Galagie! Azi in fata blocului, nici mai mult nici mai putin de 20 de copii, se jucau “Ursul doarme si viseaza” . Prichindeii cu varste intre 4 si 14 ani erau adunati la mine in fata blocului. Pentru prima oara de cand m-am mutat in acest bloc (de vreo 5 ani), am simtit ca mai sunt copii care se joaca si celebrele jocuri ale copilariei, si uita cateva ore de tehnologie.

Mi-am adus aminte de vremea cand locuiam, in acelasi cartier, insa la un alt bloc, unde ne adunam cam in acelasi numar, 20, poate chiar mai multi. In fiecare noapte, parintii ne amenintau ca ne inchid usa daca nu urcam mai repede in casa, cu totii ramanand pana peste ora 12.

Nu stiu daca peste tot exista jocurile pe care le aveam noi, insa, stiu ca Ratele si Vanatorii era jocul in top. Dupa care urma celebrul Pitulusu’  , unde mereu alegeam un copil mai slab la fuga, care ramanea tot parcursul jocului, pentru ca mereu se scuipa turma. Tara, tara, vrem ostasi, era jocul unde ne rupeam cu totii mainile, dar niciunul nu se lasa mai prejos. Baietii ne cucereau la jocul Zei si Zeite, unde perechile invingatoare treceau prin roata de foc. Jocul Castel era cel care ne topea caloriile cu adevarat. Alergam tot cartierul pentru a ne prinde cu mingea. Macar era munca in echipa. In copilarie am invatat chiar si geografie jucand Tarile, fiecare alegeam cate o tara, iar cand aruncam cu mingea in sus si era specificata o tara din cele din joc, acela prindea mingea si trebuia sa ii nimereasca pe restul. Sa nu mai zic ce nebunie era cu Prinselea, pe care de multe ori il jucam pe bordurile din fata blocului. Mai erau multe alte jocuri, dar momentan pe acestea mi le amintesc pentru ca le jucam in fiecare zi.
In afara bucuriei de a ne juca, mai aveam si alte pasiuni. Mergeam si furam trandafiri de la o tanti care ne pazea sa ne stropeasca cu apa, ne duceam si luam garoafe si faceam din ele parfum, sau ne luam frunze si ne jucam “de-a magazinul”, era o mare mandrie sa fim vanzatoare. Imaginatia nu se oprea aici. Fiecare ne facusem trupe, si devenisem celebre cantarete. Baietii ne vizualizau si ne dadeau note si premii. Jocul cu papusile nu ne-a pasionat prea mult, fiind un bloc prea activ.

In fata blocului va avea mereu un loc fruntasi in mintea mea. Am uitat sa specific celebra Curtea scolii, unde aveau loc cele mai mari certuri bazate pe mingi, jocuri si echipe. Cu toate astea parintii stiau unde sa ne gaseasca: in fata blocului sau in curtea scolii. Iar iarna pe celebrele dealuri din cartier, unde mai multe sanii faceau bobul, ocupand toate zonele. Nici celebrele farse, cand intindeam ate pe drum oamenilor, iar atunci cand se impiedicau fugeam fiecare in toate partile, nu le pot uita.

Mi-as dori ca si copii mei sa stea cat mai mult afara, sa ma duc sa ii rog sa vina sa se culce, sa imi ceara cate un codru de paine cu branza, iar eu sa le dau mai multe ca sa le dea si celorlalti copii, sa nu aiba timp de calculator si televizor, sa fiu nevoita sa le repar in fiecare iarna sania, si mereu sa le cumpar cate o minge, pentru ca au spart-o pe cea care o aveau. Sa ma duc la magazin sa cumpar elastic si coarda, si sa le fac cadouri cat mai multe accesorii pentru jocurile in aer liber. Cel putin voi incerca, dar sunt sigura ca ei singuri vor descoperi magia blocului(sau a strazii daca eventual stam la casuta).

Spre deosebire de alte resurse, timpul nu poate fi cumparat sau vandut, imprumutat, stocat sau economisit, fabricat, reprodus sau modificat. Nu putem face altceva decat sa-l folosim pe loc. Si, indiferent daca-l folosim sau nu, el se scurge.

Este hilar faptul ca Warren Buffett (78 de ani) cu ale lui 62 de miliarde de dolari si-ar dori sa-si mai reia odata viata de la 30 de ani chiar daca ar renunta la avere si un tanar de 30 de ani munceste 16 ore pe zi cu speranta ca vreodata va avea macar o parte din banii lui Buffet.

Fara sa ne dam seama, timpul ne este consumat, altii fac bani pe timpul nostru iar noi ramanem definitiv fara el.
Am avut acum 3 ani o periada cand jucam Age of Empires 2, 6-7 ore pe zi. Perioada scurta, dupa care mi-am dat seama ca-mi bat joc de timpul meu pentru a castiga intr-un joc in care nici nu-mi cunosteam adversarii in realitate.
Acum stiu mai multe persoane care dedica jocului Triburile peste 10 ore zilnic, timpul lor, banii lor, fiindca au cont Premium si cotizeaza cate 4-5 Euro in fiecare luna.
Se pare ca secolul tehnologiei in nici un caz nu ne face mai buni. Am devenit dependenti de celular, TV, jocuri, comenzi online, si mai ales servicii internet.
Unele dintre cele mai folosite servicii de pe internet sunt cele de genul MySpace, Yahoo Messenger si Twitter.
Daca luam numai Twitter (What are you doing?), am ajuns sa lasam mesaj la altii cateva sute sau mii ca noi plecam la masa.
In timp ce tehnologia ne indobitoceste in masa noi avem impresia ca suntem mai destepti.
Daca adunam timpul petrecut pe internet, la TV, la telefon ne dam seama ca pentru noi nu prea mai ramane timp. Sa fie clar, timpul asta nu l-am facut noi rost cu vreo tehnologie, am renuntat la altceva sa-l avem pentru aceste gadgeturi. Am renuntat la orele de somn, plimbarile in parc, mersul pe bicicleta, discutiile in aer liber, sport, citit carti si multe altele pentru a face rost de timp.
Partea proasta este ca multi, deja, nu ar mai intelege viata fara aceste minuni ale tehnicii.

Eu incerc sa fiu cat mai putin controlabil si manipulabil de catre tehnologie.
De curand, am facut un nou abonament la Cosmote si avand acele sute de minute in abonament am sunat si eu ce aveam prin agenda sa le zic ca mi-am schimbat numarul. Cu multi am ramas mai multe minute la telefon, erau cei cu care nu am mai vorbit de mult.
Astazi m-am uitat la telefon si aveam dupa 4 luni o medie de 7 minute pe zi. Pentru mine este ceva cam mult si sper sa cobor iara la media mea de 1-2 minute pe zi. In agenda de telefon am 50 de numere iar de luni pana vineri nu port mobilul dupa mine pana la ora 16, nu dorm niciodata cu el in camera, fie zi sau noapte.
In lista de messenger am 40, cu tot cu familie, prieteni, etc, online sunt in medie cam 8 in orele de varf, cine da mass dispare. Cei care stiti ca sunteti in lista imi dau seama cat va bucurati acum
In 1999 am avut primul calculator, un Pentium de 90 Mhz, acum sunt la al treilea calculator, sper ca pentru cat mai mult timp.
Citesc in fiecare zi, nu mult, cam 4-5 pagini, insa citesc zi de zi.
Foarte rar imi iau Laptopul dupa mine cand ies din oras.
Nu am cont pe MySpace, Hi5, Twitter si alte site-uri de gen.
Luna trecuta am facut ultimul site de care sa ma ocup, pentru el insa am renuntat la altul, voi incerca sa mai scad din timpul dedicat site-urilor.
Nu descopar soft-uri, daca imi place unu raman cu el atata timp cat isi face treaba. Acesta este si motivul , asa cred, ca nu am reusit niciodata sa ma adaptez la Firefox, Linux sau alt program alternativ la ce folosesc de mult timp.
Nu dedic mai mult de o ora pe zi niciodata jocurilor (toate), ca este vreun NFS facut in retea sau ceva online.

Si totusi simt ca nu am Timp, vreau mai mult timp pentru mine, imi doresc atat de mult, incat, pana la urma sunt dispus sa renunt definitiv la telefonul mobil si TV.

Ce pot sa zic? Dupa parerea mea este un mare kitsch, va fi un loc de reuniune pentru taranii din Filiasi, Bailesti, Slatina, Bals, si tiganii din lunca. M-am uitat pe net la un video virtual al mall-ului Baneasa, din Bucuresti si am ramas uluita. Chiar ca acolo este bun-gust si lume decenta. Pe cand in Craiova, se vor aduce trei firme chinezesti, o firma de kkt de unde se imbraca toti emo si mai exact Kenvelo, si o cinema, mai unpic ca cea de la Patria. Nu e mall-ul de noi! Iar daca va tine constructia lui, precum tine constructia lucrarilor de la gara, atunci va avea loc deschiderea cand imi voi creste stranepotii. Doamne ajuta sa vedem si noi ceva frumos in Craiova!

V-ati spovedit vreodata? Cat de important este sa te spovedesti?

Nu am prea multe informatii, insa incerc sa ma gandesc ce si cum. Sunt multe persoane care spun:”nu m-am spovedit niciodata, ce pacate sa am eu“. Altii se scuza ca nu s-au spovedit pentru ca “nu cred ei in popa“. Copii sunt invatati de parinti”lasa mama ca esti mic, nu ai tu pacate“. Altii se feresc de arta spovedaniei pentru ca se gandesc”cum sa ii spun eu parintelui ceea ce am facut, mi-ar fi rusine“. Sau pur si simplu unii nu s-au gandit sa se duca sa se spovedeasca.

Cred ca fiecare om, macar o data pe an, ar trebui sa faca asta. Macar sa incerce! Dureaza o jumatate de ora, ma gandesc ca nu e prea mult din circa 8760 ore cat are un an. De ce oamenii nu isi fac timp sau nu vor? De ce nu au aceasta cultura religioasa? Pentru ca nu au nici educatia necesara, pentru ca sunt prea preocupati de bani si de placerile animalice, si pentru ca nu le este frica de ceea ce va fi.

Cateva sfaturi pentru cei ce vor sa se spovedeasca. Nu stiu daca sunt indeajuns, dar cel putin asa stiu ca trebuie procedat.
-Inainte de a te spovedi, trebuie sa tii post 3 zile, poate te impartaseste dupa spovedanie;
-Ideal ar fi ca toate pacatele sa fie scrise pe ceva si acolo citite, pentru a nu uita unul din ele, sau de a nu ascunde unul din ele, pentru ca se zice ca se vor intoarce inzecit.
-In ziua in care te spovedesti nu e bine sa te pupi cu nimeni, nici chiar pe obraz, si niciun fel de placere fizica.
-Sa respecti canoanele care ti se dau;
-Sa nu repeti aceleasi pacate dupa spovedanie, pentru ca astfel nu are niciun efect;
-Sa regreti cu adevarat acele pacate;
Cred ca ar mai fi multe de mentionat, insa eu atatea stiu. Ceea ce este cert, este ca am putea incerca macar o data pe an.

M-am uitat la mine in liceu cum unele domnisoare, sau chiar unii baieti, se straduiesc atat de mult pentru a se face cunoscuti. Incepand de la boboci, pana la cei din clasa a12a, care inca nu si-au facut numele cunoscut in scoala.

In fiecare institutie, dar mai ales in scoli, exista cateva persoane pe care toata lumea le cunoaste. In afara de profesori, directori, personalul de serviciu, exista acei copii care ar face orice sa ajunga si ei vedete si sa fie rostite numele lor de gurile tuturor. M-am gandit sa le dau cateva sfaturi, sau cel putin sa enumar cateva lucruri care te pot face vedeta. O sa incep cu lucrurile bune, pana la cele mai penibile si banale.

-In primul rand, poti fi cel mai destept din liceu, olimpic pe la toate materiile, implicat in toate activitatile scolii, informatorul directorului, tocilarul liceului. Atunci toata lumea te va arata cu degetul si va zice “uite-l pe ala destept”.
-Daca nu te poti incadra in varianta de mai sus, poate reusesti sa fii cel mai frumos/frumoasa. Asa toata lumea va zice “uite miss-ul/misterul de anul acesta, ce bunaciune, este cu adevarat frumos/frumoasa”.
-Este posibil ca nu toata lumea sa fie frumoasa si desteapta. Insa exista si a 3 varianta. Poti fi cel mai smecher, te poti lega de toti copilasii, pentru ca de cei mari nu ai curaj, si asa in fiecare pauza lumea va cobori sa vada cu cine te mai bati. Si toti vor zice” ce bataus mai e si asta, iar il ia directorul”.
-Daca firea ta este mai calma, este simplu de a ajunge cunoscut. Trebuie doar sa fii cel mai gras din liceu. Asa toata lumea te va arata cu degetu si va zice “uite-l pe grasu”. Fetele iti vor zambi si vor incerca sa te abordeze.
-Mai sunt si variante de mijloc: sa fii cel mai cel din emo-izi, sa fii cel mai cel din manelisti, sa fii cel mai cel din rockeri, si iar vei ajunge un fel de vedeta.
-Si varianta cea mai buna, care nu necesita niciuna din calitatile de mai sus, este de a avea un BMW ultima serie si cu care sa faci cerculete, sau sa ai un OLTCIT, unde sa urci alti 5 colegi, sa bagati muzica populara si sa se uite tot liceul.

Eu, in viitorul apropiat, o sa imi cumpar o bicicleta! Nu pentru a ajunge populara in scoala, doar pentru a face miscare, a folosi ceva sanatos in transport, de a nu mai asculta toate aberatiile din autobuz, si de a nu mai simti toate “aromele” din aglomeratie. Asa ca bicicleta ma va face renumita!

Cu ocazia Sfintei sarbatori Constantin si Elena vreau sa urez tuturor o zi frumoasa si fericita.

De ziua ta-ce iti poti dori? Intru eu acum pe mess, si vad un mass de genul”la multi ani mie , sa fiu fericita si iubita si sa primesc multi bani de ziua mea:X:X:X!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! mass. In afara faptului ca  vedem clar bucuria si mandria persoanei ca este ziua ei, mai vedem si gandul de a obtine bani.

Am ajuns la concluzia, ca fiecare sarbatoare este un prilej de a obtine bani. Sa luam cateva sarbatori importante si sa vedem cum gandim.

Pastele-Ce zice lumea de Paste? Parintii:”mai e un pic si vine Pastele, trebuie sa strangem bani, sa luam prajituri, sa cumparam oua, sa taiem mielul, sa le dam copiilor bani de haine-cata bataie de cap si cu Pastele asta, bine ca mai avem prime de la serviciu”. Ce zic copiii:”EEE, vine Pastele, de abia astept sa imi dea mami bani sa imi cumpar haine, sa ma duc la discoteca in seara invierii, sa merg in vizita pe la nasi, pe la bunici, poate, poate mai scot si eu ceva bani”

Craciunul-Ce zice lumea de Craciun? Parintii:”hai sa mergem la marlorex sa luam cadouri, ca iesim si noi mai ieftin, sau poate ne dau astea de la serviciu cadouri si asa scapam de copii. Mai trebuie sa le luam si brad, dar am auzit ca sunt scumpi in piata,  nu mai bine il luam noi pe acela artificial, vechi, pe care l-am avut noi cand eram copii, si punem instalatia aceea veche, ca tot brad e si ala”. Copiii:“sper sa nu ne aduca prea multe dulciuri, mai bine ne-ar da banii si ne-am lua noi ce vrem”

Ziua de nastere: aici parintii nu mai zic nimic, doar incearca sa faca un cadou placut, sa ureze toate cele bune, sa fie fericiti pentru ca al lor copil a mai crescut. Copiii, vesnici nemultumiti, nu le sunt de ajuns simple cuvinte. Trebuie ceva mai mult. In principal bani sau haine.

Am dat toate aceste exemple pentru ca m-am saturat de bani. Recunosc ca sunt nopti in care stau si calculez de unde sa mai iau bani, cum sa fac sa imi cumpar nu stiu ce sau sa am de rezerva. Spre deosebire de alte domnisoare, am avut norocul ca toti banii mei i-am investit in fratemeo sau in calculator. Nu ma pasioneaza sa merg la cumparaturi, si nici haine prea frumoase nu am, pentru ca imi place sa arat comun: nici ca o mare domnisoare, nici ca o nespalata. Pur si simplu conteaza sa fii ingrijita, si doar atat.  Pentru mine ramii si hardul la calculator au fost mult mai importante decat hainele. De ziua mea speram sa primesc casete pentru a ma juca pe jocul pe televizor, sau mai tarziu sa primesc inca o placuta de rami, sau o tastatura noua. Desi anul acesta m-am suparat ca nu mi-a facut frate-meu cadou bluza promisa de cativa ani, acum imi pare rau. Intr-un tarziu tot am primit-o!

Omul a ajuns obsedat de a strange din toate partile. Se gandeste cum sa faca de ziua lui sa impresioneze: sa isi scoata prietenii la cel mai scump bar, dar cum nu isi permite sa ii ia pe toti, cheama doar o parte din ei. Nu mai bine i-ar chema pe toti acasa, ar lua bere si suc la 2l, ar sta pana dimineata, si asa s-ar simti mult mai bine? Tin minte o intamplare de la un majorat, cand o fata foarte bogata, a inchiriat un bar, si puteai sa te servesti cu orice bautura, dintre cele mai scumpe. Cu toate astea, neavand mancare, dupa ora 12 toti s-au imbatat din 2 inghitituri si au plecat acasa. Asa ca impresia de la majorat “banii nu fac totul”.

Parintii muncesc pentru bani, copii traiesc pentru a primi bani, prietenii au devenit materialisti, rudele se intrec in bani, fratii de urasc pentru ca unu are, iar altul nu, profesorii se cearta pentru orele de catedra, care fac bani, doctorii pleaca unde li se ofera mai multi bani, politistii si avocatii tin cu cei care dau mai multi bani, manelistii arunca cu banii. Deja cuvantul acesta este obsesiv, si ar trebui inlocuit cumva:”parintii muncesc pentru copii, copii traiesc pentru a isi face prieteni, a caror rude si frati vor sa devina profesori, doctori, politisti, avocati, care urasc manelistii,  si dorinta unora pentru bani”.

De azi m-am hotarasc sa traiesc cu bani, dar nu pentru bani. La multi ani si fara bani!

“Daca pana la sfarsitul vietii realizezi ca ai un prieten adevarat, poti fi fericit”

Mereu vedem doar partea rea a lucrurilor, unii sunt atat de complexati de defectele lor, incat nu mai reusesc sa isi vada calitatile. Pana acum imi placea sa citesc articol acesta pentru ca vedeam decat partea neagra a lucrurilor. Vedeam falsitatea din oameni, dar nu ii vedeam pe cei ce erau sinceri. M-am decis sa descriu si cum arata un prieten adevarat, pe care de astfel l-am intalnit de cativa ani si nu am aratat niciodata atata multumire pe cat ar fi trebuit.

O sa ma axez pe partea de amicitie dintre noi. Ce inseamna un prieten adevarat si cum este el pentru mine? In primul rand cred ca o prietenie adevarata este mult mai reala si mai stabila intre un barbat si o femeie. Cel putin asa mi s-a intamplat mie. Am destule prietene, pe care le consider adevarate, insa este stiuta treaba ca intr-un grup de fete mereu apar certuri, barfe, nelamurire. Cu toate astea ne acceptam asa cum suntem (uneori nu). Prietenia adevarata dintre baieti? Nu cred ca ies baietii la suc pentru a vorbi despre suferintele din dragoste. La varste mai mici ies la fotbal, apoi la bere, apoi la femei. Prietenie poate in sensul ca nu isi impart femeile. Asa cum spuneam, prietenia adevarata, dar si durabila poate fi intre un baiat si o fata, sau mai tarziu intre familii, acelea devenind cu adevarat prietenii.

Cum decurge prietenia dintre un barbat si o femeie? Destul de simplu! La inceput trebuie sa existe amuzament din plin, pentru ca ambii sa se simta bine unul in preajma celuilalt. Dupa multe luni de povestit si ras pe seama intamplarilor celuilalt, o data si o data apare un moment mai dificil in care este testata oarecum increderea ei/lui. Dupa ce este depasit si acest moment, apar confesiunile in lant. Ore in sir de vorbit, contraziceri pe fiecare tema, dezbateri, orgolii (desi orgoliul nu este deloc bun, intr-o prietenie, cel putin la inceput, ajuta pentru sugerarea lucrurilor pe care le acceptam si pe care nu), cadouri sadice, intalniri pline de emotii. Prietenia adevarata poate avea celebrele si banalele 3 calitati: incredere, iubire, sinceritate. Sunt de acord si tin sa le respect, dar este nevoie de mai mult, este nevoie si de condimente, de intamplari, de certuri, de impacari, de a avea o problema si sa stii din start numarul pe care il apelezi, de a fi fericit si a incepe sa scrii mesaj sa povestesti ce s-a intamplat. Sa nu te jenezi sa ii spui ca saptamana asta nu ai bani, sau ca in copilarie luai bataie de la parinti. Sa treaca orele pe nenumarate, iar cand te uiti la ceas, sa nu iti vina sa crezi cat de repede a trecut timpul. Un prieten adevarat nu e niciodata ocupat cand il suni, si nu e niciodata liber pentru altii cand tu ai nevoie de el. Prietenia nu inseamna acea aducere aminte de un numar de telefon, la care apelezi doar ca ti-ai adus aminte dupa nu stiu cat timp ca i-a trecut ziua. Prietenia inseamna sa pornesti de jos, de la simple si pure sentimente, sa ajungi la cele mai intalte si mai deosebite. Pot spune ca este cel mai maret sentiment sa te gandesti ca ai un prieten adevarat, care oricand s-ar sacrifica pentru tine, desi stii ca nu ii vei cere niciodata vreun sacrificiu.
Iar pentru cei ce cred ca au prieteni adevarati, dar nu sunt prea siguri sa se gandeasca bine:”Daca ati fi doar voi doi, singuri pe un vapor care s-ar scufunda, si ati avea doar o singura veste de salvare, ti-ar fi dor de prietenul tau?”

De cand m-am nascut am incercat sa imi fac si eu un rost in viata. Tot ce incercam sa fac imi iesea pe dos, mereu lasand loc de mai bine. M-am tot gandit ca atunci cand voi creste voi mai dobandi si eu cateva calitati, pana atunci nu imi ramane decat sa astept.

Clasa 1-4: Doamna invatatoare era o femeie deosebita, eu avand avantajul ca a fost si invatatoarea fratelui meu si aveam si ceva pile. Cel putin asa am crezut initial, dumneaei era la fel de exigenta cu mine, ca si cu restul colegilor. La matematica si romana ma descurcam, eram printre cei mai buni, dar cand venea vorba de educatie plastica (o materie unde ne punea sa desenam, sa decupam, sa facem cosulete de pasti, sa pictam ouale, sa facem spiridusi din hartie glase), eram dezastru. Din cap pana in picioare eram plina de aracet, de culori, mereu ma pictam pe mine mai mult decat ce aveam de pictat pe foaie.

Clasa 5-8: Doamna diriginta, exigenta, cerea reusite profesionale la orice materie. Asa cum si in clasele primare ma descurcam si la matematica si la romana, nu aveam deloc probleme la materiile de baza, dar ce puteam face cu desenul si cu muzica? Aceste 2 materii m-au bantuit si o sa ma bantuie mereu. Cand aveam planse de adus pentru a lua nota stiam ce am de facut: i le aratam doamne profesoare(nu cred ca eram numai eu de vina, dumneaei a fost aratata la televizor ca a dat un copil cu capu de pereti)si mereu imi zicea:”adu cosul de gunoi, semneazate pe ele si apoi arunca-le”. Am avut medii mici la desen din cauza lipsei mele de talent. Ma tot intrebam: cum unele fete stiu si matematica si romana, stiu sa cante, stiu si sa picteze, sunt si bune sportive, la dansuri sunt stralucite, iar eu nu dobandesc niciuna din aceste calitati. Chinul cel mai mare era la muzica. Ne punea pe fiecare in parte sa cantam cate ceva. Mereu faceam vocalize sa imi dresez vocea. Dar cand ma apucam sa cant, desi colegii se abtineau sa rada sa nu ma simt eu jignita, ma puneam eu pe ras. Pana in clasa a7a cand unei doamne profesoare i s-a parut ca sunt amuzanta si m-a luat la cor. Bineinteles ca eu faceam playback, dar toata lumea credea ca eu cant bine.

Clasa 9-10 (probabil si 11-12): Aici deja nimeni nu se mai jeneaza sa rada de cum cant la orele de muzica, unde mereu cand suntem ascultati suntem pusi si sa cantam, si cei care nu avem deloc voce suntem filmati si inregistrati, subiect de ras pentru urmatoarele zile. La desen mereu mai trebuie sa spun si ceva teorie, pentru ca desenele nu sunt destul de convingatoare. Iar la dans sunt catastrofa, in fond, daca nu simti ritmul melodiei, si nu ai ureche muzicala, nu poti face niste pasi fara melodie.

Clar, m-am declarat antitalent. Tot ce tine de a fi talentat intr-un domeniu fuge de mine. Toata lumea se gandeste sa descopere talentul copilului atunci cand e mic, pentru a il indrepta spre o anumita meserie. Ma tot intrebam de ce ai mei nu au descoperit nimic la mine, ori au fost ei neatenti, ori nu au avut ce descoperi. In mod clar ultimul raspuns ma caracterizeaza. Cu toate astea, lipsa talentului e singurul lucru care nu ma complexeaza. Ma face sa ma simt diferita si unica:D.
Asa ca toti cei care sufera de aceste lipsuri, sa nu isi faca grija, urechile se pot schimba, vocea poate fi inlocuita, picioarele le puteti imprumuta de la altcineva, mainile e de ajuns sa atingeti un tablou valoros pentru a lua valoare, iar dupa varsta de 80 de ani cand nimeni nu va va mai pune sa faceti aceste lucruri, in mod sigur veti dobandi talent.

Cand doua fiinte au acelasi ritm, relatia dintre ei este buna.
Am observat lucrul acesta prima data la oamenii din oras care au caini. Exista o asemanare vadita de comportament intre stapan si caine, asta numai in cazul in care cel cu cainele o face din placere, daca este trimis cu forta de cei din casa sa plimbe cainele si nu o face din placere, atunci nu mai este valabil ce am zis mai sus.
Daca o face din placere, atunci exista o asemanare in coportament, atat de mare incat de multe ori ai impresia ca exista si o asemanare fizica. Am mai observat ca daca un om este foarte activ si are tangenta cu un caine mai puturos, sa zicem cainele fratelui, parintilor, etc, intre omul activ si cainele lenes in cele mai multe cazuri nu exista atractie, la fel se poate spune despre un caine vioi si un om mai lent.

Acum sa mergem mai departe.
De multe ori, persoane care credeau ca nu se suporta, ajung sa se iubeasca dupa ce, dintr-o intamplare danseaza impreuna, se intampla acest lucru deoarece dansand impreuna au acelasi ritm.
In legatura cu actul sexual las pe fiecare sa-si dea seama cum este mai bine, ambii parteneri acelasi ritm sau ritmuri diferite
Sunt popoare cu ritmuri diferite, popoare pentru care ritmul este important si popoare pentru care nu conteaza asa mult.
Grecii stiu acest lucru si la ei o nunta tine cat mai multe zile pentru ca mirii sa poata intra in ritm, acelasi ritm, doua persoane cu acelasi ritm se inteleg mai bine.
Gestul de a strange mana cand ne intalnim cu cineva a aparut cu un rost, acela de a ne sincroniza in ritm, acum acest gest este unul mecanic, impus de anumite conventii, un gest facut in graba, in America a cam disparut, a fost inlocuit cu datul din cap. Americanii nu cred in ritm sincronizat, cred in ritm accelerat.
Strangerea de mana ca gest la origini era unul care trebuia facut pe indelete, cel cu care dam mana trebuia privit in ochi, simtindu-i caldura atingerii, atunci se intram in ritm.
Francezii fiind mai latini pe langa gestul de a strange mana se saruta si pe ambii obraji, japonezii se inclina unul in fata celuilalt, egiptenii se imbratiseaza iar amerindienii la o intalnire de multe ori inainte sa vorbeasca fumeaza dintr-o pipa. Oamenii din diferite colturi ale lumii folosesc anumite gesturi pentru a intra in ritm.

O alta deosebire intre natii este cu punctualitatea la intalniri. Pentru unele natii este mai important ritmul decat punctualitatea, pentru altele este invers.
In Argentina acum ceva timp la o intalnire se putea intarzia si o ora, nimeni nu se supara.
In Romania era “sfertul academic”, daca intarzai un sfert de ora erai certat, insa doar atat.
La noi am observat din ce in ce mai mult o inclinatie spre stilul nemtesc. Sa nu intarzii nici macar o secunda.
Un stil in care nu mai trebuie sa intri in ritm, un stil potrivit pentru un popor rece asa cum sunt nemtii. Un stil de multe ori aducator de stres. Trebuie sa stai cu ochii pe ceas cu mult timp inainte de intalnire ca nu cumva sa intarzii o secunda.
Un stil nemtesc care acum la noi reprezinta respect, civilizatie, progres. Daca intarzii, nu respecti. Acest stil are succes datorita diferentelor dintre Germania si Romania. Multi cred ca nemtii sunt superiori economic fata de noi, datorita punctualitatii la intalniri.
Asa pot si eu sa zic ca tarile Catolice sunt mai dezvoltate decat cele Ortodoxe datorita religiei.
Este o gresala, diferenta intre tari este de conjunctura, de pozitia geografice, de oamenii din acele tari, de bogatiile din pamant, etc.

Astazi cand am venit acasa si am parcat masina, o fata care era langa locul de parcare tocmai suna pe X (nu am idee daca era fata sau baiat acest X). A intrebat ce face si pe unde este X ca ea a juns la locul de intalnire. Raspunsul primit era ca X a fost la locul de intalnire, insa a plecat deoarece nu a gasit pe nimeni (asta am dedus). Fata ii spune: “Bine mai dar nu au trecut nici 5 minute” si a urmat un “Nu mai vin…duceti-va”. Nu poua, nu era canicula, vremea era numai buna sa stai 5 minute afara.
Dezamagirea fetei m-au facut sa ma intreb daca chiar este bine sa renuntam la toate obiceiurile noastre pentru unele de import (Valentin’s Day).
Ce aveau asa important de au contat cateva minute? Cred ca trebuiau sa lanseze vreo racheta ceva.

Unii incerca sa fie in stil nemtesc, ca e la moda, altii vor ramane la stilul romanesc, mai latin, mai lenjer.
Va iesii o cacealma de stil cu ritmuri diferite si neintelegeri.

Este o reactie impotriva incapacitatii stiintei,artei si literaturii de a stopa izbucnirea primului razboi mondial.Sustinatorii acestui curent propunand in schimb o literatura a irationalului.

Reprezentanti romani: Tristan Tzara si Marcel Iancu, Gelu Naum, Sasha Pana, Geo Bogza, Tudor Arghezi, Ilarie Voronca, Eugen Ionescu.

Cine erau avangardistii? Cei ce se opuneau ideilor siropoase de poezie, cei care duceau totul la extreme, cei ce decupau litere din ziar, le puneau intr-o caciula si extrageau cuvinte de acolo si asa formau poezii. Avangardistii sunt cei ce se saturasera de Sara pe deal, al lui Eminescu, de cantecele siropoase cu natura, luna, soare, om meditand prin padure. Ei sunt cei care s-au imbracat in niste haine largi, cu parul ridicat in sus si au inceput sa cante rock , punk.

Generatia 00 a fost insotita de o serie de avangardisti. A aparut generatia emo, care de fapt este o cultura asa cum sunt si hippiotii, numai ca s-a facut o adevarata confuzie intre un om emo si un tip ce se imbraca cu hainele de pe piata. Dorinta de a iesi din cotidian e cat se poate de inteleasa, lumea are nevoie de schimbare. Ce inseamna un tatuaj, un piercing sau pletele unui barbat?

Lumea judeca intotdeauna dupa infatisare. Insa nu inteleg reactia parintilor atunci cand copilul lor apare cu un tatuaj pe spate de exemplu. Sunt impotriva pentru ca le este frica de reactia lumii “oare ce o sa zica atunci cand o sa vada”. Si ce? Ei traiesc cu lumea sau cu copii lor? Atunci cand au o problema o discuta cu lumea, sau cu familia? Un tatuaj pe corp sau un pierc poate duce la intreruperea comunicarii? Daca in asta consta discutia intre doua persone, atunci clar nu ai ce regreta daca se schimba perspectiva. Depinde de cum interpreteaza fiecare. Daca iti faci un tatuaj doar sa pari mai smecher si sa arati ca esti mare bataus si baietas de cartier, mi se pare o tampenie, doar nu iti iese inteligenta prin acel tatuaj. Dar daca esti capabil sa porti si o discutie inteligenta, nu vad de ce nu ti-ai tatua sau pune o mie de cercei, in fond, daca tie iti place si esti mai multumit de sine, asta e tot ce conteaza iar pe ceilalti nu ar trebui sa ii intereseze foarte mult acest subiect.

Sunt convinsa ca vor fi din ce in ce mai multi avangardisti, chiar daca criticii ii judeca, si toata lumea cunoaste aceste fenomen ca pe ceva rau, de ce sa fim impotriva noului? Ce plictiseala ar fi daca zeci de ani am asculta aceleasi tipuri de muzica, aceleasi haine mereu, aceleasi poezii si carti. Dupa fiecare avangarda au aparut o serie de scriitori valorosi, care au descris in putine cuvinte, totul.

Simbolurile, si nu cuvintele, sunt cele mai importante. Daca ajungi sa intelegi substratul cuvintelor, poti fi fericit, daca nu, asteapta sa ti se recite cateva poezii din Eminescu. A nu se confunda avangardismul cu nesimtirea. Totul se facea cu bun-simt!

Napoleon a spus: “toate femeile sunt curve in afara de sora si de mama mea. Dar sa nu uitam ca si ele sunt femei”