Merg prin oras si ma intalnescu cu 2 colegi, imbracati in galben, cu tricouri de la PNL, facandu-i reclama domnului ce vrea sa ajunga primar. M-au pus si pe mine sa completez un formular, cu numele, adresa, si trei lucrurile pe care mi le doresc in Craiova, sau ar trebui schimbate. Tinerii mi-au zis sa pun si eu strazi, caini, si gunoaie, ca asa a pus toata lumea. Acum sa fiu sincera strazile din Craiova sunt destul de curate, iar functionarii publici isi fac treaba in fiecare zi destul de bine. Iar strazile, ca a fost sau nu campanie electorala, au fost reparate, cel putin o parte din ele, ca pe la spital sunt numai gropi, dar vad ca oamenii fac ceva si in privinta asta. Iar cainii, asa este, sunt destul de multi, dar nu se poate sa ii luam si sa ii omoram noi, doar ca nu ne plac.

Acum, sunt sigura ca nimeni nu va tine cont de ceea ce este scris pe foaie, ci doar vor numara acele contracte sa vada cam cate voturi ar strange de la cetatenii craioveni. Acum, sa spun ceea ce as vrea sa fie in Craiova, si ceea ce as dori sa se schimbe, asa poate orice partid va iesi la putere, va tine cont de unele lucruri, desi nici in cele mai frumoase vise nu e posibil. Mi-as dori:

-Pista pentru biciclete, parcari pentru biciclete in oras si in scoli.
-mai multe librarii, o sala mare de lectura, mai multe biblioteci;
-Sala Polivalenta terminata;
-gara sa fie ca cea de N din Bucuresti;
-blocul de la piata construit cat mai repede;
-constructia unor noi blocuri si a unor noi locuinte;
-acordarea mai multor activitati tinerilor, mai ales pe timp de vara;
-amplasarea cosurilor de gunoi si intre blocuri, nu numai pe strazile principale;
-mai multe autobuze, mi s-a urat ca in fiecare iarna sa tremur de frig 30 de minute in statie;
-mai multa siguranta noaptea, sunt strazile pustii, unde e politia comunitara(in centru presupun), ca in rest..;
-mai multa investitie in cultura, nu numai in kitchuri si in fotbal(desi ar fi nevoie si in fotbal).

Ar mai fi multe, dar ma multumesc daca se indeplinesc si acestea. Desi sunt sigura ca nici PNL, nici sustinatorii domnului Becali (am vazut o faza penibila si inculta ii pot zice, un grup de 20 de oameni cu varste trecute de 40 de ani, imbracati in tricouri verzi, cu stegulete in mana, s-au pus in mijlocul strazii, si au incet sa scandeze numele lui Becali-ori din prostie, ori din nestiinta), nici PSD(care are niste afise cu niste morcuvi prin oras), nu vor putea indeplini decat ceea ce aduce profit propriu. Pacat de campaniile astea care suna prea promitator.

-Voi ce schimbari ati dori in Craiova?

“Ascultă-mă să-ţi spui: e rău a fi supus
La oricare tiran; dar slugă la măgar
E mai umilitor,şi încă mai amar.”
[Cainele si magarul-Grigore Alexandrescu]

Ceea ce vedeti aici este morala unei fabule. Si cum acesta este un articol despre morale, trebuie sa intelegem ce au vrut sa zica aceste randuri. Nu stiu daca parerea mea va coincide cu a altora, insa, un singur lucru se poate spune despre morala unui om: trebuie sa iti pastrez principiile si integritatea, pentru a capata respect si iubire din partea celorlati. Trebuie sa fii rabdator cu cei slabi si iertator cu cei puternici. Despre om si despre mentalitatea lui nu as putea scrie nici dupa ce as citi toate teoriile marilor savanti, pentru ca nici ei nu au inteles intru totul omul. Totul se incadreaza in doua cuvine “Fii om”! Om cu defecte si calitati, om care greseste si care sufera, om care isi priveste interesele fara a ii rani pe ceilalti, om care accepta viata asa cum e. A fi om nu inseamna doar a bea, a manca, a dormi, a face sex, a merge, a munci, a face bani. Daca exista persoane care numai asta fac, se pot incadra in titlul fabulei.

Am citit o serie de povestiri chinezesti, cu o morala deosebita de fiecare data. Nu inteleg cum intr-un neam considerat atat de slab, pot exista cuvinte atat de intelepte. Cum nu pot intelege unii oameni care incearca sa para inteligenti, pentru a ajunge in fata. Dar “a parea” este un verb cu semnificatie diminutiva in comparatie cu ce le poate mintea unora.
 

O colega mi-a spus o morala extrem de simpla, pe care am invatat-o destul de bine de cand eram mica si pe care ar trebui sa invete si altii sa o aplice, pentru ca se pedepsesc singuri. Iei un 5 la scoala! De ce sa le ascunzi parintilor, cand, daca afla, te cearta si ca ai luat nota mica si ca ai ascuns, cand poti sa le spui si primesti doar o pedeapsa, o singura cearta pentru ca nu ai invatat? Asa este si in viata! De ce sa minti si sa spui ca totul este bine, cand poti spune adevarul peste care oricum vei trece mult mai usor.

O alta morala pe care am aplicat-o este ca nu trebuie sa pari altcineva decat esti. Sa te schimbi dupa cum bate vantul. De multe ori sunt suparacioasa, pentru ca asta e firea mea, dar conteaza sa existe cineva care sa stie sa te impace, care sa iti puna o scara atunci cand nu poti sari singur gardul. Sprijinul reciproc ofera durabilitate si stabilitate in orice relatie, de orice gen.

Ar mai fi multe altele, mai putin sau mai mult importante, dar ma grabesc sa plec la scoala pentru ca am teza. Pe drum am sa ma gandesc daca in viata trebuie sa fii om cu toata lumea?! Daca esti prea bun esti luat de prost, daca esti prea rau, ramai fara nimeni. Inclin balanta spre a fi om cu toata lumea, de a fi treaz chiar si atunci cand esti beat, iar cei ce te iau de prost, problema lor, ei pierd. Cel putin asa cred in momentele limpezi, in alte dati, am o usoara tendinta de razbunare sau de ironie.

Din pacate mai exista petrol si se pare ca suntem condamnati sa-l consumam pana la terminare, la un pret din ce in ce mai mare. Cat de curand vom plati 130-140-150 dolari pe un baril.
Se vor creea crize artificiale pentru a mentine si chiar marii acest pret.

Daca incercam sa trecem pe biodiesel sau bioetanol se va inventa criza de alimente pe glob si se va spune ca aceasta este cauzata de terenurile cultivate cu rapita, care au luat locul terenurilor cultivate cu cereale.

Daca trecem masiv pe masina electrica va aparea criza de uraniului si se va produce energie electrica la un pret mai mare. Plus ca se va spune despre bateriile cu care merg masinile electrice, ca polueaza mai rau decat combustibilii fosili.

Daca vrem ca zeci de ani de acum incolo sa nu ajungem sa platim cel mai mare procent din salariu pe combustibil trebuie sa gasim cat mai repede o alternativa.
Sunt unele tari din Europa care se pare ca au gasit ceva, este vorba de mersul pe bicicleta.

O bicicleta costa infim fata de o masina, iar in oras, de multe ori, este capabila de aceeasi viteza pe care o realizeaza o masina. Cine are computer de bord la masina si merge o saptamana prin oras, stie ce medie mica de km/h iese.
La bicicleta nu ai revizii de 8 milioane, nu ai taxe, nu platesti 50 RON la fiecare 100 Km prin oras, plus ca vei avea o conditie fizica mult mai buna.

Ganditi-va la un oras in care jumatate dintre masini ar fi inlocuite cu biciclete, ce aer curat si zgomot mic ar fi. Sa construiesti o parcare subterana de masini costa cat sute de parcari amenajate pentru biciclete, amplasate peste tot in oras.

Problema este ca noi romanii suntem neam de fuduli. Nimeni nu cere unui primar, ca tot sunt alegeri locale, sa faca parcari pentru biciclete si drumuri pentru biciclisti. In schimb promovam in fiecare saptamana cate un mars al motociclistilor cu motociclete de 100 CP si consum de masina.
Avem vedete care traverseaza orasul cu Jeep-ul si se duc la sala de fitness sa se dea pe bicicleta.

La Primaria Craiova as vota primarul care va promite parcari si piste pentru biciclisti. Insa fac pariu ca nu va exista niciun candidat la primarie cu un astfel de program.

Sunt tari in Europa, cu un nivel de trai mai mare ca al nostru, in care se circula asa:

Daca in Bucuresti, acest tablou este vizibil in fiecare zi, in Craiova, de abia acum s-a “modernizat” lumea, iar masina a devenit o necesitate pentru majoritatea locuitorilor. Dar daca au bani sa isi cumpere masini, sper ca au bani si sa o intretina si sa o aprovizioneze. Dar cel mai important, sper ca au rabdare! Ca la ce trafic a putut sa fie ieri in Craiova, Dumnezeu cu mila..

Nervii oltenilor:

Mersul pe jos face piciorul frumos!

Acesta este cazul meu, si al multor liceeni!

Imi amintesc in clasa a VIII-a, eram atat de stresata cu capacitatea, toata lumea imi spunea ca imi va decide viitorul acest examen. Stresul profesorilor, al parintilor, m-au determinat sa ma pun sa invat sa am si eu medie mare, ca doar e vorba de viitorul meu. Am tras tare un an, in sfarsit vine si examenul, am avut si medii de 10, am avut o medie mare si am optat pentru un colegiu renumit din Craiova.

Strictete, carte, respect, devotament, daruinta, zicea domnul director in prima zi de scoala. Toata lumea imi parea inteligenta, si ma simteam oarecum fricoasa cu gandul la ceea ce ma asteapta. In primul an, numai note mari, fara sa se invete prea multa carte, dar cu totii ne gandeam sigur sunt profesorii cu noi ingaduitori, suntem si noi boboci, si avem nevoie de note de incurajare. Trecu si primul an, trecu si al doilea an, situatia este aceeasi. Aceleasi note mari, aceeasi lipsa de interes din partea elevilor si profesorilor.

Toata lumea considera ca face bine ca da numai note de 10, in fond este vorba de renumele liceului, si problema se pune: daca cei din liceele mai slabe vin cu medii mai mari decat noi, noi copii destepti ai Craiovei, vom fi defavorizati. Asa ca stii nu stii, te trezesti in catalog cu note de 10, la sfarsitul anului carti cumparate primesti 10, flori aduse la scoala primesti 10 si sa nu mai vorbim de renumitele referate. Bineinteles, nu este cazul tuturor materiilor, dar al majoritatii. Participarea la ore este cam de 70%, desi invatamantul este obligatoriu, nu se mai pun absente, poti inventa orice scuza banala si esti invoit. Si nu este vorba doar de un copil, ci de toata clasa. Acum lumea ar zice, si care e problema, asta si-ar dori toti copii!

Ei bine, eu nu pot zice ca nu imi doresc si ca nu imi place, dar sunt constienta de prostia imensa pe care o fac profesorii, si elevii bineinteles. Ma consider proasta! Lipsa totala de informatii ma face sa uit chiar si ce am invatat in generala. Nu mai am puterea sa invat, imi lipseste antrenamentul. In generala, invatam in medie 3 ore pe zi, acum invat in medie 3 ore pe luna, daca le invat si pe acelea, poate atunci cand am teza. Ma gandesc cu teroare la bac! Desi parintii pentru a te impulsiona zic ca este capacitatea cea mai importanta, eu cred ca bacul si facultatea. Dar ce bac si ce facultate, cand eu nu mai am exercitiul de a invata nici pentru orele de clasa. Tema lipseste cu desavarsire, din clasa a9a nu am mai primit decat pe la cateva materii, si atunci o copiez intr-o pauza. Cultura generala este ingusta, doar ceea ce imi formez din mediul exterior. Accentul se pune pe concursuri si olimpiade,  renumele liceului este hotarator pentru mediile noastre. Medii din ce in ce mai mare, note luate cu cea mai mare usurinta, subiectele la teze la toate clase la fel, iar dupa prima clasa care da teza, se stie ca restul claselor vor avea numai 10. Nivelul cunostintelor tot mai scazut, s-a ajuns sa se uite si ecuatia de gradul al II lea la matematica, pentru ca nu se lucreaza indeajuns si nimeni nu este interesat de ce se face in acest liceu.

Iar ceea ce este imbucurator pentru clasa mea, este ca romana si franceza, materiile de baza la bac, sunt printre singurele unde invatam ceva. Asa ca ne putem asigura si medii mari la bac, insa, adevarata sortare se va face in facultate. Acolo nimeni nu ne va mai da note pe ceea ce nu stim. Oltenii cred ca pot rezolva totul cu banii si cu inselaciune. Studentii de la Medicina din Craiova au pretentia sa isi plateasca examenele. O tanara, indignata ca  a picat cu 3, TOCMAI  la laborator. Totusi, este vorba de viata oamenilor. Nu poti pretinde ca vrei sa iei 10, cand tu nu stii sa operezi, si omori omul pe masa de operatie. Nu inteleg aceasta mentalitate, cum nu inteleg nici mentalitatea profesorilor de a “ajuta” copii cu note nemeritate, cum nu inteleg nici de ce copii refuza sa invete.

E placut ca la varsta noastra sa impuscam note, sa plecam de la ore sa mergem in baruri, imi place asta, dar in acelasi timp sunt constienta de raul pe care mi-l fac. Nu vreau sa zica ai mei copilasi “mama mea nu poate sa ma ajute la teme, pentru ca nu stie”. Asa ca singura solutie este ori sa ii trezeasca cineva pe profesorii, desi va fi cam tarziu pentru ca din moment ce ne-am invatat cu ritmul acesta, nicidecum nu mai putem reveni, dar este un sfat pentru generatiile ce urmeaza mai ales ca maine au teza unica: optati pentru liceele de nivel mediu, pentru ca acolo chiar se invata carte! Iar cine zice ca daca vrei poti sa inveti oriunde, nu are dreptate: nu poti invata undeva unde nu exista interes din nicio parte, nu exista concurenta in clasa, nu exista dorinta de afirmare, nu exista profesor care sa te faca sa iti doresti sa inveti!

Asa ca e destul de trist sa stii ca intri in liceu destept, si iesi prost!

Cand iti furai cărti din casă si le dădeai pe o bomboană sau o gumă Turbo pentru că n`aveai,/Multi au trecut, mult prea usor, prin această perioadă fără viitor/Eu n`am uitat incă, sunt multi ca mine si, din păcate, incă nu sper la mai bine/Pline imi sunt emisferele numai de rele,/Sunt zilele in care mor incet sperantele…/Cu toate astea trec prin viată zambind,suntem copii imbătraniti inainte de timp.. [Bitza-Copii imbatraniti inainte de timp].

Sunt sigura ca multi se regasesc printre aceste versuri. Sunt sigura ca in copilaria lui fiecare copil a suferit, desi se zice ca era cea mai frumoasa perioada. Chiar daca eram inconstienti, pentru majoritatea copilaria a fost grea. De fapt, in timpul acela, nu era atat de greu, stiam sa fim fericiti, cand venea Pastele sau Craciunul, pentru ca atunci ne luam si noi haine. De Craciun imi aduc aminte ca cea mai mare bucurie era cand primeam casete, si ce ma mai certam cu frate-meu care sa asculte la casetofonul din sufragerie. Si asta e nimic! Pe cand copii de bani gata isi luasera primele calculatoare, si se jucam din tastatura Mario, eu ma jucam pe jocul pe televizor cu maneta, si de fiecare data am reusit sa duc pana la capat acest joc. Sau ce mai impuscam ratele prin televizor, cu mitraliera mea minune. Bucuria cea mai mare a fost la un Craciun cand mi-am luat si eu tastatura pentru jocul pe televizor, si atunci sa vezi bucurie, stateam si scriam de dimineata pana seara. Lasand tehnologia la o parte, chit ca nu aveam eu sa mananc ciocolata in fiecare zi, cand mancam cate un gem din acela de prune, ziceam ca e raiul pe pamant. Sau cand ne adunam in fata blocului vreo 15 copiii, si ieseam cu cate un codru mare de paine calda cu branza. Erau lucruri marunte, banale pentru un copil ce are totul acum, sau modele pentru cineva ce nu se poate bucura nici macar de atat. Acum am ajuns la o varsta in care ma clatin, sunt copil, sunt om matur, sunt suferinda, sunt fericita, am vise, sperante, ganduri in viitor. 

In paralel cu copilaria mea am vazut azi un copil trist. Un copil ce cu siguranta va ajunge imbatranit inainte de timp. Eram la doctora de familie sa iau o trimitere, si cand vad, un copilas pe la vreo 4 anisori, cu mama lui care avea vreo 18 maxim 20 de ani. O femeie nervoasa, cu fruntea mereu incruntata si mereu cu ceva de reprosat pentru copilul ei. Acesta, micut cum era, o strange in brate si ii zice “uite mami ce puternic sunt si ce tare te strang in brate”. Imediat, copilul a capat 2 palme pentru ca nu sta cuminte, iar cand a inceput sa planga, a mai primit o palma sa taca din gura. II curgeau doar lacrimile! Poate acest copil nu are acasa nici calculator, nici telefoane, nici bunatati. Poate nu are nici copii cu care sa se joace, si nu are nicio consolare. Poate mama lui il va invata sa fie rau, asa cum bati o data un catelus si acela musca pe toata lumea de frica, poate asa acest copil va fi rau cu toata lumea. Va ajunge la varsta mea, iar in loc sa se gandeasca cu bucurie si mandrie la lucrurile ce le-a avut in comparatie cu generatia ce va fi, el va avea alte preocupari,lucruri ce il vor imbatrani. Aceste batai si aceste suparari ce se revarsa asupra lui, sunt fire albe.

M-am saturat sa tot vad articole, discutii, nemultumiri in legatura cu generatia de azi. Este probabil sa fie o generatie ratata, dar ce treaba avem noi cu acei copii care au telefoane de la 4 ani, care au haine de firma de la 2 ani, si tot asa. Aceia sunt fericiti in lumea lor si ar trebui lasati sa isi traiasca viata, nu sa ii bagam in seama cel mai mult! In loc sa scriem despre acei copii chinuiti de soarta in generatia noastra, acei copii ce citesc carti la lumina lumanarii, acei copii ce nu au nici macar paine, ce sa mai vorbim de ciocolata. Sau de ce sa vedem doar tinerii de 18 ani care cheltuiesc milioane prin discoteci, si sa nu ii vedem pe cei ce nu au bani sa plece intr-o excursie sau nu au bani sa iasa cu cei pe care ii iubesc.

Mereu parintii ni-i dau exemplu pe cei mai buni la invatatura “cutarescu are 10 catepe de stie mai multe ca tine”, sau atunci cand vrem si noi ceva haine sau bani “in loc sa fii multumit cu ce ai ca altii nu au deloc”. Fiecare selecteaza doar ceea ce ii place, incepand de la parintii noastrii pana la noi. Ne scuzam cu lucruri banale, si evitam sa vedem si majoritatea. Atunci cand mergem pe strada si trec pe langa noi 100 de romani, nu intoarcem capul dupa niciunul, dar atunci cand vedem un francez, imediat suntem curiosi sa vedem ce are el, cum este el. Niciodata un parinte nu zice “uite cate haine are acela in comparatie cu tine”, “uite ce prost e ala tu esti cel mai destept nu s-a mai vazut asa ceva, mai bine de atat nici ca exista pe lumea asta”.

Imi pare rau ca si acesta va fi un articol trist, dar trebuia sa revin la starea mea. Dar, cu toate astea, ma simt fericita ca am invatat sa ma bucur la lucruri marunte: o inghetata, o scrisoare, un mesaj, un salut, o vorba buna, un ursulet de plus, UN BMW, O VILA, UN TELEFON DE ULTIMA GENERATIE-in fond astea au devenit lucruri marunte.

Apropo de telefon, azi, facand promotie la un telefon, se opreste un domn profesor si imi zice. Eu sunt pedagog, tu trebuie sa intelegi ce spun eu “Mi-am facut casa, mi-am luat mobila, mi-am plantat florile, mai am sa imi fac piscina, sa imi cumpar masina, si de abia atunci imi poti spune de telefon. Ati inteles?! Eu ma gandesc si fac combinatii! “.

Bitza-Copii imbatraniti inainte de timp!

Trrrr!! La usa soneria! Ma duc sa raspund! Cand, un domn pe la vreo 30 si ceva de ani, cu o geanta uriasa pe umar, ma intreaba daca folosesc cafea. Ii raspund nedumerita, ca eu nu consum, dar in familie da! Mi-a zis daca am sa ii arat orice plic de cafea, pentru ca am fost selectata, 1/10 sa castig niste premii. Intamplarea face ca o ruda a castigat acum cativa ani o masina de spalat, la un concurs de acest gen, si m-am gandit ca este acelasi caz. Fericita ca ar fi prima data cand castig si eu ceva, ma duc repede si aduc cafeaua.
-Poftiti, aceasta este punga de cafea!
-Perfect, raspunde domnul! Aveti filtru de cafea, ma intreaba! Zic ca nu, si imi pune in brate o cutie din geanta dumnealui”Felicitari, de azi aveti unul”. Nedumerita, astept sa vad ce se intampla mai departe.
-Fier de calcat aveti, domnisoara? Raspund ca da! Inca o cutie aterizeaza in bratele mele. “De azi veti avea cel mai nou si bun fier de calcat dupa piata”.
-Robot de bucatarie folositi? Raspund ca da si am unul foarte bun. Poc si a treia cutie in bratele mele “Nu conteaza, firma noastra va face cadou inca unul pe care va dorim sa il utilizati cu cea mai mare placere”
Bine, bine, zic eu! Dar cum, asa, toate astea sunt gratuite fara nicio conditie? Nu pot crede una ca asta! Domnul, foarte sigur pe dumnealui, imi spune totul este gratuit cu o singura conditie. In gandul meu imi zic, eram sigura ca trebuie sa fie ceva. Imi zice zambitor ca trebuie doar sa fac reclama, sa spun cunoscutilor de premiile ce le-am castigat, si sa ma bucur de ele! Ca aceasta este singura conditie. Eu, si mai naiva, incep sa zambesc si zic perfect! Nu mai trebuie sa fac nimic, nu?
El, barbatul darnic, imi zice ca nu mai trebuie sa fac nimic, doar sa ma bucur de ele, sa semnez ca le-am primit si SA PLATESC O TAXA DE 1 MILION JUMATATE, bani prin care justifica aducerea produselor la domiciuliul oamenilor. Dupa o jumatate de ora de trombonit si convingeri, imi cere doar un milion si jumatate pentru niste produse pe care le gasesc la orice produs cu 50 mii, pentru niste produse a caror firma este vaga si cu un nume greu de pronuntat, pentru ca nu l-am vazut niciodata. Iar cand zic ca nu accept, domnul este indignat: refuzati produse in valoare de 4 milioane, cand trebuie sa platiti doar o taxa?

Taxa, ne-taxa, poate omul nu are nevoie si nu vrea sa dea in acel moment un milion jumatate pe prostiile lor! Asa ca domnilor, aveti bun-simt, si spuneti de la inceput despre ce este vorba, pentru ca reusiti sa inselati multi oameni nevinovati prin aceste marsavenii. Aveti rusine!

De cand eram mici copii, tot ce faceam avea un strop de adrenalina, mai putin jocurile cu papusile. Mereu incercam sa facem lucrurile care stiam ca nu ni sunt permise. Acest impuls de adrenalina care ne-a provocat pe toti a avut un final diferit pentru fiecare, unora placandu-le senzatia, altora nu. Aceasta mentalitate persista poate pana la batranete, in functie de gradul de maturizare al fiecarui om.

Mi-ar placea foarte mult sa fac un sport extrem: parasutism, sau sa merg cu motorul pe autostrada cu 300km/h, sau sa fiu toreador, sa practic alpinismul. As putea poate oricand sa imi creez o ocazie, pentru a reusi sa traiesc o doza de adrenalina. Dar ma intreb, cu ce rost omul isi asuma riscuri fara rost? Cu ce suntem mai presus decat altii?

De ce un tanar la 18 ani alege un bmw in locul unei dacii? Pentru siguranta pe care i-o ofera acesta sau pentru adrenalina?
De ce o adolescenta la 16 ani cauta sa isi faca un iubit cu mult mai mare decat ea? Pentru maturitatea lui sau pentru adrenalina si mandria pe care i-o ofera acest statut?
De ce majoritatea aleg scuterul in locul unei biciclete? Pentru ca scuterul ofera deplasarea mai rapida, sau pentru simplul fapt ca exista riscul de a pati ceva rau?
De ce fetele poarta fuste mini si bluze decoltate? Pentru ca arata mai bine sau pentru ca sunt sigure ca cineva le va aborda?
De ce un elev se cearta cu un profesor? Pentru ca are dreptate si tine la parerea lui, sau poate ca exista riscul sa pateasca ceva rau?
De ce un om la 80 de ani refuza sa asculte sfaturile doctorului sau cel putin parerea celor ce il sfatuiesc? Pentru ca e destul de matur sa stie ce e mai bine pentru el, sau pentru ca nu are teama de sfarsit?
De ce un om care bea si stie ca nu e bine bea in continuare? Pentru ca nu poate sa se lase, sau de fapt ii place prea mult senzatia?
Pentru fiecare lucru ar exista cate o intrebare! In majoritatea lucrurilor pe care le facem exista riscuri la tot pasul. Este inutil sa ni le asumam atunci cand avem scopuri in viata. Fiecare element este format din multe alte elemente. Daca unul dintre ele are de suferit, automat si restul vor resimti asta.
Imi place sa ma dau in tiribombe, in cele mai periculoase chiar, dar atunci cand cobor, desi par mare curajoasa, in sinea mea sunt fericita ca s-a terminat. Dar dupa ultimele evenimente din viata mea, nu stiu cate riscuri mi-as mai putea asuma!

Poti face orice te taie capul, dar asigurate ca nu mai e nimeni in urma ta!

Presupun ca ati vazut cu totii o prezentare de moda, acele defilari ale unor manechine care in fata unui ecran par perfecte. Insa nu stiu cat de multi vad chinul prin care acele fete sunt trecute si fortate pentru a arata asa.

Observ din ce in ce mai mult mania baietilor de a avea o mare slabiciune pentru fotomodele insa si dorinta fetelor de a urma cariera in acest domeniu. Din dorinta de afirmare tot mai multi adolescenti care sunt atrasi de o cariera in modelling sunt dispusi sa se infometeze cu zilele doar pentru a fi pe placul celor ce ii promoveaza, nestiindu-se la ce riscuri se expun ci pur si simplu neaga ca ar putea fi asa, mergand pe premisa “Nu mi se poate intampla tocmai mie asta”.  Ma intreb care este bucuria unui baiat in cercul lui de prieteni sa zica “gagicamea e fotomodel”. Este mai mult o replica din manele, dar destul de des intalnita in randul “smecherilor” care au pus mana pe cate o fata frumoasa si de care profita din plin.

La scoala, principala grija a tuturor este modul cum te imbraci si cum te aranjezi. La inceputul liceului, eram o fraiera, nu stiam sa ma machiez, nu stiam ce inseamna rujuri, firme, haine. Insa, intre 27 de fete, m-am feminizat inca din primul an. Primul subiect de discutie era”dar tu de unde ai bluza asta”, “ce parfum e asta”, “de unde ti-ai cumparat fondul de ten”. Erau lucruri noi pentru mine, lucruri care imi provocau greata, si pe care azi am ajuns sa le folosesc din nevoia de integrare in societate. Profesorii, de asemenea, sunt intr-o competitie, intr-o cursa contra cronometru, care reuseste sa se imbrace mai bine, care investeste mai multi bani in masina parcata in fata scolii, si care ocupa mai mult loc de parcare in fata blocului.

Incerc sa privesc la un film bun la televizor, dar ghinion. Pe toate programele cate o emisiune despre tendintele in moda, despre felul cum trebuie sa ne aranjam, sa ne ingrijim. Care mai de care se cred in stare de a sfatui lumea asupra tonelor de machiaj de trebuiesc folosite, asupra zecilor de nuante ce trebuie evidentiate in fiecare colt al ochiului. Pe piata, in locul revistelor Terra si a altor reviste ce ma fascinau cand eram in generala, au aparut reviste de moda, din ce in ce mai numeroase si mai vandute”Cool”, “Cool Girls”, “Bravo”, “Bravo Girls” etc etc. Si despre ce mai poarta vedetele, ce haine si-au luat in primavara asta ce nuante se poarta. Macar, daca aceste reviste sunt cu si despre vedete, sa se scrie lucruri interesante, despre muzica lor, despre cariera lor, despre activitatea lor, nu doar barfe si imagine.

Creatorii de moda incearca sa se faca cat mai afirmati prin diferite emisiuni, prezentari, reviste, meetinguri, preselectii. Aceste fotomodele au ajuns un simbol atat de puternic pentru oameni din ziua de azi incat unii uita ca in viata de zi cu zi nimeni nu va putea purta vreodata acele haine pe care ele le prezinta.Nu inteleg de ce creatorii de moda tin sa produca asemea prostii de haine pe care oricum trebuie sa le faca mai mari pentru a le vinde, dar la prezentare trebuie sa fie toate marimi imposibil de mici, de aici cred eu  ca incepe problema! Si in legatura cu acele linii celebre de creatie, nu cred ca pe strada poate purta cinevao rochie cu aripi de ingeri, sau ghetute din blana pana la genunchi pe care sa scrie”Botezatu”. Ce este cel mai trist este faptul ca oameni au asemenea persoane ca si idoli, inlocuind adevaratele valori, suflete si mentalitati, cu simple chipuri.

Din pacate la mijloc sunt prinsi cei nevinovati, care incercand sa se integreze undeva, dorindu-si  atat de mult sa fie ca si restul, incearca multe metode, unele cu repercursiuni mai grave,altele nu. Problema cea mai grava este ca daca nu reusesc raman profund dezamagiti si se desconsidera. As vrea sa le transmit ca exista persoane care sa ii intelega asa cum sunt ei, iar daca prieteni actuali nu ii accepta asa cum sunt inseamna ca nu sunt prieteni. Cel mai bun exemplu ar fi o plaja nud, acolo ceea ce vezi este si ceea ce ai.

Asemeni fotomodelelor, in aceasta grupa sunt inclusi si culturisti, care prin grija exagerata ce o acorda trupului, folosesc steroizii. Grija excesiva pentru infatisare sau fizic este in vag pentru ca populatia este din ce in ce mai supraponderala si nu poti sa incerci sa repari ceva de la exterior spre interior, atata timp cat alimentatia si modul de viata nu sunt sanatoase si corespunzatoare.

Ma intreb de multe ori care va fi viata la 50 de ani a unui fotomodel? In mod sigur se va ingriji la fel de mult ca in tinerete, dar ma gandesc daca se poate accepta asa. Fiind invatat si educat ca si fotomodel sa se incadreze in niste standarde, cu timpul, cred ca va fi destul de greu de acomodat. Nu este oaremai usoara viata in trening, alaturi de persoana iubita, in fata televizorului, cu o mancare corespunzatoare? Iar dimineata la ora 8 trei ture de alergat in parc? De ce sa ne trezim de la 8 sa ne demachiem, sa ne machiem la loc, sa ne aplicam trei staturi de fond de ten, sa ne alegem hainele si sa ne rujam cu nuanta cea mai potrivita, cand e atat de simplu sa te trezesti sa faci un dus, sa mergi la alergat, sa vii acasa, si sa fii cu persoana iubita si potrivita.

In fond, eu nu sunt invidioasa pe manechine. Cred ca au o viata tare grea! Cu greu se pot bucura de adevaratele momente ale vietii, iar pentru ele o zi la pescuit, ar insemna o zi de risipa, prin care iti pierzi mirosul cremelor si unde rimelul nu mai are valoare. Pentru mine, o zi la pescuit, inseamna relaxare si bucurie totala! Asa ca nu incercati sa ajungeti fotomodel, pentru ca nu reprezinta exact viata reala!

Pe masura ce idustria modei sa mareste marimile fotomodelelor tind sa scada!

Daca pana acum imi puneam intrebari in legatura cu ceea ce inseamna increderea in sine azi am evoluat cu gandul la increderea intr-o relatie. Ceea ce inseamna ea si ce legatura are cu problemele de zi cu zi.

Relatiile sunt de multe feluri: de amicitie, de prietenie, de iubire, casnicie, iar ca un cliseu, as putea spune simplu ca totul se bazeaza pe incredere, iubire, respect. Lucruri pe care le stiu toti, dar pe care le indeplinesc putini.

Increderea intr-o relatie de iubire nu consta doar in faptul de a nu insela persoana de langa, si de a ii fi fidel toata viata. Degeaba ii esti fidel daca ai multe lucruri si monstruleti ascunsi in dulapior. Increderea porneste de la lucruri simple, ii poti spune cu incredere si fara rusine dimineata “iubitule, trebuie sa ma spal pe dinti, nu vreau sa am o respiratie mirositoare”, sau daca ti-ai uitat prosopul in dulap il poti folosi cu toata increderea pe al lui, doar sa ii zici “nu-i asa ca nu te deranjeaza ca am folosit amandoi acelasi prosop”. Increderea inseamna in primul rand libera comunicare, fara rusine si fara jena. Increderea inseamna sa ii poti spune ca te doare burtica, ca esti intr-o situatie proasta a calendarului, fara sa te inrosesti, sau fara sa iti suni cea mai buna prietena pentru a ii povesti intamplarea ta.

De la cele mai simple forme, increderea evolueaza spre vise si dorinte. Atunci cand ai planuri de viitor cu o persoana, trebuie sa ai in primul rand incredere in relatie, ca va fi destul de consistenta pentru a ajunge in punctul in care poti realiza ce ti-ai propus. Insa, problema este daca poti renunta la acele orgolii in favoarea increderii. Cred ca este destul de important ca atunci cand nu ai incredere si iti dai seama ca ai gresit, sa revii in prim plan cu scuzele.

Organigrama unei relatii are la baza increderea, dupa care iertarea isi are locul fruntas langa incredere, apoi respectul si mai ales iubirea. Se zice ca dupa multi ani de casnicie oamenii nu se mai iubesc, doar se respecta si au incredere deplina unul in celalalt. Dar ma gandesc ca nu poti acorda increderea ta oricui, mai ales intr-o relatie.

Exista lucruri pe care crezi ca nu le vei spune niciodata, exista lucruri care te macina si care crezi ca vor fi esentiale in luarea unei decizii. Uneori incercam sa facem atat de multe sa protejam persoana iubita, incercam sa nu ii spunem ce ne doare cu adevarat sau ce probleme avem cu ideea “ii spun eu altadata”. Poate aceasta reactie este fireasca din frica de esec sau de respingere.

Increderea intr-o relatie trebuie sa fie deplina, fara a se tine cont de alte lucruri, spre exemplu: trecutul sau eventualele defecte. Fiecare bilet trebuie jucat inainte de inceperea meciului!!