Bai, deci pe mine ma omoara stirile din ultima vreme. Nu e canal de televiziune care sa nu anunte ca autoritatile au observat neregulile din spitalele romanesti. Eu nu stiu pe cine sa cred mai ipocrit: pe astia din mass-media ca au tupeul sa difuzeze si sa scrie despre asa lucruri, sau pe cei care se presupune ca fac cercetari si sunt oripilati de ceea ce intalnesc.

Pai cum imi spun mie astia ca spitalele din Romania au lipsuri si ca totul arata ca in grota? Cand am fost cu bunica-mea in spital se faceau controale des. Desi medicii erau speriati, ca doar stiau de starea spitalului, nu a fost data ca cei din inspectie sa nu plece cu plasele incarcate, presupun ca si cu buzunarele. Adica aceste autoritati chiar VAD ca spitalele arata ca naiba, dar prefera sa semneze si sa scrie ca totul este in regula, ca bolnavii au conditii bune, ca nu dorm cate 2 sau 3 in pat, ca nu li se strica mancarea, fara sa mai mentioneze insa ca nu pot manca scarboseniile alea din spital, ca nu au un bec la baie, ca se urca gandacii pe ei, ca mai are un pic si crapa peretele, ca cearsafurile sunt murdare, ca intra oricine la orice ora vrea in vizita cu cativa lei lasati la portar, ca medicii nu se uita la tine pana nu le bagi bani in buzunar, ca asistentele isi beau cafele si se uita la televizor, vin si pun perfuzia, pe care uita sa o mai scoata din vena pacientului, iar cand sunt chemate de alte persoane din salon, acele persoane sunt puse de asistente sa traga ele perfuzia si sa nu le mai deranjeze. Da, sunt lucruri pe care le-am trait si pe care le-am vazut in spital timp de 3 luni. Si sa nu imi spuna mie autoritatile acum ca ei nu stiau de lucrurile astea. Sa nu imi spuna ca asistenta aia statea in fiecare zi in salon, si doar atunci s-a intamplat sa fie la baie. Sau poate ea chiar statea, nu o pot acuza, dar sunt alte cateva mii care nu stau. Care nu stiu ce inseamna sa fii medic sau doctor.

Si in fiecare zi mai apare o stire cu cateva un copil ars, sau un adolescent care a orbit din cauza unei injectii facute fara grija de un doctor, un baiat care s-a lovit la genunchi si a murit din cauza unor substante necunoscute injectate de o asistenta, un parinte care isi plange copilul ai caror plamani au plesnit din inconstienta medicului care are tupeul sa priveasca acel parinte si sa ii spuna  sa stea linistit, ca mai poate face alti copii. Stirile apar, autoritatile privesc si se prefac, trec si aceste drame, inspectiile continua in spitale, medicii iau spaga, asistentele dorm si privesc la televizor, pacientii cumpara medicamente si mor pe capete. Si pasa cuiva cu adevarat? Doar rudelor care suporta dramele unui sistem bolnav. Presa face raiting, autoritatile capata incredere din partea populatiei, dand impresia ca vor sa faca ceva. De fapt si autoritatile sunt doar niste medici indiferenti de starea pacientilor. Daca sunt bani la mijloc, restul e cancan.

Si asa sanatatea trece pe ultimele locuri, urmata de invatamnt unde la fel de “riguroase” sunt si inspectiile din scoli si licee, cand fiecare profesor da bani ca inspectoarea imputita sa nu vada ce se intampla la ore si cum nu se face carte, cum se copiaza cu cartile pe banca la bac, iar daca se intampla o drama, atunci se trezesc autoritatile ca asa ceva nu au vazut si cum de exista asemenea nereguli.

Ce nu au inteles inca autoritatile este ca indiferenta ucide, iar ipocrizia lor de a fi indiferenti face victime!

Cu intarziere, si pentru asta-mi cer scuze, raspund la leapsa de pe blogul lui Daniel.
Las deoparte familia, rudele si prietenii, pentru ca as vrea sa scriu despre alte 20 de lucruri pe care le iubesc/plac.

- Age of Empires. Nimic nu mi-a mancat mai multe nopti ca jocul asta. La nicio materie n-am facut meditatie, insa pentru jocul asta am fost sa ma meditez (nu glumesc). Il jucam la modul profesional, pe servere straine cu chinezi si arabi. Zilele trecute am auzit un rington cu muzica din el si mi s-a zbarlit pielea pe mine.
- Muzica. Mai ales cea veche. La mine playlistul din Winamp se incarca din foldere gen: 1000 All Time, 100 Greatest Dance, 100 Best of All time, 80′s collection, etc.
- Litoralul. Bai, deci nu conteaza prea mult, Grecia, Turcia sau cel mai deplorabil litoral romanesc, tot gasesc eu un loc cu apa sarata si adanca in care sa ma simt bine. Atat de mult imi place.
- Cartile. Am citit multe si incerc sa citesc zilnic, macar cateva pagini.
- Sa fac poze. Si fac. Cele mai multe cd-uri si dvd-uri le am cu poze.
- Bancurile si glumele bune. Ma credeti ca am auzit/citit zeci de mii de bancuri?
- Sa analizez oamenii. Cred ca este singurul lucru care mi-a placut cand am facut taxi. Inainte sa urce in masina, incercam sa-mi dau seama ce fel de om este viitorul client.
- Programarea PHP. Nu mai sunt chiar asa pasionat, da’ m-a atras intr-atat incat am bagat multi bani in cartile de programare, am stat sute de ore pe forumuri si am pierdut nopti intregi, incercand sa-mi fac site-uri de la 0.
- Sa lucrez in Photoshop.
- Calatoriile. Oriunde si aproape oricand. Insa nu mi-ar placea sa merg prin zapada cu nasul inghetat.
- Pescuitul. Si ma oftic ca-l practic din ce in ce mai rar.
- Pestele. Daca-mi dai sa mananc un an de zile numai peste, bine, nu acelasi fel de peste, nu cred ca as face nazuri.
- Sa fac/facem gratare. Oriunde si oricand. Multe le-am facut si iarna, au iesit super
- Filmele. Am vazut tone la viata, insa, din pacat, observ acum cum se pune mai mult accentul pe grafica si 3D, decat pe scenarii, intrigi si prestatia actorilor.
- Salata de rosii. Da’ sa fie din alea gustoase si care lasa zeama.
- Masinile. Mai ales cele din reviste si cursele de masini.
- Electronicele. Imediat dupa Revolutie am tinut sa am antena satelit, televizor color (Telefunken) casetofon (International) si video (Akai). Si acum, casa imi este plina de electronice.
- Sportul la TV. Dupa fotbal (tin de cand ma stiu cu U. Craiova, AC Milan si FC Barcelona) urmeaza Formula 1 (sunt fan Schumacher, Juan Pablo Montoya si Fernando Alonso), Motociclismul (fan Max Biaggi si Valentino Rossi), Tenis (mi-a placut mult Pete Sampras), alte sporturi cu motor si Turul Frantei (am tinut cu Ulrich). Sa nu credeti ca tin doar cu cei mai buni. Pe Schumacher l-am placut de cand concura pentru Benetton (il vedeam pe RTL), pe Montoya il stiam din cursele de peste Ocean, pe Rossi il urmaresc de la 125cc.
- Carnea de la galeata. Prajita in propria untura pana se face firisoare, sa arunc vreo doua oua peste ea si apoi sa o mananc direct din tigaie cu mamaliga rece, varza acra si sa beau un pahar de zaibar. Nu manac des asa ceva, o data sau de doua ori pe an, da’ pentru mine este reteta suprem.
- Cafeaua. La tigari am renuntat, nu si la cafea.

In clasa I am inceput cu o felicitari pentru mamici. Era 8 martie si inainte cu cateva zile ne fotografiam cu un panou cu ghiocei in spate, 2 codite legate la spate si un mesaj scris pe felicitare. Trebuia sa fie o surpriza, dar cum in majoritatea cazurilor mamele se ocupa de bugetul familiei, reusisem sa stric bucuria prin banii pe care ii cerusem pentru poza. O poza care a ajuns pe un raft.

In clasa a II-a era ziua copilului si doamna invatatoare a vrut sa facem ceva deosebit. Am iesit intr-o livada din apropiere scolii si am inceput sa pictam. Unii mai talentati, altii mai putin, eu cred ca ma incadram in categoria celor care se ocupau ca paharele cu apa sa fie pline, culorile sa nu se verse, pensulele sa fie sterse bine. Astfel capatam un super desen de la colega mea care stia mai bine ca mine sa picteze. Bineinteles ca acasa toti ma vedeau ca un mic Picasso, fiind de fapt plansele altora. Acum au ajuns pe un raft.

In clasele mai mari deja ma apucasem de scris. Cum la romana eram considerata o buna comprehensibila a textelor ce le studiam, am fost trimisa la diverse concursuri de interpretare literara, unde, printr-o compunere despre mine si frate-meu scrisacu atentia cuvenita, litere cu litera, am aparut intr-o carte cu texte literare. Ce mandrie la momentul acela si cu cat devotament pastram acea carte. Acum era pe un raft.

Prima dragoste. Primele scrisori trimise unui baiat. Obisnuiam cand eram mica sa trimit scrisori si prima data am inceput cu o prietena de la tara care era din alt oras. Scrisoare dupa scrisoare, mai frumos impaturita si mai atent pictata cu noi cuvinte. Apoi a urmat prima scrisoare de dragoste la sute de kilometri distanta. Emotii. Teama. Poze si floricele puse in fiecare scrisoare. Le-am pastrat. Le-am pus pe acelasi raft.

De multe ori am trecut pe langa raft fara sa observ nimic, am vazut si felicitarea, si cartea si desenele, plus multe alte amintiri adunate, depozitate si uitate. Le-am mai mutat sa sterg praful, dar mereu am trecut peste ele ca si cand ar fi fost niste chitante ce trebuiesc pastrate pentru dovada platii. Am depozitat pana si lucrarile de control din I-VIII. Un teanc mare care de fiecare data ma incurca, impreuna cu carnetele de note pe care le ignoram stiind ca tin de trecut.

Desi uitate, nu am aruncat nimic din tot ce am adunat din clasa I pana acum. Caiete, carti, reviste, desene, mesaje, scrisori, pixuri cu semnificatii, carioci, pahare impletite, sapunuri facute cosulete. Desi nearuncate, m-au chemat de multe ori sa le recitesc. Au chemat fetita care avea timp sa croiasca haine pentru papusi, au chemat adolescenta care scria cu pix rosu scrisorile de dragoste, au chemat eleva care scria si muncea la fiecare rand asternut in caiet. Astazi le-am raspuns. Fiecare obiect de pe raftul atat exterior, dar mai ales interior din trecut ne va chema si striga pana cand vom avea grija sa ne amintim de ceea ce am fost.

Si nu pot fi mai bucuroasa de atat atunci cand stiu ca amintirile de pe raft vor deveni oglinda mea in ochii copiilor mei. Iar voi, dragi cititori, ce amintiri ati depozitat pentru actualii sau viitorii vostri spiridusi?

In ultimul an din nefericire am ajuns de vreo 4-5 ori la  Spitalul de Urgenta din Craiova. Indeajuns insa sa imi pot face o parere si sa inteleg oarecum de ce un doctor din Romania are toate motivele sa plece in partea cealalta. Sa punctam cateva lucruri:

• Cred ca in urgenta e singurul loc unde nu se iau bani. Chiar daca de cele mai multe ori sunt aceeasi doctori care ne trateaza si in policlinica si care ne usuca de bani, acolo refuza pur si simplu. Un lucru bun zic.
• Cand ajungi in urgenta pentru durere de burta, inima, ficat, rinichi beneficiezi de o serie de analize gratuite. Chiar daca stai vreo 6 ore sub observatie, ai macar sansa sa afli cat de sanatos esti.
• Doctorii tineri sunt devotati, nu am vazut niciodata mai multa bunavointa din partea unor medici. Cei in varsta insa de cele mai multe ori isi beau cafelele pe banci afara si zambesc ori de cate ori apare cate o urgenta. Fara a face insa ceva in acest caz.
• Si acum lucrurile mai putin placute. Daca ai o durere insuportabila te vei vindeca aproape sigur pana vei ajunge in urgenta. Esti lasat in sala de asteptare de la 1 pana la 4 ore. Apoi esti tinut inca 3 sau 4 ore in urgenta pentru analize. In total, daca ajungeti singuri sau cu cineva in urgenta asteptati-va sa stati peste 5 ore. Asta in cazul in care nu este ceva foarte grav, taiat de vene sau mai stiu eu ce.
• De ce nu sunt locuri in urgenta? Pentru ca jumatate din paturi sunt ocupate de tigani (nu e Craiova orasul unde sa umbli cu scut de protectie asa cum da presa de inteles, insa in spitale sunt mai multi tigani decat in Lunca). Si nu as avea nimic impotriva daca ar pati saracii oameni ceva cu adevarat grav. Dar de fiecare data cand am fost ori erau in coma alcoolica, ori el isi batuse piranda, sau piranda isi batuse printul. Plus ca in sala de asteptare sunt 10 tigani, rude sau vecini, care asteapta sa iasa cel ranit sau cei raniti. De obicei sunt raniti in grup.
• Unii doctori spre sfarsit incep sa se enerveze si sa iti puna intrebari prostesti. Pai fie vorba, pe o parte ii inteleg si eu. Sa trebuiasca sa ingrijesti mai mult de jumatate de tura tigani care miros a bautura si sa mai ai si stresul rudelor de afara care sunt gata sa iti ia capul daca faci o greseala, apoi batranii cu care trebuie sa mergi sa le tii recipientul in care sa faca pipi si sa ii cari peste tot pentru analize, apoi sa mai vina vreo tipa la ora 2 noaptea, asa cum am vazut data trecuta, pe tocuri si bine imbracata din club, dar moarta de beata care e aproape de coma alcoolica, si al carei iubit o intreaba “tzatza, dar tu cat bausi in club?”.
• Totul e bine cand se termina cu bine si dupa 5,6, 7 ore te trimit acasa. Nu la fel de bine cei care trebuie sa ramana pana dimineata sub observatie, insa nu e prea simplu, pentru ca trebuie sa stai cate 2 in pat.

Totusi, eu nu inteleg un singur lucru. Exista atatia medici iesiti ca pe banda, plus cei in varsta care sunt numerosi, exista bani din asigurari, pentru ca oricum in medicamente nu se investesc, doar pacientul cand e internat isi cumpara pana si seringile, exista si spatiu, de ce naiba nu se face o urgenta mai mare, cu 100 de locuri, ci nu 20, astfel nu ar mai trebui sa stai cu dureri ingrozitoare in sala de asteptare pana la 3 ore cand iese tiganul din coma?

De cand eram mica, am tot auzit din gura lui taica-meu proverbul asta, incat in primii ani de scoala mi-l repetam ori de cate ori eram certata ca nu invatasem “Ce te legeni”. Nici tabla inmultirii nu mi-o insusisem prea repede, dar nu faceam doi pasi in casa ca o voce ma intreba din senin “9×6″ sa verifice daca am mai repetat. Ma prinsesem insa ca mereu ma intreaba din cea cu 9 si asa ajunsesem sa raspund perfect oricarei intrebari.

Cu timpul am ajuns in generala si am inceput sa fiu motivata cu tot felul de chestii: ba ca daca iau premiul I imi cumpara bicicleta, aceeasi motivatie care a tinut la frate-meu, ba ca ma trimit la mare cu prietenii, nici gand cand venea vara, ori ca primesc cine stie ce haine. Am crezut cu sfintenie proverbul si in primul an de liceu, in anii urmatori am lasat-o mai moale nefiind prea multa exigenta, iar in anul terminal de liceu am izbucnit. M-am trezit ca nu mai credeam proverbul.

Inainte cu cateva luni de bac, taica-meu incerca sa imi reaminteasca ce imi spusese inca din clasa 1. Si asa am pornit o discutie contradictorie. Incercam sa ii explic ca toti cei pe care ii vede el cu bmwuri pe strada sunt tigani fara nici macar 4 clase, sunt smecheri cu o afacere probabil ilegala, sau inceputa cu spaga, incercam sa ii arat politicieni care nu stiu sa conjuge un verb si au ajuns primari, fata presedintelui care nu poate sa faca pluralul unor substantive, mare vedeta care zice testuri in loc de teste. Si atunci, ce naiba de proverb tampit mai e si asta “Ai carte, ai parte”? Parte de ce? De munca? De stat si muncit pentru cateva sute de lei cu care nu iti poti plati intretinerea? Oameni cu facultati care lucreaza ca soferi pe taxi? Studii superioare pentru muncitori necalificati?

Si mi-am dat seama dintr-o data, dupa toata cearta asta, ca pana la urma proverbul asta e adevarat. Chiar daca stiu ca poate nu o sa am niciodata o casa cu o gradina mare si un hamac in care sa adorm cu o carte in brate, si nici o masina de familie cu 7 locuri, sunt convinsa ca tot ce am invatat pana acum ma face superioara celor cu bmwuri si cu afaceri pe malul marii. Sunt convinsa ca discutiile cu oamenii inteligenti din jurul meu sunt cu multe peste discutiile dintre vedete pe scena inselaciunii. Vreau sa cred ca in cativa ani, sau zeci de ani, si sute daca vom mai apuca, la puterea tarii vor fi tineri care cred in acest proverb, care stiu ca numai invatand si asimiland pot dobandi putere.

Sunt convinsa ca orice om cu carte are parte de tot ce poate fi mai spectaculos pe lumea asta, incepand de la informatie, pana la sentimentul cunoasterii si al iubirii de frumos. Timpul trece, faima, masinile si banii se duc, dar oamenii deosebiti raman. De aceea eu zic sa incepem sa credem cu totii in el.

Nu stiu cum, dar agentii imobiliari au inceput sa imi fie tare antipatici. Daca inainte am mai avut doar 1 sau 2 legaturi cu ei cand ne-am mutat in apartamentul in care locuiesc acum, dar eu eram prea mica pentru a ii cunoaste, in ultimele zile am vorbit de 10 ori pe zi cu cate 10 agenti cel putin.

Pentru un apartament cu doua camere in Bucuresti exista mii de anunturi, sute de siteuri de imobiliare si sute x mii x zeci de agenti. Astfel orice ziar din Bucuresti am fi cumparat si la orice numar am fi sunat raspundea un agent care niciodata nu putea sa iti dea detaliile precise. Ce anume greseau:

• Nu stiau daca proprietarul iti face sau nu contract, desi agentul fusese si facuse poze in apartament, vorbise si stabilise datele cu proprietarul. Mi se pare un lucru elementar ca agent de vanzari sa stii ce ofera proprietarul potentialilor clienti.
• Te tineau cate 10 minute sa le spui ce preturi ai vrea, in ce zone, iar apoi iti cereau numele si orele in care sa te sune. Din peste 20 cu cati am vorbit niciunul nu a sunat inapoi.
• Majoritatea erau prost informati si nu stiu cum se facea ca nici ei nu stiau unele anunturi pana nu le vedeau pe site, desi numarul lor era trecut acolo si numele agentiei din care faceau parte;
• Faceau recomandari proaste.  Daca tu voiai un apartament la 250-300 euro, iti spuneau si alte preturi, zone, conditii pe care tu ca si client nu le solicitasei.
• Preturi exagerate pentru servicii. Doar pentru ca iti gasesc apartament, desi nu s-a intamplat, iti cer peste 100 euro. As intelege toate astea daca te-ar suna in fiecare zi sa iti mai recomande ceva, sa vina cu poze, sa iti furnizeze toate datele de care ai nevoie. Dar atata timp cat nici nu te suna inapoi, ci au pretentia sa mearga cu tine sa vezi apartamentul exact cand suni, la un numar luat din ziar, eventual sa inchei si contract in acea zi si asa in 1 h sa castige cca 200 euro, e mult prea mult.

Din nefericire, cele mai de incredere siteuri si ziare apeleaza la agentii imobiliare si astfel operatiunea de inchiriere/cumparare/vanzare intr-un astfel de oras mare devine imposibila. Pe langa nervi multi si timp pierdut, mai intervin si banii cheltuiti aiurea. Sunt putine siteuri care iti ofera posibilitatea sa vezi anunturi publicate de proprietari si sa si poti avea acces la numarul lor personal de telefon, insa majoritatea sunt fara poze si fara prea multe detalii. Iar sa suni si sa vizitezi in prostie zeci de apartamente, la ore pe care le stabileste proprietarul, e la fel de greu. Dar macar aceste siteuri exista si macar timpul si nervii sunt aceeasi ca si cand ai contacta un agent imobiliar. Asa ca sfatul meu este ori sa apelati la cineva cunoscut, ori sa incercati sa gasiti direct proprietarul.

Voi ce experiente ati avut cu agentii imobiliari? Placute sau nu?

Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,
În care te-adânciră barbarii de tirani!
Acum ori niciodată croieşte-ţi altă soarte,
La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani!

Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume
Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,
Şi că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume
Triumfător în lupte, un nume de Traian!

Sunt primele doua strofe din imnul national al Romaniei. Se canta la diverse ocazii festive, la sarbatorile nationale, in unitatile militare ori la meciurile echipei nationale. Deci se canta.

Daca-l asculti cantat de o fanfara militara, asa cum am facut eu ieri, simti cum se zbarleste pielea pe tine. Din pacate, desi versurile sunt mai actuale ca niciodata, dupa ce s-a terminat de cantat, nimeni nu s-a mai gandit la ce vor ele sa transmita.

Dupa ani si ani, in care renumitele sampoane antimatreata (unele exagerat de scumpe) au dat kix, am reusit in sfarsit sa scap de matreata.
Pentru ca era prea ieftin (de 5 ori mai ieftin decat ultimul sampon cumparat) am primit cu reticenta recomandarea colegului care mi-a zis ca la Plafar se gaseste un sampon cu extract de propolis care-mi va scapa scalpul de belea.

A facut-o de la prima spalare si de atunci au trecut mai multe saptamani fara ca matreata sa reapara.

As vrea sa cred ca:

• Atunci cand ma duc sa mananc o inghetata nu sunt inselata la gramaj si nu mi se pun 20 gr in loc de 40 gr cat ar fi normal.
• Atunci cand am un examen nu trebuie sa ma bazez pe ceilalti, ci pe ceea ce stiu si ceea ce pot.
• Notele sunt pe bune si reflecta realitatea, nu sunt doar niste calificative date de dragul de a mentine renumele liceului;
• Un subofiter trimis la post intr-un sat la 50km departare de Craiova nu se asociaza cu padurarul doar ca sa mai ia niste bani de pe urma defrisarilor;
• Pot merge la plaja fara sa vina vreun tigan sau roman nesimtit sa ma deranjeze si sa ma tem sa nu patesc ceva;
• Pot sa ma angajez pe timp de vara la terasa fara ca patronul sa se uite cum arat, daca am decolteul destul de mare si sunt provocatoare, sau pot oferi si alte servicii.
• Parintii mei vor primi candva mai mult pentru ca muncesc 12h/zi si ca isi vor permite candva sa viziteze lumea;
• Voi iesi ceva dupa ce voi termina o facultate, nu voi fi taximetrista, vanzatoare sau bona cu diploma de facultate absolvita;
• La magazin nu mi se va mai da in loc de 5000 (50 bani) rest o guma orbit;
• In Romania mea nu exista decat fericire.

Dar fiecare dintre noi cand ajungem intr-una din situatiile de mai sus procedam la fel: cu totii am pune cupe mai mici, la examene ne bazam si pe ceilalti, ca politisti am fi corupti pentru ca asa este sistemul, daca nu am avea altceva decat nesimtire am asalta lumea la plaja si fetele noaptea in discoteci, odata ajunsi patroni am vedea lumea cu alti ochi, iar Romania fericita ar deveni nefericita in mainile noastre.

Putem schimba presedintele, Guvernul, Parlamentul, fiecare politician si functie. Pana nu vom schimba mentalitatea fiecaruia vom ramane aceeasi Romanie optativa.

Aveam #15ani cand am vazut ce inseamna inundatiile. Era ziua de Pasti si Dunarea incepea sa devina periculoasa. Digul construit pe vremea lui Ceausescu nu fusese niciodata pus la incercare, insa si asa cei cca 8 km distanta intre Dunare si sat nu dadeau motive de ingrijorare localnicilor.

Erau insa cativa care stiau ca nu e tocmai de glumit. Asa a si fost: in cateva zile localnicii erau evacuati noaptea, cand masini de jandarmi anuntau ca Dunarea s-a revarsat si va inunda satul, cand politia si autoritatile erau ingrozite de situatie. A doua zi am mers la tara la bunicul si am vazut ce inseamna inundatiile:

- in cateva ore, zeci de kilometri de pamant deveneau apa. Ne uitam in departare cum apa venea si cum se auzea, cum in cateva ore era la picioarele noastre. Ne-am culcat cand in sat nici nu ajunsese vreun strop, iar in cateva ore apa era in camera in care dormeam;

- apa nu a tinut cont de bani, statut social, moralitate sau imoralitate. A spulberat tot ce i-a stat in cale: case, achizitii, animale, cadavre, dar si sperante. Sperantele unui taran autentic care nu se imbolnaveste ca munceste, asa cum facem noi orasenii, ci se imbolnaveste daca pamantul pe care il munceste are de suferit si nu da roade. Asa s-au simtit sate intregi cand si-au stiut intreaga munca plutind, ducandu-se pe apa.. Dunarii.

- oamenii din sate s-au mutat. Au incercat sa salveze tot ce puteau, urcand in satele care erau mai sus si unde apa nu putea ajunge. Altii au ramas acolo dupa ce casele le-au cazut, insa au revenit in sat, caci nu casa te face fericit, ci lumea cu care ai trait o viata intreaga.

- televiziunile pareau ca inteleg ce se intampla: se plimbau pe deasupra cu elicopterul, filmand disperarea celor inundati. In fiecare zi asteptam vesti si iar vesti. In unele zonele ale satului ajunsese asa mare apa, incat nu se mai vedeau nici acoperisurile caselor.

- o data cu inundatiile s-a reliefat si o calitate a poporului roman: solidaritatea. Ajutoare veneau din toate partile: stat, oameni simpli sau oameni cu bani, inteprinderi, firme particulare. Toti dadeau o mana de ajutor si trimiteau tot ce puteau si aveau, empatizand cu cei aflati in suferinta. Poporul roman are totusi suflet bun.

- inundatiile, desi par a fi in totalitate ceva tragic, au adus beneficii enorme unora: cei care nici nu au avut umezeala in casa au primit ajutoare si materiale, inaltandu-si acum case uriase. Altii, in frunte cu primarii, si-au pastrat banii si ajutoarele ce trebuiau sa ajunga la sinistrati: astfel, cei care chiar aveau nevoie nu au primit nimic, iar cei ce se ocupau de distribuirea lor, s-au imbogatit. Inundatiile au imbogatit oameni, au facut rating, au ajutat la castigarea unor campanii si au demonstrat oamenilor ca natura e mai presus de puterea umana.

La 15 ani stiam toate acestea, la 19 ani stiu poate mai multe, insa, la orice varsta as fi fost solidara si mai “atenta” cu cei care chiar sufera din cauza inundatiilor, cu atat mai mult cu cat anul acesta in Moldova au fost si victime, decat cei care ne conduc. La orice varsta, macar prin puterea principiilor, l-as fi depasit pe Basescu care, in idiotenia lui, crede ca oamenii sunt de vina ca si-au facut case pe marginea unui raulet, care de sute de ani, nu constituie niciun pericol. Tot as fi stiut ca cei fara case nu au nevoie de ciocolata si nu m-as fi dus ca Elena Udrea sa le impart, si nici nu mi-as fi permis, ca un prim-ministru ratat ce sunt sa ma afisez in fata oamenilor, cerand de impresie o lopata cu care sa pun o mana de pamant in fata apei.

Dragi conducatori neputinciosi, in loc sa dati sfaturi inutile celor inundati, incercati sa inotati si sa salvati agoniseala de-o viata, dintr-o apa care a scos la suprafata tot rahatul din wcuri, toata duhoare cadravelor din cimitire si in loc sa aterizati cu avioanele, mutati-va famiile in acele sate, sau langa Dunare, iar cand vine apa uitati-va neputiniciosi la televizor, sperand ca printre victimele anuntate nu se afla si copiii dumneavoastra. Iar daca se afla, chemati-va conducatorii sa va certe ca nu v-ati facut casele unde trebuie  si ca daca le aveati cu 5 etaje, asa cum obisnuiti, poate nu ajungea apa pana la mansarda.  Drept consolare, noi romanii de rand care stim ce inseamna inundatiile va dam o ciocolata. Cu ingredinte necunoscute!