Ma tot intreb de ce unii oameni cred ca e de ajuns sa fii bun o singura data. In orice. Poti sa castigi o data olimpiada la istorie, poti sa urci o data pe scena si sa fii cel mai aplaudat, poti sa scrii o data o opera buna, poti sa dai o data un gol fantastic… nu e suficient.

Astfel, prin genialitatea asta de cateva zile s-au pierdut multi care dadeau sperante. Unii ori s-au plafonat, ori au crezut ca este suficient sa faca o singura data ceva pentru a ajunge remarcati. Numai in fotbal imi trec atat de multe exemple de jucatori prin minte, incat, daca toti cei care au dat un gol uimitor ar fi ajunsi legendari, acum lumea fotbalului ar fi fost o enciclopedie fara sfarsit de nume legendare.

In muzica, am ghinionul de a da peste tot felul de emisiuni, care de care mai penibile, unde mai invita cate un no name care are o melodie ce se asculta in cluburi si incepe sa se laude cu genialitatea si faima pe care si-a capatat-o. Si atunci ma intreb care faima? Aceea de a nu auzi nimeni de numele tau? Sau de a fi cool in cercul de prieteni?

Sunt de apreciat oamenii care au talent, dar indeosebi cei care muncesc. Multi stiu sa joace fotbal, handbal, baschet, multi pot sa cante bine sau sa picteze lucruri uimitoare. Dar putini sunt cei care stiu ca pentru a ramane geniali in istoria unui popor trebuie sa munceasca. O viata. Sa scrie, sa cante, sa picteze, sa joace. Mereu.

Si atunci, care ar fi definitia practica a genialitatii?