Am avut de scris pentru facultate un articol despre defectele bărbatului. Chiar dacă în textele colegelor bărbatul era porc, nemanierat, păros, cocalar, insensibil, uituc, violent, laş, eu am ceva mai mult respect faţă de domni, aşa că scriu de bine, chiar şi când trebuie de rău:

Nu ne este uşor să scriem despre bărbaţi. Nici măcar nouă, celor care milităm cu atâta ardoare pentru orice drept pe care, de multe ori, nu ni-l încalcă nimeni. Doar imaginaţia unei conştiinţe care, generaţii întregi, a fost sub asediul inferiorităţii.

Iubirea pentru ei începe cu tachinări de superioritate, atunci când, în faza lor iniţială de tăcere şi acceptare, ne permitem laude şi aprecieri. Dar, odată cu convieţuirea ajungem să descoperim bărbatul: mai rău, mai orgolios, mai îndrăzneţ.

Femeile pot fi mereu altfel: prefăcute câteodată, sensibile mai tot timpul, iubăreţe, harnice, furioase, ironice, sarcastice, miloase. Bărbaţii, înţeleşi de toate geniile, spre deosebire de sexul lor opus, sunt la fel, o viaţă. La început timizi, emoţionaţi, lasă impresia unor fiinţe capabile de empatie. Dar nu, ei sunt doar speriaţi de responsabilităţi. De ideea longevităţii, asumării şi plafonării. Bărbaţii sunt capabili de sacrifii enorme, dar şi de greşeli prosteşti. Acceptă să fie manipulaţi şi înşelaţi. Se lasă minţiţi doar pentru că un nou început ar fi prea mult. Bărbaţii se tem. Mult mai mult decât femeile. Nu de şobolani, insecte, şerpi sau alte animăluţe în preajma cărora au talentul fantastic de a-ţi demonstra că omul, mai ales bărbatul, este cu siguranţa adeptul teoriei evoluţioniste.  Ei se tem de orice zgârietură pe care o văd deja ca pe o boală incurabilă. Se tem când au o răceală, când au durere de cap sau de măsea.

Bărbaţii au o calitate pe care însă societatea o taxează. Reuşesc să fie sinceri. Iar atunci, în ascensiunea lor morală, deranjează pe toată lumea – cu sinceritatea. Uneori trebuie să ştii când să taci. Nu să minţi, doar să alegi să nu spui adevărul. Femeile pot să facă asta. Şi da, în societatea noastră, e o calitate reală.

Dar, bărbaţii, cu numeroasele lor defecte, reuşesc să ne facă fericite: atunci când stăm în pat şi ei ne pun filmul, iar noi, nemulţumite, vrem subtitrarea mai mare, volumul mai început, laptopul mai înclinat. Tot ei sunt cei care ne aduc suc, apă, ciocolată atunci când strigăm, disperate, din camera cealaltă. Ei ţin minte când în treacăt spui că ai vrea o cremă de mâini sau, în excursii, când devin fotografi pentru orice colţ şi cadru care nouă ni se pare fascinant. Pentru noi, astea din urmă sunt calităţi. Oare pentru ei?