting pentru silueta – 105 lei
- Ulei relaxant de baie Floare de portocal – 45 lei

La acestea ar mai fi trebuit sa adaug sampon din diverse game si pentru diverse nevoi, gel de dus cu diverse arome si metode de relaxare, deodorant, parfum (aici barbatii sunt in castig de cauza, sunt sigura), spumant de baie, balsam, insa astea sunt folosite si de barbati si de femei.
Preturile de mai sus sunt luate din catalog, le-am ales pe cele mai ieftine, cele la oferta si prototipul fiecarui produs de acest gen.

Calculul final doar pentru imbunatatirea statutului de femeie, nicidecum frumusete, caci cel din urma necesita mult mai multe produse insiruite, plus sala, solar, masaj, etc este de: 1022 lei! Ati inteles, da? Frumusetea unei femei este de minimum 1022 lei. Asta numai cosmetice. Sa facem un calcul si la imbracaminte si accesorii? Ne-ar lua o noapte intreaga. Eu ma dau batuta si ma declar fericita cu femeia din mine!

Voi, domnilor, cum va calculati frumusetea?

Cand am fost pusa prima data la scoala sa citesc Morometii si Ion nu mi s-au parut deloc romane dificile, spre deosebire de unii colegi care nu intelegeau niciun principiu din aceasta lume rurala. Mai toate obiceiurile din sat se regaseau si la bunici in vacante, stiam ce inseamna lupta pentru pamant, stiam cum taranul se poate imbolnavi doar din cauza nemuncii ci nu a muncii, stiam cum el sta in soare si praseste, cum tot satul se aduna la treierat de grau, sau seceris pe vremuri, si la cules de porumb. Am prins si culesul de vii si taiatul de floarea-soarelului, tuturiga cu tuturiga. Stiam si unele secrete cu plantatul pepenilor printre randurile de porumb si a altor legume care nu puteau fi descoperite. La taiat de lucerna stiam ca se gasesc iepuri, dar si ca lucerna trebuie lasata la uscat si abia apoi carata in paier.

Nu mi-au fost straine toate aceste obiceiuri si traditii, chiar daca ele se petreceau in alte zone ale tarii, principiul era cam acelasi: orice taran isi iubea gospodaria si voia sa demonstreze vecinului ca putea sa aiba mai multe decat el, fiecare taran isi iubea petecul de pamant si ar fi fost in stare sa faca omor pentru cativa ari.

Cu timpul insa multe s-au schimbat. S-a schimbat si literatura, nimeni nu mai scrie despre sat si viata rurala, s-au schimbat si obiceiurile prin multe zone, s-au schimbat si criticii si parerile, insa cel mai mult s-a schimbat taranul:

• Cele 3 gradini ale bunicului care candva erau pline de razoare de rosii, ardei, vinete, fasole, mazare, de ani buni au devenit doar niste gradini goale. Gradini murdare, acoperite de frunze, unde gainile mai cauta cate o rama sau o musculita ratacita.
• Celalalt bunic avea o gradina si mai mare. Cativa ari buni de pamant. Pana acum cativa ani, in jumatate de gradina era via, apoi era plantata lucerna, iar intr-un colt care oricum era destul de mare erau plantate toate legumele posibile. Gradina era inconjurata numai de pomi fructiferi. Asa aveam legume, vin, tuica din fructe, gemuri, compoturi, etc. Acum a ramas un loc pustiu in care iti este frica sa mergi si ziua.
• Gradinile vecinilor, atat din satul primului bunic, cat si din cel de-al doilea sat au ramas la fel de pustiite. Boscheti inalti, arbusti salbatici, pomi fructiferi taiati, gard rupt si paier cazut.
• Taranul din ziua de azi a renuntat la pamant. Desi acum cateva decenii parea imposibil asemenea gest, acum mai toata lumea de la tara se multumeste cu putin si refuza sa mai munceasca pamantul. Cele mai multe pamanturi sunt date in arenda, iar taranul primeste 25% din productia pe care o obtin diversi investitori. Astfel din 4 carute de porumb el primeste doar una, din 4 carute de grau tot una. Insa pentru cei mai multi e suficient, majoritatea nu mai cresc animale ca pe vremuri pentru a avea nevoie de recolte, sau altii cumpara din pensie atat grau cat si porumb, dar si legume si alte alimente pe care pana acum cativa ani le obtineau din propria recolta.
• Casele de la tara nu mai sunt renovate. Tot acum cativa ani stiu ca mergeam atat de Pasti cat si de Craciun sa facem curatenie generala, sa zugravim peretii, sa spalam covoare, mochete, si tot ce mai era nevoie. Acum fiecare face o curatenie de cateva ore, se mai amana si zugravitul, varuitul, si se accepta si conditiile actuale.
• Incepe sa se renunte la traditii. Daca pana acum lumea impartea si mergea in sat cu pomana la fiecare sarbatoare, cu colaci facuti in tast, acum se cumpara o paine, se pune o lumanare si cateva bucati de branza si se duce doar la un vecin, doi. Nu zic ca imi placea sa ma trezesc la 6 dimineata sa impart in tot satul pomana, dar parca traditia era traditie.
• Taranul nu mai are oi si vaci. Inainte lumea facea cu randul sa se duca cu vacile la camp, astfel fiecare om isi dadea vaca si era obligat sa mearga intr-o zi la rand cu toate vacile, dar statea cateva luni bune linistit. De la oi se obtinea cea mai buna branza si fiecare taran era de rand de cateva ori pe an la branza, insa suficient pentru a ii ajunge tot anul. Acum s-a ajuns sa se cumpere si branza de la alimentara din sat.
• Stiu ca la sat se gaseau cele mai bune ceaiuri. Adesea culegeam coada soricelului, musetel, menta, tei, le puneam la uscat si aveam mult timp. La fel de bine puneam la uscat prune, struguri si alte fructe din care mancam in fiecare iarna. Acum si strugurii care candva erau dulci parca sunt mai acri.

Nu vreau sa critic pozitia actuala a taranului, nici delasarea lui, nici abandonarea conceptului de taran si de munca la sat. Dar oare ce s-a intamplat? Unde e taranul de altadata?

Ca nu ma prind nici mort. Nici daca ar urma sa ne batem cu 10 miliarde de extraterestri si tot n-as vedea rostul acestor proiecte. Eu vad stimularea asta a natalitatii ca si cum ai vrea sa mai umpli un autobuz care este deja plin.

Cand nu suntem in stare de ceva dam vina pe altii. Ascundem fiecare esec al nostru sub presul constiintei de a nu putea reusi ce ne-am propus. Ne place sa parem in fata celorlalti cei mai buni, ne place sa credem ca suntem de neinlocuit si ca fiecare privire plina de admiratie ni se adreseaza.

Suntem adeptii perfectionismului. Dar mai mereu ramanem aceeasi, altii sunt cei care ne fac mai mult sau mai putin valorosi. Asemeni unui tren care pleaca din gara si ne lasa impresia ca noi suntem cei in miscare. Nu putem avansa pentru ca traim pentru a ne raporta si a ne ierarhiza. Nu putem fi noi, pentru ca inaintea noastra sunt altii.

Si atunci ramane o singura dilema: traim pentru noi sau pentru ceilalti?

Pana acum imi placea sa zic ca urasc vara si iubesc iarna. Nu stiu de ce, poate doar ca voiam sa fiu altfel, poate pentru ca iarna imi plac manusile si esarfele colorate, sau ninsoare si pomii incarcati de resentimente.

Cert este ca am inceput sa redescopar vara. Vara cu trecutul si prezentul ei. Un trecut care ma gasea de cele mai multe ori pe asfalturile incinse din satul bunicilor si un prezent in care bantui un oras mare, lipsit de aglomeratie ziua si inghesuit de masini noapte. Poate ca regret putin din racoare marii pe care nu am mai intalnit-o de ani buni. Poate si muntele cu aerul lui si-ar dori sa ma gazduiasca. Departe de aceste ganduri, vara poate fi frumoasa si fara concedii si excursii.

Simt cum pepenele rosu devine fructul meu preferat, cum multitudinea de legume ma ajuta sa prepar o salata multicolora, cum afinele marunte si acrisoare imi pateaza hainele, cum pepenele galben este servit dimineata, cum plaja cu nisipul uscat de la marginea orasului imi ingroapa talpile, cum ochelarii de soare imi vin mai bine ca niciodata, cum sandalele usoare si si comode imi fac piciorul frumos, cum verdele viu sau griul stins imi reflecta starea de spirit, cum lumea e obosita de caldura, iar pe mine ma invie.

Ma bucura gandul ca sunt libera. Ca nu sunt nici eleva, nici studenta. Ca pot sa ma trezesc si sa plec, sau pot lenevi cu o carte in brate. Ca imi pot face planuri ce implica lucruri simple: o iesire la iarba verde, o zi de pescuit, sau cateva zile de plaja la Dunare. O limonada facuta in casa si un telefon prietenelor care incearca sa-si gaseasca vara. O chemare in oras. Un refuz. Un articol sau un film bun din 2000. Un monopoly cu prietenii sau un tenis de masa in parculet. Volei pe campia cu iarba si un buchet de flori de camp.

O vara este cee ce simtim atunci cand o traim. Iar mie imi place ce simt.

Mi-a trecut prin minte o intrebare simpla:  oare doctorii doneaza sange? Toate spitalele se plang ca nu au rezerve suficiente de sange, ca oamenii nu doneaza si ca pacientul are de suferit.

Ultimele doua variante sunt destul de intemeiate. Am cunoscut multi oameni care “se tem” de ace (ma intreb cine nu se teme), insa este un pas psihologic ce trebuie trecut o data si frica incepe sa dispara. Miturile cum ca organismul are de suferit sau ca te poti infecta cu diverse boli sunt doar mituri si sper ca oricine este constient ca cele doua scuze nu au nicio valoarea stiintifica. Iar faptul ca pacientul are de suferit este efectul cel mai dureros al sistemului sanitar: pacientii au ajuns sa cumpere sange, sa caute necunoscuti/prieteni care sa ii ajute si sa doneze, sa se roage sa mai apara si pentru a doua zi sangele mult asteptat.

Insa nu ar fi mai simplu daca toate persoanele din sistemul sanitar ar fi obligate (e cam mult spus “obligate”) sa doneze sange (cele care sunt apte pentru asa ceva), astfel numarul mare de personal care exista in tara ar acoperi cu siguranta nevoie mare de sange? Fiecare medic sau asistent sa doneze de 4-5 ori pe an, indiferent ca este doctor chirurg, oftalmolog, ginecolog, etc. Astfel s-ar scuti o parte din banii pe care ii investesc in campanii si in bonurile pe care ti le oferi cand donezi si s-ar ajuta la modernizarea sistemului sanitar.  Ar avea de castigat atat doctorii si mediul in care lucreaza, cat si pacientul care nu ar mai trebui sa depinda uneori chiar si de necunoscuti.

Am descoperit twetterul acum cca 1 an, insa initial nu am fost atrasa de serviciile lui. Ba mi se parea inutil datorita numarului mic de caractere, ba nu vedeam cum as putea socializa acolo. Cu timpul, o data cu marirea “comunitatii” din care faceam parte, o data cu cresterea numarului celor care ma urmareau si pe care ii urmaream a inceput sa devina si pentru mine atragator.

Ma intrebam daca putem asocia cuvantul “prieten” unui serviciu online, care nu se bazeaza pe niciuna din caracteristicile prieteniei: cunoastere, intelegere, incredere, etc. Cu toate acestea, un exemplu concret mi-a demonstrat cat de util poate fi.

Aveam de realizat niste traduceri pentru o licenta. O prietena pe care o cunoscusem in ongul din care facusem parte si care statea cu mine in cartier terminase facultatea de Litere, sectia romana-engleza si ma rugase cu ceva timp in urma sa apelez la ea daca am vreodata nevoie. O sun si ii zic ca am nevoie de ajutor cu niste traduceri, imi spune ca e ok, stabilim pretul de 6/lei pe pagina de tradus din engleza in romana, fiind 20 pagini. I-am zis ca imi trebuie intr-o luna, gandindu-ma sa nu cumva sa o presez cu timpul. Imi promisese ca in cateva zile va fi gata, dar departe de acest gand, caci a trecut o luna si nici urma de traducere. Intre timp mai vorbisem la telefon, incepeam sa imi fac griji caci timpul trecea si termenul limita se apropia. Cu cateva zile inainte de data la care trebuia sa am eu textul tradus o sun si o rog frumos sa il faca, imi zice ca e aproape gata si ca mi-l trimite pe mail. O mai sun si zilele urmatoare, se apropiau si ultimele 2 zile. Imi promite ca mi-l da in noaptea aceea, ca l-a terminat dar nu e acasa. Ma suna apoi sa ne intalnim sa ii dau banii si ea imi trimite traducerea inainte sa plece de acasa. Stateam in acelasi cartier, dura 2 minute toata operatiunea. Rezultat? Tipa nu mi-a dat nicio traducere, in noaptea aia a plecat in Franta, toate telefoanele inchise dupa care un mesaj “am plecat si am uitat sa trimit traducerea. Imi cer scuze”.

Fortata de situatie, m-am apucat sa traduc eu, dar stiam ca va fi imposibil sa termin. Ideea care mi-a venit atunci a fost sa trimit o parte din document pe twitter si sa intreb cine ma poate ajuta sa il fac in 2 zile. S-au oferit sa ma ajute mai multe persoane, Biank89 fiind cea mai disponibila. In 2 zile mi l-a facut si mi l-a trimis imediat ce a putut.

Concluzia? Am ajuns sa am mai mare incredere intr-un om de pe twitter, pe care nu l-am vazut niciodata, care era la sute de kilometri distanta, decat intr-unul care sta cu mine in cartier, a fost intr-un ong (lucru care ar trebui sa implice niste principii), caruia am vrut sa ii fac un bine si care a urmarit doar sa ma insele?

Bineinteles ca sunt si situatii contrarii, in care acel om virtual nu se dovedeste a fi cine ar trebui, care lasa sa se vada doar ceea ce vrea el, insa e normal ca orice padure sa aiba si uscaturi.

Dincolo de aceste lucruri, pe parcursul utilizarii, twitterul a dovedit ca poate fi uneori mai bun decat un motor de cautare, in sensul ca oricat de tampita ar fi intrebarea ta si de prost formulata, se gaseste o persoana care te urmareste sa o inteleaga si sa aiba un raspuns pentru tine, iar daca nu, prin RT-ul fiecaruia, se ajunge in sfarsit la cineva care a avut de-a face cu acea problema la care ai tu nevoie de ajutor. Este locul unde afli primele noutati, fara a fi nevoit sa iei toate ziarele si revistele la rasfoit si de a selecta ce e mai important, ai ocazia sa vezi mai multe pareri si sa subscrii celei care se apropie de gandirea ta.

Fara a cadea in extreme si a deveni dependenti de twitter, asa cum sunt unii de ym, hi5 sau facebook, in momentul de fata mi se pare unul din cele mai utile servicii ale onlineului.