Nemtii fac lucruri bune, in Craiova mori pe strada, in tarile vestice mancarea este mai ieftina ca la noi, americanii mananca la fast-food, chinezii fac lucruri proaste, strainii fac site-uri misto.
Ma opresc aici, pentru ca as vrea sa le si explic.

De vreo 15 ani lucrez cu echipamente nemtesti, echipamente care au peste 35 de ani vechime si care, multe dintre ele, merg si in ziua de astazi, bine-merci. De vreo cativa ani au inceput sa ne aduca echipamente noi, in marea lor majoritate tot nemtesti, calitatea insa lasa de dorit, durata de functionare fiind de vreo 10 ori mai mica, daca cele vechi tineau 40 de ani, astea noi, tin maxim 4.  Echipamentele sunt aduse de la mai multe firme, majoritatea sunt cele care au fabricat echipamentele de acum 40 de ani, ei bine, niciuna nu vrea sa mai faca calitate.
As vrea sa vad, prin 2040, un Passat, fabricat in 2009, care sa arate la fel de frumos ca asta.

In Craiova esti la fel de sigur sau nesigur, ca in oricare alt oras din Romania. Majoritatea scandalurilor care apar la TV sunt intre clanuri, intre prieteni, intre dusmani, daca stai deoparte si-ti vezi de treaba, ai sanse la fel, ca in oricare alt oras mare, din Romania, sa ti se intample ceva rau.

Am un var, este sofer pe TIR, merge prin toata Europa, face cam 25-30.000 Km in 2 luni, mananca ce-si cumpara din magazinele de pe acolo. In ultimul an, nu a gasit sa manace mai ieftin ca la noi. Intr-adevar, in urma cu vreo 2-3 ani, situatia era alta, manca mai ieftin, erau restaurante unde plateai intrarea si mancai cat te tinea burta.
Eu am verificat in Grecia, si se mananca mai scump decat la noi.

Tare ma tem ca, a manca la fast-food, la noi este din ce in ce mai la moda, iar la americani este invers.

Chinezii fac si lucruri proaste, intr-adevar, eu ma feresc pe cat pot de lucrurile chinezesti, asta nu inseamna ca n-am vazut produs chinezesc bun.
Chestia este ca, in timp ce la celelalte produsele, calitatea scade, la cele chinezesti, calitatea creste de la an la an.
Am vazut acest lucru la aparatele de aer conditionat, la serviciu avem cateva zeci, primele s-au stricat cele cu “nume“, gen Westinghouse, cele chinezesti inca merg. Merge de cativa ani si al meu de acasa.

Intr-un web directory, la care fac actualizari, incepand cu 2004, s-au inscris peste 255 de mii de site-uri, au fost aprobate putin peste 40 de mii, intr-un alt director web, in limba romana, tot din 2004, s-au inscris 24 de mii de site-uri, au fost aprobate peste 10 mii. Deci nu, strainii nu fac site-uri misto, majoritate sunt oribile, aceeasi situatie este si la bloguri.