spuse pe bune, bine si apasat
15 Feb 12
Dupa o saptamana in care am citit despre eBook Readers, m-am hotarat sa-mi iau un Kindle Touch.

Mai jos am sa scriu ce am retinut despre ele:
- cele mai renumite sunt Kindle, Nook, Sony Reader si Kobo. Toate suporta diacritice
- acestea folosesc un ecran cu tehnologie e-ink. La e-ink, ecranul nu este iluminat din interior si nu exista posibilitatea pentru ajustarea luminozitatii sau contrastului. In schimb, fata de un LCD sau Amoled, ecranul e-ink este mult mai bun in lumina soarelui, nu oboseste ochii, are un consum extrem de mic si nu este color.
- recomand sa nu luati un eBook reader care nu ofera un suport bun pentru carti. Cu peste 2,5 milioane de carti, cei de la Barnes & Noble (Nook) au cel mai mare magazin de carti. Ca o comparatie, Amazon ofera putin peste 1 milion de carti.
- desi este cel mai popular eBook reader, Kindle nu ofera inca suport pentru fisierele ePub, care sunt cele mai populare, mai ales in Romania. Bine, este destul de usor de facut convertirea fisierelor in mobi, care, alaturi de AZW, este un format suportat de Kindle.
- la Kindle Touch browser-ul este experimental. Nu stie sa redea flash sau gif-uri animate, iar experienta pe net este departe de a te da pe spate.
- Kindle Touch are si un mp3 player, insa destul de banal. Incepe de fiecare data cu prima melodie din folder si-ti ofera doar posibilitatea sa sari la urmatoarea melodie.
- Kindle 4 merge si in modul landscape, Kindle Touch nu.
- bateria la Kindle Touch este Lithium-ion polymer de 1420 mAh si tine in jur de 2 luni cu wireless-ul oprit.
- spre deosebire de Nook Touch, la Kindle Touch ai posibilitatea sa alegi ca refresh-ul complet sa se faca la fiecare pagina. La Nook refresh-ul complet se face doar la fiecare a sasea pagina si, pentru ca raman bucati de litere in fundal, poate fi deranjant.
- pentru ca ruleaza Android, spre deosebire de Kindle Touch, la Nook si Sony Reader se poate face root.
- pentru a putea face colectii pe Kindle, acesta trebuie inregistrat pe site-ul Amazon. Daca nu vreti sa-l inregistrati, colectiile se pot face si cu alte programe.
- marimea medie a unei carti este undeva la 6-700 KB, deci pe un Kindle Touch, care are o memorie de 4 GB, intra de voie peste 4000 de carti.
- Kindle Touch nu are suport pentru SD card, asa cum are Nook. In schimb, la Kindle poti sa folosesti intreaga memorie si pentru cartile care nu sunt cumparate de pe Amazon.
- varianta de Kindle Touch, care se vinde in Romania, este cea cu reclame. Reclamele apar doar daca se face inregistrarea pe site-ul Amazon. Dupa inregistrare, acestea apar doar in stand-by si pe pagina principala in partea de jos. Mie unul chiar imi plac si nu ma deranjeaza.
- imi place ca Kindle Touch se conecteaza prin Wi-Fi si la hotspot-ul de la HTC Desire. Deci pot sa folosesc internetul cam peste tot.
- pe Kindle se pot instala si dictionare in alte limbi. Pentru a sti in ce dicţionar sa caute, Kindle-ul se uita ce limba este setata in metadata de la carte. Campurile din metadata se pot modifica cu ajutorul programului Calibre.
- prin USB, Kindle Touch se incarca in aproape 5 ore.
- la noile Kindle Touch cu 3G, internetul nu mai este gratuit pentru toate site-urile, asa cum era la Kindle 3. Acum se mai pot accesa gratuit site-urile Amazon si Wikipedia.
- cand vine vorba de PDF-uri cu grafice, niciun eBook reader nu este stralucit.
- in materie de ebook-uri, editurile romanesti sunt degeaba.
Resurse:
De departe, cel mai bun soft pentru e-book-uri
Carti gratuite in engleza pentru Kindle
O baza de date cu ISBN-ul cartilor
Bun, presupun ca l-ai luat ieftin. Nu?
Pretul a fost 650 de lei si l-am luat de la eMAG pentru ca aveam un voucher la ei si ofera 2 ani garantie.
O alta chestie pe care ar trebui sa o experimentezi este serviciul gratuit de convertire documente. Eu, ca sa nu mai stau toata ziua sa bag cablul in Kindle, sa convertesc cartile cu calibre si dupa sa le copiez, fac un mail cu 10-15 carti in format .doc, le trimit la amazon, si le primesc in 10 minute in Kindle direct convertite.
Oricum sa il stapanesti sanatos, merita fiecare banut cheltuit!
Da, stiu despre mail la username@free.kindle.com, insa am atatea carti in format mobi incat n-am simtit deocamdata nevoia sa convertesc vreun document
Complet de acord cu ultimul punct!
Eu mi-am luat un Kindle 3 cu tastatura cam acum un an, dupa ce au aparut la emag, si sunt foarte multumit. Cum te descurci cu ecranul tactil, nu dai paginile din greseala?
Nu stiam de partea cu dictionare multiple, ca trebui sa ma uit si eu mai de aproape.
Foarte rar dau din greseala paginile. Mai mult atunci cand il pun in pat si vreun colt de perina cade peste ecran. Cu degetele e cam greu sa ajungi din greseala pe ecran.
Pentru dictionar incearca metoda de aici
mersi de link-ul cu dicționarul o sa-l încerc și eu cu prima ocazie!
Este f frumos. Atat pot spune. Imi doresc unul si imi voi lua unul. Bine, nu zic ca asta de care ai scris tu. Chiar nu stiu ce firma si model … inca nu m-am documentat pe net. Faza e ca trebuie sa recitesc ce ai scris ca n-am inteles mare lucru. Multe info si ingramadite.
Deci bateria tine 2 luni, pana aici ar fi un plus.
Cartile se pot doar cumpara de pe Amazon? Adica unele free (in romana, normal) pot gasi undeva pe net si baga in el? Daca nu descarca direct prin browser, macar descarcat in pc si prin cablu de date in el? De ce am nevoie de un convertor sau care-i faza? Nu toate cartile sunt in acelasi format? Audiobook-uri merg? – asta nu conteaza ca doar l-as lua pt citit nu audio, dar sunt curios.
6 mil jumate nu e mult, dar restu sunt cam la acelasi pret? Si nu ai zis, cum faci tu aproape mereu, de ce l-ai ales pe asta in locul celorlalte. Adica ce plusuri are si minusuri? Din ce ai gasit pe net ca nu cred ca le-ai vazut live pe toate.
Si o chestie pe care nu am inteles-o, care e faza cu reclamele? Cand apare? Si cum apar daca ii tai wifi-ul? Astept un review mai detaliat dupa ce-l folosesti o perioada mai lunga.
stai ca acum am accesa siteul de la emag si par plin de info. citesc si … ramane doar intrebarea de ce asta si nu celelalte?
Am ales Kindle pentru ca imi place firma Amazon. De exemplu, de la Sony am cumparat un PS3, insa nesimtitii nu-mi ofera si acces la PlayStation Network, pentru ca sunt din Romania. Motiv pentru care PS3-ul este ultimul produs pe care il voi cumpara vreodata de la Sony. Nici cei de la Barnes & Noble nu ofera suport pentru Romania.
Am ales Kindle Touch pentru ca, fata de Kindle 4, are memorie dubla, autonomie mai mare si este mai usor de lucrat cu tastatura. Are si Kindle 4 avantajele lui (este mai ieftin, mai usor si merge in modul landscape).
P.S. Ai nevoie de cateva vieti, ca sa termini de citit cartile pe care le gasesti gratuit intr-o singura zi
Pai din postul tau se intelege ca Nook e mai bun, chiar venisem sa intreb de ce ai luat atunci un Kindle.
Faptul ca B&N nu suporta Romania e un element foarte important si trebuia precizat mare si tare inca de sus.
ma gandesc ca o sa apara un fix si pentru modul landscape. trebuie. o sa mai citesc pe net, desi in mare m-ai convins, si poate de martisor primesc si eu unul.
nu stiu ca-i 4, dar pe site mai este doar Kindle WI-FI 6″ E-Ink putin mai ieftin. diferenta ar fi la memorie, desi si 2gb mi se pare f mult, si faptul ca nu e chiar atat de frumos, iar diferenta e de ~150 ron.
acum vine intrebarea, de ce nu ala?
b&n si nook.com sunt deocamdata doar pentru piata nord-americana, deci faptul ca au 2,5 mil de carti pe noi nu ne incalzeste cu nimic. in general pe amazon o sa gasesti aproape orice carte in format kindle. nu si in romana (cu fff putine exceptii), deoarece amazon nu ofera deocamdata suport decat pentru 6 limbi, desi de la kindle3 incoace diacriticele sunt implementate pe platforma kindle (pana acum au spus ca nu deschid platforma si pentru alte limbi ca sa ofere o experienta unitara, tinand cont ca exista multi posesori de kindle1 si 2; cu fire si kindle4 sper ca se va schimba radical chestiunea).
trebuie precizat si ca industria de carte e cam cu 7-8 ani in urma celei de muzica, deci la carti inca vorbim de DRM, care practic te tin “legat” de glie de distribuitor ul de la care le-ai cumparat (carti kindle poti citi numai pe ereadere/apps amazon, epub-uri apple numai pe device-uri apple samd). exista si solutii de decriptare (chiar si calibre are niste add-ons in acest sens), dar probabil ca in 2-3 ani DRM-ul o sa dispara si o sa-ti poti “muta” cartile dintr-o biblioteca in alta, exact cum faci cu cartile pe hartie (cum ar fi daca libraria de la care ai cumparat cartea pe hartie ti-ar spune “ok, ti-o dau, dar n-ai voie sa o imprumuti la nimeni, n-ai voie sa o revinzi si daca te muti de mai mult de 6 ori, a 7-a oara trebuie sa vii sa-ti cumperi alta carte”?)
la noi e dezastru cu cartea electronica, da. in primul rand, pentru ca doar o mana de edituri au inceput sa ofere carti digitale. in al doilea rand, pentru ca sunt foarte putine titluri oferite (si nu tocmai cele mai de succes), intrucat editurile nu vor sa-si canibalizeze editiile pe hartie (aceeasi era situatia acum 3-4 ani si in state). si nu in ultimul rand, pentru ca pretul la cartea digitala e foarte apropiat de pretul la cartea din copaci morti. doar la niste clasici am vazut preturi mai mici (20 lei fata de 40 lei, de ex). dar la pret e de vina si tva-ul, care la cartea pe hartie e 9%, dar la cartea digitala e 24%.
ca cititor de carte digitala de pe vremea ipaq-urilor & a formatului lit de la microsoft si posesor de multe generatii si marci de ereadere, kindle touch mi se pare cel mai bun ereader de pana acum.
happy reading!
eu am kindle simplu, cu e-ink, si e f ok. Nu obosesc, si pot citi mult
imi place cat de mult seamana cu hartia
Am Nook Color cumparat anul trecut. Nu ai e-ink, am dorit touchscreen color. Sunt EXTREM de multumita de el. Citeste pdf in orice culoare si forma, epub, doc. Hai sa spunem ca puteam sa-l tin 14 zile si, daca nu-mi placea, mergeam sa iau un iPad. Nu a fost cazul, micutul meu nook face tot ce vreau eu de la el
[...] am trecut aici, iar mai jos o sa continui cu ce am mai descoperit dupa o luna si ceva de citit pe Kindle [...]