Este bine sa vrem sa ne facem apreciati, insa nu atunci cand o facem pe seama altora. Toata lumea vorbeste de colectiv, la scoala, grup de prieteni, familie, mereu exista acest colectiv care, dupa cum ar afirma oricine, te face mai bun. Un fel de “unde-s doi puterea creste”. Sunt de acord, insa colectivul naste cei mai egoisti oameni si cei mai dornici de afirmare.
Observ asta in fiecare zi in clasa. Se incearca socializarea cand este vorba de chiulit, de avantaje proprii. Unul vrea sa plece ca nu are nota, unul are prea multe si nu vrea absenta, unul sta in clasa si se roaga sa capete cei plecati absente pentru ca el sta ca fraierul la scoala, exista si unul care isi calculeaza mediile sa vada cati sunt inaintea lui si la ce mai trebuie sa impuste niste note sa se faca afirmat.
Nu stiu in care masura este bine sa facem lucrurile pentru ceilalti: din orgoliu, din egosim, din rautate. De ce nu se poate sa fim un colectiv, in sensul de a iesi impreuna in oras, la suc, la film, la gratar, etc, si sa fim individuali cand vine vorba de note, absente, preocupari? Daca moare capra mea, trebuie sa moara si capra vecinului?

De fiecare data cand nu am avut nota, chef de ora, m-am simtit rau, mi-am luat ghiozdanul si am plecat acasa. Altii, cand au aceleasi senzatii ca si ale mele, isi doresc sa plece toata clasa si se supara daca vreounul nu o face. Care este rezultatul actiunii? Se gasesc cativa colegi care sa se intoarca la ora, iar restul sa ia absenta nemotivata.

Ma gandesc daca asa va fi si in viata. De exemplu la serviciu. O sa ii infundam in rahat pe ceilalti, doar ca sa ne evidentiem? Sa fim stralucitori in fata sefului, sa avem un salariu mai mare si stima mai multa din partea colegilor? Hmm, si cand ma gandesc ca toata lumea ii injura pe politicienii si fotbalistii care se vand cu orice pret doar sa ajunga unde este mai bine, cand de fapt toti avem in sange egocentrismul! Paradoxal este ca noi toti credem ca ceea ce ne face mai buni este colectivul si socializarea in cadrul acestuia.