Un tanar de 20 de ani moare calcat de o masina. Cu o zi in urma radia de fericire la locul de munca : avea sa primeasca prima de concediu. Tatal lui, angajat in aceeasi institutie face orice ca fiul sau sa isi petreaca Pastele in cel mai frumos mod, tinand cont ca anul trecut fiul sau avusese o cumpana cand ii cazuse pe picior o unealta foarte grea si petrecuse cateva luni in spital.

Framantandu-si mainile ca si cand ceva rau s-ar putea intampla, merge prin atelier pentru a povesti tuturor colegilor ce o sa faca in acest concediu : munte, gratare, distractie, odihna.
Iata ca portile institutiei unde lucra se deschisera, dorinta de viata era mai mare ca niciodata. Din pacate un BMW a fost mult mai rapid si l-a ucis. In Saptamana Patimilor a ajuns acolo unde nici nu visa, nicidecum unde ii va trebui prima de concediu.
O familie lasata indurerata. Banii pe prima de concediu se vor duce pe inmormantare. Si ce e trist ? A murit nevinovat. Dar cati nu mor asa.

Sa iti inmormantezi parintii e o lege a firii, e trist dar e logic, insa, in momentul in care trebuie sa iti ingropi copilul, e dureros. Si dureros intr-un sens necunoscut de multi.
Si asa se mai duce un om, si asa mai trece politia cate un etc pe o foaie ascunsa bine..sub rotile unui BMW.