spuse pe bune, bine si apasat
5 Mar 10
Se intampla uneori ca oamenii legii sa incalce lege. Da, stiu ca suna paradoxal si ca un lucru ce ar trebui sa fie in plina concordanta este de fapt in disconcordanta.
Cea mai recenta astfel de intamplare a fost ieri, in autobuzul cu care merg la scoala. In Craiova controlul abonamentelor si biletelor este facut de comunitari si cativa civili care insotesc comunitarii. Ca de fiecare data, s-a intamplat sa prinda cativa fara bilet pentru masa de pranz, insa ghinionul a facut sa fie in autobuz un singur comunitar controlor.
Cum unul dintre cei prinsi fara bilet era un tip care este cu mine in liceu si cum toti cei din autobuz suntem vecini, mergand toti din aceeasi zona a orasului la aceeasi ora in fiecare dimineata, i-am luat apararea respectivului, desi nu merita neavand asupra lui bilet sau abonament. Cateva doamne au incercat sa justifice ca este elev si ca nu are bani sau parintii nu ii pot oferi sa plateasca abonamentul si sa il ierte de data aceasta. Comunitarul, pe buna dreptate nervos, rabufneste zicand ca are doar un salariu de 700 Ron si ca toate relele se sparg in capul lui. Pana aici are perfecta dreptate, ai incalcat legea trebuie sa platesti.
Ceea ce urmeaza insa ma face sa cred ca traim intr-un stat al maimutelor, unde regulile se aplica in functie de cum arati, cum te imbraci si cum sari mai bine in copac. Imediata justificare a comunitarului a fost: “Lasati doamna ca nu dam si noi amenzi tuturor la fel. Ii selectam. Cei pe care ii vedem mai timizi si mai speriati le dam mai putin, cei care sunt in licee mai proaste primesc amenda maxima, pe unii ii si iertam. Depinde de zile si depinde de copii”.
Stat de drept? Cu ce ma ajuta sa invat teoria statului de drept si sa aflu ca cea mai importanta caracteristica a lui este egalitatea cetatenilor in fata legii, daca oriunde as fi vad ca este incalcata regula de baza? Va dati seama ca si in chestiile minore, o amenda pe autobuz, nu se aplica legea corect? Ce sa ne mai asteptam de la judecatorii care dau cate 2 ani cu suspendare pentru fiecare omor comis de o persoana cu bani si cativa ani de inchisoare fara suspendare pentru o batrana care a smuls 3 pari?
Drama este ca noi suntem cei care de multe ori ii facem pe ceilalti sa incalce legea. Sau nu va regasiti in acele cazuri in care ati fost prinsi ca ati depasit viteza legala si in loc de 600 lei amenda ati convins politistul sa va dea 60 lei pentru nepurtarea centurii? Nu v-ati dus niciodata sa rezolvati ceva si sa nu mai asteptati la coada ati platit unui cunoscut niste bani sa va rezolve mai repede? Nu ati platit orasul cand ati vrut sa luati permisul? Nu ati mituit comunitarul cand a vrut sa va dea amenda ca ati trecut pe rosu? Nu ati fost unul dintre cei care nu aveau rovinieta si ati facut cumva sa nu scrie politistul amenda, ci sa ramana si el cu niste bani de scos nevasta la restaurant? Sau nu cumva mergeati cu ce viteza vroiati, iar atunci cand ticaia antiradarul incetineati doar ca sa nu luati amenda, desi in mod normal ati incalat legea? Da, noi suntem cei care abuzam de drepturile noastre individuale si de puterea de coruptie, insa atunci cand se face o nedreptate, dam din colt in colt ca Romania nu e o tara civilizata. Dar noi suntem?