Am trecut ieri pe langa scoala generala, unde am facut clasele I-VIII. Desi nu mai recunosteam nimic din ea, pentru ca geamurile sparte de cand eram acolo fusesera intre timp inlocuite cu termopane, bucatile de perete rupte din ea erau acum astupate, scoala fiind vopsita si modernizata, in locul perdelelor pe care le luam o data pe luna acasa sa le spalam erau acum draperii verticale.

Cu toate schimbarile mentionate mai sus, mi-am adus aminte de profesori. Sunt unii oameni pe care nu cred ca ii pot uita vreodata.  Din categoria profesorilor o sa imi aduc aminte mereu de:

- Doamna invatatoare: mereu atat de rea si aspra la exterior, dar la fel de sensibila si grijulie in interior. De la ea am invatat, pe langa scadere si adunare, lectii de viata. De la ea am priceput atentia pentru lucrurile marunte, rabdarea de a scoate la capat un lucru imposibil. Tot de la ea am primit prima palma, insa nicidecum nu am anuntat televiziunea, ci am murit de rusine pentru ca nu invatasem. Ea e unul din oamenii pe care nu ii voi uita.

- Doamna profesoara de romana din generala: prima lectie de romana a inceput cu un citat din Romeo si Julieta, Shakespeare. Eu eram cea nominalizata sa il citesc si sa imi spun punctul de vedere. Din nefericire pentru mine, atentia mea era asupra cuvantului Shakespeare, pe care nu-l mai vazusem niciodata scris si nu stiam cum se citeste. Dupa ce l-am silabisit in gand, am pronuntat fericita [S h a k e s p e a r e]. Jumatate din clasa a ras, jumatate nu stia despre ce este vorba, iar prima ora de romana din viata mea se transformase de fapt intr-o rusine de nedescris. Am trecut cu bine de acest capitol, cu ajutorul doamnei profesoare, pe care, desi suntem in clasa a XII-a, mereu o cautam si o sunam sa ne mai explice cate ceva. Iar asta spune multe.

- O doamna de pe strada: nu stiu daca o voi tine minte toata viata, insa a trecut un an de cand am intalnit-o si tot mi-a ramas intiparita in minte. Chiulisem la ora de geografie si stateam unde ascunsi intre blocuri. Eram 5 fete galagioase, care mai de care sa isi spuna punctul de vedere. Ne-a abordat o tanti pe la vreo 70 ani si a inceput sa ne vorbeasca despre viata. Intre categorisirea de a fi nebuna sau foarte desteapta, a reusit sa ma faca sa inteleg ca nu exista lucru mai frumos decat noi insine. Ne-a explicat avantajele unui om gras, slab, prost, destept. Ne-a facut sa intelegem necesitatea increderii in sine, cat si importanta de a ajuta. Dar cum altcumva am putea sa ii ajutam pe ceilalti, daca nu ne ajutam pe noi? Nu am vazut in viata mea mai multa fericire in ochii unui om, asa cum am vazut in ochii acelei femei. Radia.

- O doamna din spital: era bolnava de cancer si era in acelasi salon cu bunica mea. De fapt, erau 5 bolnave de cancer, dar doar cea despre care va vorbesc era constienta ca are cancer si nu va mai trai mult. De fiecare data cand mergeam la bunica, era fericita ca am venit. Ma considera un fel de nepoata, pentru ca, desi avea si ea nepoti, nu trecusera deloc in vizita la ea. Imi povestea despre ea si tineretea ei. Vorbea despre viata asa cum niciun om condamnat la nemurire nu ar fi putut sa o faca. Stia ca avea sa moara, dar privea fenomenul ca pe ceva firesc, fiind pregatita oricand de marea trecere. Ma cuprind fiori cand ma gandesc ca unii oameni au aceasta putere si sunt constienti ca altfel lasa mai putina durere in urma. Desi am aflat acum luni bune ca a murit la cateva saptamani dupa bunica mea, mi-am tot spus “ce om mare”.

Imi tot vin exemple in minte, insa cele 4 enumerate mai sus sunt cele care in mare parte mi-au schimbat modul de a gandi. In acest articol mai pot incadra si cativa profesori din liceu, ca de exemplu doamna diriginta, pot incadra oameni deosebiti pe care i-am intalnit la scoala de vara de la Bucuresti, sau cei ale caror traininguri si sfaturi m-au ajutat, ca de exemplu Mihail Musat.

Poate ca intamplarile sunt prea recente si o data cu intalnirea unor noi oameni, a unor noi situatii, aceste exemple vor fi inlocuite cu altele. Cel mai important este insa ca mereu in jurul nostru exista oameni deosebiti carora trebuie sa le multumim de fiecare data cand ii intalnim.