Nu am mai cazut de mult timp, iar de fiecare data cand am facut-o am cazut in genunchi. De data aceasta am reusit o mare performanta. Am reusit sa imi iau role, mult doritele role. Astazi trebuia sa invat sa merg pe ele si tot astazi mi-am dorit sa ajung cu ele de pe Calea Bucuresti in parc.

Normal ca din vorbe am ajuns in cateva secunde, dar drumul pana acolo a durat o eternitate. Totul a decurs bine pana cand am dat de o panta. Am evitat-o, fiind constienti ca nu stim sa punem frana, am mers cateva stradute, iar am mers, pana am gasit un drum ce ducea in parc si parea mult mai accesibil. Fericiti de descoperire si de lipsa circulatiei masinilor pe acel drum, am mers cu destul curaj pana cand… am ajuns direct intr-o panta. Nestiind sa oprim, am mers, am mers, am prins viteza, viteza s-a marit, wow ce tare, pana cand in fata ochilor o ditamai intersectie. Panica, frica si alte sentimente posibile m-au invadat si inaintea intersectiei m-am aruncat in fund. Cu toata puterea. M-am dus inca un metru taras, am simtit fundul cum imi arde, picioarele cum mi sunt invadate de asfaltul cald, degetul cum mi se da pe spate, iar noada, noada fundului scotea strigate de durere. Ca o femeie ce sunt, am inceput sa plang:D, dar m-a calmat el , care era nervos ca l-am tras de tricou in asa fel incat sa cada si el. Asa am ajuns doi cazuti cu fundul pe asfalt.

Destul de dureros acest articol, din doua puncte de vedere. Ma doare numai cand ma gandesc ce cazatura am tras, iar doi, cred ca voi scrie numai din picioare articole cate zile. Nu prea se aseaza fundul meu pe scaun. Si nu vreau sa ma gandesc ca vine dimineata…