UPDATE: Mi-am aflat media la bac: 9, 78 . Romana:9,75, Istorie: 10, Psihologie: 9,60. Voi ce ati facut?

Si iata ca s-au dus si cei 4 ani de liceu,  astazi se duse si ultima proba din bac. Dincolo de emotiile si pragul psihologic de care ne izbeam  inainte de inceperea probelor, bacul s-a dovedit a fi o chestiune relativ simpla, amuzanta si imprevizibila, dar mai ales stresanta.

Impresiile sunt urmatoarele:

- #subiectele au fost usoare. La romana totul a fost de bun-simt, mult mai usor decat as fi sperat: dramaturgie la prima vedere, un text argumentativ despre omenie si caracterizarea unui personaj dintr-un basm cult. La istorie, materia mea de profil, unele intrebari erau probabil sa te testeze daca esti in toate abilitatile mintale, ceva gen “Ana are mere”, intrebare: Cine are mere? Ce are Ana?. Psihologia, ultima proba pe care am sustinut-o, a fost mai dificila, dar presupun ca cei care au optat pentru aceasta materie s-au si pregatit. Desi nu era atat de greu.

-#evaluare incorecta. Poate cel mai categoric lucru pe care mi l-a prezentat bacul asta este ca niciodata nu va reflecta ce stie un elev cu adevarat, din diverse motive: notele celor de la real vor fi mai mici decat cele de la uman, asta neinsemnand ca ei sunt mai slab pregatiti, ci doar obiectivitatea subiectelor nu poate face ca notele sa fie foarte mari; cei mai bine pregatiti vor avea oarecum note mai mici decat cei ce nu au invatat prea multe pentru ca primii se bazeaza pe ce stiu si refuza sa se corecteze cu altii, chiar daca nu sunt siguri de ei, prefera sa greseasca din propria prostie. Ceilalti se vor baza pe restul si vor culege tot ce e mai bun. Un alt motiv este ca in unele licee se copiaza, in altele nu, in unele orase mai putin, in altele mai mult, unele comisii sunt ingaduitoare, altele nu. Norocul dicteaza de cele mai multe ori nota. Sa nu mai vorbim de faptul ca unii stiau subiectele de la 08:00 si pana la 09:00 au facut si rezolvarile.

-#promtitudine. Organizarea a fost exceptionala, in primele 2 zile am avut subiectele la 09:00, ora la care s-a inceput si proba pe care o sustineam. Totul era bine organizat de comisii, foile de mijloc, ciorne, tot. Astazi s-a intarziat putin fiind mai multe materii.

-#elevi nepregatiti. Cred ca ei au fost cei mai numerosi. Am intalnit si am auzit de elevi care nu au citit absolut nimic pentru bacul asta, au venit ca la o lucrare de control la care se asteptau sa ia nota mare. Ori nu au avut timp pentru ca au invatat pentru admitere la facultate, ori nu au considerat ca e necesar sa stii materiile de la bac, insa erau multi foarte prost pregatiti. De fapt deloc. In aceasta categorie as incadra si unii profesori, dat fiind faptul ca astazi la psihologie cateva fete si-au sunat profesoare de meditatie si le-a spus numai prostii, total gresite din punctul de vedere al psihologiei contemporane.

-#copiat – au fost comisii mai ingaduitoare unde puteai sa mai vorbesti cu ceilalti, altele in care nu s-a putut misca, nici nu puteai sa bei apa ca deveneai suspect. Din citite/auzite/vazute sanii si bikinii au fost cei mai buni prieteni ai elevilor zilele astea:))

-#notele se vor afisa duminica, pana in 16:00.

Ca o concluzie, eu sunt multumita de ce am facut, ma astept la o nota de peste 9. Voi?

Cei 3400 de kilometri prin Turcia au fost facuti pe timpul zilei, asa ca am avut posibilitatea sa o admir pe indelete, iar calitatea buna a drumurilor mi-a permis sa intorc capul de cate ori am vrut.

Turcia pare o tara care nu este afectata de criza economica, se construieste peste tot, pur si simplu se muta muntii din loc, la propriu. Acolo unde cu un an in urma erau doar munti si dealuri, acum sunt tunele, viaducte si autostrazi.

Istanbulul (impreuna cu orasele invecinate) este enorm (am facut peste 140 de kilometri, de unde au inceput blocurile si pana unde s-au terminat), si cu toate astea l-am strabatut intr-o ora si ceva, fara sa intalnesc treceri de pietoni sau semafoare. Pentru ca turcii, in loc sa viseze la autostrazile suspendate, si-au facut autostrazi cu 4 benzi pe sens pe jos.

(citeste mai mult…)

Rixos Sungate, prin marime, servicii, pozitie si ceea ce ofera este impresionant. Hotelul, care se intinde pe 250.000 mp, este atat de mare incat ofera turistilor curse interne gratuite cu electrocare, iar eu, in 10 zile, n-am fost in stare sa-l vad pe tot. Partea destinata copiilor este mai mare decat majoritatea hotelurilor aflate pe litoralul romanesc. Plaja se intinde pe mai mult de 1000 de metri, piscinele exterioare sunt fara numar, cele interioare sunt doua, dintre care una este imensa.

Hotelul se afla in Beldibi, la 25 de kilometri de Antalya.

Rata de ocupare a hotelului era de 98%, am intrebat la receptie si ca numar de turisti pe primele locuri erau rusii, urmati de romani si turci.

Cazarea a inceput cu peripetii. Una dintre cele doua genti (cea mai importanta) mi-a disparut de la locul destinat bagajelor. Insa tot raul spre bine, asa am vazut si eu ce inseamna organizarea turceasca la un resort ca Rixos. Ca din pamant au aparut 20 de baieti care au verificat toate camerele unde se facusera cazari in ultimele doua ore, in cateva minute s-au intors cu geanta.

In centrele SPA am folosit doar ce era gratuit (sauna uscata, sauna cu abur, baia turceasca si jacuzzi). Restaurantul principal este imens si chiar daca grupul nostru era format din 17 persoane, de fiecare data am gasit loc la mese apropiate.

Ultra all inclusive la Rixos Sungate insemna 3 mese pe zi, bufete intre mese, lunch-uri tarzii, minibar in camera umplut zilnic cu sucuri si bere, bere si racoritoare la minibarurile de pe plaja, inghetata si pizza la patiserie, hamburgeri si cheeseburgeri langa piscina copiilor, kebaburi la Kebab House, sucuri naturale la cele doua baruri vitamin C si cele mai fine bauturi la barurile principale. Adica la sosire bagi portofelul in seif si-l scoti la plecare.

Apa marii era undeva la 26 de grade, iar cea din piscinele exterioare pe la 29 de grade.

Pretul sejurului de 10 zile pentru doua persoane a fost de 1350 euro cu reducere 27%, pentru ca l-am platit in luna Ianuarie.

Acum sa lasam pozele sa vorbeasca (o selectie de 50 de poze, alese cu greu dintre cele peste o mie facute)

Click pe poza pentru marire!

Muntele din vecinatatea hotelului era adesea acoperit de nori.

Vedere de pe terasa restaurantului principal.

Plaja. Pentru unii era punctul slab al hotelului, din cauza pietricelelor de la intrarea in apa.

(citeste mai mult…)

Fara doar si poate anul acesta a fost anul academiilor pentru elevii claselor a XII-a si nu numai. Motivele ar fi diverse: criza locurilor de munca i-a facut sa spere ca vor avea o viata asigurata, un loc de munca, un salariu si o pensie stabila.

Am fost si eu atrasa in cursa asta, la fel ca alti 10, daca nu mai multi de la mine din clasa. Procentajul era la fel si in celelalte clase, din celelalte licee, deci va puteti imagina ce nebunie a fost. Care este profilul unui candidat la diverse academii sau la scolile de subofiteri?

Excluzandu-i pe cei normali, din care imi place sa cred ca fac si eu parte, exista restul, de cei aproximativ 80%care nu inteleg ce cauta in acest sistem. De ce nu le atribui si lor eticheta de normalitate? Pentru ca am ajuns sa “traiesc” printre ei cateva luni si sa imi dau seama de ce naiba totul e de rahat in tara asta, in conditiile in care excludem politicienii. Pentru ca in timpul in care trebuia sa imi fac dosarul, care dureaza destul de mult pentru ca fisa medicala are peste 10 cabinete la care trebuie sa te duci, sa fii consultat si sa primesti calificativul de apt, am realizat cum vor unii sa ne apere. Sa le luam pe rand:

- Daca esti candidat si nu cunosti pe nimeni in spital/policlinica, etc, unde trebuie sa iti faci analizele esti un mare nefericit. Va spun eu care am platit cu chitanta fiecare cabinet sa fac peste 10 analize, insa de cele mai multe ori 10 ore de stat in spital era putin. De ce? Pentru ca inaintea mea intrau toti candidatii care aveau cunostinte, pana si femeile de serviciu iti puteau aranja sa nu mai astepti si sa primesti doar calificativul. Fara consultatie! Eu am facut pana si controlul ginecologic pentru a primi stampila. Pentru ca “nu am stiut” cui sa dau banii.

-Daca ai probleme de sanatate poti fi de asemenea un politist de succes. Intr-o zi vine un baiat turmentat la mine, candidat pentru Academie. Turmentat? Nu. Avea doar probleme cu ochii, mari probleme, nu putea vedea aproape deloc cu un ochi, iar cu celalalt se uita crucis. Imi povesteste problema lui si ma intreaba de un cabinet care sa ii puna viza fara control. Il invata cineva unde sa dea banii, iar rezultatul este cunoscut: a fost declarat apt, iar fisa medicala incheiata tot cu apt. El probabil va fi politist.

-Ultima data cand am mers cu trenul am stat in compartiment cu niste tipi care erau la Campina, la subofiteri. Bucurie mare ca am si eu cu cine sa mai schimb cateva replici, doar voiam si eu sa intru in sistem. Putin a durat bucuria. Peste cateva ori viitorii nostri politisti si-au scos sticlele de vin, isi turnau in cap, aruncau cand pleca trenul cu vin pe oamenii din statie, se luau de batrani si de femei bineinteles, planuiau ce sa mai fure de prin tren, etc. Si ma indoiesc ca nu sunt altii mai rai.

-Eram intr-o mare multime de oameni, toti candidati pentru politie. Au fost cam 1000 din Dolj din cate stiu eu. Ma intalnesc cu fosti colegi sau cunostinte, care pana acum cativa ani “o ardeau” cu masinile, curse ilegale, femei, droguri si alte chestii de-astea. -”Ce faceti, dati la Academie, ii intreb.” – “Avem noi fata de Academie? Dam si noi la Campina.”Le-am explicat insa ca la inscriere trebuie sa complete fise in care sa declare ca nu au dosare penale, asta in conditiile in care eu stiam ca ei au. Dar m-au calmat rapid, m-au asigurat ei ca se poate…

-Iar acum sa ne exercitam gradele. Cea mai buna observatie din experienta mea este: cei cu grade inalte sunt extrem de respectuosi si te trateaza de la egal la egal, chiar daca tu esti un copil iar ei ditamai coloneii, pe cand cei care sunt niste subofiteri mai au un pic si scuipa pe tine, considerandu-te ultimul om din lumea asta. Poate pentru ca tu esti singurul in fata caruia au si ei putere..

-Informatii? Si aici esti un mare ghinionist daca nu cunosti. Voiam sa aflu o simpla informatie despre Academia de la Sibiu. Pentru asta a trebuit sa sun la: Centru de Recrutare Craiova, Centru de Recrutare Bucuresti, mapn Bucuresti, mai Bucuresti, Academie Sibiu, inapoi la Bucuresti. Toate astea pentru a nu afla nimic. Toti ma trimiteau dintr-o parte in alta.

-Psihologicul a fost cea mai serioasa proba. Drept urmare au picat multi.

Iar acum, eu am psihologicul luat si pe 8 iulie trebuie sa fiu la Bucuresti sa dau probele. Problema este ca am ramas profund dezamagita de lumea asta, de o lume in care oricine e smecher poate sa reuseasca, sa fie mai bun ca tine, iar apoi sa te faca sa te simti ca esti un nimeni. O lume a intereselor si a orgoliilor, care ofera beneficii, dar nu cred ca se compenseaza tinand cont de elevii care au inceput sa mearga la aceste academii. Multi dintre ei sunt cei de care se temeau si profesorii cand intrau in clasa. Refuz ca ei sa imi fie colegi si sa ne conduca.

De aceea, vreau sa renunt, fiind convinsa ca nu e de mine. Desi am cheltuit si bani si timp si energie, si desi parintii au fost dezamagiti ca renunt la final, nu mai vreau. Nu imi place. Pot fi condamnata pentru asta?

Dupa Grecia si Bulgaria, anul trecut, urmeaza Turcia, anul asta. Hai ca se poate, usor, usor cucerim lumea

In urmatoarele doua saptamani nu ma vad intr-atat de lucid incat sa fiu in stare sa scriu aici sau pe twitter, dar, nah, cine stie. Promit in schimb sa fac poze, multe poze.

Pozele nu sunt deloc reusite, stiu asta, da’ am vrut sa va arat noul acvariu in care-mi sta testoasa

De 12 ani sunt eleva. Din 19, cati am numarat pana in momentul de fata, pare destul de mult daca ne gandim ca am mai petrecut cativa pe la gradinita, iar primii ani de viata oricum nu mi-i amintesc.

Scoala a fost in tot timpul acesta o a doua casa. Petreceam uneori mai mult timp la scoala decat acasa: 6 ore in incinta scolii, alte cateva cu colegii si uneori mai aveam si antrenamente la handbal. Ma gandeam acum cateva luni ca sigur dupa terminarea liceului voi scrie un post in care imi voi revarsa toate nemultumirile, un post in care voi arata ca eu am urat liceul. Auzeam persoane in jurul meu spunandu-mi ca asta nu se va intampla, iar altele intarindu-mi aceasta idee.

Nici pana astazi nu stiu daca am urat sau nu liceu. Sunt destul de multe lucruri care nu mi-au placut si despre care am tot scris, dar care nu au conturat in mintea mea o imagine clara a evolutiei mele in liceu. De cele mai multe ori am scris de rau despre scoala si liceu pentru ca oricum lucrurile bune se vad si nu necesita sa fie mentionate mereu, in schimb credeam ca pot schimba ceva cu criticile mele mai mult sau mai putin constructive.

Am scris si despre colegi, insa nu pentru a ii critica, ci doar pentru ca felul meu de a fi nu este acela de a merge si a initia o discutie pe fond de cearta. Imi placea sa cred ca alegerile mele sunt cele mai bune, desi de cele mai multe ori erau gresite, imi placea sa critic scoala, desi poate a avut cel mai important rol in formarea mea. Imi pare si acum rau pentru acest articol prea critic la adresa domnului director. Insa in acelasi timp imi dau seama ca mica mea “revolta” si-a atins scopul.

In acelasi timp imi pare rau ca nu am realizat mai multe: nu am reusit sa conving sa se faca o revista a scolii online, nu am putut realiza un consiliu al elevilor mai dedicat si mai implicat, nu a fost imbratisata ideea “o zi de lectura” pe saptamana, nu am vazut pusa nicio cutie postala in scoala pentru nemultumiri, iar pe plan individual, imi pare rau ca au trecut multe materii pe langa urechea mea fara sa asimilez o idee, imi pare rau ca au fost atatea evenimente la care nu am participat, atatea organizatii din care nu am facut parte, regret ca din a XI-a “m-am prostit” cum ar zice @colegu-meu si am renuntat la micile distractii pe care ulterior ni le ofeream in timpul orelor, doar pentru ca mi-am zis ca “m-am maturizat”.

La fel de mult regret, sau poate mai mult ca orice ca nu am stiut sa le demonstrez colegilor cat imi sunt de dragi si cat de mult o sa imi lipseasca. Si pentru ca acum cateva zile am avut banchetul si la sfarsit ne-a apucat bazaitul ca ne despartim, nu pot sa zic decat “lasati ma ca ne intalnim noi peste 10 ani:))”!

P.S. Multumim doamnei diriginte pentru cei 4 ani. Daca scoala a fost a doua casa, dumneaei sigur a fost a doua noastra mama!

Teoretic, ii dau dreptate lui Base. O tara in care doar 10-15% din populatie lucreaza in productie, o tara care a avut deficitul comercial in ultimii doi ani de 33 de miliarde de euro, o tara care si-a dat pe nimic rezervele naturale, o tara care a privatizat totul pe bani mai putini decat faceau cladirile, ei bine, o astfel de tara n-are cum sa supravietuiasca fara imprumuturi, iar cand datoria incepe sa reprezinte un procent maricel din PIB, incepi sa nu mai primesti bani, fara sa indeplinesti niste conditii.

Si cam aici se termina teoria, adica pragul pana unde Basescu are dreptate. In practica lucrurile se schimba. Basescu o suge grav.
Consumul de combustibil in Romania este de 7-8 milioane tone (benzina + motorina). Cum in Romania accizele reprezinta circa 40% din pretul la pompa al carburantilor, rezulta ca in fiecare an statul incaseaza peste 3 miliarde de euro.
Din banii astia, plus cei din rovigneta, se fac maxim 40 de kilometri de autostrada, vreo doua centuri la orase si se repara cateva sute de kilometri de drumuri, in rest se toaca bani la greu.
Mai jos este venitul anual al directoarei Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania, Dorina Tiron. Deci in tara cu cele mai proaste drumuri si cel mai scump kilometru de autostrada (de 12 ori mai scump decat in Bulgaria) din UE, un inginer de la drumuri are un venit de 135.799 RON. Si Basescu are pretentia ca un pensionar, cu o pensie de 600 RON, sa renunte la 15% din ea, ca sa iesim din criza.

Nu, atata timp cat ii tii pe Berceanu si Videau in guvern, nu poti cere sacrificii de la populatie. Chiar daca teoretic ai dreptate, practic iei muie.

Pentru ca suntem romani, atat noi cat si cei din guvern. Cresterea taxelor nu este cea mai buna solutie, dar guvernul este prea incompetent ca sa gaseasca alte solutii. Sa trimiti oamenii in somaj, cateva saptamani, in speranta ca vei economisi niste bani, sunt doar masuri de amatori.

Problema este ca, economic, decat sa nu se ia nicio masura, mai bine s-ar creste TVA-ul, insa guvernul actual, pe langa faptul ca este incompetent, n-are nici sange sa ia o astfel de decizie, stiind ca la urmatoarele alegerei va ramane pe bara.

O tara in care se produce din ce in ce mai putin si importa din ce in ce mai mult, n-are nicio sansa sa scape de criza, indiferent de numarul absolventilor de facutati si numarul angajatilor in servicii. Atata timp cat nu faci export, n-ai cum sa te dezvolti. Problema asta nu o are doar Romania, o au majoritatea tarilor. Au trecut timpurile cand se putea suplini lipsa productie prin imprumuturi. Primele 20 cele mai datornice tari, au o datorie cumulata de peste 51 de mii de miliarde de dolari, iar printre ele, in afara de China, se afla cele mai mari puteri economice ale lumii. Cine poate sa sustina toate aceste datorii?

Indiferent de ce zicea Base, prin noiembrie, anul trecut, ca nu vom avea nicio problema cu imprumuturile, drumul Romaniei este clar, se va merge din rau in mai rau si vom ramane pentru mult timp de acum incolo o tara in care noi ne facem ca muncim, ei se fac ca ne platesc.

Singurul avantaj la guvernul actual este ca nu-si ascunde incompetenta si nu incearca sa ne dea impresia ca suntem pe drumul cel bun, asa cum au facut guvernele precedente, cand, la suprafata, totul era bine si frumos.

Criza este veche si

In timp ce cautam in calculator poze pentru un proiect, am gasit tocmai acel video care asta-vara m-a facut sa cred ca nu exista nimic mai frumos ca jurnalismul. Despre experienta unei veri in preajma unor oameni minunati am scris aici, dar din nefericire prea pe scurt pentru multitudinea de evenimente la care am luat parte.

Intr-una din zilele petrecute la Bucuresti am mers in redactie la HotNews unde aveam sa il intalnim pe Cristian Pantazi. Stiam prea putine lucruri despre el, singurele articole pe care i le citisem in perioada aceea erau cele despre Ridzi. Curiosi de munca pe care o desfasoara, dar mai ales de sacrificiile si beneficiile meseriei de ziarist, am inceput sa intrebam. Iar el ne-a spus-o cum nu se putea mai bine:

Da, are dreptate. In mini-experienta “jurnalistica” pe care am trait-o am realizat ca e dificil. Este dificil pentru ca jurnalismul nu inseamna teorie, inseamna practica. Este meseria in care cel mai usor primesti refuzuri si cel mai greu obtii informatii. 20 de oameni de abordat pe strada pare o munca usoara care nici macar nu ar trebui platita. Dar va spun ca nu. Pentru un amarat de vox pop, in care raspunsul trebuia insotit de poza, a trebuit sa umblam ore intregi. Oamenii isi aratau neincrederea in oameni, adica in noi si refuzau sa socializeze. Pentru ca este o epoca a neincrederii.

Este greu sa zambesti atunci cand esti criticat. La fel de greu este sa zambesti cand primesti aprecieri si nu meriti. Este greu sa scoti in evidenta ce nu merge bine si sa ignori lucrurile frumoase din jurul tau. Este greu sa fii ziarist fara sa iubesti sa faci asta.

Dar este frumos sa realizezi ca ai facut ceva, ca ai reusit sa cunosti oamenii dincolo de ei si ca ai obtinut informatiile de care ai nevoie. Este uimitor sa ajungi langa oameni pe care ii vezi doar la televizor si ale caror nume le vezi scrise la autorii unor ziare de elita. Este placut sa iti citesti articolele mai vechi si sa fii mereu criticul aspru care iti spune ca acolo ar fi mers altceva. Este imbucurator sa primesti feedback din partea cititorilor, fiind momentul in care simti ca scrii pentru ceva si cineva. Este minunat  sa te crezi capabil.

Inainte de a ajunge sa cunosc studenti de la Facultatea de Jurnalistica, inainte de a fi pasit pe un astfel de drum, stiu ca atunci cand vrei si iubesti poti face ce vrei. Altfel, noi, niste liceeni, nu am fi putut aborda in cateva zile nume ca Mirela Zeta, Catalin Tolontan, Petrisor Obae, Ionut Parausanu, Cristian Tudor Popescu, Florin Grozea, Cabral, Catalin Enache, Zoltan Andras, Diana Bobar, Mugurel Vrabete, Sorana Carstea, Cristi Brancu, Zoltan Lorencz, etc.

De aceea, “cer” celor care au urmat aceasta meserie sa isi faca treaba cat de bine pot. Pentru ca m-am saturat ca non-ziaristii de la Libertatea sa ajunga mai cititi decat ziaristi precum Cristian Pantazi.