Ne-au trebuit 20 de ani ca sa mancam salam mai prost ca cel cu soia, parizer mai nesanatos ca cel cu gelatina si sa bem Jacobs mai prost ca nechezolu’

De cand ii stiti pe Ion Radoi ca lider de sindicat la Metrorex, pe Liviu Luca ca lider la sindicatul Petrom, pe Marin Condescu lider la Uniunea Sindicatelor Miniere Oltenia, pe Bogdan Hossu la Cartel Alfa, Dumitru Costin la BNS sau Marius Petcu la CNSLR Fratia?
Sunt aceiasi de ani de zile, nu? Se numeste dictatura. Chiar daca se fac congrese, si Ceausescu facea, de fiecare data ies tot ei, nici macar nu transpira, la fiecare congres sunt votati in unanimitate.

Sistemul este bine pus la punct. Pentru ca este reprezentat de sindicat, fiecare muncitor trebuie sa contribuie cu 1% din salariu la fondul sindicatului, indiferent ca este sau nu membru de sindicat. Teoretic, liderul de sindicat este ales de cei pe care ii reprezinta, adica muncitori, si numai ei pot sa-l schimbe. Chiar daca pare usor, in practica, nu este, pentru ca intre liderul cel mare si muncitori se afla liderii de sectoare. Muncitorii pot alege direct doar liderii de sectoare, care la randul lor aleg liderul cel mare.

De unde s-a plecat (caz real):
Un lider, care reprezenta 3500 de muncitori, continua sa lucreze la locul de munca, lua apararea oricarui muncitor care era pus pe listele de disponibilizare, locuia intr-o garsoniera, iar cand avea nevoie de masina, se ruga de conducere sa-i imprumute una.

Unde s-a ajuns, dupa 20 de ani:
Este acelasi, mai reprezinta doar 1000 de muncitori, n-a mai organizat o greva de peste 12 ani, el intocmeste listele de disponibilizari, are 3 birouri, 2 secretare, vila, iar masina de serviciu este un Audi.

Ce trebuie retinut:
1. Un lider de sindicat poate  sa puna pe lista de disponibilizari orice muncitor doreste, niciun muncitor nu are puterea, singur, sa schimbe liderul de sindicat.
2. In nicio intreprindere, liderul de sindicat nu este ales prin vot direct de muncitori.

Cine trebuie sa se teama de cine?

Am un vecin, de fiecare data cand vin de la serviciu, sta pe geam si fumeaza. Ii place sa vada cum ma chinui sa gasesc un loc de parcare. Ba pe dreapta, ba pe stanga, ba la dracu’, parcarea este in strada si de multe ori nu gasesc loc de parcare, ca de exemplu astazi. Vecinului ii place, mai ales ca masina lui, o Dacia 1300, pe care eu n-am prins-o cand inca functiona (stau in blocul asta de prin 2000), ocupa unul dintre cele mai bune locuri de parcare, in spatele unei masini care nu mai functioneaza demult si in fata alteia cu cauciucurile dezumflate de vreo 2 ani. Stau mandre, toate trei.

Ma intreb, am sanse ca vecinul meu, fara sa beneficieze de programul Remat si din proprie initiativa, sa elibereze locul de parcare, ducandu-si masina la fier vechi, sa o predea la remat sau sa o duca undeva la tara?

Cand am vazut la Ingineru video asta cu Andre, mi-a venit in minte un singur lucru: chinul tocurilor odioase si a hainelor carpite pe corp, cum ar spune orice om intreg la minte.

Cel mai mare regret vizavi de cele doua fete il am de acum multi ani, intr-o zi de Craciun. Trebuia sa vina mosul, si cum eu am avut un frate mai mare, placerea mea de a crede ca exista a disparut imediat ce am fost capabila sa inteleg informatia. Mai exact replicile fratelui iubitor “nu vezi fata fraiero ca dulciurile sunt in sifonier, la mami si la tati in camera. Nu exista Mos Craciun”. Trecand peste acest moment dificil din viata mea, parintii acceptand si ei marea noastra descoperire, pe langa dulciurile din anul acela, ne-au lasat sa ne alegem cadou o caseta: care sa fie, care sa fie? Frate-meu parca voia BUG Mafia sau Romania, iar eu am vrut neaparat Andre. Cum aveam dreptul la  o singura caseta si eu eram cea mica, s-a ales: “Mosule ce tanar esti”. Nici nu vreau sa imi imaginez dezamagirea fratelui si regretul ca i-am stricat un Craciun. Sper sa nu mai fac asemenea greseli de-a lungul vietii.

Si acum, dupa amintirea acelui regret, cum oare sa imi sterg din memorie aceste tocuri? Mai am si acum o pereche prin beci si nu pot ramane muta de uimire de fiecare data cand le vad. Nu stiu cat de prosti au fost cei care au creat modelele astea de incaltaminte si haine, insa stiu bine ca foarte prosti au fost cei care le-au cumparat. Si cu cat ma uit mai mult la video, cum naiba sa iti distrugi picioarele si frumusetea doar ca asa vrea moda? Sa nu mai zic ca eu am prins mai multe generatii de moda, toti verii mei fiind mai mari, hainele lor mici ajungeau pe mana mea. Am fost cand Michael Jackson cand Andre.

Am 36 de ani, la Revolutie aveam 16 ani, destul de putini ca sa-mi dau seama ce s-a intamplat atunci, insa indeajuns de multi incat sa tin minte ce a fost.
Stiu ca Iliescu mi-a furat sansa sa traiesc intr-o tara decenta, sunt constient ca, intr-adevar, traiesc decent, n-am de ce sa ma plang, insa nu traiesc intr-o tara decenta, intr-o tara fara mita, coruptie, nesimtire si nepasare.

Revolutia adevarata a fost una scurta, la Timisoara si putin in Capitala, apoi a fost confiscata de Iliescu si acolitii lui.
Noua revolutie a fost pusa in scena la TVR, regizor fiind Sergiu Nicolaescu. Cei care au privit atunci la televizior stiu pauzele pe care le luau transmisiile in direct, pe motiv ca aparatura TVR-ului nu facea fata la o transmisie in continuu, erau pauzele in care se punea in scena urmatorul act, al revolutiei lui Iliescu. Tot atunci, in timp ce oamenii mureau pe strazi, la televizor s-a dat filmul Ringul, normal, sub regia lui Sergiu Nicolaescu. Actorii principali, ai revolutiei lui Iliescu, au fost facuti generali si colonei, acum au pensii de zeci de milioane, in timp ce un muncitor din productie castiga de 3 ori mai putin.

Ce a urmat dupa Revolutie, se numeste jaf national, iar Iliescu a asistat nepasator la el. Tin minte cum Iliescu a promis ca nu va participa la alegeri, si a participat. Il tin minte pe Catarama, care inainte de ‘89 lucra in comertul exterior, ca a fost primul roman care si-a luat Mercedes S Classe in 1990. Tin minte cum sau distrus toate CAP-urile si SMA-urile de la sate si cum s-au distrus sistemele de irigatii. Tin minte primii milionari in dolari din Romania: Gheorghe Copos, George Constantin Paunescu, Ioan si Viorel Micula, Voiculescu, etc. Tin minte coada pe 3 randuri, de la sediul BNR din Craiova, la care stateau tiganii sa-si ia tonele de aur, ceilalti romani n-au avut nicio sansa sa-si ia aurul confiscat. Tin minte tiganii ce stateau la colturile strazilor si vindeau actiuni la intreprinderi in care n-au lucrat niciodata.

Tin minte mineriada din ‘90, zecile de banci care dadeau faliment, intreprinderile care se inchideau, talciocurile care se deschideau, vilele care rasareau.

Crin Antonescu este departe de ceea ce-mi doresc, dar l-am votat, Basescu imi place si mai putin, dar il votez, pentru ca niciodata nu voi avea respect pentru cineva care face parte din partidul lui Iliescu.

De aia nu votez cu Geoana.

Acum 6 ani stateam in alt bloc, intr-un cartier cotat bine, cu lume care stia ce inseamna respectul, iar noi aveam cam aceleasi varste, pentru ca apartamentele erau primite de parinti in functie de locul de munca, de varsta, de numarul de copii, etc.

Cum aratau blocurile acum 10 ani? Sau mai bine zis imprejurimile de langa blocuri. Erau peste tot gradini: 2 in fata blocului, care erau pline cu flori si pomi fructiferi, iar cele de mai incolo, langa locurile de parcare, erau gradini cu iarba verde, insa ingrijita si maturata de locuitorii blocului, cu borduri curate, fiecare avea un cornet atunci cand voia sa manance seminte. In fiecare seara ne jucam prinselea pe borduri, ziua ne scoteam paturile si le asezam pe iarba, jucandu-ne cu papusile, masinutele, sau preferam sa jucam fotbal, volei, lovind uneori cate o dacie prafuita din parcare, insa fara a fi certati pentru ca toti locuiam in acelasi bloc si toti aveam dacie sau oltcit.  Iarna faceam oameni de zapada sau legam banii cu o ata, iar cand cineva se apleca sa ii ia, trageam ata pana isi dadea seama ca e mare teapa.

Una peste alta, ideea este ca puteam face orice fara frica de  a fi raniti, de a cadea undeva sau de a ne face cineva rau. In acelasi timp parintii puteau sta linistiti la serviciu sau in casa facand curat si gatind.

Acum, cand am trecut prin fata blocurilor unde am copilarit, am vazut o mare schimbare: toate gradinile cu flori au fost inlocuite cu placi de beton, in fiecare parcare se afla cate un audi, bmw, sau o masina cu numar de Italia, nu am mai vazut niciun copil jucandu-se cu mingea, niciun vecin stand pe borduri, niciun geam deschis, niciun om pe balcon curios de ce fac ceilalti. Era pustiu! In plus, gradinile care candva erau ingrijite si acoperite, au ajuns acum sa fie chiar descoperite, existand oricand pericolul ca cineva sa cada pe acolo.

Mai ai curaj sa iti lasi copilul in fata blocului?

Nu ma duc la vot pentru ca as avea cu cine sa votez, ci pentru ca este necesar. Atata timp cat tiganii, ungurii si pensionarii se duc la vot, este o prostie sa gasesti motive pentru a nu te duce la vot, tu ramai rotund si cu basini in cap, ceilalti isi fac interesul.

Am mai spus-o, am mancat de multe ori de nevoie, fara sa-mi placa prea mult mancarea, am mancat ce-am considerat ca nu-mi vine inapoi pe gat, asa am sa fac si la alegeri, votez cum cred ca este mai bine, dar votez.

Pe Basescu l-am votat in 2004, in 5 ani a facut prea putine pentru a-l mai vota o data, mai ales ca, de obicei, in al doilea mandat, se face mai putin decat in primul.
Singurele realizari le-a facut din razbunare, ma refer aici la desecretizarea a doar o parte din dosarele celor care au colaborat cu fosta Securitate, s-a oprit exact inainte de a fi desecretizate cele ale preotilor, votul uninominal a venit ca o razbunare, iar referendumul ca o strategie de castigare a alegerilor. In rest, zero pe linie. Nici nu vreau sa ma gandesc cat ne vor costa minerii de la SNLO, care s-au dat, in campanie, cu autobuzele prin tara.

Geoana este singurul candidat marioneta, cu sanse reale sa castige alegerile. Cand ma uit la el, vad o papusa trasa de sfori. In 2008, la alegerile parlamentare, a promis cel mai mult (20.000, banii jos, celor care se intorc acasa) si n-a facut nimic, ba chiar, nici scuze nu si-a cerut ca ne-a mintit. Nu pot sa-l votez si este singurul politician, dintre cei 3 cu sanse, caruia, in turul 2, i-as alege adversarul.

Crin Antonescu nu-mi place. Cat timp a fost ministru al Tineretului si Sportului, n-a facut nimic, acelasi nimic si cat timp a fost parlamentar. Insa, dintre cei trei cu sanse sa prinda turul 2, il aleg pe el. Este mai independent ca Geoana si vrea sa faca mai mult decat Basescu.

Referendumul organizat de Basescu nu-i moral, insa la sansa sa scap de 171 dintre lepre, nu dau cu piciorul.

Parca era o lege stupida care interzicea politica in scoli. Da, am spus stupida, pentru ca termenul de “politica” se rastrange in aceasta lege la vot. Explicatia pe care am primit-o cand am intrebat de ce nu se face politica in scoala este aceea ca noi nu trebuie sa fim influentati de profesorii nostri, considerati modele, ei nu au voie sa isi exprime parerea politica in public in scoala. Hai ma, nu este democratie?

De ce suferim noi, tanara generatie (nu numai noi, dar prefer sa raman la targetul acesta)? De incultura politica. In ultimul timp m-am tot zbatut sa explic unor persoane de ce este important sa mearga la vot. Rezultate 0. Asa e, nu ar trebui in viata sa ne batem capul cu lucruri care nu merita, insa la fel de bine stim ce satisfactie simtim cand putem intoarce pe cineva din drumul sau. Revenind la subiectul politica, noi, adolescentii, suntem praf. Chiar si eu. S-ar putea sa fac o mare greseala si sa nu aleg bine. Dar mi-o asum.

In primul rand, dupa ce ca nu facem istorie asa cum ar trebui si nu invatam lucrurile elementare din istoria romanilor, nici macar nu avem ocazia sa discutam despre politica la scoala. Nu vreau sa mi se spuna sa votez cu x, dar vreau sa mi se spuna obiectiv ce a facut bine fiecare si ce a gresit. Nu cer mult, o ora de politica pe saptamana nu ar fi chiar mult. As vrea sa vina cineva din exterior, un analist politic si sa imi explice anumite lucruri pe care poate nu le-am perceput si pe care ar trebui sa le stiu. Ce intelesesem eu prin Referendumul acesta? Ca va trebui sa raspund cu o singura intrebare la 2 intrebari, nicidecum nu stiam ca sunt doua buletine de vot. Cine m-a lamurit? Twitterul!

Situatia s-a mai schimbat insa in ultimul timp, intr-o masura mai mica sau mai mare profesorii au simtit nevoia sa ne sfatuiasca sa mergem la vot si sa privim in jurul nostru, sa realizam ca nu s-au intamplat prea multe lucruri bune si ca mergem din ce in ce mai rau. M-au infulentat? Nu! M-au facut sa ma documentez si sa imi doresc sa stiu mai multe, m-au facut sa urmaresc emisiuni politice, sa citesc declaratii si sa extrag din subiectivitatea presei obiectivitatea de care am nevoie. Si da, politica in scoli este esentiala pentru cultura sociala si politica a fiecarui roman. Fara ea, suntem doar niste oi manipulati de interese proprii.

Ma tot lovesc de bariere in lupta mea pentru reusita. Care reusita? Nici eu nu mi-o pot stabili, insa stiu ca am nevoie de ceva care sa ma faca sa ma simt capabila.

Imi dau seama insa ca alerg dupa prea multe lucruri si am tendinta de a nu reusi sa fac nimic bine. In plus, primesc drept recompensa neincredere din partea celor din jur. Sunt intampinata cu replici de neputinta, iar incurajarea, singura care imi lipseste, intarzie sa apara.

Incerc sa imi dau seama ce facultate imi doresc. Jurnalism? Prea multe aspecte negative, prea putin interes in orasul in care locuiesc, prea putina dorinta de a urma aceasta facultate. Litere? E o solutie atunci cand te visezi de mica profesoara si stii ca esti menita sa devii asta. In rest, de ce sa ma complic sa fac o facultate pe care chiar cei care au terminat-o o reneaga? Eu am inceput sa o reneg inainte de a lua in calcul varianta de a merge acolo. Medicina? Cineva zicea ca medicina e un stil de viata, nu e o simpla meserie. Un fel de Veritasaga nu se asculta, se simte. Cine sunt eu sa devin doctor? Nu sunt nimic pentru ca nu ma pasioneaza si nu vreau sa am pe constiinta suflete nevinovate. Politie? Cea mai buna solutie in momentul de fata, acolo regasindu-se materiile pe care le invat de 12 ani. Insa nu tocmai potrivita, tinand cont ca a devenit tinta tuturor doar pentru ca ofera ceva. Nu vreau sa fac ceva pentru ca mi se da. In plus, am incercat de cateva saptamani sa cred ca o sa ma inscriu la Academie. Insa nu sunt capabila: nici la sport, probabil nici la carte. De fapt, eu ma credeam capabila pana cand toata lumea s-a incapatanat sa ma faca sa nu mai visez.

Asadar, sa demonstrez ca pot sau sa dau crezare spuselor care imi soptesc sa ma opresc?

Am trecut ieri pe langa scoala generala, unde am facut clasele I-VIII. Desi nu mai recunosteam nimic din ea, pentru ca geamurile sparte de cand eram acolo fusesera intre timp inlocuite cu termopane, bucatile de perete rupte din ea erau acum astupate, scoala fiind vopsita si modernizata, in locul perdelelor pe care le luam o data pe luna acasa sa le spalam erau acum draperii verticale.

Cu toate schimbarile mentionate mai sus, mi-am adus aminte de profesori. Sunt unii oameni pe care nu cred ca ii pot uita vreodata.  Din categoria profesorilor o sa imi aduc aminte mereu de:

- Doamna invatatoare: mereu atat de rea si aspra la exterior, dar la fel de sensibila si grijulie in interior. De la ea am invatat, pe langa scadere si adunare, lectii de viata. De la ea am priceput atentia pentru lucrurile marunte, rabdarea de a scoate la capat un lucru imposibil. Tot de la ea am primit prima palma, insa nicidecum nu am anuntat televiziunea, ci am murit de rusine pentru ca nu invatasem. Ea e unul din oamenii pe care nu ii voi uita.

- Doamna profesoara de romana din generala: prima lectie de romana a inceput cu un citat din Romeo si Julieta, Shakespeare. Eu eram cea nominalizata sa il citesc si sa imi spun punctul de vedere. Din nefericire pentru mine, atentia mea era asupra cuvantului Shakespeare, pe care nu-l mai vazusem niciodata scris si nu stiam cum se citeste. Dupa ce l-am silabisit in gand, am pronuntat fericita [S h a k e s p e a r e]. Jumatate din clasa a ras, jumatate nu stia despre ce este vorba, iar prima ora de romana din viata mea se transformase de fapt intr-o rusine de nedescris. Am trecut cu bine de acest capitol, cu ajutorul doamnei profesoare, pe care, desi suntem in clasa a XII-a, mereu o cautam si o sunam sa ne mai explice cate ceva. Iar asta spune multe.

- O doamna de pe strada: nu stiu daca o voi tine minte toata viata, insa a trecut un an de cand am intalnit-o si tot mi-a ramas intiparita in minte. Chiulisem la ora de geografie si stateam unde ascunsi intre blocuri. Eram 5 fete galagioase, care mai de care sa isi spuna punctul de vedere. Ne-a abordat o tanti pe la vreo 70 ani si a inceput sa ne vorbeasca despre viata. Intre categorisirea de a fi nebuna sau foarte desteapta, a reusit sa ma faca sa inteleg ca nu exista lucru mai frumos decat noi insine. Ne-a explicat avantajele unui om gras, slab, prost, destept. Ne-a facut sa intelegem necesitatea increderii in sine, cat si importanta de a ajuta. Dar cum altcumva am putea sa ii ajutam pe ceilalti, daca nu ne ajutam pe noi? Nu am vazut in viata mea mai multa fericire in ochii unui om, asa cum am vazut in ochii acelei femei. Radia.

- O doamna din spital: era bolnava de cancer si era in acelasi salon cu bunica mea. De fapt, erau 5 bolnave de cancer, dar doar cea despre care va vorbesc era constienta ca are cancer si nu va mai trai mult. De fiecare data cand mergeam la bunica, era fericita ca am venit. Ma considera un fel de nepoata, pentru ca, desi avea si ea nepoti, nu trecusera deloc in vizita la ea. Imi povestea despre ea si tineretea ei. Vorbea despre viata asa cum niciun om condamnat la nemurire nu ar fi putut sa o faca. Stia ca avea sa moara, dar privea fenomenul ca pe ceva firesc, fiind pregatita oricand de marea trecere. Ma cuprind fiori cand ma gandesc ca unii oameni au aceasta putere si sunt constienti ca altfel lasa mai putina durere in urma. Desi am aflat acum luni bune ca a murit la cateva saptamani dupa bunica mea, mi-am tot spus “ce om mare”.

Imi tot vin exemple in minte, insa cele 4 enumerate mai sus sunt cele care in mare parte mi-au schimbat modul de a gandi. In acest articol mai pot incadra si cativa profesori din liceu, ca de exemplu doamna diriginta, pot incadra oameni deosebiti pe care i-am intalnit la scoala de vara de la Bucuresti, sau cei ale caror traininguri si sfaturi m-au ajutat, ca de exemplu Mihail Musat.

Poate ca intamplarile sunt prea recente si o data cu intalnirea unor noi oameni, a unor noi situatii, aceste exemple vor fi inlocuite cu altele. Cel mai important este insa ca mereu in jurul nostru exista oameni deosebiti carora trebuie sa le multumim de fiecare data cand ii intalnim.