Pana cand sa tot vad articole cu : barbatul perfect, cariera perfecta, viata perfecta, masina perfecta? Sau pana cand sa vad celebra replica “nu exista perfectiune”? Pentru mine exista perfectiune, de fapt imi place sa cred asta. De ce atatea teorii dupa are trebuie sa ne incadram, ca doar viata nu e matematica! De ce atatea iluzii dobandite, ca doar viata nu e politica.

In fond, am ajuns la concluzia ca viata mea este perfecta. Chiar daca sunt femeie si trebuie in fiecare luna sa am grija epilatului, pensatului, fardurilor, unghiilor, igienei, nu ma plang, e greu, dureros, dar face parte din viata. Chiar daca merg la scoala si ma plictisesc sau ma bag sub banca sa vorbesc la telefon, si ma prinde profesoara, totul e perfect. Chiar daca ma bat cu frate-meu sau ma cert cu parintii, chiar daca nu am bani, viata mea e perfecta. In primul rand asa mi-am facut-o eu. Ma demoralizeaza monotonia, gandul ca nu fac nimic in viata. Ma intristeaza ideea de robotizare a vietii, a repetarii lucrurilor. Cu toate astea, viata mea e perfecta. De ce? Pentru ca este agitata. Pentru ca dorm dimineata pana la ce ora vreau, iar cand ma uit la ceas mai am doar 10 minute sa ma imbrac si sa plec la “serviciu” (nu e chiar serviciu, e un job de 4 ore pe zi, unde impart pliante). Desi pare usor, patru ore pe zi mi le petrec vorbind cu lumea, explicand oferta, asteptam sa ma inteleaga, sa ma intrebe, sa ma aprobe. Imi place. Imi place ca lucrez in domeniul promotiilor de aproape un an, si in sfarsit am ajuns sa scap de monotonia de a sta in fata unui magazin si a ii face reclama, si sa ajung sa impart pentru diverse produse. Dupa cele patru ore, mereu se gaseste ceva treaba de facut in oras, sau de mers la scoala, ca doar trebuie sa imi inchei mediile. Chiar daca dupa 7 ore de stat in oras, in soare, la orele 14, ajung acasa fericita, si cu bani in portofel, de ce nu ar fi totul ideal? Vin acasa, scriu un articol, ma gandesc ca am o ocupatie in plus, care nu ma lasa sa ma plictisesc, si cu astea imi fac viata mai frumoasa. Daca nu ma simt obosita ies si alerg, seara, cand se racoreste, si asta ma face sa ma simt cu un plus de energie.

Fiecare om se poate considera perfect, daca se ridica la nivelul asteptarilor lui. Atunci cand iti propui ceva si faci mai mult decat atat, poti fi multumit de tine. Omul perfect nu e acela cu 10 milioane in portofel, omul perfect nu e blonda frumoasa, cu ochi albastri, pe care o fraiereste un tigan si o duce la produs, omul perfect nu este parintele care te lasa sa vii beat la ora 4 noaptea de la discoteca, fara sa te intrebe nimic, omul perfect nu e cel care doarme si are de toate. Omul perfect nu e acela ce umbla dupa aventuri, ci acela care iubeste din toata inima, si care isi proiecteaza viata in functie de fiinta iubita, nu de el. Omul perfect nu e acela care mananca lacom o ciocolata, ci acela care te roaga cu o ciocolata.  Un om perfect poate fi gras, slab, urat, frumos, inteligent, placut, cu simtul umorului. Omul perfect exista, atata timp cat isi face propriile reguli si nu este condus de altii, atata timp cat isi asuma riscuri si nu se teme sa manance pachetelul pe care il are de acasa, in schimbul unui meniu de la KFC.

Azi sunt fericita ca pot fi perfecta. Azi sunt fericita ca iubesc si sunt iubita, ca sunt inteleasa mereu si incurajata in ceea ce fac, ca iubitul meu imi este alaturi cand am nevoie. Pe langa lucrurile materiale pe care le fac, pe langa faptul ca  viata mea e obositoare, certareata, ambitioasa, agitata, cateodata trista, si saraca, cu toate astea e cat se poate de implinita si satisfacatoare, cu toate astea sunt indragostita si iubesc cum nu imi imaginam. Pentru mine toata lumea e perfecta, atata timp cat lupta pentru un scop si un ideal. Scopul si idealul meu este de a imi intemeia o familie fericita!

De multe ori sunt impresionata de vedetele pe care le vad la televizor si mi le insusesc ca si idoli. Desi in Romania nu prea avem vedete, ci doar persoane care apar la tv, fiind microbista, si apreciind toata echipa Craiovei Maxima, domnul Sorin Cartu era unul din preferatii mei, mai ales ca sotia lui este directoarea scolii unde am fost eleva in generala. Oamenii pe care ii vedem pe ecran par uneori asa sinceri, incat dau impresia de oameni normali, dar cu mult noroc in viata. Ii apreciem, ii cinstim, ii iubim, pana la proba contrarie. Nu stiu de ce unii uita de unde pleaca, insa, dupa intamplarea de azi prefer sa ma ascund de adevar si sa vad acesti oameni “importanti” numai prin prisma televizorului, sa nu am ocazia sa ii cunosc fata in fata, pentru ca voi fi, in mod sigur,dezamagita.

Azi, faceam promotie la un targ de haine prin oras. Impartind pliante de zor, pentru a apuca sa abordez cat mai multe persoane, nimeresc, sa ofer unul chiar domunui Cartu. De fapt sa ii zic Sorin Cartu, ca nu prea isi merita apelativul domn. Dupa ce i-am oferit pliantul si bineinteles m-a refuzat, se opreste oarecum indignat sa imi adreseze cateva intrebari: 
-Ti se pare ca eu am fata sa ma imbrac de acolo, ma intreaba tonul indignat al fostului jucator de fotbal si actual antrenor.
A doua intrebare ironica:
-Ti se pare ca am nevoie sa ma imbrac de acolo?
Am zambit la intrebarile acestui domn, si mi-am vazut de treaba mai departe. Si mai indignat ca nu ii raspund, oarecum pe gustul lui, se opreste din drum si ma intreaba:
-Dar tu stii cine sunt eu? Eu sunt Sorin Cartu!

Aceste gesturi si acte de prostie mi se par dezgustatoare. Acest domn este doar un nume si un om talantat la fotbal. Ca el exista multi altii. Sa nu mai spun ca este nascut in satul Barca sau Goicea, ca pana la 20 de ani a umblat cu tenesi la 10 lei in picioare, si acum nu isi mai vede nasul de bogatie. Bravo lui, dar astfel de gesturi, de sfidare si ironie, nu se fac, mai ales ca lumea il respecta pentru ce a fost, fara sa il cunoasca de fapt cu adevarat. Aceasi supriza am avut-o si cu domnul Mititelu, care injura niste saraci oameni, care montau niste contuare de curent la clubul universitatii. Fiind obligati de primarie, acei functionari explicau gravitatea faptului daca nu le monteaza: pot fi demisionati. Cu toate acestea, patronul universitatii ii injura si ii ameninta cu bataia, desi oamenii il rugau sa ii lase sa isi faca treaba, pentru ca au si ei familii de intretinut. O ultima surpriza a fost din partea unor artisti de muzica underground, pe care ii apreciam pentru versurile inteligente din cantecele lor, insa erau pure versuri, pentru ca artistii faceau exact contrariul in viata de zi cu zi. Pacat ca lumea are doua fete, iar artistii si vedetele noastre isi fac imagini false in fata oamenilor care isi pierd timpul sa ii priveasca.

Ma intreb cum se comporta domnul Cartu cu jucatorii pe care ii antreneaza?

De cand e lumea si pamantul, oamenii se nasc cu prejudecati. Majoritatea si-au fixat anumite idei pe care nu si le pot scoate din minte. Lipsa de cunoastere, mentalitatea comunista si perioadele dificile i-au facut pe oameni sa creada altceva decat este cu adevarat. Un fel de propaganda a mentalitatii.

Cand merg la tara, babele au aceleasi idei si lucruri sfinte pe care nu le incalca nici in ruptul capului. Daca o fata este imbracata in fusta prea scurta, in mod clar e vai de capul ei. Daca la ora 12 esti inca afara din curte, nu esti deloc o fata cuminte, ca doar stai pe sosea. Cand esti gasita in discoteca de bunica nu stiu cui care vine sa o astepte la iesire, deja trebuie sa fii trimisa la oras, nu se mai poate o asa lipsa de respect. Daca gatesti si speli o data rufele, este de ajuns sa te cunoasca tot satul ca fiind cea mai harnica de acolo. Daca te urci in autobuz si nu dai locul unui batran care se plimba doar o statie pentru ca are abonament gratuit, iar tu platesti mereu 2 lei pe bilet si stai in picioare dupa 7 ore de scoala, esti deja prost crescut si iti sare tot autobuzul in cap.

Ideile batranilor sunt deja bine intiparite si este greu sa schimbi o mentalitate cumulata de-a lungul existentei. Prejudecati au si parintii. Daca exista o fata si un baiat in familie, mereu baiatul are mai multe drepturi. El primeste mai multi bani pentru haine, el are voie sa iasa in oras pana la ce ora doreste, si este sfatuit sa aiba cat mai multe femei, ca sa devina stalpul neamului. Daca esti fata, deja parintii te vad cu alti ochi. Ca sa nu creada vecinii ca esti o vagabonda, pana in ora 12 sa fii acasa, dar sa nu te aduca nu stiu cine in fata blocului cu masina, ca poate vede vreun vecin, si cine stie ce crede. Ca fata, trebuie sa speli si sa gatesti, pentru a sti pe mai departe cand te mariti. Baietii sunt iertati cand iau note mici, si sunt laudati cand iau acolo un 9, dar fetele trebuie sa fie constincioase si sa aiba mereu numai 9 si 10, iar daca se intampla sa mai ia si cate un 7, este dezastru: ori sunt indragostite si se gandesc numai la baieti, ori au devenit niste lenese si nu mai invata. Trebuie facut ceva in acest caz! Este adevarat ca un baiat este mai putin expus riscurilor, pentru ca nu poate sa il violeze nimeni cand vine noaptea din oras, insa si o fata poate sa se protejeze destul de bine de pericole, daca este insotita, de exemplu, de un baiat.

O alta idee preconceputa este ca barbatii sunt soferi mai buni decat femeile. Total gresit! Atunci cand un barbat este foarte prost in trafic, masinile il evita si il considera invisibil, fara a comenta prea mult gesturile lui. Insa daca este o femeie si greseste, deja stampila este pusa, femeia e proasta la volan, si de aici tot felul de comentarii. Toti afirma ca femeile sunt soferite proaste. Atunci ma intreb eu, de ce toate accidentele care se petrec sunt produse de barbati?! Pentru ca in fond, ei sunt niste frustrati care doresc sa arate ca sunt buni la ceva, se urca in masina, merg cu viteza si dau un primul pom. Neavand altceva mai bun cu care sa se laude si sa demonstreze, viteza si soferia ramane singura solutia de a scapa de frustrare. Femeile sunt mereu relaxate, evita orice accident, stiind ca sunt in stare si de alte lucruri, nu numai de soferie.

Prejudecati are fiecare om. Fie ele ca intr-o casnicie barbatul este seful si femeie este sclava, sau poate ca baiatul are toate drepturile iar fata este buna numai de maritat si de gasit unu cu apartament si masina. In mod cert, tragand o concluzie, femeile sunt cele care sufera dupa urma prejudecatilor. Pe seama lor se fac toate comparatiile si toate demonstratiile. Femeia, dupa ideile oamenilor, este incapabila de a se intretine, de a avea o cariera. Unii isi doresc sa treaca prin viata in 3 etape: prima etapa cu parintii, apoi cu barbatul, iar in ultima, pregatirea pentru moarte si acrirea in fata batranetei. Acest tipar este cat se poate de sadic si dezgustator.

Viata trebuie construita in functie de valori, nu de lipsuri. Viata trebuie vazuta ca pe o oportunitate, nu ca pe o misiune unde trebuie sa faci copii si sa mori. Prejudecatile vin din lipsa educatiei, si a curajului de a trai cum iti place. Increderea in restul lumii, si nu in a copiilor tai duce la pierderea increderii in sine. Toate aceste idei preconcepute se nasc din frica de a nu reusi in viata, din frica de a spori o educatie proprie, de aceea se apeleaza la ideile fixe pe care toata lumea le cunoaste si sunt cel mai usor de aplicat. Ceea ce este cel mai trist, este ca fiecare generatie va prelua aceste prejudecati si va creste cu ele. Daca macar un sfert ar spune stop acestor prejudecati, ar fi mai putin stres si mai putine intamplari triste. Cu adevarat grav este faptul ca numai in Romania exista aceste idei, pe cand, in Franta, indiferent ca ai 17 sau 20 de ani, poti veni cu prietenul acasa, poate dormi in orice seara cu tine fara ca parintii sa obiecteze ceva, poti iesi in oras si sa te intorci la orice ora vrei, cu conditia sa le spui exact ora, ca e 4, ca e 5, conteaza doar sa stie. Poti sa te certi cu vecina care tot timpul sta si te barfeste, pentru ca parintele iti ia aparerea, in fond, problemele se rezolva in familie, nu are ea de ce sa se bage si ce sa iti spuna. Mi se pare o educatie extrem de frumoasa cea bazata pe incredere si comunicare, fara prezenta altor persoane din exterior.

S-a mai dus inca un an din cei 4 de liceu. Un an lipsit de prea multe amintiri, un an vag, in care am invatat aproape nimic.

Ce pot spune despre perioada liceului pana la aceasta varsta? Facand abstractie de articolul acesta unde m-am legat mai mult de sistemul de conducere si cei ce populeaza scoala, acum am sa descriu din punct de vedere spiritual ceea ce a insemnat acest an pentru mine.

Singurul lucru cu care ma pot lauda este ca am citit. Am citit o multime de carti, la inceput fiind obligata pentru orele de romana, iar mai apoi de placere. Romana este una din materiile unde am invatat ceva, si nu ma refer numai la comentarii si poezii, ci la discutiile destul de interesante pe care le-am avut la aceasta ora. Si la franceza pot spune ca am ridicat media cu inca un punct, dar nu stiu daca neaparat am invatat mai multe. Poate doar distractie din schimbul de experienta, in rest, la ore, aceeasi gramatica cu care ma chinui din clasa a9a. Istoria-bineinteles ca mereu trebuie sa invat, pardon, sa tocesc, pentru a nu ma trezi cu un 3. In rest, am trecut destul de usor prin restul materiilor, fara prea mult stres, suficient pentru o subcultura generala. Colegii? M-am inteles bine cu toti, desi s-au format, daca stau sa numar, vreo 7 bisericute la noi in clasa: fetele din primele banci, eu si cu(eu)cateva prietene, baietii, alte fete care stau in gazda, unele care stau in camin, altele din craiova, iar cele din urma cele care stau in banca. Nu ca ar fi important, dar am discutat acum cateva zile cu una dintre cele care nu s-a integrat si sta in fiecare pauza in banca, si nu prea ii pasa de restul, mi-a spus imaginea ei asupra clasei. Stand in banca se vad toate conflictele, care pe care barfeste, cine cu cine se cearta, cine la ce copiaza, si tot asa. Parca am fi o clasa de lele, nu ca am fi 27 de fete, dar toate, care mai de care cu ideile lor. Desi am o clasa praf, am ajuns sa tin la colegi, si poate ca imi pare un pic rau ca a mai trecut un an si nu am stiut sa profit de el. Cu absentele m-am descurcat bine, in momentul acesta am un numar de 7 absente, ceea ce inseamna ca am ramas cu media 10 la purtare.

Profesorii – anu acesta va fi fara fizica, mate, chimie (acum pot sa zic orice despre profa de chimie, ca sigur nu mai are ce sa imi faca), voi avea cateva optionale, si materii precum franceza, romana, istorie, psiho, adica, mai pe scurt, materii usoare, umane, din care voi da la bac, unde ma simt pregatita. Anul acesta am avut o medie mai mica, cu cateva sutimi, decat anul trecut, dar indeajuns de mare (peste 9″50). Sunt mandra, dar cateodata imi este rusine, pentru ca stiu cat invata altii in comparatie cu clasele din liceul meu, si saracii se chinuie sa scoata un 9 acolo. Bine ar fi daca s-ar introduce admitere la toate facultatile, desi, in Craiova, evoluam mai greu. Se intra pe baza de dosar si la Drept, si la finante banci, relatii internationale, etc. Doar vreo 2 sau 3 pe baza de admitere, asa ca voi fi in castig daca voi ramane in Craiova, si voi lua locul celor din Buzesti, care in mod clar, stiu ceva. Dar, cei ce stiu, pana la urma se vor descurca, nu este asta problema.

M-am mai maturizat in acest an de liceu? In mod clar, nu! Am ramas aceeasi orgolioasa, pesimista, certareata, greu de suportat si luata de proasta cand este vorba de ajutat. Dar ce conteaza, la anu sunt sigura ca ma voi gandi cat de repede s-a mai dus inca unul, si tot asa pana ma voi trezi la facultate. Regret cateva lucruri pe care le-am facut in acest an, regret cateva lucruri pe care nu le-am facut in acest an, iar per ansamblu, regret ca s-a dus inca un an din liceu fara sa invat si sa castig nimic. Poate peste ani si ani, voi realiza ca am castigat, desi slabe sanse! Pana atunci, de abia astept sa vad care va fi statistica anului viitor!

Majoritatea dintre noi suntem nevoiti, ca la un moment dat, sa alegem. Cand suntem pusi in aceasta postura, avem doua variante: sa alegem bine sau prost. Mie una, imi place sa imi asum destul de des riscuri, dar sa stiu ca merita, ca tot ce risc si tot ce fac are un scop ce trebuie atins si dupa care voi avea multe realizari.

Unul dintre exemplele cele mai elocvente ar fi riscul de a copia la un examen. Multi dintre elevii clasei a12a, mai exact cei care nu sunt foarte bine pregatiti pentru aceasta proba, numita bacalaureat, isi asuma riscul de a copia. Personal, nu sunt de acord cu aceasta mentalitate. In primul rand nu este corect fata de cei ce s-au pregatit pe parcursul a 4 ani, in al doilea rand este un pericol foarte mare de a fi dat afara din sala de examen. Acum cativa ani, doua prietene din aceeasi clasa, au dat examenul, cazand in aceeasi sala. Una dintre ele a copiat, nefiind deloc pregatita, iar cealalta, care mai invatase, nu a cazut pe subiect, dar nu a copiat. Cea din urma s-a ridicat in picioare, desi erau prietene, si a reclamat-o pe respectiva, care copia. A fost data afara din examen. Toata lumea a fost revoltata pe cea care a spus, considerand-o o tradatoare. Eu nu as fi putut proceda asa, pentru ca am o mentalitate defecta. Dar acea eleva, care a avut curajul de a face gestul acesta, trebuie apreciata pentru curajul cu care isi apara locul in societate si in viata. Isi asigura un loc la o facultate, si asta nu e nimic rau. In fond, ce este gresit in a reclama o injustitie, o nedreptate?  Riscul de a pierde o prietenie, care nu cred ca era foarte stransa, in scopul de a iti asigura traiul pe mai departe, pe buna dreptate. Sfatul meu in legatura cu copiatul, daca nu se stie absolut nimic, da, sunt de acord, in asa masura incat sa treci bacul, dar nu sa copiezi de 9 sau de 10. Iar daca totusi te-ai straduit, nu este pacat sa te ajuti de noroc, prin a prelua cateva idei, atata timp cat nu iti bati joc de cel ce a invatat cu adevarat.

Riscurile sunt de toate felurile: exista riscul de a chiuli si de a te prinde profesoara in curtea scolii, exista riscul de a baga bani in banca, iar acea banca sa dea falimient, exista riscul sa vii cu prietenul acasa si sa te prinda parintii, exista riscul sa alegi o facultate cu care nu faci nimic. Exista extrem de multe riscuri pe care unii au curajul sa le experimenteze.

Nu stiu daca este bine a risca sau nu in viata, dar stiu ca nu te poti da batut. Nu poti renunta la a alege, atunci cand ai de ales. Te poti gandi o perioada lunga de timp daca sa faci un copil sau 2, daca risti sa ii educi bine sau daca ai bani cu ce sa ii cresti. Toul trebuie hotarat dupa cum simti. Exista riscuri extrem de placute, iar dupa ce trece momentul pentru care ai riscat, te bucuri din plin de reusita. Poti alege sa faci o facultate in orasul tau, cu banii parintilor, sau poti merge in alt oras, la o facultate buna, cu riscul de a muri de foame, de a nu gasi camin sau loc de munca, dar stiind ca merita.

Riscurile bune sunt cele dupa care ai avantaje si placeri morale.Chiar si atunci cand publici un articol exista riscul sa nu ti-l citeasca nimeni, sa fie foarte prost, cu toate astea alegi sa il publici pentru ca asta simti si asta vrei sa exprimi. Daca exista persoane care sa inteleaga, incepi sa capeti putere de a risca in continuare. Bineinteles ca acesta este un risc nevinovat! Exista insa si acele riscuri, de a merge cu 200km/h, dai in primul stalp sau intr-un copil, si risti sa nu mai poti trai cu aceasta vina. Totul se rezuma la persoanele si momentele cand risti, pentru care risti.

Riscul cel mai mare, valabil tuturor oamenilor, este de a fi prea bun in viata. De a ajuta pe toata lumea. Cand iti asumi aceasta responsabilitate, risti sa fii luat de prost. Dar mai bine sa fii prost si fericit, decat destept si trist!

“Gustul de cearta este o nebunie, caci fiind cu mintea la pierderile dusmanului nostru, scapam din vedere propriile noastre interese”

Nu am inteles niciodata de ce se cearta oamenii. Pentru ideile lor, pentru a iesi in evidenta, pentru a starni interes, curiozitate, pentru a se arata mai destepti, pentru ca sunt nervosi, stresati? Fenomenul de cearta este prezent in toate domeniile si cu cat este mai amplificat cu atat efectele sunt mai mari.

Sa ne gandim de exemplu la vedete. De ce se cearta vedetele si mereu apar in revistele de scandaluri? Din nestire? Credeti ca ele sufera cand se scrie ceva urat? Eu cred ca fiecare consilier de imagine, al fiecarei vedete trebuie sa invete acea persoana ce este bine sa faca si ce nu. Cand nu mai este in centrul atentiei, sa vina mereu cu ceva nou, sa jigneasca pe cineva, pentru a aparea pe prima pagina. Asa ca in cazul vedetelor am aflat scopul certurilor: bani si vedetism.

Dar prietenii? De ce se cearta? In primul rand pentru ca stiu unul despre altul lucruri si secrete intime, pe care nimeni altcineva nu le stie. Pentru ca atunci cand nu sunt impartite ideile incep sa se strige tot felul de idei care ar trebui pastrate. Atunci cand exista o cearta se gasesc toate lucrurile rele, toate slabiciunile, si ne face sa parem mai puternici, mai increzatori, mai stapani pe sine. Cel putin acesta este cazul meu. Suferinda de lipsa de incredere in sine, atunci cand ma cert, indiferent cu cine, prind o doza de curaj si incredere, cum ca as putea duce discutia la bun sfarsit, de partea mea. Nu este deloc un lucru bun sau o calitate, este mai degraba o masca impotriva realului, a sensibilitatii.

Nici nu se mai pune problema de cearta in grup. Baietii se cearta pentru fete, pentru iesirile in oras, unii vor in discoteca, altii vor un fotbal pe sintetic. Fetele se cearta la terasa, una vorbeste prea tare, una vrea sa agate tipii de langa, alta sta linistita si asteapta sa plece acasa. Pe langa factori acestia minori, mai apare cearta pentru liderul grupului. Care zbiara mai tare acela ar trebui sa ia decizii. Cred ca aceste certuri pentru putere in grup sau in societate provin din lipsa atentiei de acasa. Cred ca un copil care se manifesta urat la scoala vrea sa fie bagat in seama de cat mai multa lume, sa se faca apreciat pentru prostiile pe care le face, pentru ca acasa ii lipseste atentie, iar la scoala simte nevoia de a isi exclama aceasta dorinta de a il aprecia cineva. De aici rezulta, ca cei colerici nu sunt deloc fericiti. Norocul este de partea sangvinilor.

Un subiect mai delicat ar fi cearta intre cupluri. Poate proveni din gelozie, frica, obsesie, pasiune. Cred ca este cearta cea mai inutila daca ia amploare. Mi se pare trist sa te certi cu cineva, iar cand ai nevoie de acea persoana, sa iti intoarca spatele, doar pentru ca i-ai facut ceva cu o zi inainte. Exista certuri si certuri! Unele grave, unde lipseste stapanirea si unde sentimentele incep sa fie de posesie fara a se mai gandi la motivul adevarat pentru care doua persoane ar trebui sa fie impreuna. Altele sunt certuri nevinovate, in care mancarea e un pic cam nesarata, in camera e un pic cam dezordine, ceapa pe care a cumparat-o este stricata, fasolea este prea marunta. Acea cearta cand inchizi buzele si nu vrei sa te lasi sarutat, dar in sufletul tau ai bucuria de a vedea acea persoana ca incearca sa te impace, ca nu te trateaza cu indiferenta, sau ca nu iti raspunde intr-un mod agresiv. Cearta in cuplu de multe ori este folositoare pentru a afla dorintele celuilalt, pentru a spune ce ne-am dori cu adevarat, atata timp cat una din persoane este dispusa sa ramana calma si cu zambetul pe buze, atata timp cat ajungi sa te certi de unul singur, iar a doua zi razi prosteste de acel motiv. Este o lama cu doua taisuri. Cearta poate aduce despartire, departare, atunci cand este exagerata, retinuta, reamintita mereu, dar tot ea mai poate aduce bucurie, impacare, zambete.

Daca am incercat sa descopar motivele pentru care oamenii se cearta, si care sunt destul de multe, iar fiecare sfarsit de paragraf ar fi necesitat cate un etc, ma intreb cum putem rezolva. In mod sigur, o cearta grava nu se rezolva cu “imi cer scuze”, si cu o floare adusa acolo, ca poate, poate se uita. Nu zic ca nu este necesar, insa este doar in inceput. Daca iti pare cu adevarat rau pentru certurile pe care le cauzezi, trebuie sa demonstrezi in fapte, gesturi, o perioada mai lunga de timp, sau intr-o perioada mai scurta adca stii sa persisti. A inchide un telefon sau a te izola in casa, nu poate fi niciodata varianta buna. Depinde de persoana cu care te certi: daca tii cu adevarat la acea persoana, indiferent de cine a gresit, ar trebuie sa se imparta la doi toata vina, sa se renunte la orgolii, si sa se evite alte posibile conflicte. Daca nu tii, in orice moment te poti intoarce cu spatele, poti pleca nepasator unde ai treaba, cu cine ai treaba, sa te trezesti peste cateva ore ca vrei sa ceri iertare, atunci cand deja ideile si suferintele sunt mult mai mari pentru a fi iertate.

Ca un PS la acest articol, cred ca multi oameni se mai cearta si din plictiseala. Sunt acei oameni carora li s-a urat cu binele, care s-au plictisit sa fie totul perfect si banal, si se cearta de dragul de a se impaca. Oameni lipsiti de orgoliu, de idei, de sentimente, oameni plictisiti si stresati de viata. Tot inainte!

Weekendul acesta am fost la tara la bunic. Tocmai bine, s-a nimerit sa fie si zilele in care satenii trebuie sa voteze pentru primarul satului. Veselie mare, agitatie, implicare, aglomeratie, sunt cuvintele ce caracterizau satul in aceste doua zile. Numerosii candidati la primarie, cu o zi inainte de votare, incercau sa isi asigure cat mai multe voturi. Unii dintre ei au cumparat inghetate si bere si au impartit celor ce erau prin sat. Altii au venit personal sa vorbeasca cu fiecare familie, anuntand ca vor face ceva special pentru ei si ca vor trai mult mai bine. Cei ce au mai ramas au impartit plase si pixuri, ca doar vorba aia, ne-au avertizat dinainte ca “vom lua plasa”.

Totul s-a desfasurat in ritmul acesta: cadouri, promisiuni, vorbe. Ceea ce e curios, este ca cei ce erau din oras, si erau doar in vizita in sat, nu primeau nimic, erau ocoliti, ca doar nu puteau vota, si de ce sa se consume inghetata si berea fara vot. Pacat de batranii care laudau initiativa unora”asta da primar, sa dea el inghetata la oameni”.

Sunt curioasa cum decurge votarea la urne. Stiu doar ca unul din bunici s-a dus la ora 6:30 la votare, a vrut sa fie printre primii, frumos imbracat, parfumat, barbierit, iar celalalt bunic a fost sincer”nu ma duc eu sa votez toti prostii”. Daca se vor mai incurca urnele si voturile pentru ca unii primari stau si ei pe acolo, asta e altceva, se intampla destul de des la tara. Bunicu chiar a intrat cu inca o persona in urna, dar lasa, ca nu stie nimeni, ca doar era la tara.

Sfatul meu pentru cei de la tara, care vor sa traiasca in pace si voie buna cu primarul, oricine ar fi ales, sa zica “eu pe tine te-am votat”.

Romanii isi platesc in marea majoritate impozitele, deci din banii lor isi fac curu mare politicienii, insa la vot se duc mai putini de jumatate.
Tiganii in marea majoritata habar nu au ce este ala impozit, insa la vot se calca in picioare sa voteze.




Romanii baga bani in TOATE cururile din parlament din 1989 si pana astazi. Tiganii voteaza in numar mare UN SINGUR partid din 1989 si pana astazi.
Rezultatul:
Romanii au indatoriri si impozite de la an la an mai multe, tiganii au drepturi din ce in ce mai multe, printre care si dreptul la nemunca.

De unde credeti ca vor recupera politicienii cei 300 de euro pe care ii ia un tigan sa voteze in Stefanesti?
Atata timp cat noi romanii nu vom merge la vot ca suntem scarbiti, ne este lene, nu avem alternativa sau mai stiu eu ce motiv, ei (tiganii si politicienii) o sa ne-o traga inca multi ani de acum incolo.

Desi as avea muuuulte exemple, am sa dau decat un singur exemplu:
Tiganilor le-a fost confiscat aurul in regimul ceausescu, romanii au depus bani in regimul ceausescu pentru a-si lua dacie. De recuperat numai unii au reusit sa o faca, tiganii, ei au stiut ca voturile lor valoreaza mult daca stiu cui sa i le dea.

Cand se inteleg oamenii bine? Cand este subiect de barfa, de scandal, de baza, de afaceri, de relatii pe interes!
Ieri, o femeie isi povesteste necazul in autobuz. Facuse rata unor vecini pe numele ei, iar acestea nu si le-au mai platit. La varsta de 59 de ani, pensia ii este oprita pentru a plati ratele vecinului. Merge la primarie, dar nimeni nu o baga in seama, pentru ca este perioada cu alegerile. Este adevarat ca vorbea un pic mai tare, insa bineinteles necazul acesta ii storsese toate puterile, si povestea altei doamne ceea ce i s-a intamplat. In spate, s-au asezat trei cucoane, una la o statie, alta la alta statie, iar ultima era mai demult in autobuz. Cea din urma, revoltata, le zice celorlalte doua “de cand ma urcai numai ea vorbeste, ma doare capul, sa se duca sa isi cumpere un pistol cu apa, poate scapa de necaz”. Au pornit tot felul de discutii in tot autobuzul. Jumatate erau de partea doamnei cu necazul, jumatate impotriva ei. Toti vorbeau cu toti.
Acum 2 zile, niciun scandal in autobuz. Lumea se urca, nimeni nu vorbea cu nimeni, toti se uitau care sa apuce mai repede scaunul, se prefaceau ca nu vad cand calca pe cineva, si nici macar buna ziua nu isi dadea nimeni.

De ce in acelasi autobuz, intr-un interval de doua zile, o data toata lumea are ce vorbi, si o data toti stau muti si nu scot un cuvant? Pentru ca ne place sa barfim, sa le gasim altora defectele, sa radem de problemele altora. Ce ar fi fost sa fi mers tot autobuzul acolo in fata primariei, poate atunci o baga cineva in seama pe doamna? Cand canta manele in autobuz, nici o cucoana nu zice nimic, doar canta guta, copiii sunt copii trebuie sa ii iertam ca fac galagie, ca tipa, ca injura, dar pe saraca femeie ca isi spune necazul trebuie sa o judecam si sa tipam cu totii sa taca din gura, ca doar autobuzul e cumparat de noi si pentru simplu fapt ca avem abonamente gratuite (vorbesc de pensionari, respectiv acele doamne nemultumite), trebuie sa facem noi legea. Soferii stau dimineata cu usile inchise si lumea tremura de frig, doar pentru ca incepe cursa mai tarziu. Nu cumva e asta nesimtire?

M-am saturat pana peste cap de cucoanele astea care se dau prietene doar cand trebuie sa barfeasca, dar nu s-ar ridica o data dupa scaun sa dea locul altei femei. In loc sa discute lucruri omenesti, sa se salute si sa vorbeasca frumos, au treaba sa barfeasca lumea si sa pazeasca in fata blocului copii care le rup ciresele din pom. Iar dupa ce se duce vara vezi ciresele palite ca nu le-a cules nimeni, dar macar stiu ca sunt acolo in pomul lor. Nu stiu de unde atata rautate, dar sper ca doar gandul de imbatranire le mai face rele cateodata, ma rog sa nu fie prostia.

Un raspuns inteligent poate fi dat daca si intrebarea este inteligenta.

Sa povestim o intamplare si sa tragem concluziile. Aveam vreo 11 ani, iar frate-meu vreo 15. Vine el foarte fericit de la scoala, cu un caiet gros in mana, pe care scria mare ORACOL. Daca ar fi sa analizez cuvantul in dex, ar suna cam asa: ORÁCOL, oracole, s.n. (În antichitate) Răspuns profetic pe care, potrivit unor credinţe, anumite divinităţi îl dădeau celor veniţi să le consulte pentru a cunoaşte viitorul; prevestire, prezicere, profeţie; lăcaşul unde se făceau aceste profeţii.  Bineinteles oracolul lui nu avea legatura cu ceea ce scrie aici. Puteam ramane cu impresia ca este ceva inteligent in acel caiet, dar, curioasa din fire, am vrut sa vad ce se afla acolo. Norocul meu a fost ca intrebarile au fost numerotate, asa ca am scapat de chinul de a le numara. Raspunsurile erau in numar de 30 pe fiecare pagina. Poate la varsta de 11 ani mi se pareau intrebari inteligente, desi nu cred.

O suta din ele erau pe profil, stiintific, mai exact:”-Cum te numesti“, “-Cati ani ai“, ”-Unde locuiesti“, “-Ce zodie esti“, “-Care este numarul tau de telefon“, “-Care este mancarea ta preferata”, ”-Dar muzica ta preferata?”… ETC.   Toate aceste intrebari erau urmate de raspunsuri si mai inteligente. Am trecut repede peste domeniul acesta, si am dat peste ceva cu adevarat sentimental–>Pagini din viata ta. Aici erau trecute cam inca o suta de intrebari, dar de data aceasta intime:”-Ai prieten/a“? “-Unde v-ati cunoscut”. “-De cat timp sunteti impreuna?”.  Am fost un pic mai curioasa si am citit toate raspunsurile date de frate-meu, bineinteles ca el fara sa stie. Nu pentru mult timp, pentru ca in momentul cand eram asa fascinata de acel caiet, intra si el in camera. Vrand sa imi ia caietul sa nu mai citesc, dar eu opunandu-ma pentru ca inca nu terminasem de citit, il rupem. Era emblema scolii lui, il completasera jumatate din intelectualii de acolo, asa ca era o catastrofa. Stiu doar ca mi-am luat multa bataie ca am reusit sa il rup, dupa care am stat mult timp sa lipesc fiecare coltisor. Ceea ce nu inteleg nici acum este cum am putut lua bataie pentru niste “intrebari atat de inteligente”. Probabil jumatate din Romania a avut acel caiet, nu este nimic rau, este o metoda de cunoastere si aprofundare, dar sa nu se persiste cu stilul acesta si dupa 15 ani, ca este un pic grav.

Legat de intrebari inteligente, as vrea sa dau drumul la televizor si sa vad un reportaj ca la carte. M-am saturat de intrebari ipotetice, gen:”Domnule Becali, DACA va lua steaua titlul de campioana, ce aveti de gand sa faceti?“. Iar raspunsul pe masura”O sa petrecem si o sa aratam ca noi suntem cei mai buni, mai presus de restul prostilor din Romania“. Multimea rade! Schimbam programul si vedem o emisiune cu Bahmuteanu. Intrebarea zilei:”Alina Plugaru vrea sa sa marite. Cine este interesat?.   In mod sigur, eu nu! Dar de unde pana unde atata inteligenta, sa pui asa intrebare, si sa mai primesti si raspuns.

Incepand de la prezentatori pana la jurnalisti si politicieni, avem parte numai de intrebari proaste si de raspunsuri si mai proaste. As vrea sa se evite formulele banale, intrebarile proaste, iduri idioate(scumpica, pisicuta, jupanu, smecheru), raspunsuri proaste. Chiar si cele mai pure sentimente si relatii frumoase, incep cu formula ”vrei sa te bagi cu mine”.

Cea mai grea intrebare, la care nu am reusit sa gasesc un raspuns, in ciuda celor 30 de ani de cercetare asupra sufletului feminin, e: Ce vrea o femeie? -asta numesc eu intrebare inteligenta.