Ieri am citit despre ce-a zis Vasile Blaga la bilantul IGPR. Parerea mea despre Blaga este una bunicica, dar ieri a facut “gargara” la greu. A vorbit despre masuri de combatere a crimei organizate,  traficului de droguri, contrabandei cu tigari si infractiunilor financiare. Aceeasi gargara de ani de zile.

Sa o luam pe rand:
- orice puradel stie cine-i smecherul din cartierul lui, cine da bani cu camata si care pe care bate.
- pentru dependentii de droguri problema este lipsa banilor, niciodata nu vor avea probleme in a gasi locul de unde si de la cine sa cumpere droguri.
- sute de mii de fumatori stiu de unde sa-si cumpere tigarile de contrabanda, si cumpara de ani de zile din acelasi loc.
- mii de patroni din tara stiu ca in complexul Europa cumparaturile se fac la ora 4 dimineata, este ora la care se fac toate smecheriile, la ora 7 te duci degeaba, atunci se fac controale la cele 10 magazine ramase deschise.

Conform celor spuse mai sus, cei care trebuie sa ia masuri, ori sunt prosti, ori sunt pe mana cu cei care incalca legea?

N-avem nevoie de bilanturi si masuri care se vor lua, ne dam seama si singuri cand, intr-adevar, se face treaba, trebuie doar sa privim in jur.

Cum iti dai seama ca ministerul educatiei e degeaba?

Cel mai simplu mod este acela de a participa la simularea pentru evaluarea competentelor digitale, pe care am sustinut-o si eu astazi. Emotii din partea elevilor, stres din partea administratorilor care s-au ocupat de buna functionare a calculatoarelor, zambete din partea supraveghetorilor, toate acestea acumulate pana la ora 13:00.

Si cum nu se poate ca totul sa fie ok atunci cand vorbim de ceva propus si structurat de ministerul educatiei, la 13:00 am descoperit si fraza care peste cateva ore devenise mottoul elevilor de clasa a XII-a “..pentru ca nu mearsa edu” (in spirit oltenesc).

Ce s-a intamplat de fapt? Desteptii astia de la minister s-au gandit sa ne lase accesul la internet timp de 30 minute pentru FISA A de lucru, fisa pentru care aveam la dispozitie 15 minute. Nimic neobisnuit insa pana la subiectul 3 care era formulat astfel “Deschideti o aplicatie de navigare pe web (browser) si accesati adresa www.subiecte2010.edu.ro ” Acum trebuie doar sa va imaginati ca toti elevii claselor a XII-a care au sustinut aceasta simulare au intrat la 13 si cateva minute pe linkul expus mai sus. Rezultatul? A cazut serverul celor de la edu.ro si nimeni nu a putut rezolva cerintele punctului 1. Curat murdar au mai lucrat astea de la minister! Ma gandesc cata minte le-a trebuit ca urmatoarea cerinta sa fie formulata tot pe baza siteului edu pentru toti elevii “Salvati in folderul examen aflat pe Desktop unul dintre documentele din sectiunea Bacalaureat - Legislatie” . Neputand rezolva cerintele, am dorit sa ne expunem macar multumirile, drept urmare am scris pe foaia de examen ca nu putem indeplini aceste subiecte, dat fiind faptul ca au fost elaborate in felul in care nu pot fi accesate. Am multumit si pentru conditiile creata acestei simulari.

Partea a II-a, mai exact fisa de lucru B a cuprins 3 subiecte. Subiectul I a fost format din 4 intrebari generaliste din informatica. Al doilea subiect a fost grila si a mers pe logica primului subiect. Ultimul subiect a fost cel mai vast, cu 6 intrebari, fiecare avand subpuncte, intrebari ce vizau cunostinte in Microsoft Office.

3 motive pentru care mi s-a parut degeaba simularea:
- nu au fost gandite toate subiectele, cel putin Fisa A nu si-a avut rostul;
- au fost copiate dupa cele de la C.I.A, nu vad de ce s-a facut un asa mare tam-tam, cand de fapt puteam lua si noi subiectele de anii trecuti de la concurs si sa le rezolvam acasa;
- unele subiecte au fost ca pentru copiii de clasa a III-a: print screen, creare folder, deschidere document, deschidere pagina web, scris titlul unui document, schimbare margini pagina, scris cu alta culoare un text, umbrire un text, copiat diapozitiv, scris numele intr-un diapozitiv.

Am scanat subiectele pentru cei care nu au luat astazi parte la simulare si vor sa vada ce anume am avut de facut:

Fisa A

Fisa B1 si 2

Tin sa ii mai felicit inca o data pe cei care au elaborat subiectele. Nu uitati de celelalte probe! Avem nevoie tot de oameni la fel de inteligenti!

In urma cu 4 ani, cand mi-am cumparat masina actuala, am facut comanda cu doua luni inainte de Paste. Special l-am intrebat pe baiatul de acolo daca o poate aduce inainte de Paste. “Ce Paste?! pai masina este pe stoc, in cateva zile sigur o aveti“, “Sigur? zic“, “Mai mult ca sigur, masina este pe stoc in tara, deci nu va fi nicio problema, in cateva zile va sunam“.

De abia am luat-o cu doua zile inainte de Paste, la doua luni de la comanda.

Dupa vreun an, m-a lovit una in usa fata de pe partea dreapta. Am bagat masina in service la Rucom Craiova. Am fost chemat de le serviciu de doua ori, ca sa vin sa-mi iau masina. Le ziceam la telefon: “Sigur trebuie sa vin?“, “Sigur“. Cand ajungeam, ma primeau cu: “Stiti, s-a inflorit lacul pe usa, a trebuit sa o dam iarasi jos“, “Pai nu tu zisesi, ma, ca sigur?“, “Ba da, dar asa ceva nu ni s-a mai intamplat“. S-a mai intamplat, mi-au mai facut-o mie inca o data.

Anul trecut mi-am facut concediul in Grecia. Superb, uite: Croaziera pe Marea Egee, Bratul Kassandra, Bratul Sithonia, Gerakina Beach.

Anul acesta mi-am zis sa merg, impreuna cu cativa prieteni, in Turcia, zona Antalya. Prietenii au fost in ultimii 3 ani in Turcia, asa ca i-am lasat pe ei sa aleaga hotelul. Rezervarea trebuie facuta luna asta, pentru ca sunt reduceri de 20% si un curs mic la euro.

Hotelul ales este unul din reteaua Rixos. Nu stiu de ce, dar astia nu prea iubesc copii, sunt reteaua de hoteluri cu cea mai mica limita de varsta cu gratuitate pentru copii (maxim 6 ani impliniti), fata de restul care au limita pana la 13 ani.
Insa pe site-ul rezervare.ro limita de varsta era de 7 ani, de fapt 6,99. Sun si intreb: “Buna ziua, sunteti singurii care aveti limita la copii pana la 7 ani“, “Da, asa este“, “Si este real?” “Sigur, odata ce este trecut pe site“, “Va puteti uita in contract?“, “Da“. Se uita in contract si confirma ca limita de varsta este de 6,99 ani. “Sigur? zic” “Sigur, domnule, ce naiba“.
Eu nu pot lua biletul direct prin ei, ca nu-mi ofera sindicatul reducere. Asa ca sun la o firma cu care sindicatul meu are contract si ii pun sa-mi faca rezervarea de la rezervare.ro.

Toate bune pana aseara, cand intru pe rezervare.ro si vad modificat din 0-6 in 0-5. M-am suparat, mi-am dat seama ca mai aveam de platit in plus inca 350 de euro.
Astazi de dimineata sun la agentie sa le zic ca nu mai sunt interesat de bilet. “Buna ziua, am observat aseara ca cei de la rezervare.ro au schimbat varsta din 7 in 6“, “Da, stim, dar stati linistit, am vorbit in Turcia pentru dumneavoastra si veti plati asa cum am stabilit, este greseala lor si si-o asuma“.
Stiind ca inca traiesc in Romania, intreb: “Sigur?“, “Da, sigur“, “Doamna, sa nu ma faceti sa vin degeaba“, “Veniti! este sigur“.

In mai putin de o ora ajung la agentie. Aici se incepe cu: “Aaa, cand veti fi in concediu, copilul va avea 6 ani si 9 luni“, “Da, zic eu. Mai putin de 6,99, nu?” “Hm, da, dar noi le-am spus turcilor ca va avea 6 ani si 6 luni, trebuie sa vorbim in Turcia sa fim siguri“. Dupa cateva minute primesc un: “Directorul de la hotelul din Turcia este in sedinta, duceti-va sa va plimbati putin si va sunam noi” si culmea tupeului: “Daca nu se poate gratuit pentru copil, va duceti, nu?“, “Nu“. Plec si revin tot eu cu un telefon, dupa o jumatate de ora, primesc: “Inca n-am aflat nimic, dar va sunam noi sigur“.
Nici pana la ora asta n-am primit vreun telefon, si nici nu cred ca voi mai primi.

Cam asta inseamna “sigur” in Romania, aproape nimeni nu mai da doi bani pe el. Am ajuns o tara cu oameni care nu-si mai respecta promisiunile. In alte tari, pierzi multe, daca nu-ti tii promisiunile, iti pierzi clientii, sotia, prietenii si esti dat afara de la serviciu.
Asta este diferenta intre noi si o tara cu adevarat civilizata, fata de ei, noi nu penalizam lipsa de parol. Cand o s-o facem, va valora mai mult decat toate miliardele primite de la FMI.

P.S. Nu stiu daca postul asta a avut vreo influenta, dar in dimineata asta mi s-a rezolvat problema cu biletul.

Am primit leapsa de la Milhail Musat , o leapsa ce are drept scop evidentierea a 3 lucruri importante pe care le-am realizat in 2009 si 3 lucruri pe care as vrea sa le indeplinesc in 2010.

Sa incepem cu 2009. Ar fi trebuit mai degraba ca titlul sa arate asa 0+3=3 in ceea ce ma priveste, dat fiind faptul ca pentru mine anul 2009 nu a adus niciun eveniment care sa merite fi specificat. De fapt, nici nu vreau sa specific evenimentele anului 2009 pentru ca altceva mult mai important mi-a adus acest an. El a reusit sa imi ofere posibilitatea de a cunoaste oameni impresionanti, oameni care in mare mi-au schimbat modul de a gandi si m-au determinat sa vad si fata nevazuta, dar frumoasa, a fiecarui om de langa mine. Anul 2009 a insemnat in cea mai mare parte maturizarea mea, dar si intarirea credintei ca sunt in continuare copil, a insemnat constientizarea vietii, dreptul de a fi om si obligatia de a respecta orice faci.

In timp ce scriam acest articol ma gandeam la anii precedenti in care trebuia sa merg sa iau apa sfintita pentru ziua de Boboteaza (poate pare ca nu are legatura cu subiectul, dar are), si mereu ma plangeam pentru cozile imense din fata bisericii. Cu o zi inainte de Boboteaza am avut ora de religie la scoala si am intrebat daca pot bea din apa de anul trecut, pentru a nu fi nevoita sa mai stau ore intregi la coada. Am primit un raspuns pe care cred ca o sa il aplic in mai toate domeniile. “Nu conteaza atat de mult apa, cat conteaza dispozitia cu care te duci sa o iei si cu care astepti la coada”. Va dati seama ce inseamna asta? Nu conteaza in fond ca am reusit 0 lucruri sau 100, conteaza dispozitia cu care le-am facut, conteaza fericirea pe care am simtit-o pentru a ajunge la scopul final. Pentru ca daca ne plangem tot timpul cat facem un lucru, cum este de exemplul statul la coada pentru apa sfintita, practic nu mai conteaza prea mult rezultatul. In fond ne-am amarat si pe noi si ii amaram si pe ceilalti. De aceea, statistica anului 2009 pentru mine nu se masoara in rezultate, ci in bucuria pe care am simtit-o ajung la rezultate.

Anul 2010. Probabil si el se rezuma la lucrurile de mai sus, insa aici nu pot vorbi doar despre placerea de a face anumite lucruri, ci de obligatia morala si necesitatea fizica de a le indeplini. Un prim obiectiv este bacalaureatul, pentru care trebuie sa ma motivez, dat fiind faptul ca este foarte accesibil, trebuie doar un pic de motivatie.

Al doilea obiectiv ar fi intrarea la facultatea pe care mi-o doresc, care tine tot de mine si nu as vrea sa ma dezamagesc in aceasta privinta, desi sunt constienta ca am sanse mici de reusita. Insa am invatat destul de bine lectia ca atunci cand invingem trebuie sa mergem mai departe, iar atunci cand nu invingem trebuie sa ne ridicam si la fel, sa mergem mai departe. Asta o sa fac si eu indiferent de rezultat.

Al treilea? Greu de spus. Cele doua care tin de mine sunt suficiente pentru a fi fericita in acest plan al materialismului. Probabil ar treilea as vrea sa fie binestarea celor din jur, fericirea lor, realizarea lucrurilor pe care si le doresc. Ar mai fi iubire, fericire, prietenie, realizare, scris, citit, invatat, inteles. Sunt convinsa ca atat restul, cat si eu, vom putea indeplini cele 3 obiective.

Dau mai departe leapsa catre toti cei care isi doresc si sper sa fie doritori. In fond este doar o discutie sincera pe care poate, in alte situatii, nu avem curaj sa o purtam cu noi. E un exercitiu minunat!

Exista ceva ce nu pot intelege. De unde izvoraste saracia?

Pana acum cateva zile mi-am tot incercat norocul la diferite concursuri. Imi doream si eu sa castig ceva pentru prima data in viata. Nu o sa mi se stearga prea curand din minte un mesaj de pe twitter in care ma plangeam ca eu nu castig nimic. Am primit o replica la care nu m-as fi asteptat: “mihailmusat:@FloriSpuse Dar ai nevoie sa castigi? ;)”

Aveam impresia ca lumea este impartita in doua: in saraci si in bogati. Bogati sunt cei cu x6 si cu vile de vacanta, iar saraci suntem noi cei care avem o amarata de masina, nu dam banii pe prostii ca sa avem sa bagam benzina, economisim cateva luni ca sa putem cumpara cadouri tuturor membrilor familiei de Craciun. Cu toatea astea, avem mereu un suc pe masa, chiar daca nu e el Granini 100% natural, avem 2 feluri de mancare in frigider, un congelator plin, bani pentru orice pofta minora, o biblioteca plina cu carti, un calculator, o imprimanta, un sistem, cateva televizoare, apartament sau casa cu 2, 3 camere, flori, perdele de voal, etc.

Si da, ma gandeam ca noi cei care le avem pe cele de mai sus suntem saraci. Noi nu ne permitam sa mergem la munte in orice zi din an, nici macar nu ne permitam sa facem plinul la benzina atunci cand ne-am dori o plimbare lunga. Cand mergem cu trenul ne vizam carnetul si cupoanele ca sa luam si noi un bilet redus, iar cand nu mai avem abonamente pe liniile de autobuz mergem si pe jos daca este cald. Dar ei.. ei cei care traiesc ba intr-un fost wc, intr-o camaruta, intr-o boxa de bloc, ei cei care cand vad paine il vad pe Dumnezeu, cand vad carne vad Raiul, cand simt caldura simt fericire. Ei sunt cei pe care nu ii inteleg. De ce sunt saraci? De ce sunt 7? De ce doar unul munceste? De ce traiesc asa?

Am invatat ca starea naturala a oamenilor este inegalitatea dincolo de drepturile omului si drepturile din Constitutii. Dar de unde se naste aceasta discrepanta uriasa intre ei, noi si cei mai bogati ca noi? Din lenevie? Din nesansa? Din necunoastere?

Nu o sa inteleg niciodata saracia si nici diferentele uriase dintre clasele sociale. De ce eu la 14 ani am avut calculator si el nu are paine? De ce eu la 14 ani am avut doar un calculator si cel mai bogat a avut piscina? Nu, nu pot intelege acest demers. Pot intelege boala, pot intelege necazul, pot intelege falimentul, pot intelege multe. Dar nu pot intelege cu ce au gresit ei de au primit acest “confort”.

Mergem la piata si vedem un copil care cere 5 mii, nici macar nu te lasa pe tine sa decizi cat vrei sa ii dai. Te gandesti ca e luna sarbatorilor si fiecare dintre noi are dreptul la o bucurie. Decizi sa deschizi plasa si sa il lasi sa isi aleaga de vrea, dupa care ii dai si un ban. V-am spus de o colega care a vrut sa faca o fapta buna? Intr-o zi cumparase doi hamburgeri pentru ea si frate-sau. Un mic cersator nevinovat i-a cerut cativa banuti, insa din nefericire ea nu dispunea de ei sau nu a vrut sa ii dea. In schimb, a renuntat la unul din hamburgeri si s-a hotarat sa il dea lui… parea infometat. Imediat dupa ce a plecat a simtit o durere, micutul ii daduse cu hamburgerul in cap si fugise. Era plina de ou. A renuntat!

Mergem la biserica si dupa slujba sunt toti acei oameni nevoiasi care iti spun ca o sa te ajute Dumnezeu daca si tu ii ajuti pe ei. Credincios, scoti din buzunar 1 leu sau poate si mai mult si te gandesti ca esti in curtea bisericii unde Dumnezeu iti vede faptele. Faci o fapta buna pentru el.

Pe strada o batranica iti cere ajutorul. Te grabesti, dar nu poti sa o refuzi. E pacat. Te apuci sa o ajuti, iti multumeste si tu esti fericit. Mergi la scoala, te duci la meditatie, seara faci niste cumparaturi si vii acasa. Cu tramvaiul. Dupa 10 ore de oboseala si bani cheltuiti pe bilete. De obicei esti acel copil care nu sta jos, cedand locul oricui putin mai in varsta, chiar daca nu e nevoie. Asa e politicos. In acea zi pur si simplu iti doresti cu ardoare acel scaun. Te uiti in tramvai si admiti ca nimeni nu are nevoie pentru a te ridica. La statia urmatoare, o doamna cu palarie rosie, ruj rosu si sprancene desenate se urca in tramvai si cauta loc. Te gandesti ca are undeva peste 50 de ani, insa la cum e de aranjata sigur adora sportul. Ramai cu plasele in brate, lipit de scaun. Nu trec bine doua statii, ca iti auzi numele de “tineretul nesimtit” care sta pe scaun si nu se ridica. Incepe sa te dracuie si sa iti vorbeasca in cele mai urate cuvinte. Te abtii. Zici ca e pacat sa raspunzi si nu tine de bunul-simt.

M-am saturat sa fac fapte bune doar pentru ca ma vede cel de Sus. Asa am fost invatata sa gandesc si poate in mare mi-am putut controla gesturile in functie de aceasta gandire. Dar oare merita sa facem fapte bune doar pentru asta? Am ajuns chiar sa cred in ipocrizia ca de Craciun trebuie sa ajutam copiii saraci (chiar daca in timpul anului uitam de ei), am ajuns sa cinstim nasterea lui Iisus prin taierea porcilor si brazilor. Mai este ea credinta?

Pentru cine facem faptele bune? Pentru noi vreodata? Am facut ceva fara sa asteptam rasplata?

Astazi nu mai este nici Craciun fericit nici Craciun ieftin.. e doar Craciun usor! Prajituri? Exista in cofetarii cu oferte de sarbatori care te momesc cu asa numitele prajituri de casa. Au mult gem, zahar si alte ingrediente de care nu te-ai apropia. Am rugat-o pe maica-mea sa renuntam anul acesta la prajiturile cumparate si sa facem noi una. A fost de acord, doar ca.. prajitura aleasa de ea a fost cremsnit. Am facut-o in maxim 2 minute: 2 foi cumparate, crema cumparata, frisca cumparata. Au trebuit doar batute cremele si asta a fost prajitura.

Mai departe am vrut cozonac. Dar de ce sa ne chinuim sa facem, cand jos unde lucreaza maica-mea sunt cozonaci proaspeti. Stiti, eu inca sunt mica, la 18 ani tot as vrea sa stiu si eu cum se face un cozonac, cum se coace, cum gusta, cum miroase. Dar nu.. el a trebuit sa fie cumparat. Si ce ipocrite erau compunerile mele din clasa a V-a, atunci cand am castigat olimpiada la romana.. scriam de mirosul de cozonac asezat pe masa.. de unde, nu am facut niciodata cozonac acasa.

Sarmalutele.. singurele facute acasa. Poate pentru ca in supermarketuri nu sunt la oferta sau nu sunt promovate in mod special. Dar pun pariu ca in cativa ani si ele se vor cumpara.

Ce a mai ramas necumparat? Starea de Craciun? Familia? Apartenenta? Dragostea? Nu stiu care din ele, insa stiu ca nimic nu mai este fermecator.. mesajele de Craciun sunt aceleasi, de foarte multe ori copiate si nici macar din suflet, doar din datorie, prajiturile si mancarea sunt cumparate, nimic nu mai este pregatit la adevarata valoare, oraselul copiilor este gol, cu o singura tiribomba in care se invart 5 oameni. Mai exact, ce reprezinta Craciunul in secolul 21?

simplu, de 35 de ani, in casa parintilor mei si mai tarziu in casa mea, de Craciun, n-a intrat niciodata brad natural, folosim acelasi brad artificial de 35 de ani.

Nu vreau s-o dau in cuvinte mari, spun doar ca-mi face placere sa ma gandesc ca, undeva la munte, exista 35 de brazi al caror destin n-a fost acela de a sta, pentru cateva zile, intr-un colt de camera.

Unii dintre ei imi pareau cunoscuti fizic, dar totusi stiam atat de putin despre ei. Era unul care suferise cel mai mult in generala si care ajunsese sa aiba grave probleme de socializare. Acum un an si ceva m-am intalnit cu el, iar dupa o jumatate de ora de discutii a realizat ca nu ma cunoaste, desi fusesem colegi 4 ani. Un altul m-a ajutat sa imi car bagajele, chiar anul trecut de Craciun, niste plase cu hainute pentru copiii de la orfelinat, ca doar atunci ne amintim sa fim mai buni. Al treilea dintre cei cu care m-am vazut azi era cel care reusea sa faca o clasa intreaga sa rada, in special fetele, si cu care am pastrat legatura. Era printre colegii mei preferati din generala. Si al profesorilor pentru ca era roscovan.

Cel al carui nume incepe cu B si prenume cu A era misterios, curios, matur fata de acum 4 ani cand am schimbat ultimele vorbe. In rest doar un buna aruncat in statia de autobuz. Au mai ramas trei: un arbitru care rade de noi ca suntem intretinuti.. are dreptate. Banii lui sunt bani munciti de el. Mereu am avut incredere ca se va descurca, chiar si atunci cand imi arunca ghiozdanul pe geam iar diriga ne muta impreuna in banca pentru a ne rezolva conflictele. Ne impacam repede. Penultimul este cu mine in liceu. E amuzant ca astazi am iesit la suc, dar in liceu ne vorbim mai rar. Tot acelasi buna. E in clasa  cu o colega de-ale noastre, cea mai buna prietena a mea. Ea a lipsit. Ultimul, al carui prenume incepe cu E este asa cum il stiam: cand serios, cand amuzant, dar intotdeauna foarte de treaba. Tacut dar si vorbaret, retras, dar si sociabil.

Ele, au fost 3 in afara de mine. Planuri mari pentru viitor: stomatolog, pilot si avocat. Cea care vrea sa devina stomatolog este cea care intretinea orele din generala cu yoga si un sunet de ammm in fiecare ora. Tot ea spunea bancuri, glume si reusea sa barfeasca in cel mai amuzant stil. Ea, cea care vrea sa intre la Academie Fortelor Aeriene la Brasov, presupun eu ca pilot, era cea mai inteligenta dintre fetele din clasa, impreuna cu cea care vrea sa devina avocat. Ce fete… la fel de neschimbate, sincere, dornice de realizare si de vise marete. Le cunosc de 12 ani. Mai mult de jumatate din viata mea. E un lucru mare.

Restul, restul au lipsit. Totul a fost prea din scurt. Am dat un telefon, ne-am strans 2, apoi 4, apoi mai multi pana am ajuns la 12. Era frumos sa fim toti 27, sau 29, caci nici noi nu ne mai stim numarul. Stiu ca este imposibil, dar dupa 4 ani, am facut o mica reuniune de clasa.

Din clasa I pana intr-a VIII-a am devenit prieteni, dusmani, buni, rai, despartiti. Ma bucur pentru ziua de azi si pentru aceasta reuniune cu colegii din generala. Ma bucur sa stiu ca ei sunt cei care se bucurau la un brad facut in preajma Craciunului in clasa, la o poza de grup, la o excursie impreuna, la o carte in timpul orei, la un campionat de fotbal al baietilor si unul de handbal al fetelor, la un telefon, la un mesaj, la o urare, la o plimbare. Acum suntem majori. Rascolesc poze cu ei de la 7 ani si pana la 18. Ce schimbari majore. Doamna invatatoare, doamna diriginta, doamna profesoara, domnul profesor.. ce amintiri frumoase legate de generala.

In clasa a VII-a, o poza cu un telefon care pe atunci era performant pentru ca avea camera.. o camera vga.

In mare parte da. Nu e nici Grinch, nici Basescu.

Este vorba de tehnologia din ziua de azi si de firmele, hypermarketurile, societatile care incearca sa scoata ceva profit de pe urma acestei sarbatori. Asa cum am mai spus, la noi orice ocazie este buna sa sarbatorim: de nasterea Mantuitorului, de moartea lui Ioan Botezatorul, de moartea lui Iisus si orice sarbatoare din asta crestina care  a capatat un aer de party.

Ma uit la televizor si vad cum astea de la Flanco imi ofera de sarbatori o super consola si cu un joc, cum aia de la Domo imi fac cadou la zeci de milioane un super lcd, cum Orange ma incanta cu ofertele lor la care nu am de gand sa mai revin niciodata, cum Real are non-stop ca eu sa ma pot plimba la 3 noaptea sa imi cumpar un pachet de biscuiti, in timp ce angajatii ma privesc cu o ura inteleasa, cum se lanseaza oferte si concursuri pentru cei dragi care in celelalte 11 luni erau nedragi, cum ajungem sa piratam colinde sa ne cante si noua Fuego una mica.

Apoi, dupa sarbatori, incep offurile: consola a fost prea scumpa dar daca m-a innebunit fiu-meu, puteam ramane noi si cu televizorul ala vechi ca doar se prindeau toate programele, dar daca fiica-mea nu mai putea sta in camera fara lcd, i-am luat si lui de la Orange un telefon din ala cu touchscreen, dar sa vedem daca ne dau aia sa mancam acum, numai sarbatori nu au fost alea ca am fost rupta de obosita, am lucrat si noaptea in Real pentru aia care se plang ca e criza si isi umplu doua cosuri, am aparut si eu la televizor de Craciun, acum mai trebuie sa mai treaca un an sa mai cant vreo colinda.

De ce ne bucuram inainte mai mult de Craciun? Pentru ca in loc de un lcd ne doream o caseta pe care sa o putem asculta in ziua de Craciun la casetofonul ala vechi pe care parintii si l-au luat in primul an de casatorie, in loc de cutii de prajituri cumparate din Real faceam prajituri in casa, chiar daca erau ele mai sarace si erau fie negrese, fie destepte (e un nume de prajitura), aveam placerea sa curatam crema de pe peretii vasului in care o pregateam si sa tinem si noi in mana unelta aia magica numita mixer. Ne multumeam si cu mersul la rude in alt oras, cu trenul sau cu masina, nu aveam pretentia de restaurante si excursii la munte sau in alte tari.

Dar lumea evolueaza, noi evoluam, peste noapte iau nastere alte firme si alte firme cu produse de nerefuzat. Craciunul va ajunge, daca nu a ajuns deja, acea sarbatoare in care cheltuim multi bani si apoi muncim sa ii recuperam, fara nicio alta placere. Poate momentul in care ne vom bucura din nou de acest Craciun va fi acela in care vom avea copii si in loc de telefoanele pe care le primim noi acum, ei vor cere masini, excursii, lantisoare cu diamante. Poate ca atunci vom realiza ca era noastra era totusi una modesta.