In ultimii 100 de ani omenirea este intr-o cursa continua, viata este traita intr-un ritm din ce in ce mai rapid.
In Parcul Romanescu din Craiova acum ceva timp am vazut o secventa care m-a pus pe ganduri. Un cuplu tanar impreuna cu copilul lor care avea in jurul a 4 anisori, se plimbau pe langa gardul ce separa animalele, de vizitatori. In dreptul fiecarui animal, copilul se oprea si privea, insa privea cu atentie, era incantat de fiecare gest al animalului si astepta cu rabdare urmatorul gest facut de animal. Parintii dupa maxim 10-15 secunde incepeau sa traga de copil si dupa alte cateva secunde reuseau sa zmulga copilul si sa se mute in fata altui animal. Normal ca si aici se intampla la fel, copilul atent la detalii si gestul animalului si parinti atenti la trecerea timpului.
Parintii erau intr-o cursa continua, cursa vietii, copilul fiind mic inca nu era integrat total in cursa vietii, insa din pacate in cativa ani are sansa sa devina exact ca parinti lui, sclavul timpului.
Viata are loc in prezent, insa noi o traim in viitor cu gandul la ce avem de facut sau in trecut cu gandul la ce am realizat, insa din ce in ce mai rar suntem constienti de prezent.
Am un prieten cu care mai fac mici excursii, drumul il facem fiecare cu masina lui, aproape niciodata nu am ajuns amandoi in acelasi timp. Pe el parca il alearga cineva si de fiecare data se supara pe mine ca stau si privesc in stanga si in dreapta in loc sa merg cum trebuie, adica cu viteza. Singura data cand am mers aproape in spatele lui a fost un drum Craiova-Herculane, nimic nu am retinut din drumul ala, parca erau ceva semafoare si cateva portiuni in lucru, in rest nu stiu nimc.
Acest gen de oameni sunt precum atletii intr-un concurs de maraton, isi traiesc viata ca pe o cursa. Le place cand primesc aplauze si atunci maresc ritmul si le este frica sa incetineasca vreodata ritmul de frica sa nu fie huiduiti de parca ar traii pentru altcineva nu penstru ei insisi. Cand ajung la finalul cursei, viata este deja traita si isi dau seama ca aplauzele castigate de-a lungul vietii nu merita o viata de om, viata lor.
Acest ritm ametitor pe care ni-l insusim imediat ce scapam de copilarie, din ce in ce mai scurta si ea, ne este impus de societate. Nu numai noua ca romani, este vorba de majoritatea tarilor moderne. Societatea moderna si-a imprimat un ritm exagerat de rapid, un ritm care este accelerat mereu, cerandu-ne sa facem mai mult, sa producem mai mult, sa invatam mai mult. Cele mai mari inventii in ultimul timp sunt facute sa creasca acest ritm care este si asa destul de rapid. Calculatoarele, posta electronica, internetul, telefonia gsm la prima impresie sporesc confortul nostru insa de multe ori ele cresc si mai mult rapiditatea ritmului din jurul nostru lasandu-ne din ce in ce mai putin timp pentru meditatie si aproape deloc pentru trairea sentimentelor.
Am citit in Morometii ce viata grea avea Moromete si familia lui, insa aveau timp de vorba in fiecare zi, la fierarie sau pe marginea santului. Acum in ce sat se mai aduna lumea sa vorbeasca? Acum cativa ani la tara nuntile tineau 3-4 zile, acum si cei de la sate se grabesc, nunta tine cateva ore. Ce am invatat eu in clasa a 6-a, fiul meu va invata in clasa a 3-a pentru ca ne grabim, ne grabim unde?
Uitati-va la muzica. Din ce in ce mai putine blues, muzica lenta dispare usor usor. Incepe sa ne placa numai muzica cu ritmuri rapide, precum ritmul in care traim. Muzica daca nu intra in rezonanta cu ritmul nostru, nu ne place. O muzica lenta ne place atunci cand suntem si noi intr-o stare linistita, lenta, adica din ce in ce mai rar. Nu stiu nici o statistica insa sunt sigur ca acum procentul de melodii lente este mult mai mic decat in anii ’50. Cand a mai fost de curand un blues pe primul loc in Top? Asta fiindca acum 50 de ani altul era ritmul vietii, mult mai lent si melodiile lente erau placute deoarece erau in acelasi ritm cu viata de atunci.
Sunt oameni care prefera sa plateasca dublu un bilet numai sa traverseze Atlanticul mai repede cu cateva ore.
Inainte gradinaritul se facea de primavara pana toamna si iarna se odihneau, acum au solar incalzit si incerca sa nu piarda timpul de pomana nici iarna.
Cate carti am citit noi fata de parinti nostri? Este ca nu ne mai pierdem timpul cu ele?
Am o ruda in Bucuresti. Acum 3-4 ani avea 3 servicii, 2 zilnice si unul in weekend si cand venea in concediu la tara se inchidea intr-o camera si repara toate televizoarele defecte din sat care se strangeau cu cateva saptamani inainte, stiind tot satul ca urmeaza sa vina in concediu. Nu este singurul care s-a nascut sa se chinuie singur, mai cunosc o gramada de cazuri.
Tot ce am scris aici nu inseamna ca vreau sa demonstrez cum ca inainte se traia mai bine, fiecare epoca a avut problemele ei, au fost sute de ani in care libertatea era cel mai ravnit lucru, insa sa ai impresia ca esti liber cand de fapt esti sclavul timpului este la fel de rau. De cate ori va uitati pe zi la ceas si daca va inreaba cineva peste cateva momente cat este ceasul sa nu stiti?
Eu unu am coborat de pe val. Da-o dracu de viteza. Vreau sa traiesc prezentul.
Asta nu inseamna ca sunt un lenes. Nimeni nu va muncii pentru mine, insa imi traiesc viata si nu alerg viata.
Multi din cei care incep sa citeasca acest post vor renunta pana la final, este prea lung si timpul prea scurt.
Asta nu inseamna ca TOATA lumea este ancorata in acest curent modern si isi traiesc viata intr-un ritm rapid. Am vazut o gramada de nemti (culmea exact aia maniaci cu viteza) prin Moldova care erau cu rulota si in spatele ei aveau cate o bicicleta de fiecare. Parcau rulota si se plimbau cu bicicleta cateva zile prin imprejurimi. Si iar mutau rulota cateva zeci de Km si tot asa, nu se grabeau deloc.
Despre timp si ritmul vietii o sa mai scriu, ca daca tot am timp 
Atentie, nu cadeti In Cursa Vietii
