Am o cunostinta care tocmai s-a intors din China si ne-a povestit cateva lucruri, ba chiar ne-a facut si cadouri (mai bine nu). Oricum, ceea ce ne-a adus, s-a stricat in aceeasi zi.

Ca orice roman nemultumit, s-a intors numai cu reprosuri. Nu ca nici eu nu as obiecta in ceea ce priveste soarta nefericita a acestor oameni, nu ca mi-ar placea ca Romania este plina de chinezi (si totusi, de ce nu, decat sa mearga romani la munca in alta tara, mai bine sa mai vina si altii sa munceasca la noi), nu ca as putea manca vreodata toate acele ciudatenii in fiecare zi, nu ca mie mi-ar placea sa fiu conditionata sa fac doar un copil, si sa mananc cu betele. Insa, nu inteleg de ce nu ramanem obiectivi in ceea ce priveste traditia si cultura lor?

A venit plina de nemultumiri ca ce e cu mancarea aia la ei. Pai da, aceea e mancarea lor, ca ne place sau nu, trebuie sa o respectam. Ca mananca serpi, broaste, rame etc. La fel de bine si noi mancam peste, raci, scoici etc. Pentru ca ne-am autoeducat si autosugestia si-a facut loc in psihicul nostru. Stim ce sa alegem sa mancam, ce este comestibil, si ce nu. Dar asta nu inseamna ca educatia noastra trebuia sa coincida cu educatia tuturor popoarelor! Am fost uimita sa aud:” nu as fi gustat niciodata din preparatele de acolo, am murit de foame, pana am gasit un restaurant cu mancare turceasca si am bagat in mine sa tina locul zilelor in care nu mancam”. Ma intreb acum, ce rost mai are omul pe pamant daca are ocazia sa incerce, si refuza categoric? De ce sa ajungi pana in china, si nici macar sa nu fii curios sa vezi ce gust are mancarea de acolo? Iar despre piciorusele de broscute, pot zice ca sunt delicioase, am mancat si au fost de-a dreptul gustoase, dar asta pentru ca am incercat. Mereu am fost de parere ca oriunde mergi, desi crezi ca nu iti va placea, incearca doar  stim cu totii zicala”nu e lupta mai grea ca cea care nu se da“. Din pacate, sunt oameni care vad doar drept, si a caror mentalitate nu se poate schimba din cauza unor principii proaste sau poate din cauza inculturii.

O alta nemultumiri a stimabilei a fost ca nu toti intelegeau engleza, si cum ea nu stia chineza, de ce ei isi permit acest lucru. Sau de ce nu stiu atat de bine precum ar fi normal? Pai daca ar fi sa intreb acum, cati dintre romani, cate vanzatoare din Romania stiu perfect engleza? Ca vine un strain si cere ceva, trebuie sa se descurce cum poate, mai greu mai usor. De altfel, ungurii, daca nu vorbesti limba lor, te ignora total. Poti sa mori si sa spui in 10 limbi, daca nu vorbesti ungureasca, mori linistit. Si mi se pare destul de corect, in fond, asta e patriotismul. De ce sa fiu nevoita sa aud toti analfabetii din Romania strigand pe strada: OMG, LOL, BRB, SEE YA. Mi s-a urat, romanii canta in engleza, dau mesaje in engleza, romanescul “te iubesc” nu mai are nicio valoare, noi cumparam maimutoaie care canta “i love you”, ca suna mai bine. In sfarsit, daca vrei sa nu mai ai nicio nemultumire pe acest pamant, dute si cumparati carti cu limbajul uzual al fiecarei tari, si asa te poti descurca pe oriunde mergi!

De ce au salariu mic chinezii, de ce au lucrurile asa ieftine si proaste, si totusi muncesc atat de mult? Ne-a aratat un prosop brodat pe care, cred ca daca as fi incercat eu sa ii fac toate floricelele acelea, si sa il cos exact asa cum era el, imi lua cel putin o luna. Iar acel prosop chiar a fost croit cu mana de om, fara masina, fara nimic. Cu toate acestea prosopul costa in china 2 lei, iar in Romania este pus la vanzare cu 5 lei. Pentru 2 leiii sa muncesti atat? Nu pot sa simt decat mila pentru acest popor.

Ca o ultima nemultumire idioata a persoanei respective, a fost foarte nemultumita de felul cum mancau chinezii. De ce folosesc betele? De ce nu mananca si ei ca toata lumea? De ce mananca orez asa de mult? De ce nu au nu stiu ce castroane si linguri?

Cred ca o adevarata excursie si experienta este aceea cand reusesti sa te integrezi in cultura si obiceiurile poporului, este aceea cand te gandesti “ce avantaje sau dezavantaje as avea ca si locuitor in aceasta tara”. O adevarata selectie nu se face “am fost in Canada am mancat numai de la fast-food-ce bine, ce viata, am fost in China-am murit de foame, oribil”. In fond, se tine cont si de valorile unei tari, de ceea ce a facut de-a lungul timpului si ce rol a avut acea tara in omenire. Omul nu are numai stomac si gura si organe, are si minte, suflet si capacitatea de selectie.

Mai nou, marile licee s-au transformat intr-o cursa infernala a profesorilor de a aduna puncte. V-ati gandit oare, ca si copil, ca nu faceti decat sa adaugati un ban in portofelul profesorilor?

Cum s-ar spune, fiecare isi vede interesul sau, pacat ca profesorii si-l vad pe seama copiilor. La mine in liceu este un haos total. Fiecare te roaga sa mergi si la materia lui! Pai sa luam pe rand avantajele elevului si ale profesorului:
Elevul:
-obtine(daca obtine) o diploma pentru CV;
-optine experienta(adica incurajare pentru anii viitori);
Profesorul:
-puncte;
-bani;
-hartoage multe care il avanseaza in functie;
-respectul celor care nu stiu despre ce este vorba;
-schimb cultural, excursii, olimpiade nationale: au totul gratuit, pe baza muncii elevului!

Dezavantajele sunt cu mult mai mari decat avantajele. In primul rand, elevii, inaintea oricarui concurs sau olimpiada sunt invoiti 1,2 chiar si 3 saptamani din timpul pe care trebuiau sa il acorde orelor de curs. La inceputul catalogului se pune o foaie in care se specifica”Cutarescu este la olimpiada de x in perioada z, va multumim pentru intelegere”.. In acel timp in care elevul sta acasa si invata 3 saptamani, automat nivelul lui la clasa scade, din prima golul pe care trebuie sa il umpla cand vine este cel de a ajunge la nivelul clasei, daca mai reuseste, nu de a reusi performante pe acest nivel. O a doua problema este ca va pierde multa materie, materie de care probabil va avea mare nevoie la bac, si de care nu va beneficia. Atunci veti zice”Pai da isi ia lectiile si gata”! Insa asa am putea invata toti acasa, fara a mai merge la scoala, dar de aceea avem si noi profesori si anumite obligatii, pentru a invata cat mai usor!”.
Zilele trecute, de la mine din clasa, am fost vreo 12 la un concurs. Timp de 2 zile clasa a fost fara 12 copii in clasa, bineinteles, cu intelegerea de rigoare la inceputul catalogului, iar alti inca vreo 5 se scuzau si eu ca sunt la nu stiu ce concursuri stiute si inventate de ei. Dar profesorii, stiind mania din aceste licee, bineinteles credeau, si astfel ora se desfasura cu vreo 5-10 copii. Si atunci un chef de ora si pe capul nostru si pe capul profesorilor!
Schimburi culturale intre tari-frumoss! De ce sa nu stam noi plecati o luna de la scoala pentru a ne plimba prin lume? Perfect! Noi ne distram, profesorii obtin puncte, si asa facem o scoala nemaipomenita! De ce aceste schimburi nu se pot face in timpul vacantei de vara, si trebuiesc realizate exact in septembrie cand bucuria copiilor de a scapa de scoala este uriasa? Dar dupa septembrie mai este si in noimebrie un alt schimb, mergem si la acela, si asa din 3 luni de scoala, am scapat de 2, suntem smecheri doar.
Mai nou, in fiecare zi mergem la teatru, e frumos, a venit vara, mai mergem si la biserica ne spovedim, a venit Pastele, mai mergem si la alta scoala sa vedem cum se tin ore acolo, atmosfera de vacanta.

Tin foarte mult sa ii felicit pe toti care reusesc sa obtina un loc bun la olimpiade, este numai meritul lor, insa ar trebui sa se puna accent mai mult pe cursurile obligatorii, decat actiunile extrascolare. Nu este momentul sa apelam la o asemenea metode de invatare, si nici nu este in folosul copilului. Iar cei ce au cu adevarat talent la o anumita materie si vor sa mearga la o olimpiada, ar trebui sa o faca in timpul liber. Acum, depinde de fiecare copil daca stie sa isi vada si interesul lui propriu!

Intrebari pentru Asociatiile de Protectie a Animalelor:

-De ce acum de Paste cand sunt taiati milioane de miei nu sar in sus iar daca se eutanasiaza un maidanez sar?
-De ce nu sunt impotriva campaniilor de deratizare, sunt maidanezii mai animale decat sobolanii?
-De ce nu protesteaza cand Tiriac impusca sute de mistreti?

Sunt de acord ca fiecare Caine sa aibe cate un stapan care sa raspunda pentru acel caine.

Chestionar:

[poll=3]

1)Cand devine un barbat sensibil?
2)Pentru ce si cine ar plange el prima data?
3)Sensibilitatea este sinonim cu timiditatea?
4)Devine mai sensibil un barbat in pat dupa ce se indragosteste?
5)Sacrificiile unui barbat!
6)Va plac barbatii sensibili?

La toate aceste intrebari am sa raspund dupa parerea mea personala, si doar atat. Sunt barbati care de-a lungul vietii isi pastreaza neatinsa duritatea si postura de om invingator si superior femeii. Poate acesti barbati au anumite complexe sau poate acesta este temperamentul lor. Insa, tema de azi fiind sensibilitatea, cand anume poate deveni un barbat sensibil? Ori atunci cand pierde pe cineva drag (ori o cunostinta, ori o ruda, ori persoana iubita), insa in acesta caz este mai mult interiorizare, ori atunci cand se indragosteste (cel mai adesea). Barbatul indragostit devine sensibil, devine nebun si innebunit dupa ea. Efectul dragostei asupra barbatului este intens, profund, transformandu-l chiar si pe cel mai dur si mai rece intr-un mielusel, vorbind aici de sentiment in forma lui cea mai pura care nu poate fi confundat cu altceva (atractii fizice, sexuale, obsesii, pasiuni). Sentimentul care iti da aripi si iti da putere, facand orice barbat unul puternic si in acelasi timp sensibil. Atata timp cat are dragostea de partea sa barbatul poate fi cel mai tandru, cel mai afectuos.
  Sa presupunem ca esti barbat: iti construiesti casa pentru o femeie, cumperi mobila pe care a ales-o ea, iti fixezi deprinderile cum le-a dorit ea. A plecat de acasa si esti necontenit ingrijorat sa nu i se intample ceva. Esti fericit de fiecare data cand reusesti sa o surprinzi cu cate un cadou frumos la aniversarea ei. Te trezesti dimineata si primul gand este sa ii dai un mesaj sa ii zici “buna dimineata”. O suni in timpul zilei sa ii auzi vocea, iar daca se aud barbati prin jur, mediul tau devine jungla, iar tu trebuie sa fii cel mai bun. Vine acasa si iti da vestea “vei fi tatic”, iar in ochii tai se vad lacrimi de fericire, iar peste cateva luni iti va spune “e baiat”, atunci tot universul tau se rezuma la ea si la fiinta ce va lua viata. Acestea fiind spuse, ma gandesc eu, unde este duritatea ta din copilarie cand te jucai “jocul interzis fetelor”, unde sunt vorbele tale “ce sa facem cu femeile-acelea din liceu”, si unde este indaratnicia ta cand ziceai la 19 ani “eu voi fi seful casei”?

Un barbat sensibil-acel barbat care se trezeste dimineata si prepara micul dejun, care cumpara bilete in oras la film, care are mereu cate o surpriza si un cuvant bun de spus despre tine. Coincide el cu barbatul timid, sfios? NU! Multe femei fac greseala de a alege barbati timizi, crezand ca ii pot controla si ca acestia sunt cei care le pot oferi cea mai mare satisfactie sentimentala datorita timizitatii lor. Eu tin sa contrazic aceasta teorie, in fond un timid este doar un tip cu o serie de complexe, cu teama de a nu da gres, mereu speriat si stresat. Un sentimental este timid intr-un mod placut, este tandru si gingas, pe cand un timid, din moment ce va prinde un pic de curaj, nu va face decat sa te bata si sa te insele, simtindu-se eliberat de acele complexe si inhibitii care il faceau “sensibil”. Timiditatea este o boala a mintii, pe cand sensibilitatea este o calitate a inimii.

Un barbat in pat, tot timpul la fel? Sa ne gandim ca un barbat aventurier, cu cuceriri de o noapte in discoteci si baruri, inchirieri de camera de hotel si de strazi parasite, se indragosteste profund. Se schimba cumva sau isi pastreaza aceleasi obiceiuri si conceptii? Eu cred ca intervine un strop de tandrete si atentie pentru ea.

Plange un barbat pentru o femeie? Cam rar.. de multe ori o baga undeva cand se enerveaza si o lasa, insa apoi tot el revine cu dorinta de a o cauta. Dar cum in orice om exista si partea dreapta (partea ingereasca) si cea stanga (partea diabolica) asa si plansul barbatilor depinde de la om la om. Unii sunt duri, iar cochilia groasa nu va lasa aproape niciodata vreun sentiment de slabiciune la suprafata, pentru ca au fost educati intr-un asemenea mod, dar pe de alta parte sunt si barbatii foarte sensibili, sfiosi ca o fata mare care plang fara nicio rusine, devenind mai sensibili chiar si decat femeile. Daca e bine sau nu sa plangi nu pot spune, ceea ce este clar este ca in viata fiecaruia vor exista lacrimi fie ele de tristete ori de bucurie.

Sacrificiile unui barbat. Poate el renunta la prieteni si la familie pentru o femeie? Cam greu acest subiect, pentru ca de cele mai multe ori baiatul isi asculta mama, daca ei ii place e bine, daca nu se mai gandeste a doua oara, un baiat isi asculta prietenii, daca ei zic ca e frumoasa si de treaba, da, e ok, daca nu sta si se gandeste, oare chiar e potrivita? Ar trebui sa mai invete si barbatii sa puna piciorul in prag cand e vorba de lucrurile astea! Gata cu mama, tata, si prietenii! E vremea de ceva serios!

Va plac barbatii sensibili? Aici este invitata sa raspunda fiecare femeie in parte! Mie una, imi plac, imi plac enorm de mult, insa totul cu o limita. Aceea sensibilitate sa nu se trasforme in obisnuinta, in monotonie, in lipsa de ceva mai bun, iar atunci ei sa aleaga sentimentalismul si romantismul pentru ca asta tine la orice femeie. Mai degraba imi plac barbatii inventivi!

Dupa foarte mult timp am fost si eu placut impresionat de un serviciu care lucreaza cu populatia. Este vorba de Serviciu de Evidenta a Populatiei Craiova, nu stiu sigur daca asa ii spune insa este serviciul care se ocupa cu eliberarea sau schimbarea Cartilor de Identitate, pe scurt se scrie SPCLEP Craiova.
Am fost la SPCLEP Craiova, in curte scrie mare si destul de clar actele necesare pentru schimbarea Cartii de Identitate. Am facut rost de ce-mi trebuia si m-am dus sa depun actele. Aici am dat peste ceva dubios, este mai jos in poza.

Acest aparat emite un bilet cu un numar de ordine. Poti sa stai pe unul din scaunele din sala sau poti sa fi smecher sa te bagi in fata. Rezultatul este acelasi, NUMAI cand apare pe tabela numarul tau te poti duce la casa unde esti repartizat, altfel esti respins categoric.

La depunere mi-a luat in jur de 20 de minute sa depun actele iar la ridicare, dupa o saptamana, a durat mai putin de 5 minute.
Simplu si la obiect.
Un singura nemultumire am. Nu exista nici un loc de parcare prin imprejurimi.

Nu inteleg de ce un serviciu ca asta nu-si vinde cladirea din centru si cu banii luati pe ea sa faca una la periferie de doua ori mai mare si cu locuri de parcare aferente.
Este chiar atat de greu sa-ti dai seama ca daca administratia financiara, posta, banci, servicii de evidenta, politie, etc, se muta din centru undeva la periferie, circulatia ar fi mult descongestionata?

Sa vedem ce servicii se muta in caminul de la Liceul Energetic (habar nu am daca ii mai spune asa), pe langa serviciul de pasapoarte poate se muta si SPCLEP Craiova.

“Cea mai groaznica zi din viata mea, omul e nascut ca sa moara, ai fost si vei ramne cel mai bun tata din lume, imi lipsesti”

Asa suna mesajul unei prietene (impropriu zis-o cunosc doar din auzite), careia i-a murit azi tatal. In primul rand as vrea sa ii transmit condoleante, Dumnezeu sa il odihneasca pe tatal tau!
Daca am sta sa ne gandim macar o secunda la ceea ce este viata, la faptul ca nimic nu este sigur pe acest pamant..ca acum esti iar peste 3 minute se vorbeste despre tine la trecut…si in urma raman averile si toate lucrurile materiale pe care, pentru a le avea ai calcat peste orice, ai actionat in mod egoist fata de semeni tai si nu te-ai gandit ca viata este scurta. Ceea ce este cel mai trist este ca pleci fara a spune macar ce simti si ce iti doresti! Te duci lasand in urma o familie, o fata de 17 ani, o nevasta de 39 de ani, si nici macar nu ti-ai cunoscut primul nepot. Ca si sotie, universul tau a murit: nu te poti obisnui fara sprijinul lui, nu te crezi capabila sa iti creste fetita in continuare, deodata nu ai bani nici macar pentru gropile din cimitir. Ca o adolescenta de 17 ani nu mai ai vise, nu mai este omul care trebuie sa te tina de brat cand te mariti, nu mai ai tatal care te pupa pe frunte si iti zice noapte buna.

Nu fac decat sa accentuez starea de tristete, nu fac decat sa adancesc rana si imi pare rau! Doar ca in momentul cand am auzit vestea am empatizat cu ea. Mi-am imaginat toata durerea ei deodata, mi-am insusit toata suferinta, si m-am cutremurat. Desi moartea este un fenomen de care nu trebuie sa ne fie frica, moartea este fenomenul pe care trebuie sa il asteptam si sa il intelegem ca atare, ca pe o cunoastere, ca pe o noua descoperire, o noua portita, dar despre ce portita punem vorbi cand tot timpul inchidem ochii in fata acestui fenomen, de frica de necunoscut, de frica sau regretul de a lasa in urma tot ceea ce lasam!

Ne pare rau de orice om care moare! Regretam moartea lui si ne gandim ca nu il mai vedem niciodata! In momentul in care a murit Laura Stoica, s-a facut o mediatizare enorma, mii de massuri pe internet, articole, regrete, plansete! Mie mi-a parut rau, dar nu mai mult decat de acest om care moare asa ! Nu mai mult ca de un copil de 18 ani care moare in accident de masina, sau care moare de o boala! De ce? Pentru ca ea a cunoscut fericirea, si-a trait o parte din viata, in urma ei a lasat amintiri placute si lucruri frumoase! Pe cand, un copil la 18 ani ce lasa in urma lui, in afara de regrete? Nu apuca sa isi traiasca nici macar o clipa viata, nu se insoara, nu simte emotia unei nunti, emotia vestii”esti tatic”, nu isi vede copilul crescand, nu iubeste, nu se realizeaza profesional, nu trece prin viata! La fel ca acum cateva zile cand Pruteanu a murit, am simtit un regret, mi-a parut rau, dar sa ne gandim cate lucruri a lasat acest om in uma lui si cat de multe a realizat si a reusit sa simta in intreaga sa viata!

Am intrebat un domn profesor trecut de 50 de ani ce perioada a vietii ar dori sa o retraiasca. A zis: perioada trecuta de 30 de ani! Am ramas uimita prima data , pentru ca toata lumea cand aude intrebarea aceasta raspunde: copilaria. Apoi am meditat si mi-am dat seama de ce a ales asa, chiar el aprobandu-mi banuiala. Trebuie sa apreciem clipele cand suntem limpezi in gandire, cand deja avem o varsta la care dupa ce am invatat, aplicam teoria. Este mult mai placut sa vezi care este muntele Hasmasu Mare, ce rauri izvorasc de acolo, sa te duci sa vizitezi Cheile Nerei, decat sa inveti la geografie pe de rost, ce scrie in carte despre acestea. Asa este copilaria! Invatam si ascultam de la altii! Deja perioada cand vine vremea sa aplicam ceea ce am invatat, se poate numi dupa parerea mea”perioada de aur a vietii”. Nu cred ca este mai frumoasa perioada cand iti zicea mama”treci in casa ca e trecut de ora 10″, iar tu ca un copil cuminte, stiind ca mereu mama stie ce e mai bine pentru tine, treceai imediat, decat atunci cand iei propriile decizii,cand ai realizari, si dorinte care se implinesc abia la maturitate!

Sfatul meu este sa nu incerci sa faci in copilarie lucrurile de adult, pentru ca apoi nu vei mai aprecia nimic de la viata. Am o poveste chinezeasca extrem de frumoasa “Un om a intalnit pestisorul de aur, si i-a cerut trei dorinte:prima dorinta sa ajunga mare om de afaceri, zis si facut pestisorul i-a indeplinit porunca”; a doua dorinta sa aiba multi bani, zis si facut hopa si pestisorul cu implinitul; iar a treia dorinta a fost sa i se rezolve toate problemele, pestisorul nici aici nu a intampinat vreo piedica. Stiti ce s-a intamplat dupa cele 3 dorinte implinite? Omul a murit! Concluzia:iti trebuie o viata pentru a ajunge sus, nu incerca sa te grabesti, nu faci decat sa mori mai repede!

Iar ca incheiere as dori sa mai zic inca o data condoleante familiei IBRASH, Dumnezeu si cu voi sunteti singurii care va puteti ajuta sa mergeti mai departe!

Daca am face o adaptare la vorba “baietasi de cartier” s-ar numi articolul fetite smechere. Le putem spune si asa, sau cel putin asa se cred ele.

Vin si eu de la scoala ca tot omul, obosita, cu un ditamai ghiozdanu pe umar, tramvaiu ma lasa cu o statie inainte de statia mea, asa parcurg ceva minute pana sa ajung acasa. Dar ce sa vad la mine in cartier? Prima data 2 pustoaice pe la vreo 15 ani imbracate in doua fuste mini, dand din fund, plimbandu-se si mancand o inghetata simandicoasa. Ma gandii eu “iesira la agatat fetitele”.. Merg ce merg pana dau de 2 fete, pe care le si cunosteam, dar de cand le cunosc, de cand eu ieseam in fata blocului in pantaloni de trening sa joc pitulusu’, ele se rujau, se aranjau, ieseau sa se plimbe prin cartier, mai aruncau cate un ironic”noi nu ne jucam, ca ne murdarim”. Au trecut cativa ani si fetele practica acelasi lucru: isi iau cele mai bune haine din garderopa, pun ca mai multe culori de farduri, imbina cateva parfumuri, si ies sa faca impresie prin cartier, de multe ori extinzand plimbatul pana in centru, ca acolo merge cel mai bine. Si ce satisfactie cand merg ele pe trotuar, si le titaie masinile, dar nu, nu se intorc, rad subtil, da, am reusit! Inca unul care ne-a observat”. Iar daca vreo una are probleme sentimentale, tine-te bine, cateva zile numai pe tema asta o sa discute. Se aseaza pe o bancuta si incep “da cum nenorocitul, sau hai iarta-l si suna-l”, “da hai dai mesaj nu fi proasta ca se duce la alta”. Cam in asta consta discutia a doua fete inteligente care traiesc pentru a fi prezentabile.

Nu zic ca este rau, este destul de placut sa iti numeri in fiecare zi suieraturile si alte chestii de genul acesta, dar m-am saturat sa aud in tramvaie numai discutii de acest gen cu povestiri de dragoste si suferinte si etc, m-am saturat sa merg pe strada sa vad fete aranjate dand din fund care de care mai sexy. Vrei sa te plimbi? Foarte bine, e primavara, e frumos, e aer curat! Dar de ce sa nu fii tu? De ce sa nu iti iei o pereche de pantaloni comozi, sa mergi la magazinul cu fornetti sa iti iei ceva bun de acolo, sa te plimbi cu cineva care iti face placere, sa vorbesti despre lucruri un pic mai inteligente, sa mergi nirmal, sa renunti la tocuri, si sa iei o pereche de espadrile ca doar de asta se numeste plimbare, sa zambesti fara nicio retinere, si sa vii acasa cu mintea limpezita!

Dar in fond, fiecare cu ce-l doare! Este treaba fiecaruia cum isi traieste viata dar cred ca e destul de neplacut sa iti ratezi tinerete facand pe “fata de cartier”. Poate pana la urma vei face din asta o meserie, castigand bine, si ajungand “fata de cartier pe trotuar”.

Acum o saptamana am participal la Concursul de Informatica Aplicata, si, desi nu credeam ca pot reusi sa fac ceva bun, avand impresia ca o sa ma fac de ras, am luat totusi mentiune. Au fost trei probe: prima teoretica-la care m-am calificat aproape cu minimum de puncte, proba practica-unde am avut un puntaj relativ mare, iar la proiect, ziua urmatoare, printre primii calificati cu puntaj mare, ceea ce a facut sa iau mentiune. Au fost proiecte extrem de complexe, siteuri html, java script, proiecte in power point folosind cele mai detaliate lucruri, insa care nu au impresionat prin nimic, doar prin tehnica. Eu, fiind la filologie, am ales tema”drogurile,bautura,”fiindu-mi teama ca nu ma voi face inteleasa, insa am fost fericita atat pentru calificare cat si pentru ca lumea este capabila sa vada ce se intampla in jur. Filmuletul pe care l-am introdus in prezentarea power point a fost urmatoul, insa din pacate, comisia nu l-a putut vizualiza pentru ca nu aveau codecuri instalate(asta e):

Cred ca nu mai are rost sa vorbesc despre droguri, stie toata lumea ceea ce inseamna, insa o sa dezvolt mai mult subiectul”bautura”.
Cunosc o fata al carui tata este alcoolic(nu neaparat), insa exagereaza destul de des si asta face viata imposibila. Sunt trei frati nevoiti sa suporte betiile, sunt trei frati si o mama care vor sa plece de acasa dar nu au unde, care se inchid in camera cand se imbata tatal si dau muzica mai tare sa nu auda urletele, a caror mama ii acopere cand iasa si ei din casa pentru a nu ii bate si certa, un tata care cand se imbata incepe sa isi injure fetele si sa le blesteme, un tata care e in stare sa zica ca un copil nu inseamna decat o noapte cand ai chef sa te dezbraci. Cu toate astea, acesti trei copii nu au invatat sa fie decat mai puternici, mai sinceri, mai sufletisti, gata de lupta. Niste copii care la 16, 17 ani munceasc sa aiba banii lor de buzunar, au invatat sa vina la scoala si sa ajunga cineva, au reusit sa aiba vise. Dar oare cati copii sunt ca acestia, ca acesti trei frati, care cu ajutorul lui Dumnezeu si al mamei lor au trecut prin viata, dar ce sa facem cu aceia care se apuca de furat de baut, sau fug de acasa?
Un tata e un tata, cu greu, usor, ca si copil incerci sa depasesti momentul si sa iti alegi un alt model, ca fata trebuie sa te gandesti la un nene care sa iti zica in ziua nuntii sa fii fericita, dar fara a il vedea beat. Imi aduc aminte ca la nunta cuiva ambii tati s-au imbatat, si al fetei si al baiatului.Cum este oare ca intr-o zi care trebuia sa fie cea mai fericita, sa vezi chinul vietii intr-un singur moment? Sa ajungi sa iti doresti sa nu iti mai vezi niciodata tatal.
Acum daca as pune o intrebare gandindu-ma la cele mai dragi persoane din viata mea,ce e mai rau:Sa ai un tata betiv, sau sa nu ai tata?
Lumea adulta are probleme, are griji, are neajunsuri, iar bautura pentru ei pare a fi ultima solutie.Acum intrebarea mea este de ce tinerii aleg asta? De ce? Din distractie? Din smecherie? Din placere? Din dorinta de a vedea care tine mai mult la bautura, sau ce? De ce trebuie sa ajungi la 19 ani in spital, in coma alcoolica, si sa vina sa te viziteze parintii care muncesc sa te creasca, sa iti dea bani sa ii dai tu pe bautura, sau mai rau sa vina bunicul care te-a crescut 7 ani, care viseaza sa ajungi om mare, sa ajungi baiat cinstit, sa ajungi o fata desteapta, pe care sa o vada la casa ei, sa zica”uite ce frumos i-am crescut, si de fapt sa vina la spital sa te vada cu perfuziile in mana. De ce la 18, 19 ani sa te apuci de bautura, cand in fata ta ar trebui sa fie numai vise si viitoare realizari? De ce sa te insori si sa faci copii care nu au nicio vina, si cu toate astea sa ii vezi suferind pe urma ta? De ce sa ajungi acasa sa iti bati nevasta, iar a doua zi sa te scuzi si sa zici ca la bautura nu stii ce faci. De ce sa crezi mereu ca cel ce te invata si iti da sa bei este prieten adevarat, iar cel ce sta acasa si iti zice”nu mai bea ma”, e doar un pampalau? De ce sa intalnesti persoane de care iti e drag si sa le pierzi prin bautura? Probabil ar fi multi care si-ar pune intrebarile astea, dar niciunul capabil sa reactioneze, sa faca ceva. Si de ce totusi sa fiu asa de pesimista, cand pot spune”beti, conduceti, distrativa, batetiva, ca pana la urma TOTI MURIM”, voi puteti alege asta mai devreme si fara prea multe regrete, ca oricum nu lasati in urma voastra decat un gust amar.
Bautura si drogurile sunt ca niste urzici, care de la departare par atat de verzi si frumoase pe acest pamant, insa, daca pui mana pe ele fara sa stii ce sunt, s-ar putea sa te usture destul de rau.
Cateva poze triste..

Bitza-Sinuciderea unui inger
 

Nimeni Altu’-Inca o poveste

Nu este vorba despre acele legi juridice, scrise, este vorba de legile sufletului, care sunt perfect valabile “ofera si ti se va da” .M-am gandit de ce toata lumea se gandeste sa faca acele gesturi de atentie, acele cadouri, numai la zile speciale?

Tin minte ca de Craciun am strans toata clasa bani pentru a merge la un orfelinat de copii sa le ducem cadouri. Problema este ca tot orasul le-a dus atunci portocale, banane si alte dulciuri pe care nu le-au putut manca si asa si-au mai luat si angajatele de acolo cate ceva pentru copiii de acasa, ca doar e Craciunul. Si tot asa in fiecare an! Cadouri peste cadouri de care micutii cu probleme nu s-au putut bucura. Acum ca vine Pastele apare aceeasi problema: sa strangem bani sa le ducem copiilor, ca doar atunci merge toata lumea si sa fim si noi in rand cu restul. De ce oare sa facem un bine care nu este necesar? De fapt nu putem spune ca un bine nu este necesar, dar de ce sa nu il facem atunci cand chiar este nevoie? Ma tot gandesc care ar fi bucuria acelor copii daca ne-am duce la ei cu cadouri, in februarie? Probabil alta decat atunci cand ne ducem toti, ca oile! Sau sa ne imaginam ce frumos ar fi ca persoana de langa noi sa ne zica ceva frumos, sau sa ne ofere o floare, nu numai ca e Craciunul, e ziua ta, sau e Pastele. Pur si simplu sa faca un gest frumos. Nu ar fi oare de 10 mii de ori mai valoros acel trandafir oferit intr-o zi oarecare decat acela oferit si primit o data cu toata lumea?

O alta problema a fost aceea ca in unele clase chiar exista copii cu nevoi financiare. Si nu numai in clase, ci si in scoala! De ce oare nu se face nimic pentru a oferi o situatie mai buna? Este de ajuns oare o bursa oferita de scoala, cu care sa acoperi toate cerintele pe care scoala-organ de invatamnt gratuit, le ofera? Nu, nici pe departe! De ce nu putem sa gasim o solutie sa ii ajutam fara sa se simta jigniti? De exemplu, la mine in clasa am vrut sa facem o excursie toata clasa, iar cei ce nu au avut posibilitatea, ne-am gandit sa punem toti bani si pentru aceia pentru a merge toti, ca o mare familie! Insa, doamna diriginta nu a fost de acord “cum sa ii jignim in asa hal”. Ba mai rau, ei chiar cred ca s-au simtit jigniti! Imi si imaginez “cum sa ajunga astea sa imi plateasca excursia”. Eu cred ca cea mai buna cale pentru a ajuta pe cineva care are nevoie este sa il facem sa conceapa acest ajutor ca pe o afacere profitabila. Cati dintre noi am investi in ceva ce nu ar da roade? Nimeni! Nu trebuie sa ii punem sa vada aceasta ipostura.Trebuie sa gandeasca ca este ceva bazat pe incredere, ca un imprumut ce le asigura pe mai departe viata.

Ca o ultima concluzie, vreau sa zic ca in cazul meu mereu se adevereste “daruieste si vei primi”. De cand ma stiu mai mult de jumatate din banii mei s-au dus pe hainele lui fratemeo, dorintele si poftele lui. Insa niciodata nu mi-a parut rau! Mereu cand am avut i-am dat, ba mai mult, chiar faceam rost pentru a ii lua lui, nu mie. Imi era mult mai drag! Acum cateva zile am venit acasa cu un mic gest, i-am cumparat o ciocolata, dar nu s-a bucurat prea mult, insa seara am primit inzecit, pot zice chiar insutit pretul acelei ciocolate, si mai mult, bucuria de a primi fara sa stii de unde si de ce.

Cred ca cel mai frumos lucru este sa stii ca ai contribuit in binele si formarea altcuiva, sa stii ca ai putut face pe cineva fericit, nu dupa un tipar, ci dupa ceva neasteptat: sufletul si daruinta interioara.

Intrebarea mea ar fi: Care credeti ca sunt metodele cele mai bune pentru a ajuta pe cineva cu nevoi financiare, dar fara a il face sa se simta jignit?
La aceasta intrebare am primit un raspuns pe atat de bun, cat si sincer: “poti sa il ajuti fara sa il jignesti doar daca ai trecut prin asa ceva”

Am o colega care a venit acum cateva zile din Canada, fiind la un schimb de experiente. Ar fi multe de povestit, o sa o rog pe ea daca are timp sa impartaseasca multele pareri si experiente pe care le-a trait, insa ceea ce vreau sa dezvolt este “spalarea vaselor”.

Da, ne-a povestit ca au fost la un restaurant unde, dupa ce mancau, fiecare era nevoit sa isi spele farfuria. Cand ne-a povestit in clasa, toti am reactionat “ce aiurea, ce nesimtire, cum este posibil”. Pai, mai degraba nesimtirea este de partea noastra daca mai gandim asa. Mi se pare destul de frumos ca fiecare sa spele vasul din care mananca, nu? Degeaba platim noi, suntem cumva sefii aroganti care platesc pentru a fi serviti de niste sclavi? Pai da cel care serveste face asta din nevoia financiara, nu ca ar fi mai prejos decat noi. Am mai discutat despre aroganta subculturii din restaurante. Da, este vorba de acea scena cand vine ospatarul sa stranga masa, iar noi stam cu mainile in san, si nici macar nu ajutam sa punem farfuria pe tava, trebuie sa se intinda “domnisoara” angajata sa stranga totul dupa masa, ca doar de asta e platita. Noi, aceia cu bani care ne permitem, de ce sa ne coboram la asa nivel? Pai ce diplomatie si respect fata de cei de langa noi mai capatam in halul acesta? Ce om este acela care stie doar sa bea sa manance si sa doarma? Sau mai rau sa i se aduca sa manance, sa bea, si sa doarma?

Este destul de neplacut ca de fiecare cand se face cate un schimb de experiente sa auzi doar lucruri bune din alte parti, in comparatie cu tara ta. Ne-a povestit ca au fost in Quebec, un orasel de langa Montreal, cum ar fi la noi Filiasi pe langa Craiova, sau Turceni. Ceea ce a uimit a fost incultura canadienilor. La ora de franceza(cum ar fi la noi ora de romana), desi erau in clasa a11a nu stiau sa scrie dupa dictare. Problema este ca s-a facut o generalizare”toti canadienii sunt prosti”. Pai da acela a fost doar un sat devenit mai tarziu oras, unde au ramas doar specimenele. Sa ne gandim ca la mine la tara, unde copii de acolo nu stiu sa scrie(majoritatea), ar face un schimb de experienta cu germanii. Ar veni germanii acolo si ar vedea acele conditii: scoala mizerabila, manuale rupte, sobe de teracota, si alte astfel de lucruri. Romanii au sarit foarte repede cu judecatul canadienilor, mai ales ca erau elevi la un liceu bun, dar acest liceu bun este printre putinele din Craiova, si poate din Romania, unde copii mai au cel putin bun-simt, daca nu carte. Insa nu vreau sa imi imaginez ce este pe la liceele din Demetrescu, Arghezi, sau Brancusi. Nu vreau sa jignesc, insa, vedem si noi pe strada si in autobuz comportamentul si educatia celor care au reusit cu brio sa acceseze aceste licee.

Mancarea de baza a canadienilor se axa pe cartofi prajiti. Aveau un mod deosebit de a stimula copii sa invete. Cel ce stia raspunsul cel mai bine primea de fiecare data cate o bomboana, sau un omulet din ciocolata, iar cel ce lua cea mai mare nota in lucrare primea o cutie intreaga de bomboane, de aceea cei mai grasi de acolo erau si cei mai destepti:D.

Temperaturi groaznice, adaptare foarte grea, zapada de 2 m, stratul de gheata gros, motiv pentru care erau foarte multi schiopi, iar zgarcenia la cote maxime. Deci erau -20 de grade, caloriferele erau inchise pentru a nu consuma.

Mi-as dori sa ne povesteasca ea in detaliu, insa daca ar fi sa tragem o concluzie, la fel ca restul articolelor legate de vizite in alte tari, ar fi ca fiecare tara pare frumoasa din exterior, insa ochiul care ar trebui sa vada interiorul este mereu inchis. Exista doar cuvinte”vai ce frumos a fost”, “minunat,mi-a placut”, “superb”, “nu vezi asa ceva in Romania”, “magnific”. Chiar asa este daca stai acolo 2 saptamani si toata lumea te serveste bine si ai parte numai de lucruri placute, insa daca am locui macar un sfert din cat am locuit in Romania, fiecare dintre noi ar iubi de cel putin 10 ori mai mult aceasta tara. Fapt pentru care o fata, la intoarcerea din Canada, cand a ajuns in Romania a zis “iubesc si gropile de aici”.