Nu am fost niciodata pasionata de metafizica. Stiam in treacat cu ce se ocupa, insa atunci cand nu cunosti un domeniu ajungi sa crezi ca e o prostie. Exact asta credeam si eu. Ciudat este ca astazi eram cu 4 colege, mancam inghetata undeva in apropierea scolii. Deodata, apare o tanti ciudata, la 77 ani, care arata destul de bine si gandea extraordinar. Ne-a vorbit despre atat de multe lucruri, incat aveam doua variante: sa o credem nebuna sau sa o credem foarte inteligenta.

Ne-a povestit cum in loc de pat, doarme pe pietre de rau, cum a reusit sa il inalte cativa centimetri pe un fotbalist cu ajutor unor particule de uraniu, cum si-a visat intr-o noapte pe cer roata vietii, cum a reusit sa ghiceasca anumite semne si anumite sensuri, cum reuseste sa isi foloseasca pipi intr-un mod constructiv organismului, ne-a spus cati ani o sa traim si cat de inteligenti suntem. Pana aici pare nebuna. Dar a avut si lucruri destul de interesante. Pe langa faptul ca stia destul de multe lucruri ce tin de cultura generala, a reusit sa spuna destul de multe lucruri despre noi. Despre firea noastra, despre organismul nostru, despre obiceiurile noastre. Majoritatea chiar s-au nimerit, de fapt toate. Daca a avut dreptate, voi trai mult timp.

Ideea e ca nu era nici tiganca, nici vrajitoare, era o doamna care arata ca de 45 de ani, de la care puteai invata biologie, chimie, georgrafie, religie, probabil si altele, cu care puteai purta o discutie lunga fara a te plictisi, care te fascina si voia sa te faci sa afli mai multe. Nici acum nu inteleg eu cum sta treaba cu metafizica, dar sunt multe persoane care cred in asta si care se simt bine. Sa fie oare efectul placebo?

Astazi m-am inscris la scoala de soferi, maine voi avea primele ore de condus. Ce voi face daca voi avea parte de asa aglomeratie? Daca ma mai gandesc si la solidaritatea din trafic si la cat de bine sunt vazute femeile, deja incep sa transpir.

Din fericire, pot spune ca a fost un examen in adevaratul sens al cuvantului. Din pacate, nu stiu daca voi reusi sa il promovez. Eu asa sper.

Spre deosebire de toate concursurile la care am participat, olimpiade, capacitate, etc, acest examen s-a anuntat unul serios. La proba scrisa este adevarat ca s-a mai putut vorbi, desi subiectele au fost de asa fel incat nici nu aveai ce comunica, dar totul s-a datorat faptului ca profesorii supraveghetori erau cei de la clasa, si au fost oarecum mai indulgenti. Dar asa cum am spus, putea fi sala goala, nimeni nu era sigur pe raspunsurile lui, si decat sa copiezi prostiile altora, mai bine mergi pe mintea ta.

In schimb, la probele orale totul a decurs ca la carte. Diplomatie din partea comisiei unde am fost examinata. Eram programata la ora 14, insa a trebuit sa astept de pe la ora 12, imediat dupa scris, fiind anuntate probele orale mai devreme. Bineinteles ca s-a ajuns sa se intarzie chiar, am intrat pe la 14:30, timp in care m-a durut capul de stres, imi venea sa vomit, imi era frica, aveam toate sentimentele neplacute. Cand am intrat in sala, comisia s-a aratat foarte intelegatoare, tinand cont de crisparea mea si de faptul ca initial am putut doar sa gesticulez si sa scot cateva cuvinte. Cu timpul m-am detasat, insa subiectele au fost oarecum peste masura cunostiintelor mele. Am fabulat cat de mult am putut, si sper, ca macar minimul de puncte pentru a promova sa il obtin.

Mi-as dori sa am DELF-ul luat, insa pentru mine a ramas o experienta placuta, unde am invatat ca emotiile te pot face sa uiti si cele mai simple lucruri. De aceea, aceste concursuri si aceste participari, indeosebi la probele orale (a fost prima din viata mea), te ajuta sa te maturizezi, sa te controlezi si sa stii sa te adaptezi oricarei situatii. Inca un punct marcat pe lista grelelor incercari si a experientelor ce te formeaza pentru urmatoarele incercari. Sper sa fie o poveste cu final fericit, rezultatul il vor afla abia in iulie.

Balta Calugareni, judetul Dolj, in dreptul localitatii Bistret, la 2 kilometri spre Dunare.
Balta este impartita in doua de un dig, cea din dreapta este cu plata, taxa este 50 RON/zi de pescar, cea din stanga este administrata de AGVPS, fiind prohibitie, eu am fost la cea cu plata.

Fiind Sfantul Constantin si Elena ma gandeam pe cine cunosc care sa poarte acest nume. Din pacate, nu am gasit foarte multi. Iar cei pe care i-am gasit au oricum varste destul de mari, ceea ce atesta ca numele de sfinti erau pe vremuri, acum a trecut vremea lor.
Totusi Constantin si Elena sunt nume oarecum “decente”, intrebarea este cati copii isi mai serbeaza numele de Sfantul Gheorghe?

Totul isi pierde atenticitatea. Merg la tara si vad ca ulitele au nume, acum nu mai stau pe ulita unde era fantana la Acrina la colt, sau pe Mihai Viteazul. Pe copii nu ii mai cheama Gheorghe, Maria, Ion, Florentina, mai nou ii cheama John, David, Filip, etc. Oare peste 20 de ani cum ne va chema? Ca pe arabi?

Este bine sa vrem sa ne facem apreciati, insa nu atunci cand o facem pe seama altora. Toata lumea vorbeste de colectiv, la scoala, grup de prieteni, familie, mereu exista acest colectiv care, dupa cum ar afirma oricine, te face mai bun. Un fel de “unde-s doi puterea creste”. Sunt de acord, insa colectivul naste cei mai egoisti oameni si cei mai dornici de afirmare.
Observ asta in fiecare zi in clasa. Se incearca socializarea cand este vorba de chiulit, de avantaje proprii. Unul vrea sa plece ca nu are nota, unul are prea multe si nu vrea absenta, unul sta in clasa si se roaga sa capete cei plecati absente pentru ca el sta ca fraierul la scoala, exista si unul care isi calculeaza mediile sa vada cati sunt inaintea lui si la ce mai trebuie sa impuste niste note sa se faca afirmat.
Nu stiu in care masura este bine sa facem lucrurile pentru ceilalti: din orgoliu, din egosim, din rautate. De ce nu se poate sa fim un colectiv, in sensul de a iesi impreuna in oras, la suc, la film, la gratar, etc, si sa fim individuali cand vine vorba de note, absente, preocupari? Daca moare capra mea, trebuie sa moara si capra vecinului?

De fiecare data cand nu am avut nota, chef de ora, m-am simtit rau, mi-am luat ghiozdanul si am plecat acasa. Altii, cand au aceleasi senzatii ca si ale mele, isi doresc sa plece toata clasa si se supara daca vreounul nu o face. Care este rezultatul actiunii? Se gasesc cativa colegi care sa se intoarca la ora, iar restul sa ia absenta nemotivata.

Ma gandesc daca asa va fi si in viata. De exemplu la serviciu. O sa ii infundam in rahat pe ceilalti, doar ca sa ne evidentiem? Sa fim stralucitori in fata sefului, sa avem un salariu mai mare si stima mai multa din partea colegilor? Hmm, si cand ma gandesc ca toata lumea ii injura pe politicienii si fotbalistii care se vand cu orice pret doar sa ajunga unde este mai bine, cand de fapt toti avem in sange egocentrismul! Paradoxal este ca noi toti credem ca ceea ce ne face mai buni este colectivul si socializarea in cadrul acestuia.

Nu stiu cum de se face ca unii oameni sa poata sa se simta bine oriunde, chiar si printre gunoaie. Weekend-ul acesta am fost la Hanul Doctorului (Broscuta) pentru un gratar, in speranta ca nu va fi prea multa lume si ca vom gasi un loc mai curatel unde sa punem gratarul. Doar ca, spre mirarea noastra locul era aglomerat, toti cei de acolo complacandu-se cu situatia statateau calare pe gunoaiele lasate in urma de alti amatori ca ei. Noi am pus mana de la mana si am reusit sa strangem gunoiul pe o raza de aproximativ 20 de metri in jurul gratarului. Acceptabil si nu prea, pentru ca gunoaiele le vedeai oricum si de oriunde. Pacat, poate ca a ramas printre ultimele zone total uitate de autoritatile locale care cu putin efort ar putea transforma locul intr-o oaza de verdeata apreciata de multa lume. Am auzit de o campanie a Gazetei de Sud care s-ar ocupa de zona, dar cat de adevarat e acest zvon nu stiu.
Cateva imagini de acolo:

Stim cu totii ca educatia este printre cele mai importante lucruri pe care trebuie sa le dobandeasca un om, daca nu cea mai importanta. Parintii mei au pus foarte mult accent pe acest lucru, si desi nu am fost o familie instarita, din modestie s-a putut da nastere respectului, culturii si intelegerii evenimentelor ce se petrec in jurul nostru.

Cum am fost “pacalita” sa invat? Metodele au fost multiple, de la rugaminti la certuri, pedepse, obligatie. Niciuna din acestea nu au dat insa randament. Ceea ce a facut ca si eu si fratele meu sa luam premiul 1 pana la terminarea clasei a VIII-a a fost o promisiune : promisiunea ca ne vor lua biciclete.
Diferenta de varsta dintre mine si fratele meu este de 4 ani. Cand el era in clasa 1, i-au dat drept scop de atins, sa reuseasca sa obtina premiul 1. In schimbul acestui rezultat bun, avea sa capete o bicicleta. Din pacate pentru el, aceasta promisiune s-a prelungit pana in clasa a II-a, a III-a, chiar a IV-a, cand am intervenit eu si am trecut  in prima clasa de scoala. Atunci amandoi am fost momiti ca daca vom lua premiul 1, ne vor lua 2, cate una de fiecare.
Asa au trecut anii, s-a ajuns la clasa a VIII-a, am trecut la liceu, frate-meu a luat permis in schimbul bicicletei, si uite asa am ajuns sa rupem cartea doar de dragul de a primi si noi mult doritul cadou.
Se pare ca a functionat de minune tehnica alor mei, dar spuneti voi, nu meritam si noi macar o bicicleta ? Cred ca o sa aplic si eu o tehnica asemanatoare la casa mea, dar din cand in cand o sa ma mai si tin de promisiune:D.

Cred ca am trecut cu totii prin momentele in care parintii ne sfatuiau sa invatam bine la inceputul liceului pentru a ne lua profesorii in nume de bine. Normal ca majoritatea am ignorat aceste sfaturi si din pacate pentru noi chiar s-a mers pe aceasta teorie pe parcursul liceului.

Ciudat este ca  nu este deranjant cand iei o nota mica pentru ca nu ai invatat, nu este deranjant cand primesti absenta daca ai chiulit, daca ai media scazuta la purtare pentru comportament necivilizat, ci deranjant este sa nu ti se recunoasa niciun drept.

Peste cateva saptamani voi avea DELF-ul, la care m-am inscris si regret aceasta hotarare. De ce? Din grupa mea de franceza sunt si cativa copii foarte buni, dar restul de nivel mediu.  Este deziluzionant sa ti se spuna, dupa ce te-ai inscris, ca tu esti singurul care nu il vei trece, ca peste cateva saptamani, dupa o simulare a acestui examen, sa se spuna ca mai mult de jumatate de grupa nu va trece. Mai pe scurt, inaintea unui examen, sa ti se dezaprecieze toate meritele.

Mi se pare destul de corect sa ti se spuna nivelul la care te afli. Dar nu numai tie. Nu in fata unui colectiv care este la acelasi nivel ca si tine. Nu ca apoi sa revii asupra nominalizatilor si sa faci alte nominalizari. Cel mai mult pe parcursul liceului m-au enervat oamenii care te privesc ca pe un om incapabil, fiind ei incapabili la randul lor sa iti ofere o sansa. De ce? Pentru ca impresia conteaza. Pentru ca daca tu ai 10 absente nemotivate, si 5 motivate, iar un coleg are 5 nemotivate, iar 100 motivate, tu esti cel care merita scazuta media la purtare pentru ca nu ai fost in stare sa aduci cate 2 scutiri pe saptamana, pentru ca nu ti-ai pus colegii sa se dea drept parinte pentru a motiva cateva absente, pentru ca nu faci parte din grupul descurcaretilor.

Pentru ca negrul pe alb este definitoriu, pentru ca incurajarile se fac in functie de note, pentru ca nimeni nu este interesat sa vada ce stii si daca stii. Intr-un sistem in care directorii se perinda prin scoala pentru a vedea tinutele elevilor (pe buna dreptate la cum se imbraca unele domnisoare pitipoance), dar nu se sesizeaza faptul ca la teza la istorie s-a copiat lectia din caiet, la romana s-au stiut subiectele, teza facandu-se de acasa, iar la sfarsitul orei fiind scoasa din ghiozdan,  la latina la teza avand loc studierea cataloagelor Avon pana la jumatatea orei cand primeam cu totii ce trebuia sa scriem (subiectele gata rezolvate de o colega).  Nici nu stiu cine pe cine dezapreciaza: noi pe sistem, sistemul pe noi, noi pe profesorii, profesorii pe noi, profesorii sistemul, sistemul pe ei. In orice caz, s-a format un cerc mult prea vicios.

Nu urmaresc serialul de animatie japonez Bakugan, de abia inteleg filmele japoneze, daramite sa mai stau sa invat cine este Dan, Runo sau Marucho.

Insa jucariile Bakugan deja imi influenteaza viata, stiu de Pyros Drago, Haos Tigrerra sau Aquas Preyas, am invatat sa ii impachetez, stiu cateva reguli, stiu cat costa, stiu ca au puteri diferite, stiu de cartile de abilitati si cartile malefice.
Ma bucur ca fiu-meu vrea Bakugan si nu elicoptere cu telecomanda, chiar daca am fost nevoit sa invat despre fiecare Bakugan ce stie sa faca.

Insa nu pot sa nu remarc cat de profitabila poate sa fie afacerea cu jucarii Bakugan. Jucariile Bakugan sunt ideale pentru a face profit, indiferent cat de mare ar fi criza. O spune parintele unui copil care a lasat jocurile PlayStation 3 pentru niste bilute de plastic.
- au in spate un film de animatie foarte popular, inseamna ca sunt promovate zi de zi.
- sunt mici ca dimensiuni, deci copiii le pot lua cu ei la gradinita, in parculet sau la joaca, tot promovare inseamna.
- nu sunt exagerat de scumpe, inseamna ca, orice Bakugan stricat este inlocuit prin cupararea altuia.
- vin impreuna cu cartile si regulile de joc, inseamna ca nu are rost sa ai 2-3 Bakugan, ori ii ai pe toti, ori nu mai ai si cum trebuie sa ai…