Demult nu am mai recomandat un blog, am dat peste multe bloguri bune, insa nici unul cu adevarat deosebit, este din ce in ce mai greu sa gasesti unul care sa te faca sa scrii despre el.

Si totusi, de doua zile citesc un blog, unul care m-a impresionat, poate mai mult decat oricare alt blog citit pana acum.
Este vorba de mongolia.ro, al lui Mihai Barbu, un motociclist care pe 10 iulie, calare pe o Yamaha Virago de 250 cmc un BMW F650GS Dakar, a plecat intr-o calatorie lunga de 21.000 de kilometri strabatand Ucraina, Rusia, Mongolia, Kazakhstan, Kyrgyzstan, Tajikistan, Uzbekistan, Turkmenistan, Azerbaijan, Georgia, Armenia, Turcia si Bulgaria.
Partea interesanta este ca Mihai Barbu s-a hotarat sa vanda kilometri de povesti, pe drumul spre si dinspre Mongolia, si s-au vandut ca painea calda, in cateva zile, toti cei 21.000 km au fost vanduti.

Cei 21.000 de kilometri au fost impartiti in bucati de cate 500 de kilometri si astfel, fiecare dintre cei 43 de cumparatori (majoritatea colegi de pe forumul motociclism.ro), s-au ales cu povestea celor 500 de km, poveste care ii va fi adresata lui, fotografiile de acolo la rezolutie full si o pietricica de pe cei 500 de km.

Cei care au cumparat, au stiut ce cumpara, Mihai Barbu are har si talent de povestitor, scrie curat, corect gramatical, placut, cu umor si ce este mai important, reuseste sa te faca sa te simti ca esti acolo, impreuna cu el.

Pana acum a scris 17 posturi (povesti), eu am citit 10 dintre ele, pana diseara, sau cel tarziu maine dimineata, le dau gata si pe restul, apoi o sa stau cu ochii pe rss ca pe butelie.

Daca nu va plac povestile, nu-i nimic, puteti lua totul ca pe un documentar, cel mai bun documentar, oricum, va garantez, timpul petrecut pe mongolia.ro va fi un castig.

citez:

Apare in momentele astea ca un adevar indubitabil, e una din putinele dati cand chiar stii ce ti se va intampla. O sa cad. N-am nici cel mai mic dubiu.
Doyle (motocicleta) fuge de sub mine, intr-o fractiune de secunda. Ma trezesc cu el in stanga mea, alunecand impreuna cu mine, culmea, la deal. Il simt ca se agata cumva de mine, dar reusesc sa ma despart de el. De-acum suntem pe cont propriu, fiecare pe barba lui. Baiatul meu o ia inainte, eu dupa el, pe spate.

Gasesc hotelul. E fantoma, dar central. Dau peste un domn undeva la intrare, pazind un ghiseu. “Do you speak English?”. “Yes”. Si atat, de-aici incolo nu ne-am mai inteles.

Gasesc gangul din instructiuni si intru majestuos calare. Oaaa, ce fain se aud tobele in gang. Ies la lumina, si nu inteleg unde sunt si unde e numarul 8b, si mai mult decat atat, nu am loc sa parchez. Ies, afara pe unde-am intrat. Oaaa, ce fain se aud tobele in gang. Parchez.