Parintii nu mai sunt ceea ce ar trebui sa fie pentru copii: model. Parintii nu le mai ofera nicio conditie materiala si nici macar un zambet. Vorbim aici de parintii universali care au facut greseala de a se casatori fara a fi siguri ca asta isi doresc, sau oameni pe care timpul i-a transformat in adevarate fiare gata sa sfasie fiecare cuvant sau gest al partenerului.

Mame batute, tati beti, copii suferind in coltul de dupa soba al camerei. Adevarata povara cade pe umerii mamei care trebuie sa ia decizia “sa plec, sa nu plec”? “As mai sta pentru copii, e greu sa creasca fara tata, e greu sa aiba o familie destramata”.

Intr-adevar, foarte multi copii se pierd din cauza despartirii parintilor. La fel de adevarat este ca pe cei mai multi ii maturizeaza. Pentru asta ar trebui felicitati si apreciati toti cei care au demonstrat ca viata fara unul din parinti nu trebuie sa iti schimbe cursul vietii. Desi e greu, desi conditiile sunt mai putin bune, macar linistea sufleteasca si dorinta de a nu repeta greseala ar trebui sa domine.

As vrea sa bat la fiecare usa, la fiecare casa, sa opresc invazia de reprosuri, batai si certuri. As vrea sa merg la fiecare tanar sa il rog sa se mai gandeasca inca o data. Divortialitatea creste din ce in ce mai mult, iar copiii raman cu destule traume afective.

Uitandu-ma in jurul meu, realizez inca o data ca am o familie fericita. Cu bune si rele, si-au indeplinit misiunea de a fi fericiti si de a ne face fericiti. Iar asta e esential pentru orice familie.