De 12 ani sunt eleva. Din 19, cati am numarat pana in momentul de fata, pare destul de mult daca ne gandim ca am mai petrecut cativa pe la gradinita, iar primii ani de viata oricum nu mi-i amintesc.

Scoala a fost in tot timpul acesta o a doua casa. Petreceam uneori mai mult timp la scoala decat acasa: 6 ore in incinta scolii, alte cateva cu colegii si uneori mai aveam si antrenamente la handbal. Ma gandeam acum cateva luni ca sigur dupa terminarea liceului voi scrie un post in care imi voi revarsa toate nemultumirile, un post in care voi arata ca eu am urat liceul. Auzeam persoane in jurul meu spunandu-mi ca asta nu se va intampla, iar altele intarindu-mi aceasta idee.

Nici pana astazi nu stiu daca am urat sau nu liceu. Sunt destul de multe lucruri care nu mi-au placut si despre care am tot scris, dar care nu au conturat in mintea mea o imagine clara a evolutiei mele in liceu. De cele mai multe ori am scris de rau despre scoala si liceu pentru ca oricum lucrurile bune se vad si nu necesita sa fie mentionate mereu, in schimb credeam ca pot schimba ceva cu criticile mele mai mult sau mai putin constructive.

Am scris si despre colegi, insa nu pentru a ii critica, ci doar pentru ca felul meu de a fi nu este acela de a merge si a initia o discutie pe fond de cearta. Imi placea sa cred ca alegerile mele sunt cele mai bune, desi de cele mai multe ori erau gresite, imi placea sa critic scoala, desi poate a avut cel mai important rol in formarea mea. Imi pare si acum rau pentru acest articol prea critic la adresa domnului director. Insa in acelasi timp imi dau seama ca mica mea “revolta” si-a atins scopul.

In acelasi timp imi pare rau ca nu am realizat mai multe: nu am reusit sa conving sa se faca o revista a scolii online, nu am putut realiza un consiliu al elevilor mai dedicat si mai implicat, nu a fost imbratisata ideea “o zi de lectura” pe saptamana, nu am vazut pusa nicio cutie postala in scoala pentru nemultumiri, iar pe plan individual, imi pare rau ca au trecut multe materii pe langa urechea mea fara sa asimilez o idee, imi pare rau ca au fost atatea evenimente la care nu am participat, atatea organizatii din care nu am facut parte, regret ca din a XI-a “m-am prostit” cum ar zice @colegu-meu si am renuntat la micile distractii pe care ulterior ni le ofeream in timpul orelor, doar pentru ca mi-am zis ca “m-am maturizat”.

La fel de mult regret, sau poate mai mult ca orice ca nu am stiut sa le demonstrez colegilor cat imi sunt de dragi si cat de mult o sa imi lipseasca. Si pentru ca acum cateva zile am avut banchetul si la sfarsit ne-a apucat bazaitul ca ne despartim, nu pot sa zic decat “lasati ma ca ne intalnim noi peste 10 ani:))”!

P.S. Multumim doamnei diriginte pentru cei 4 ani. Daca scoala a fost a doua casa, dumneaei sigur a fost a doua noastra mama!

Teoretic, ii dau dreptate lui Base. O tara in care doar 10-15% din populatie lucreaza in productie, o tara care a avut deficitul comercial in ultimii doi ani de 33 de miliarde de euro, o tara care si-a dat pe nimic rezervele naturale, o tara care a privatizat totul pe bani mai putini decat faceau cladirile, ei bine, o astfel de tara n-are cum sa supravietuiasca fara imprumuturi, iar cand datoria incepe sa reprezinte un procent maricel din PIB, incepi sa nu mai primesti bani, fara sa indeplinesti niste conditii.

Si cam aici se termina teoria, adica pragul pana unde Basescu are dreptate. In practica lucrurile se schimba. Basescu o suge grav.
Consumul de combustibil in Romania este de 7-8 milioane tone (benzina + motorina). Cum in Romania accizele reprezinta circa 40% din pretul la pompa al carburantilor, rezulta ca in fiecare an statul incaseaza peste 3 miliarde de euro.
Din banii astia, plus cei din rovigneta, se fac maxim 40 de kilometri de autostrada, vreo doua centuri la orase si se repara cateva sute de kilometri de drumuri, in rest se toaca bani la greu.
Mai jos este venitul anual al directoarei Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania, Dorina Tiron. Deci in tara cu cele mai proaste drumuri si cel mai scump kilometru de autostrada (de 12 ori mai scump decat in Bulgaria) din UE, un inginer de la drumuri are un venit de 135.799 RON. Si Basescu are pretentia ca un pensionar, cu o pensie de 600 RON, sa renunte la 15% din ea, ca sa iesim din criza.

Nu, atata timp cat ii tii pe Berceanu si Videau in guvern, nu poti cere sacrificii de la populatie. Chiar daca teoretic ai dreptate, practic iei muie.

Pentru ca suntem romani, atat noi cat si cei din guvern. Cresterea taxelor nu este cea mai buna solutie, dar guvernul este prea incompetent ca sa gaseasca alte solutii. Sa trimiti oamenii in somaj, cateva saptamani, in speranta ca vei economisi niste bani, sunt doar masuri de amatori.

Problema este ca, economic, decat sa nu se ia nicio masura, mai bine s-ar creste TVA-ul, insa guvernul actual, pe langa faptul ca este incompetent, n-are nici sange sa ia o astfel de decizie, stiind ca la urmatoarele alegerei va ramane pe bara.

O tara in care se produce din ce in ce mai putin si importa din ce in ce mai mult, n-are nicio sansa sa scape de criza, indiferent de numarul absolventilor de facutati si numarul angajatilor in servicii. Atata timp cat nu faci export, n-ai cum sa te dezvolti. Problema asta nu o are doar Romania, o au majoritatea tarilor. Au trecut timpurile cand se putea suplini lipsa productie prin imprumuturi. Primele 20 cele mai datornice tari, au o datorie cumulata de peste 51 de mii de miliarde de dolari, iar printre ele, in afara de China, se afla cele mai mari puteri economice ale lumii. Cine poate sa sustina toate aceste datorii?

Indiferent de ce zicea Base, prin noiembrie, anul trecut, ca nu vom avea nicio problema cu imprumuturile, drumul Romaniei este clar, se va merge din rau in mai rau si vom ramane pentru mult timp de acum incolo o tara in care noi ne facem ca muncim, ei se fac ca ne platesc.

Singurul avantaj la guvernul actual este ca nu-si ascunde incompetenta si nu incearca sa ne dea impresia ca suntem pe drumul cel bun, asa cum au facut guvernele precedente, cand, la suprafata, totul era bine si frumos.

Criza este veche si

In timp ce cautam in calculator poze pentru un proiect, am gasit tocmai acel video care asta-vara m-a facut sa cred ca nu exista nimic mai frumos ca jurnalismul. Despre experienta unei veri in preajma unor oameni minunati am scris aici, dar din nefericire prea pe scurt pentru multitudinea de evenimente la care am luat parte.

Intr-una din zilele petrecute la Bucuresti am mers in redactie la HotNews unde aveam sa il intalnim pe Cristian Pantazi. Stiam prea putine lucruri despre el, singurele articole pe care i le citisem in perioada aceea erau cele despre Ridzi. Curiosi de munca pe care o desfasoara, dar mai ales de sacrificiile si beneficiile meseriei de ziarist, am inceput sa intrebam. Iar el ne-a spus-o cum nu se putea mai bine:

Da, are dreptate. In mini-experienta “jurnalistica” pe care am trait-o am realizat ca e dificil. Este dificil pentru ca jurnalismul nu inseamna teorie, inseamna practica. Este meseria in care cel mai usor primesti refuzuri si cel mai greu obtii informatii. 20 de oameni de abordat pe strada pare o munca usoara care nici macar nu ar trebui platita. Dar va spun ca nu. Pentru un amarat de vox pop, in care raspunsul trebuia insotit de poza, a trebuit sa umblam ore intregi. Oamenii isi aratau neincrederea in oameni, adica in noi si refuzau sa socializeze. Pentru ca este o epoca a neincrederii.

Este greu sa zambesti atunci cand esti criticat. La fel de greu este sa zambesti cand primesti aprecieri si nu meriti. Este greu sa scoti in evidenta ce nu merge bine si sa ignori lucrurile frumoase din jurul tau. Este greu sa fii ziarist fara sa iubesti sa faci asta.

Dar este frumos sa realizezi ca ai facut ceva, ca ai reusit sa cunosti oamenii dincolo de ei si ca ai obtinut informatiile de care ai nevoie. Este uimitor sa ajungi langa oameni pe care ii vezi doar la televizor si ale caror nume le vezi scrise la autorii unor ziare de elita. Este placut sa iti citesti articolele mai vechi si sa fii mereu criticul aspru care iti spune ca acolo ar fi mers altceva. Este imbucurator sa primesti feedback din partea cititorilor, fiind momentul in care simti ca scrii pentru ceva si cineva. Este minunat  sa te crezi capabil.

Inainte de a ajunge sa cunosc studenti de la Facultatea de Jurnalistica, inainte de a fi pasit pe un astfel de drum, stiu ca atunci cand vrei si iubesti poti face ce vrei. Altfel, noi, niste liceeni, nu am fi putut aborda in cateva zile nume ca Mirela Zeta, Catalin Tolontan, Petrisor Obae, Ionut Parausanu, Cristian Tudor Popescu, Florin Grozea, Cabral, Catalin Enache, Zoltan Andras, Diana Bobar, Mugurel Vrabete, Sorana Carstea, Cristi Brancu, Zoltan Lorencz, etc.

De aceea, “cer” celor care au urmat aceasta meserie sa isi faca treaba cat de bine pot. Pentru ca m-am saturat ca non-ziaristii de la Libertatea sa ajunga mai cititi decat ziaristi precum Cristian Pantazi.

La CraiovaTweetMeet (#craiovatweetmeet) atmosfera a fost una de ras. S-a ras la prezentare, la discutiile de dupa prezentare si la discutiile de dupa discutiile “oficiale“. Si totusi, chiar daca atmosfera a fost una relaxanta, fiindca au lipsit intreruperile fara rost (hohotele de ras nu se pun) si contrazicerile, este intalnirea de la care, pe langa abtibilduri, ecusoane si brelocuri, am plecat cu cele mai multe lucruri noi.

Asa am afla despre info-delta.ro si am ramas placut surprins de cat de stufos este siteul, cate sfaturi utile se gasesc pe el si ce imagini superbe are.

De la Marius Matache am aflat de Forever Folk, despre a carui existenta habar n-aveam, la fel ca si despre existenta triconsultance, de care se ocupa Claudiu Ciobanu.

Cel mai mult am discutat cu Stefan Murgeanu. Cristi Birta aka Chinezu a avut ideea sa faca cel mai colectiv post din blogosfera, iar Vlad Dulea a tinut sa-mi reaminteasca de Arabela si Pane Karel Majer

Intalnirea a fost organizata de licuriciul orb (de a carui existenta nu stia nimeni) si de cei de la Craiova.ro.

Poze de la Craiova TweetMeet.

Despre eveniment au mai scris:

craiova.ro

Edi

Dana

Cristi

Sunt multe lucruri care nu-mi plac, dar cel mai mult nu-mi place ca, in tara asta, nu sunt protejati cei care isi vad de treaba.

Taranul – daca este producator, fara relatii, vrea sa fie in regula, pentru ca, atunci cand este controlat, sa nu fie nevoit sa se milogeasca in stanga si in dreapta. Dar e luat de fraier, atat de statul roman cat si de bisnitari. Pentru el s-au inventat cele mai moderne metode de control, fiind urmarit prin satelit daca si-a cultivat terenul si cu ce l-a cultivat. Pentru a vinde oua, branza sau mai stiu eu ce produse, trebuie sa aiba avize peste avize, in schimb, bisnitarul din piata, dupa ce ca ocupa cele mai bune mese, n-are nici macar un metru de pamant cultivat cu produsele pe care le are pe masa, pentru ca pe el nu-l controleaza nimeni, pentru el nu exista sateliti.

Muncitorul – nu conteaza ca este electrician, zidar, sudor, vanzator sau programator, daca nu se da pe langa seful direct, este luat de fraier. Niciodata nu va fi mai apreciat, indiferent de munca pe care o presteaza, decat unul care se da pe langa sef.

Politistul – daca-si vede de treaba, aplica legea, nu intervine pentru cineva si nici nu permite sa se intervina pe langa el, va ajunge un soarece de birou, ingropat in hartii.

Pacientul – poate sa platesca impozit la stat 30 de ani, in momentul in care apeleaza la un medic dintr-un spital de stat, fara sa dea spaga, n-are nicio sansa sa fie mai bine tratat ca unul care da spaga, chiar daca asta n-a platit niciodata impozit.

Politicianul – educat, manierat, destept si poliglot (avem aici un exemplu) nu va avea nicio sansa in fata politicianului tare-n gura, nesimtit si pilos.

Ati auzi de cazuri in care un vames, o asistenta medicala, un controlor de tren sau un politician, sa-si reclame colegii/sefii care iau spaga? Nu, pentru ca nu sunt protejati si ar fi victime sigure.

Mi-as dori sa traiesc intr-o tara in care sa vad ca cei care s-au realizat in viata au fost cei care au beneficiat de munca prestata sau talentul personal. Din pacate, vad foarte putine astfel de persoane, majoritatea “aranjatilor“, pe care ii cunosc, au beneficiat de relatii/furt/inselaciune/tupeu/nesimtire/forta.

Stiti ce s-ar fi intamplat cu Tiriac Jr. daca actiunea “droguri pentru vip-uri” se desfasura in SUA? Vedeti cazul lui Cameron Douglas.

In fiecare zi vad o stire legata de noua lege a invatamantului. In fiecare zi ascult la scoala cate o parere avizata despre ce inseamna aceasta schimbare. In fiecare zi ma gandesc tot mai serios la viitorul meu si ma tem de imposibilitatea de a ma realiza, sau cel putin ma tem de imposibilitatea copiilor mei de a face performanta in invatamantul romanesc.

In fiecare zi sunt dezbateri, greve, discutii, insa devenim tot mai pasivi si mai nepasatori la deciziile luate de oameni fara abilitati de guvernare, dar care totusi ne hotarasc soarta. Am devenit parca obisnuiti cu tot ceea ce se intampla ilegal in scoli, licee, universitati, si trecem cu ochii inchisi. E normal , am justifica orice neregula pe care am observa-o. Pentru ca si eu si tu facem acelasi lucru: trisam.

Iar ca o paralela intre invatamantul din 1978 si cel din 2010 am ales foaia matricola a tatalui meu, si foaia mea, desi pe coloana clasei a XII-a nu este nimic completat pentru ca este anul in care activez eu ca eleva:

Aceasta este foaia tatalui meu. Cred ca ar trebui sa va spun cateva lucruri despre el. Desi dintr-o prostie proprie a ales sa nu faca o facultate, fiind la vremea aceea condus de dorinta de a isi intemeia o familie si de a obtine niste bani pentru un apartament si o masina, ii placeau mult matematica si desenul tehnic. In plus, ii placea sportul si mult timp a jucat fotbal (de observat ca nici macar la sport nu se dadea 10 pe linie). Desi dupa cum se observa pe diploma, la matematica a avut printre cele mai mari medii, (8, 7, 7, 8 + sutimile de rigoare), spun cele mai mari si insir medii de 7 si de 8. Cu ce a ramas din liceu? Stie aproape (si nu exagerez) orice formula din matematica (fara sa facem referire la matematici speciale) si nu cred sa fi existat vreo problema sa nu fi stiut sa mi-o rezolve.  Inca se mai distreaza cu frate-meu, student la Academia Tehnica Militara unde face matematica in prostie, plus 4 ani ai lui de matematica in liceu, insa tot nu reuseste sa stie atatea formule cate stie taica-meu. Dar foaia lui matricola cuprinde medii mici (asa le numim noi acum), avand o medie generala a liceului de 7, 20.

Pe de cealalta parte, apar eu si fisa mea matricola. Anul 2010.

Nu, nu sunt eleva la tara sa am note mari pe branza si pe lapte, ci sunt eleva intr-un colegiu renumit din Craiova. Cam multe medii de 10 spre deosebire de foaia tatalui meu, nu? Matematica: 9,50 si 10. Cat mai stiu? Lucrurile de bun simt: tabla inmultirii, delta si ecuatia de gradul 1 si 2. Poate si putina geometrie (asa ma incurajez eu, crezand ca asta inseamna bunul-simt legat de matematica). Fizica? Stiu doar ca luam note pe referate, iar doamna profesoara era o tanti batranica, gata sa iasa la pensie, care se enerva cand jucam avioane in ora ei. Diferentele sunt clare, atat de cunostinte, cat si de medii. Totul este invers proportional.

Si atunci ma intreb, de ce ne cere societatea asta diplome si medii mari? Ultima medie la Jurnalism in Craiova anul trecut a fost de 9,70 la buget. Trebuie sa iau la toate materiile pentru bac peste 9, 50. Cam greu tinand cont ca foaia de mai sus nu reflecta realitatea, iar bacul se apropie cu pasi repezi si cunostintele sunt din ce in ce mai vagi.

Oare cat la suta reflecta realitatea aceste note si oare cat la suta suntem noi constienti ca nu valoram nici pe departe cat indica notele? Si ma intristez gandindu-ma ca va fi din ce in ce mai rau, iar societatea va fi o nascatoare de diplome si note mari, iar facultatilor vor fi maternitatile care primesc doar copiii cu multe kilograme de diplome. Pacat. Pacat ca invatamantul vrea sa ne uniformizeze si sa devenim doar niste prosti cu diplome.

- este cel mai bun la criticat coruptia, cu o conditie, sa nu fie beneficiarul ei (n-am vazut inca roman sa refuze un loc de munca la vama, RAR, notariat, primarie ori control financiar, pe motiv ca nu-i place coruptia).

- nu recunoaste ca s-a inselat, decat sa zica “da, ma, ai dreptate, m-am inselat” mai bine se agata de orice chichita si incearca sa o lase in coada de peste.

- indiferent de masina pe care o conduce, este vitezoman, convins ca e cel mai bun sofer si ii place sa dea lectii de soferie, mai ales ca, in afara de el, toti fac greseli in trafic.

- ii plac gadgeturile (smartphone-urile, televizoarele 3D si OLED, etc)

- credinta lui se rezuma la mersul la biserica si pastrarea obiceiurilor.

- nu suporta tiganii.

- este hater.

- este atotstiutor si isi da cu parerea despre orice, chiar daca n-are idee despre ce e vorba.

- ii place sa dea calificative: doctorul ala e prost, celalalt e bun, mecanicul ala habar n-are, zugravul ala stie meserie, etc.

- este primitor.

- fata de el, vecinii si colegii cu greu reusesc sa tina un secret.

- nu-i place sa fie discret si, mai ales la serviciu, daca are ocazia, vrea sa fie ala al dracu’, despre care vorbeste toata lumea.

- cateodata este inventiv.

- este omul extremelor (totul/nimic, toti/niciunul).

P.S. Da, si eu sunt roman.

Citeam in cartea de psihologie despre atentie. Doar ca manualul asta de psihologie ori e invechit, ori autorii manualelor nu au permis de conducere.

“Sunt profesii foarte pretentioase in ceea ce priveste insusirile atentiei, cum este cazul deosebit de cunoscut al soferului. Atentia acestuia trebuie sa se caracterizeze prin concentrare, stabilitate, distributivitate, mobilitate. De aceea, in cadrul examenului psihologic sunt folosite teste cu ajutorul carora se scoate in evidenta daca solicitantul corespunde sau nu cerintelor si solicitarilor profesionale privind atentia”.

S-au incercat n metode de reducere a accidentelor, de la instalarea unor camere de luat vederi in trafic, pana la avertizari cu radare, politie, semne de circulatie, centuri, drumuri si rute ocolitoare, sensuri giratorii, delimitatoare de viteza si multe altele. Ma intreb insa de ce nu se incearca sa se dea examenele in mod cinstit?

Cursuri de legislatie? Am fost o singura data cat am facut scoala, si atunci ca sa semnez dosarul si o fisa prin care admiteam ca am fost la toate cursurile de legislatie. In momentul in care am invatat acasa si erau intrebari pe care nu le stiam, vrand sa merg la legislatie, mi s-a spus sa caut pe internet ca sigur gasesc. Test psihologic? Toti instructorii au “datoria” de a iti face tie rost de semnatura acelui test, doar ei se ocupa de dosar. Atentie distributiva, mobilitate, concentrare? Conteaza pentru cineva? Sanatos, nebun, bolnav psihic? Stie cineva?

Singurul examen corect este proba teoretica. Dar si aceea e la fel de prost structurata ca si testele de inteligenta. Cu cat faci mai multe, cu atat esti mai inteligent pentru ca ai invatat algoritmul. Dintr-o carte cu 1000 si ceva de intrebari iti pica 26. Ajunsesem sa fac de atatea ori testele incat stiam raspunsul fara sa vad variantele. Proba practica? In ziua cand am dat eu examen, am fost martora la o doamna de vreo 30 de ani: a intrat pe interzis in disperarea politistului, nu stia sa schimbe vitezele pe motiv ca instructorul ei se ingrijea de treaba asta in trafic, iar in viteza a 3 a nu putea merge in linie dreapta. Politistul a intervenit de 2 sau 3 ori si a tras de volan, plus indicatiile de rigoare. Rezultatul? am coborat din masina, iar ea fericita imi facea semn pe geam ca a fost admisa.

Asa auzim la stiri de un nou accident soldat cu morti, raniti, parinti fara copii sau copii fara parinti. Si cauza nu e numai viteza, semnele rutiere sau neatentia, ci lipsa de interes pentru examenele care ar putea face diferenta intre cei ce sunt capabili si stiu cu adevarat sa conduca. Iar testele cu adevarat importante raman doar un vis al autorilor manualelor de psihologie.

Undeva intre Targu Jiu si Ramnicu Valcea

De Paste, la Manastirea Polovragi

Cheile Oltetului

Ghiocel

Mai multi ghiocei

(more…)