Pana acum imi placea sa zic ca urasc vara si iubesc iarna. Nu stiu de ce, poate doar ca voiam sa fiu altfel, poate pentru ca iarna imi plac manusile si esarfele colorate, sau ninsoare si pomii incarcati de resentimente.

Cert este ca am inceput sa redescopar vara. Vara cu trecutul si prezentul ei. Un trecut care ma gasea de cele mai multe ori pe asfalturile incinse din satul bunicilor si un prezent in care bantui un oras mare, lipsit de aglomeratie ziua si inghesuit de masini noapte. Poate ca regret putin din racoare marii pe care nu am mai intalnit-o de ani buni. Poate si muntele cu aerul lui si-ar dori sa ma gazduiasca. Departe de aceste ganduri, vara poate fi frumoasa si fara concedii si excursii.

Simt cum pepenele rosu devine fructul meu preferat, cum multitudinea de legume ma ajuta sa prepar o salata multicolora, cum afinele marunte si acrisoare imi pateaza hainele, cum pepenele galben este servit dimineata, cum plaja cu nisipul uscat de la marginea orasului imi ingroapa talpile, cum ochelarii de soare imi vin mai bine ca niciodata, cum sandalele usoare si si comode imi fac piciorul frumos, cum verdele viu sau griul stins imi reflecta starea de spirit, cum lumea e obosita de caldura, iar pe mine ma invie.

Ma bucura gandul ca sunt libera. Ca nu sunt nici eleva, nici studenta. Ca pot sa ma trezesc si sa plec, sau pot lenevi cu o carte in brate. Ca imi pot face planuri ce implica lucruri simple: o iesire la iarba verde, o zi de pescuit, sau cateva zile de plaja la Dunare. O limonada facuta in casa si un telefon prietenelor care incearca sa-si gaseasca vara. O chemare in oras. Un refuz. Un articol sau un film bun din 2000. Un monopoly cu prietenii sau un tenis de masa in parculet. Volei pe campia cu iarba si un buchet de flori de camp.

O vara este cee ce simtim atunci cand o traim. Iar mie imi place ce simt.