Basescu a facut un nou guvern. Nu mie, nu tie, ci SIE

******************************************

Ieri, in timpul sedintei Parlamentului, in sala au intrat doi banditi. Si-au cerut scuze pentru intarziere si s-au asezat la locurile lor.

******************************************

O soacra buna trebuie sa aiba doar doi dinti: unul cu care sa deschida berea pentru ginere si unul care sa o doara incontinuu.

******************************************

Un batran mergea pe o strada plina cu prostituate. Una striga la el:
- Hai, mosule, sa probam!
- Nu mai pot, fata mea!
- Nu-i nimic, incercam!
Se duc in camera si batranul toarna trei numere de zile mari.
- Parca ziceai ca nu mai poti, zice fata, oarecum mandra de succesul ei.
- Eh, de fu*ut mai pot, de platit nu mai pot…

******************************************

Prietena mea si-a facut un test de sarcina astazi. Exact cum ma asteptam, e doar obeza…

******************************************

Chuck Norris a reusit sa faca sa planga un Happy Meal

******************************************

Intamplator am cumparat un prezervativ de dimensiuni uriase. Il ofer gratis celui caruia i se potriveste. Astept cu nerabdare. Ileana!

******************************************

- Dragul meu, spune-mi, nu arat prea grasa in blugii astea?
- Te superi daca-ti spun adevarul?
- Nu.
- M-am culcat cu sora-ta.

******************************************

I: Cum spune un surdomut ca s-a nascut in Romania?
R: Se ia cu mainile de par.

******************************************

Daca un profesor nu poate preda toate materiile, cum poate un elev sa invete la toate?

******************************************

Dupa a cincea bere te simti ca presedintele juriului unui concurs de frumusete!

******************************************

Pentru cei care doresc sa citeasca zilnic bancuri noi, exista urmatoarele posibilitati:

- instalati aplicatia pe telefon (Andoid)
- urmariti contul de Twitter
- dati un “Like” pe Facebook
- abonati-va prin Email
- abonati-va la RSS Feed

Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Dolj a organizat acum două zile un eveniment Five o’clock, vrând să îl omagieze pe I. L. Caragiale, astfel că organizatorii s-au plimbat prin oraş cu o trăsură, au servit ceai şi dulceaţă în spiritul vremii etc.

A doua zi, presa din Craiova avusese orgasm şi îşi scria fanteziile erotice în articole de ziare. Cum erau îmbrăcate doamnele din trăsură, ce zicea domnul Goe, cât de super genială a fost ideea acestui eveniment. Nu vreau să fiu emblema românului care critică orice, dar oare asta e menirea Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Dolj?

Şi de ce presa locală, în timpul orgasmului, nu s-a întrebat de unde au finanţare, ce alte proiecte pentru tineri şi sportivi sunt în derulare, cum şi când se închiriază pista de atletism, de ce informaţiile publice de pe site-ul instituţiei nu sunt actualizate din 2009 etc? Un banal exemplu de problemă socială venită din partea direcţiei: acum doi ani am fost să alerg pe pista stadionului şi am fost dată afară sau pusă să plătesc vreo 20-30 lei pe oră. După ce am consultat câteva legi şi am aflat că aveam acest drept, am mers la această instituţie şi directorul de pe atunci mi-a zis că trebuie să fac nu ştiu câte cereri, să anunţ din timp şi că procedură e foarte complicată. Am făcut şi asta, doar de dragul de a afla ce se întâmplă cu drepturile unor cetăţeni, însă tipul a zis că rămâne să mă sune să îmi zică data şi ora când pot alerga. Ce credeţi? Încă mai aştept telefonul!

De ce despre problemele reale ale unor instituţii plătite din banii noştri presa nu scrie, dar se udă toată când e organizat un proiect care, teoretic, ar trebui să fie preluat de instituţiile de cultură?

Am prins cele mai stupide perioade din industria muzicală. Când eram copilă ştiu că pe posturile de muzică rulau în prostie trei melodii. Am găsit doar două, a treia era cu un tip cu plete galbene, care asculta muzică la căşti şi urca nişte scări rulante, dar nu mai ştiu cum se numeşte:

Apoi au apărut manelele. Şi apoi Inna.

Am impresia uneori că e mult mai bine să scrii sub anonimat. Fără cenzură, riscuri, pedepse, răzbunări din partea celor pe care îi critici. De preferat justificat şi argumentat. Doar că ar fi o practică care ar face ca România să pută şi mai mult. Să pută a oameni cărora le e frică să îşi asume opinii.

Facultatea e cel mai închis sistem din câte am văzut. Nu poţi afla, ca student, nimic despre burse, cupoane nepredate, biblioteci, investiţii, săli, profesori. Eşti ori luat la mişto că ai pretenţii măreţe că vrei să ai acces la informaţiile de interes public, ori dai peste frustraţi care îşi fac ca scop primordial în viaţă să nu mai termini facultatea. Şi e trist. Dar nu vorbim despre o instituţie. Vorbim despre România, ţara în care nu reuşim să înţelegem ce trăim.

De exemplu, plătim peste 500 lei la întreţinere şi utilităţi, dar nu ştim dacă am fost furaţi sau nu. În apartament am puse nişte calorimetre pe care nici măcar cei care le citesc nu ştiu să le calculeze. X unităţi care înseamnă ceva şi se calculează de cineva dând o anumită sumă. Tot la întreţinere, în fiecare lună avem incluse taxe administrative de 30 lei. Taxe pe care cei de la asociaţie nu ştiu să le justifice. Taxe administrative, ce nu este clar, ar răspunde jigniţi de întrebare. Factura la energie arată ca un cod morse. Sunt incluse ba 3 luni, ba doar o lună, ba taxele radio şi tv, ba regularizare. Calcule peste calcule care îţi dau cu totul altceva decât este pe ceas. La bancă, contractele nu sunt aproape niciodată clare. Fie introduc un paragraf în care te anunţă că pe timpul duratei contractului pot modifica anumite condiţii, dar tu, om din popor, te vezi nevoit să faci creditul şi să semnezi chiar şi pentru acea condiţie. Astfel te trezeşti cu dobânda dublată, că doar sincerii de ei ţi-au arătat clar termenii şi condiţiile.

Vorbesc acum de lipsa de transparenţă pe care o întâlnim în cele mai banale situaţii. Contractele politice, licitaţiile, proiectele diverşilor oameni de afaceri sunt înţelese, de la sine, ca lipsite de transparenţă. Iar noi, oameni normali şi nedocumentaţi, înghiţim. Nici măcar nu mai suntem uimiţi. Trăim din speranţa propriei salvări.

Transparenţa – acest cuvânt întâlnit aproape doar în dicţionare ar putea salva o naţiune. Cum ar fi dacă am avea justificaţi banii din spitale, primării, şcoli, universităţi, asociaţii, facturi? Fiecare leu trecut în hârtii, dosare, în calcule corecte şi rezonabile? Cum ar fi dacă orice informaţie ar ajunge în faţa publicului fără manipulare şi cei ce votează ar avea ca unic reper faptele?

Ceea ce îi lipseşte României e transparenţa. Dacă acest cuvânt şi-ar găsi utilitatea în practică, atunci am reuşi să devenim o ţară cu speranţe.

Mai păstrez şi acum câteva mărţişoare de pe vremea când eram şcolăriţă. Era o mare bătălie printre noi care cumpără mărţişoare mai voluminoase învăţătoarei. Aşa ajungeam toţi, pe 1 martie, cu zeci de trandafiri artificiali în plasticuri prinse cu bolduri, să ne mândrim că am adus cele mai frumoase oribilităţi. Din fericire, când am ajuns în generală o profesoară ne-a spun sincer că nu are nevoie de prostii din astea, că doar nu îşi pune în piept trandafir de plastic de jumătate de metru.

De atunci, inspiraţia s-a tot schimbat cu vremurile. Fie duceam cadou o floare, fie coşuleţe împletite sau alte obiecte cu şnururi primăvăratice. În liceu am mai primit un sfat tot de la o profesoară. Dacă tot vrem să facem un cadou inspirat, să nu mai luăm flori tăiate şi puse în buchet, ci mai degraba o zambilă în ghiveci, astfel avem şanse ca peste ani profesoara să îşi amintească de floarea aia ca fiind primită de la nişte elevi de 1 martie. La facultate, grijile zilelor de 1 şi 8 martie s-au dus. Profesoarele nu acceptă astfel de atenţii, chiar dacă, acum, ne-am dori cu adevărat să facem astfel de gesturi.

În târgurile de mărţişoare s-a pierdut însă aspectul esteticului. Comercianţii mizează pe gusturile prostimii (am văzut mărţişoare cu manelişti), pe ideea de credinţă vândută în piaţă (icoane, iconiţie, chipuri din lemn etc) sau pe mărţişoarele în serie, un trifoi de plastic sau o potcoavă portocalie, tot din acelaşi material. De ofertele din supermarketuri mai bine nu vorbim, că eternele truse cadou care conţin deodorant, spray şi eşarfă refuză să moară.

Astfel, îmi permit să vin cu o sugestie – bijuteriile handmade şi să recomand munca prietenei mele Bianca, care azi-noapte modela trandafiri şi gărgăriţe. Mai întâi, o mică poveste despre ce înseamnă pasiunea în forma ei pură. Bianca e studentă la farmacie, dar de când o ştiu pictează, dansează, cântă, îşi face broşe pentru haine şi alte astfel de activităţi creative. Erau zile în care se simţea constrânsă de formulele chimice, bacteriile şi zecile de nume de flori cu denumiri în latină. Voia să facă altceva, dar nici nu credea că România oferă o şansă celor ce cred în creaţie. Astfel, de Crăciun a vrut să facă alte cadouri decât cele clasice. A făcut câte o bijuterie pentru fiecare apropiat şi a trimis cadoul prin poştă, cu o felicitare, chiar dacă practica scrisorilor trimise în acelaşi oraş e aproape considerată nebunie. De atunci şi-a dat seama că din pasiune nu poţi trăi, dar nici fără ea nu poţi fi fericit. Astfel, azi e studentă la Farmacie şi creatoare de bijuterii. Sau poate doar o fiinţă raţională care îşi construieşte un viitor, dar nu uită să facă ce îi place.

Mai jos câteva poze cu bijuteriile făcute de ea. Aici puteţi vedea mai multe!

O primăvară frumoasă să aveţi şi nu uitaţi de pasiunile voastre!

Acum câtva timp eram în Bucureşti şi aşteptam pe cineva în faţa Inspectoratului General al Poliţiei Române. Un domn care lucra la Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate m-a rugat să merg în instituţie şi să fiu martoră la declaraţiile pe care cineva urma să le facă.

Ca să înţelegeţi mai bine, o persoană x vrea să demaşte, de exemplu, o reţea de proxenetism şi merge la această direcţie să dea declaraţii. Atunci, cei din cadrul direcţiei sunt obligaţi să meargă pe stradă să caute persoane pe care să le roage să participe câteva minute la declaraţii, să le fotografieze şi să le ia toate datele de contact. Când am auzit, ca orice român speriat că ar putea păţi ceva dacă se implică în asemenea cazuri (numai sintagma “combaterea criminalităţii” e de ajuns să te facă să zici nu) am refuzat, dar  m-am răzgândit ştiind cât greu e să convingi un necunoscut să te asculte (am făcut vreo doi ani promoţii). Cât am urcat scările instituţiei am mai vorbit cu tipul de la direcţie şi mi-a povestit că în unele zile merge şi câte 2h pe stradă ca să reuşească să convingă pe cineva să asiste la declaraţii pentru că aşa le cere legislaţia. Şi fără acea persoană nu au cum să valideze declaraţiile.

Eu am căutat pe internet legislaţia şi nu găsesc articolul care să precizeze asta, dar nici nu cred că m-a minţit din moment ce, când am ajuns în birou, cei de acolo erau fericiţi că a găsit atât de repede martorul şi pot începe procedura. Aşadar, minunata noastră poliţie, în loc să facă muncă de teren să descopere infracţionalităţi e obligată de lege să caute ore în şir martori pe stradă şi să ducă muncă de convingere că nu e nimic periculos. În birou poate fi un probabil criminal, dar nu poate fi luat în considerare dacă nu există acolo şi o persoană străină care să asiste la mărturii. Simplu, nu?

Basescu intra intr-un bar si se aseaza la o masa. Vazandu-l, barmanul se duse repede la masa si, cu un zambet larg, il intreaba:
- Buna ziua, domnule Presedinte, cu ce sa va servim? Un vin alb, un vin rosu… o tuiculiza, un cinzano, un whiskey, o tequila?…
La care Basescu, asteptand finalul intrebarii, raspunde:
- Si o bere.

Aflati intr-un con de umbra de o buna perioada de timp, cei de la HTC au scos in sfarsit un model de telefon care are toate sansele sa-i readuca acolo unde le este locul. Este vorba de HTC One S.

De ce cred eu ca acest telefon va fi altceva decat Desire HD, Desire S, Sensation, Sensation XL etc:

- in sfarsit, are ecran Super AMOLED!!!
- telefonul este usor (120 g) si foarte subtire (7.8 mm)
- 4 si 4.3 inci mi se par dimensiunile cele mai potrivite pentru un ecran de smartphone. HTC One S are 4.3 inci
- ruleaza Android 4.0 (Ice Cream Sandwich)
- are noul Sense 4.0
- procesorul dual-core de 1.5 GHz este destul de potent
- are o constructie unibody din aluminiu si finisaje de exceptie
- cu o deschidere a diafragmei de f/2.0, are obiectivul foto cu 40% mai luminos
- tot legat de camera, pe langa faptul ca poti sa fotografiezi in rafala si sa scoti poze dupa o filmare, imi place ca te lasa sa faci poze in timp ce filmezi
- ofera 25 GB de stocare gratuita prin Dropbox timp de 2 ani
- vine cu Beats Audio

Cateva filmulete cu HTC One S in actiune: