Unde ne duce gandul cand vine vorba de prima data? Poate la prima intalnire, primul sarut, prima afacere, primul castig, sau pur si simplu prima data cand facem ceva.

Chiar daca nu toti suntem superstitiosi, stim ca atunci cand mancam prima data ceva ne putem pune o dorinta. Sau cand trecem in noul an, fiind prima  secunda din ceva nou, ne punem in gand un lucru care am dori sa ni se intample. 
Pornind de la titlul, as vrea sa scriu cateva cuvinte si despre primul meu meeting in lumea blogosferei. A avut loc aseara in Craiova, de fapt el era al 3lea, dar pentru mine a fost prima data, asa ca nu as putea scrie prea multe pentru ca nu cunosteam pe nimeni. Am ajuns acolo, impreuna cu o prietena, nu cunosteam pe nimeni, nici macar nu stiam care vor fi primele cuvinte pe care le voi zice. Noroc ca si-a dat seama Gabi , si asa am scapat de chinul prezentarii. Nu as putea sa descriu in prea multe cuvinte aceasta intalnire, pentru ca nu am avut ocazia sa vorbesc cu fiecare in parte pentru a imi face o impresie. Nici macar despre domnisoara de la GdS nu o sa scriu, pentru ca nu imi pot exprima parerea fata de o persoana pe care o vad decat fizic. Mi-ar fi placut oarecum, fiind acolo prima data, sa aflu despre cei pe care nu ii stiam, ce anume scriu si fac. Insa am ajuns acasa, m-am documentat, si acum e ok. S-au facut poze, s-a ras, unii s-au simtit bine, unii mai putin, unii au plecat mai devreme, altii au ramas pana mai tarziu. Mi-a placut ca s-a vorbit despre viitoare proiecte, dar pe langa faptul ca mi-am facut mai multe cunostinte prin acest meeting, sunt bucuroasa ca discutiile de acolo, au convins-o pe Mary, sa scrie si ea. Inca un blog, inca o parere, inca un om dispus sa isi etaleze gandurile pe foaie(calc). Nu pot spune doar ca mi-as dori sa mai particip la astfel de intalniri, in primul rand pentru ca este o ocazie buna sa vezi si sa inveti ce e mai bine, si probabil m-as simti mai lejera, si mai putin speriata, pentru ca nu ar mai fi prima data. Aici puteti gasi si cateva poze de la aceasta intalnire, din pacate nu pot spune cine este in poze, pentru ca am retinut doar jumatate din cei de acolo. Oricum, felicitari celor care s-au ocupat de organizare!

In legatura cu articolul, nu vreau sa mai insir multe alte “prime dati”, doar cele care ne marcheaza oarecum viata. Cred ca cel mai important este sa avem incredere in noi in tot ceea ce facem, de cele mai multe ori prima data poate fi si benefica, si malefica. Am putea lua ca exemple benefice, prima data cand cunoastem persoane noi si ne facem prieteni, prima data cand mergem la scoala, facultate, si avem ocazia sa ne remarcam in randul profesorilor, prima data cand castigam un meci, un joc, sau prima data cand mergem intr-un loc.
Insa ar trebui sa fim foarte atenti cu ” Este prima data cand beau, prima data cand fumez sau ma droghez, dar nu o sa mai fac niciodata”. Prima data poate fi si ultima data. De ce sa mergem pe premiza ca in viata trebuie sa trecem prin toate, cand putem alege sa trecem doar prin lucrurile care ni sunt necesare.

Orice lucru are un inceput, orice prima data ne poate face mai fericiti sau mai tristi. Cel mai important este sa stim sa ne oferim si a doua data, un fel de ” a doua sansa”, pentru ca niciodata nu putem construi ceva doar cu o caramida.

Acum cateva zile, cineva mi-a zis citind acest articol , “Te lupti cu morile de vant”. Mai exact, nu voi reusi sa schimb pe nimeni cu teoriile si articolele mele. In cel mai bun caz ii pot enerva ca imi permit sa fac asemenea apropouri, ca imi permit sa cred ca stiu ce e mai bine pentru ei.

“Chiar daca tindem sa ne schimbam, sa ne vindem, de margini in cadere ne tot prindem”. Poate asa suna si viata noastra. De ce sa ne agatam de sperante ca putem schimba ceva, cand stim ca ne vom intoarce de unde am plecat. De multe ori am fost suparata pe mine, voiam sa ma schimb, poate ca reuseam o perioada de timp, in care credeam ca sunt fericita, dar, era de ajuns o clipa trista, pentru a deveni ce am fost. Asa cum am zis in titlu, viata are o viteza prea mare, pentru a ii schimba directia.

Cum as putea sa te schimb pe tine, care toata viata ai trait-o pentru a ii judeca pe ceilalti? Probabil ti-as putea explica faptul ca gresesti, poate ai intelege pe moment, dar cu prima ocazie cand vei putea, iti vei rezerva iar placerea de a ii critica pe altii. M-am gandit ca este si aceasta o calitate, sa stii sa dai vina pe altii, mai ales sa si crezi ca asa e. Probabil lucru asta reuseste sa te faca mai puternic, superior celor din jur, dar ce e cel mai important, este ca mereu uiti ca ranesti prin atitudinea asta. Dar oricum, daca nu tu esti cel ranit, ai toate motivele sa fii fericit.
Cum as putea sa te schimb pe tine, cel care esti cu ochii numai dupa bani? Probabil ti-as da exemple de lucruri la care ai renuntat pentru bani, sau probabil ti-as spune ca te-ai schimbat. Ti-as aminti toate vremurile frumoase cand nu aveai bani, si ti-as spune in ce te-ai transformat. Dar cu ce te-as schimba? Ai apleca in jos capul, iar dupa ce voi pleca, te vei duce sa faci bani. Dar nu uita ca asa vei pierde pe toata lumea ce nu are bani. Si aceia s-ar putea sa-ti fie prietenii adevarati. Dar iti doresc sa gasesti si printre cei bogati, amici care sa te inteleaga.
Dar pe tine, om batran? Cum as putea sa iti explic ca nu e bine sa iti tii copilul inchis in casa, doar pentru ca asa ai fost tu tinut? Cum as putea sa iti explic ca daca il supraveghezi mereu, va veni si vremea cand nu vei mai putea si atunci o sa se aleaga praful? As vrea sa te fac sa intelegi ca acolo unde nu vei fi tu, vor fi droguri, alcool, tigari. Asa ca ce rost are ca sa il tii in lanturi, daca oricum zalele se vor desface candva, si ranile pe care i le-ai provocat si le va trata cu doze mari? Imi doresc sa intelegi ca nu asa iti iubesti copilul, asa devii doar gardianul lui.
Pupincuristi! Sunt sigura ca toata lumea e familiarizata cu acest cuvant, aici faci parte, tu, cel care , te dai bine pe langa om, pentru a iti face interesul. Nu pot spune decat felicitari! Reusesti sa treci repede prin viata, fara prea multe greutati, si toti cei din jurul tau te urasc. Dar de ce as incerca eu sa te schimb, cand tie iti e mult mai bine decat mine? Dar gandestete ca poate eu pot sa iti scriu ce cred despre tine si vei citi, pe cand tu nu imi poti spune mie ce sa fac.
Dar pe tine, cel care suferi, cu ce as putea sa te ajut? Nu iti pot schimba viata, si nici cuvintele mele nu cred ca te vor alinta. Nu pot sa iti spun ca ” imi pare rau”, pentru ca as minti. Pe o parte ma bucur pentru tine, de abia cum inveti ce inseamna aia viata. De abia acum ma poti intelege si pe mine. Nu pot sa iti zic decat ca fericirea apartine celui prost, asa ca ne putem considera oameni destepti.
Incep sa-mi pun intrebari, Cand vad ca tot ce ne dorim e sus, Dar nu exista scari, Ce-o sa faci? o sa te urci pe ceilalti, Sau o sa-nveti sa zbori, Devii o arma te descarci, silentios Tu esti cel care raneste pentru ca a fost ranit. Iti doresti sa simta si altcineva ce ai simtit si tu. As putea sa iti schimb decat glonutul, dar tot impuscat se va numi, si tot in acelasi loc vei ajunge. Asa ca nu incerca sa dai vina pe altii, pentru ca nu ai putut tu.

Probabil as putea scrie cate un pragraf pentru fiecare om. Probabil am folosit imperativul, cu speranta sa te regasesti in unele cuvinte pe care le-am scris. Dar nu imi va fi de folos. Nu pot schimba pe nimeni. Fiecare e nascut pentru a face fata fericirii, suferintei si iubirii. Asa ca nu pot sa iti doresc ca din 3 obiective, sa il nimeresti pe cel ce te va face sa zambesti. Iar daca nu, nu trebuie sa fii suparat, nu esti singurul care se simte prea mic, pe langa morile de vant. Si daca te vor dobori, nu iti face griji, te vei ridica pana te vei indeparta indeajuns. Nimeni nu poate fi schimbat, doar momentan, dar decat sa traim intr-o imagine falsa, mai bine invatam sa acceptam si sa fim acceptati asa cum suntem.

Banul fura anul.. banul imbatraneste minti si uita prietenii. Am ales acest subiectul pentru  ca si mie banul mi-a furat anul, in sensul ca am plecat de la teoria “vreau sa ma descurc singura”, si am ajuns la concluzia “se poate, vreau mai mult”

Vara trecuta am lucrat cu o foarte buna prietena, deasemenea si colega mea de banca, la o firma din oras. Primele doua luni am lucrat ca promoterite, iar apoi am lucrat o luna in magazin, ca agent de vanzari. Era usor, banii veneau, parea perfect. In perioada aceea eram foarte sincere una cu alta, cand una avea bani o imprumuta pe cealalta, si tot asa. La salariu era bucurie mare, insa dupa ce se duceau banii, ramaneam pe sec. Nu pot spune ca nu a fost o experienta placuta, insa daca ar fi sa fac balanta nu stiu daca am castigat mai multe lucruri decat am pierdut. Vara s-a dus, am ramas cu amintirea zilelor toride de vara in care munceam in niste tricouri lungi si calduroase, pe cand prietenii nostri erau la piscina sau la strand. Dar nu am regretat nimic. A inceput scoala, am abandonat serviciul pentru ca am considerat ca este mai necesar sa invat, iar prietena mea si-a initiat singura o alta afacere, in care am incurajat-o din toate punctele de vedere. Era acelasi lucru, bani ieseau, dar avea tot mai putin timp pentru scoala, pleca de la ore pentru a isi rezolva afacerile, in timpul tezelor sau al lucrarilor vorbea la telefon pentru a scoate profitul, sambetele si duminicele erau rezervate lucratului. Cand grupul nostru o sunam sa iesim in oras, ne refuza pe fiecare in parte. Devenise o problema. Nu mai era ea. In fiecare zi vroia mai mult, tot mai mult, si tot asa. Ambitii frumoase, se descurca, castiga bani, acum are numai haine de firma, dar nu mai are prieteni adevarati. De fapt eu asa ma consider, insa ma intreb daca si ea crede la fel? Ma intreb de cate ori voi mai fi nevoita intr-o zi frumoasa si insorita sa o chem prin parc sa ne plimbam, si sa imi raspunda: eu vreau la restaurant, in club, in bar.

Daca ar fi sa ne gandim, acesta este un exemplu minor in comparatie cu alte cazuri din viata. Prietenia se castiga, se pierde si poate se mai recastiga candva. Insa ma intreb, ce ne facem cu oamenii care lasa ca banii sa le rapeasca toate bucuriile. Ma intreb ce inseamna pentru un om de afaceri 25 de ani de casatorie cu a sa sotie? Probabil o ora mai putin de munca, nu? Dar nicidecum o imbratisare din suflet, sau o strangere de mana, sau o zi la cumparaturi de legume in piata. Cat despre oamenii care doresc sa se afirme, tot respectul. Fiecare are de la viata dorinta asta, insa de ce niciodata nu stim sa ne oprim. Este ca si cum am merge sa culegem cirese dintr-o livada, si dupa ce am umplut o plasa, de ce sa mai lasam si pentru altii care vin, mai bine ne umplem si buzunarele, chiar daca stim ca pana acasa se vor strica de multe ce sunt. Asa este viata. Asa face banul. Mereu ne ia ochii. Uitam sa spunem un la multi ani de ziua cuiva, dar cand ne aducem aminte peste 2 zile cumparam cat mai multe pentru a recompensa uitarea. Desi visul multora este sa aiba bani multi, o familie mare si multe afaceri, dorinta mea este una singura: sa am bani indeajuns incat sa imi pot face copilul fericit, insa atunci cand va avea meci, citez dintr-o melodie din Veritasaga” Cand trec pe langa parc aud voci de copii, zambesc gandindu-ma c-o sa ma laud cand o sa fiu tatic , Il vezi p-ala de acolo care a dat gol ? Da, ala mic” Probabil voi fi mai fericita sa ii pot cumpara o minge si sa am timp sa ma joc cu el, decat sa ii cumpar un telefon mobil de ultima generatie sa il vad prin 3G.

De ce sa lasam banii sa ne imbatraneasca, sa ne rapeasca nu numai clipele frumoase, ci si viata in sine. De ce sa fim copii si sa ne angajam pentru a ne lua trei perechi de adidasi originali, cand ne putem lua una singura? De ce sa ne pierdem verile de distractie la stranduri si la gratare cu prietenii si familia, pentru a lucra noptile in bar? Se zice ca timpul costa bani. Atunci incercati sa castigati cat mai mult, petrecandu-va timpul alaturi de cei dragi. As vrea sa cred tot ce am scris aici, dar acesta este doar un ideal, sunt doar una dintre cei care isi dau viata banului..

Acum o luna am scris Craiova, scandal, sabii, pistoale, tigani si duminica trecuta tiganii au facut din nou ce stiu cel mai bine, un scandal care s-a lasat cu internari si in care a fost implicat si fiul unei judecatoare, Liliana Lazar. Pentru noi oamenii de rand vestea proasta este ca scandalul sa soldat decat cu raniti si se pare ca scapa toti.

De remarcat cum Solomon se plange ca el decat cu gardienii publici nu poate sa faca mare lucru, acestia fiind platiti din banii nostri doar sa pazeasca fantanile arteziene din centru. Am remarcat ca deja pe aleile din Parcul Poporului retarzii au iesit din nou la plimbare cu cainii fara botnita si gardienii nu prea se mai vad.

Comisarul-Sef Georgel Enescu, comandantului Inspectoratului de Politie Judetean si-a dat demisia insa zice ca el a vrut sa faca treaba dar presiunilor politice si alte interese nu l-au lasat.

Judecatorii zic ca procurorii si politistii nu fac dosarele cum trebuie si politistii spun ca ei aresteaza si judecatorii elibereaza.

Oricare dintre acestia de mai sus, Solomon, Politisti sau Judecatori si-ar face treaba in Craiova lucrurile ar intra in normalitate.

Problema este ca tiganii ii au la mana pe toti. Acest lucru se vede si in scandalul de duminica. Scandalul la care a participat un copil de judecatoare a fost facut de aceiasi care au mai fost arestati de politisti si aceiasi eliberati de judecatori.

Una din intrebarile cele mai adresate cand vine vorba de cuplu:”si, ce zici, e ceva serios, sau tot din floare in floare”? Mai exact esti fidel sau infidel?

Niciodata nu am suportat emisiunile Tradati din dragoste, sau Test de fidelitate sau ma rog cum se numeau, nu doar pentru ca erau personaje fictive, insa pentru simplul fapt ca fiecare om trebuie sa fie stapan pe situatia lui, nu sa caute consolare in amuzarea populatiei. Daca ar fi adevarate aceste emisiuni, ma intreb oare ce satisfactie ar avea un copilas sa isi vada tatal la televizor cu o alta femeie? Sau ce ar zice o fetita despre mama sa care munceste de dimineata pana seara..la un alt barbat acasa.
Am asistat la tot felul de discutii de genul: il urmaresc, cine stie. Sau de exemplu atunci cand partenerul zice: ” ies in oras cu prietenii”-reactia imediata-”cum, dar ce cauti”? Dupa parerea mea gelozia provoaca infidelitate. De exemplu, eu ca femeie, nu as putea niciodata, sau cel putin, nu as vrea niciodata sa fac crize de gelozie. Poate ca in gandul fiecaruia ar exista teama, daca apare cineva mai bun, daca apare cineva mai frumos. Cred ca un om nu se poate naste fidel sau infidel. Poate intr-o relatie este fidel poate in alta nu. Totul depinde de partener. Atata timp cat oferim totul intr-o relatie, nu cred ca am fi nevoiti sa cautam altceva in alta parte. Probabil pe mine daca m-ar insela persoana cu care as fi, nu m-as supara prea tare. Sau poate as fi suparata pe mine pentru ca nu am fost destul de buna pentru a face acea persoana fericita. E destul de simplu. Sa facem o comparatie cu fotbalistii. Sa zicem ca s-au nascut intr-un anumit oras, mai micut, insa acolo au toti prietenii si toata copilaria. Cu toate astea, cand li se ofera o sansa mai buna, pleaca. Poate ca suporterii nu inteleg niciodata, si incep sa il huiduie, insa ei sunt mai fericiti in alta parte. Insa, s-ar putea ca acolo unde au mers sa fie doar rezerve, si sa fie tristi pentru ca au plecat. Cam asa este situatia si intr-o relatie. Degeaba urmarim noi, si cautam sa inchidem persoana intre patru pereti, sa o izolam de lumea reala, doar pentru ca ne este frica. Cel mai bine ar fi sa invatam sa inlocuim frica cu gesturi frumoase, cu clipe pe care niciodata nu le-am putea gasi in alta parte.

Asa cum am spus intr-un articol mai demult, cei ce sunt deficitari: muti, surzi, orbi, sunt fericiti ca isi inseala partenerul cu un vorbitor, auzitor, sau vazator. Se cred superiori. Dintr-un motiv sau altul poate ii inteleg, insa fara nici o discriminare, noi ce putem auzi, vedea, vorbi, de ce sa nu spunem ce ne dorim cu adevarat, de ce sa nu auzim ce este de auzit, si de ce sa nu incercam sa vedem toate lucrurile frumoase. Si daca nu exista cu adevarat o relatie adevarata, de ce sa incercam sa ne amagim si sa o aducem intr-un punct mort. Nu am inteles niciodata oamenii care dupa multi ani in care au vorbit, au trait clipe frumoase, au strans amintiri frumoase, de ce intr-un sfarsit, raman doar lucrurile urate? Cat de repede se pot uita clipe lungi, ani intregi, nopti pierdute, pentru o cearta? O simpla cearta ce dureaza cateva minute sau zeci de minute.
Oare care este procentajul la nivelul omenirii, intr-un cuplu. Cati oameni au avut relatii in care nu au inselat? Probabil este mic, pentru ca de multe ori, din pacate, multi inseala si fara sa vrea. Adica sunt atrasi in tot felu de aventuri fara iesire. Am putea numi inselat atunci cand un barbat isi inseala partenera cu o prostituata? Probabil nu, eu nu as numi. Placerea nu este inselaciune, este doar un sentiment uman. Logic ca ideal ar fi ca in viata sa nu fim nevoiti sa suportam asemenea vesti si asemenea cazuri, insa daca ar fi sa se intample oare cum am reactiona? Se zice ca barbatii inseala mai mult decat femeile. Se poate sa fie adevarat sau nu. De fapt cred ca atat barbatii cat si femeile, cand nu investesc sentimente adevarate, sau din prea multe sentimente, inseala. Cred ca o femeie stie sa insele discret, adica niciodata nu ar da de banuit, poate pentru simplul fapt ca de multe ori o femeie nu este crezuta capabila de asa fapt, ori pentru ca stie sa suceasca mintea barbatului. Barbatul cred ca se arunca prea repede in foc, si si-ar recunoaste mult mai usor fapta.
Sper ca macar cei ce sunt capabili de asa ceva, pentru ca eu consider infidelitatea un gest imoral, ar fi frumos sa recunoasca. Probabil atunci ar fi iertati, si nu numai. Probabil atunci ar putea face cu adevarat sa inteleaga partenerul ce anume lipseste, de ce anume ar mai fi nevoie. Asa ar face de doua ori bine, plus ca nu ar fi nevoit sa mai caute in alta parte ce are langa. Iar cei ce au relatii numai pe interese, i-as sfatui sa insele cat mai mult. Pana la urma se va afla, si inca o relatie ipocrita va lua sfarsit.
Invatati sa vorbiti, sa auziti, si sa vedeti!

Am vazut azi pe celebrul post de televiziune Acasa Tv , emisiunea Povestiri Adevarate. Probabil este singura emisiune dupa acest post pe care o pot privi fara sa ma plictisesc, tinand cont de cazurile pe care le prezinta.

 Azi am vazut un caz in care un baietel pe la 5 ani a fost calcat de o masina, si disperarea parintilor de a il salva, a trezit umanitate in sufletelor romanilor. Inca un caz cu e fetita la 14 ani care nu depasea 1 m inaltime, avand oasele foarte subtiri, suferinda de boala oaselor de sticla, la cea mai mica miscare suferea fracturi grave, chiar si atunci cand incearca sa isi aduca mana la gura. Cazuri destul de triste care impresioneaza, nu prin mila, nu prin compasiune, probabil ne gandim daca am fi in situatia aceasta cum am reusi sa trecem peste. Dupa cum spuneam emisiunea a fost destul de interesesanta, pana cand o anumita, de fapt un anumit tip, barbatul-femeie, pe nume Cora, isi arata cu mandrie latura travestita. Domnul care prezinta emisiunea(nu Cabral), este homosexual. In sfarsit si-a gasit curajul de a spune cine e. Titlul emisiunii suna cam asa: ” Acasa tv a schimbat mentalitati, a descoperii noi oameni care vor sa isi afirme latura, au aratat lumii ca se pot face acceptati, au trecut dincolo de limita posibilului. Nu vreau sa fac comentarii rautacioase, insa nu inteleg de ce trebuie sa incurajam asemenea gesturi. Nu cred ca un om se poate naste homosexual, cred doar ca, probabil  din cauza unor suferinte de pe parcursul vietii, isi schimba directia. Dar asta nu trebuie incurajat, nu putem spune ca trebuie sa ne schimbam mentalitatea comunista( asa a numit-o mass-media) insa aceasta mentalitate este de cand omul si pamantul. Este impotriva firii ca o femeie sa fie cu alta femeie, si un barbat cu un barbat. Nu numai ca dam un exemplu prost generatiilor care vin, insa sfidam legea omenirii. Nu vreau sa dramatizez, insa este destul de prostesc. Daca ar fi acceptate peste tot astfel de relatii, in primul rand, cum am mai perpetua specia? Prin inseminare artificiala? Nu imi spuneti ca este super frumos ca fiecare om sa aiba libertatea de a isi alege orientarea.

 Nu cred ca cei cu probleme din acestea ar trebui exclusi si inlaturati, insa nici incurajati asa cum din ce in ce mai multe emisiuni, ziare, filme au tematica: “dincolo de limite”, “fara perdea”, “suntem ceea ce suntem”, si alte teme de acest gen.  De ce sa acceptam lucrurile nefiresti, cand putem face lucrurile sa decurga asa cum sunt. De ce sa se puna problema: oameni incapabili de a isi schimba mentalitatea. Este bine sa schimbam lucrurile doar atunci cand facem un bine, nu atunci cand facem lucrurile sa isi schimbe cursul. Cel mai bine ar fi sa incercam sa explicam ca solutia nu este sa se refugieze in cazuri extreme, ci sa incerce sa isi caute adevarata valoare.

Azi am ascultat pentru prima data melodia 3SE-Vorbe care dor. Nu e nu stiu ce melodie, insa unele versuri sunt dragute si mi-au dat idee de articol. De astfel aseara am vazut un film din 2007, Reign Over Me, care m-a impresionat nu neaparat prin actiune, ci si printr-o faza.
In film era vorba de un barbat caruia i-a murit familia: nevasta si cele trei fete. Durere este atat de mare incat recurge la metoda de a face pe toata lumea sa creada ca nu isi mai aminteste nimic din tot ce s-a intamplat. Isi demoleaza si isi aranjeaza bucataria des, si refuza sa vorbeasca cu socrii lui care voiau sa il duca la un psiholog. Se intalneste cu un vechi prieten din facultate, coleg de camera, care il face sa nu mai ascunda ce simte. A fost un pic plictisitor la inceput, insa faza care m-a impresionat a fost ca avea o dubla durere: si moartea familiei pe care si-o crease, si faptul ca ultima oara cand vorbise cu ea la telefon (sotia) si aceasta ii propusese sa reconstruiasca bucataria, acesta ii spusese vorbe dure, vorbe care dor.
Desi mereu am fost de concluzie ca viata bate filmul, de multe ori cand vedem un film ne trezim oarecum la realitate. De cate ori nu am spus cuvinte dure, de care ne-a parut rau. Cred ca de multe ori am fi preferat sa luam o palma, decat sa ni se spuna anumite lucruri, mai ales sa stim ca unele dintre ele sunt adevarate. Imi aduc aminte un citat, insa nu l-as putea reproduce in forma lui pura, doar esentialul:” Cuvantul rostit zboara, fara a il mai putea intoarce din drum”- De multe ori justificam ca am fost nervosi si nu am vrut sa se intample asa, insa de ce sa ranim sufletul cuiva cu niste cuvinte dure, cand ne putem abtine si sigur vom fi mai fericiti. Nu am inteles niciodata de ce o persoana se supara atunci cand i se inchide telefonul. Este adevarat ca nu prea este bun-simt cand facem asta, insa daca cel de la celalalt fir ne adreseaza cuvinte care dor, macar stim ca impiedicam o cearta. De ce sa acceptam cand putem evita. La nervi si suparare orice cuvant este dureros, de aceea, daca intoarcem spatele, s-ar putea sa ne ocoleasca.
De multe ori, am spus vorbe care dureau, insa, regretam asa mult, incat nu voiam sa accept ideea asta, si imi gaseam tot felul de scuze pentru a ma intelege. Nu am inteles niciodata cazurile de la stiri, un fiu si-a omorat tatal, insa acum ii pare sincer rau, si il plange in fiecare seara. Nu poti spune ca iti pare rau de cineva, dupa ce il omori sau il faci sa sufere. Nu stiu, aici s-ar putea sa gresesc, insa atunci cand jignesc un om, imi vine cu greu sa ii cer scuze. Mi se pare aiurea ca 3 cuvinte simple sa rezolve inconstienta cu care am spus ce am spus. Cred ca mai important este sa gasim o metoda prin fapta sa demonstram ca nu este asa cum zicem, decat sa ne cerem simple scuze si sa dam uitarii. Probabil pe moment ne va ierta, insa la orice alta cearta, acesta va deveni din nou motiv de discutie. Si daca tot lasam sa se adune, credem pe moment ca se rezolva, insa apoi cand se umple paharul, nu numai ca pierdem subtanta care se afla acolo, dar se si poate sparge daca este o subtanta prea fierbinte.
Cele mai grele cuvinte, si care chiar au influenta negativa asupra noastra, sunt cele care inspira neincredere, lipsa de afectiune, atunci cand cineva ne spune: “Nu esti bun de nimic, sunt sigur ca nu o sa faci nimic din viata ta”. Sau ” Nu imi spune ca asa e, ca oricum nu te cred”, ori” Este numai vina ta pentru tot ce s-a intamplat”; Sau cel mai simplu” S-a terminat”; ori dupa o prietenie de o viata , doua simple cuvinte” still friends”, sunt cuvinte care prin simplitatea lor, dor mai mult ca orice bataie, orice palma si orice greutate. Cuvintele de neincredere nu numai ca ne fac sa ne pierdem increderea in noi si in oameni, insa ne fac sa renuntam usor la lucruri la care visam o viata.

 Nu stiu cum as reactiona in cazul in care as spune cuiva vorbe urate si apoi acea persoana sa pateasca ceva. De aceea ar trebuie ca fiecare vorba sa fie frumoasa, ca si cand ar fi ultima. Vorbele urate ne uratesc si pe noi, asa ca cel mai bine ar fi sa invatam sa fim frumosi.

Este una din multele firme care apeleaza la asa ceva! Inteleg ca fiecare magazin are de indeplinit un anumit target, dar sa scoti un biet om cu un ditamai telefonu imbracat, ca sa convinga lumea sa intre in magazin, e cam deplasat. Nu de alta, dar dupa ce ca trebuie sa care si aia dupa el, mai trebuie si sa imparta fluturasi. MA intreb de ce nu angajeaza un cor sau o trupa de dansuri ceva:” Intrati in magazin, si o sa castigati, lalala”! De fapt, baiatu asta cu telefonul e chiar norocos, e fara fir, are si numere, si ajuta si lumea. PE cand ce sa mai spunem de promotiile de la Sprite, in care costumele erau pana la calcai, si nu puteai merge, si se chinuiau pe strada, devenind clovnii unor magazine dornice de afirmare. Este normal ca orice firma sa isi promoveze cat mai bine produsele, dar sa mai tina cont si de decenta si de chinurile prin care trec saracii promoteri. Am lucrat 4 luni ca promoterita, si nu zic ca a fost rau, a fost o experienta placuta, si am invatat destul de mult sa valorific conversatiile, insa de la a conversa, a explica, si a face reclama, pana la a te maimutari prin fata unui magazin e mult! Pacat ca firme mari apeleaza la asa chestii! Probabil atrag copii sub 5 ani sa intre in magazin!

Cati dintre noi cautam sa primim a doua sansa, dar nu suntem niciodata dispusi sa o oferim. “Mai greseste omul” este expresia cel mai des intalnita, dar pe care niciodata nu am spune-o cu zambetul pe buze.

 Merita un copil cu peste 100 de absente, sa i se mai dea o a doua sansa? Acum, la sfarsit de semestru, apar tot mai multe probleme din acestea, pe care multi le rezolva repede.. scadem media la 6, repetent sau exmatriculat, am mai scapat de inca unul.. De ce oare, ca diriginte, cand stii ca un copil nu a venit un semestru la scoala, nu inceri sa discuti cu el si sa ii mai dai a doua sansa? Poate ca o vorba buna ar reusi sa schimbe ceva, poate o incurajare l-ar face sa ii para rau, trebuie sa ne gandim totusi ca e vorba de destinul unui om.
 Cunosc un caz cu un baiat care locuia la tara. Foarte bun elev, insa foarte sarac. In fiecare dimineata se trezea la ora 4, de acasa pana la tren facea pe jos 7 km, ajungea in oras, si de la gara pana la liceu venea pe jos pentru ca nu avea bani de bilet. Seara, ajungea la 8 acasa. Cine oare ar rezista unui asemenea program? Problema se pune altfel, cand au fost ninsori, zapada etc, niciodata nu ajungea la prima ora sau a 2a pentru ca avea trenul intarziere…”darrr nu ma intereseaza, sa isi cumpere masina” – spunea indignata profesoara de matematica. Dirigintele, stiindu-i situatia, refuza sa ii scada media la purtare pentru absente, fiind chiar un baiat olimpic. Acest lucru a indignat multi profesori, “cum se poate trece peste lege”!! Nu se poate admite asa ceva! Ma intreb cat de ingust trebuie sa fie orizontul oamenilor care conduc o institutie, sa ceara acest lucru, cand, puteau sa ii ofere un loc in camin, o masa pe zi gratuita, si ceva bani pentru nevoi zilnice. Dar de ce sa faca atata efort, cand pot sa scape de inca unul care face probleme? Nu numai in scoli se intampla lucrul acesta, asa cum e vorba” se intampla si la case mai mari”!
 
Tinand cont de tema articolului, sa vorbim despre sentimente. Oare am mai putea acorda a doua sansa cuiva care ne-a ranit rau? Acum sper sa nu va ganditi la replici:” daca iubesti, poti ierta”… sau alte chestii din astea. Nimic din iertare si a doua sansa nu tine de sentimente. Cred ca e importanta firea omului, si orgoliul fiecaruia. Sunt oameni care ar ierta mereu, si tot mereu, si oameni care nu ar putea trece niciodata peste asta. Nu este bine nici asa, nici asa. De ce sa ti se greseasca mereu, si sa nu poti sa te impui, de ce sa lasi mereu de la tine, si sa ajungi sa suferi. Sau de ce sa nu stii sa ierti macar o data, daca persoanei aceleia ii pare sincer rau, dar cum am putea trai cu frica, daca ne greseste iar?
 De multe ori nici parintii, prietenii, nu ne-au acordat a doua sansa. A fost de ajuns sa gresim, pentru a se pierde increderea. De multe ori vad situatii in care cunostintele nu ar fi niciodata de acord ca al lor copil sa se casatoreasca cu o femeie/barbat care a mai avut o casnicie. Dar cum se poate!! Aceasta femeie te va parasi si pe tine, cum l-a parasit pe primul. Se poate sa fie adevarat, pentru ca asa se intampla in majoritatea cazurilor, insa daca ea chiar nu a fost fericita? Daca suferea mai mult “cu” decat “fara”, de ce sa refuzam sa ii oferim o a doua sansa? Cat de usor poti pierde unele lucruri, dupa mult timp de truda.

Este adevarat ca este bine sa mai si gresim, pentru a capata experienta, pentru a simti si amagiri, si dureri, si pentru a ne maturiza.
 A ierta, a intelege, a oferi o noua sansa, lucruri nu prea accesibile pentru toata lumea. Trebuie sa invatam sa oferim, sa daruim, numai daca stim ca vom fi rasplatiti apoi. Putem ierta numai daca stim ca o sa se schimbe ceva, putem oferi atatea, dupa ce am inteles ca am gresit, insa cu ce rost sa iertam doar din obisnuinta, daca nu suntem fericiti! A doua sansa vine nu numai din suflet, ci din intelegerea situatiilor.
Egoistii si orgoliosii sunt invitati sa traiasca in lumea lor!

 Pana acum eram adepta esentialului. Niciodata nu am crezut ca detaliile pot face diferenta. Ma gandeam cum sa conteze lucrurile marunte, cand avem nucleul!
De-a lungul intamplarilor si a trecerii prin viata, observ ca detaliile conteaza cateodata mai mult decat esentialul. Este ca si cum am manca o portocala fara sa ii simtim mirosul, sau ca si cum am cumpara o carte fara sa ii vedem copertile. Ma tot gandeam de ce exteriorul trebuie sa fie mai frumos decat interiorul: pentru a insela privire, probabil.
Ceea ce am spus la inceput cum ca detaliile fac diferenta este valabil in orice domeniu. Cel mai usor ar fi in cazul lucrarilor, examenelor, olimpiadelor. Ni se propune o tema de lucru, pe care fiecare o dezvolta asa cum stie. Castigatorul este cel care, pe langa nucleul subiectului, a stiut sa infloreasca si sa adauge ceva ce restul nu au. Cel ce in afara de povestire, a adaugat si critica si citate.
In viata de zi cu zi, cat de mult conteaza lucrurile marunte? Este usor sa zicem ca avem prieteni, iubiti, soti, pentru fiecare om sa asociem valorile esentiale: prieten-incredere, iubit-dragoste, sot-respect, insa unii sunt mai fericiti, mai impliniti, altii mai putin. Probabil conteaza un trandafir la o intalnire, un mesaj de “noapte buna”, o incurajare, sau un simplu “La multi ani!” la ora 00:00. Fiecare gest conteaza. Poate un lucru marunt, stie sa inlature o suferinta mare.
De ce sunt necesare detaliile in afaceri? Sa luam de exemplu arhitectura. Toti arhitectii stiu sa faca schema unei case, insa cati stiu pe langa simpla casa, sa mai adauge un leagan pentru copilas? De exemplu thema unui blog: poate 1000 de oameni au aceeasi thema, cu acelasi fundal, si acelasi aspect, si nu ni se mai pare nimic deosebit. Cand adaugam un mic detaliu, automat se face si diferentierea.
Un alt exemplu ar fi gastronomia. Cu totii stim sa facem o pizza, sau niste cartofi prajiti. Insa cat de mult conteaza sa stim sa asezam bucatele de salam pe pizza, cat de important este ca pe langa cartofi sa punem si o foaie de salata si cu doua picaturi de patrunjel! E altceva decat atunci cand ne arunca farfuria in fata. Simtim ca acel lucru l-a facut cu drag, si a meritat! din nou detaliul este mai important.
Ca oamenii, suntem cu totii la fel: avem doua maini, doua picioare, 2 ochi, etc. Insa de multe ori, putini stiu sa isi foloseasca mana pentru o mangaiere, picioarele pentru a insoti pe cineva cand are nevoie, ochii pentru a vedea ce este bine si ce nu.
Nu imi vine in minte nici un citat celebru, sau o fraza inteligenta, numai o reclama de la vodafone: “lucrurile care nu se spun se pierd”. In viata nu avem nevoie numai de lucruri marete, diamante stralucitoare, bijuterii orbitoare, poate cateodata ne-am dori sa ne daruiasca cineva o matanie sfintita. Sper ca dupa ce cititi articolul acesta, la urmatoarea intalnire sa mergeti cu o floare, la urmatoarea aniversare sa daruiti o imbratisare, si inainte de culcare sa trimiteti un mesaj cu “noapte buna”.