Citeam despre experimentul lui Milgram si pozitia subiectiilor lui in fata autoritatilor. O parte din filmul “I comme Icare” trateaza acest experiment:

Despre ce este vorba? Subiectii acestui experiment erau recrutati printr-un anunt in ziar, care preciza ca vor primi 4 dolari pentru participare. Sosind in laborator, subiectul intalnea un barbat caruia trebuia sa ii administreze socuri electrice daca nu reusea sa ghiceasca perechile de cuvinte pe care anterior i le spunea. Este vorba de o lista de substantive carora li se atribuie cate un adjectiv. Cel din scaunul cu socuri trebuia sa dea raspunsuri corecte, altfel i se administrau socuri, generatorul avand 30 de comutatoare, fiecare comutator era etichetat cu un voltaj de la 15 la 450 de volti, cu o crestere de 15 volti de la un comutator la altul. Potrivit instructiunilor, la fiecare greseala a elevului, subiectul trebuia sa ii administreze 15 volti. Subiectul nu stia ca masina din fata lor este doar o simulare a generatorului, iar ca cel din scaunul cu socuri este un bun actor. In laborator se afla si un experimentator dur care nu il lasa pe subiect sa intrerupa experimentul. Atunci cand subiectul incearca sa renunte prima data la experiment, experimentatorul il abordeaza cu fraze de genul “Va rog sa continuati”, “Este esential sa continuati”, “Experimentul cere sa fie continuat”. De precizat este faptul ca “autoritatea din sala” avea un ton impunator, nu nepoliticos. Obedienti erau numiti subiectii care aplicau toti cei 450 volti.

Rezultatul dramatic al experimentului? 65% din subiecti au fost obedienti (26 din 40). Din punctul de vedere al intensitatii jocurilor aplicate, media celor 40 de subiecti a fost de 375 volti. 26 de oameni din 40 “au facut rau” pentru ca nu puteau ceda in fata autoritatii, desi omul din fata lor era necunoscut si nevinovat.

La o scara mai mica, cu totii suntem obedienti, desi nici macar nu o facem pentru o cauza corecta sau dreapta. Ascultam de oameni care sunt mai putin instruiti decat noi, directori care sunt mai slabi pregatiti decat angajatii. O ierarhie care nu se poate intrerupe. De la presedinte la cel mai mic angajat. Nedreptatile se leaga intre ele si nu poate iesi din joc nicio veriga. Aplicam volti persoanelor nevinovate, doar pentru ca ni s-a cerut sau pentru o suma mizera, o functie nedreapta, un loc in societate necuvenit. Ascultam de toti si in orice de frica de a renunta la a mai asculta. Ne e frica sa fim liberi si sa protestam. Ne e frica sa ne cerem drepturile. Trecem cu vederea nedreptati, inchidem ochii in fata ilegalitatilor atunci cand stim ca “autoritatea” ne cere asta.

Oare stim la cati volti sa ne oprim? Sau devenim pe zi ce trece mai obedienti?