Nu stiu de ce traiam cu impresia ca Medicina este o ramura ce ajuta la cresterea sperantei de viata, cand ea de fapt omoara pe capete. Oare care este bilantul raportului victimelor si vindecatilor?

Medicina este simpla. Te face sa speri, iti prelungeste viata, dar intr-un mod chinuit. Asa se face ca acum 3 luni bunica-mea afla (noi am aflat, ea nu stia) ca are leucemie. Doctorita a fost destul de explicita: daca trece de cele 3 saptamani, mai traieste cel putin 2 ani. Au trecut cele 3 saptamani, au trecut o luna, doua, trei, starea devenea stabila, banii bagati in buzunar la fiecare 3 zile se inmulteau, promisiuni, sperante, asteptari. La tara un bunic ce astepta cu nerabdare vesti.

Astazi le-a primit. Bunicii mele i-au dat drumul acasa in ultimul moment, nemaiputandu-se face nimic. Cu o mare seninatate. Cu aceeasi seninatate cu care asistentele si doctorii rad la usa salonului, netinand cont de suferinta celor ce se afla inauntru.

Cu aceeasi suferinta de acum 3 luni, mami si fratele ei sunt la tara pazind-o pe bunica cu o lumanare. Si cel mai dureros este ca nici macar nu am apucat sa imi cer iertare ca am judecat-o atat de aspru in fiecare vara cand ma striga seara devreme acasa. Si nu o intelegeam si o credeam rea. Si singura ei teama era vuietul fiecarei masini care trecea si care o facea sa tresara de frica de a nu fi in strada, de a nu pati ceva. Si fiecare mancare calda si gogoasa in fiecare dimineata au ramas nemultumite. Si uite asa o sa se stinga si ultima speranta.

@camouflage: acum intelegi tristetea mea patologica?