Azi am fost sa bag un bilet la pariuri sportive. Cand ajung la casa de pariuri, surpriza, cam 50 pe persoane, isi completau biletele la loto. M-am uitat, toata lumea vorbea ca de data asta va castiga. Iar m-am uitat, am asteptat la coada sa imi bag si eu biletul cu meciurile mele, cand domnul din fatza mea spune increzator: “Haideti doamna, uitati un milion, presimt ca de data asta castig”. Si zicea ca joaca in fiecare saptamana. Nu stiu daca in fiecare saptamana pariaza cate un milion, sper ca nu, dar in cativa ani si-ar scoate marele castig. Am ajuns sa schimbam legile psihologiei: putem sa ne imaginam orice, dar nu sa ne si proiectam in ipostaza aceea : pot sa imi imaginez ca voi obtine o bursa la o facultate in Anglia, si pot trai mult timp visand asta, poate pana al realizare; pot sa imi imaginez ca maine voi avea mii de dolari in cont si voi avea cetatenie americana, dar va dura doar cateva secunde. Exact asa se intampla si la loterie. Am ajuns sa ne imaginam pe intervale mari de timp, lucruri imposibile.

O sa ma refer mai mult la Nokia, fiind producatorul numarul 1 in acest moment. Insa si la ceilalti producatori povestea este aceeasi.
La Nokia telefoanele sunt impartite pe serii si cele mai importante sunt seria E si seria N. La fel sunt impartite si la ceilalti producatori, ca de exemplu la Sony Ericsson sunt seriile K si W.
Insa noi ca cumparatori trebuie sa facem intotdeauna compromisuri fiindca telefonul perfect inca nu exista si tare-mi este frica ca primii care il vor scoate vor fi chinezii.
Inainte sa-ti faca o oferta toti te intreaba ce telefon vrei, multimedia sau business deoarece ambele in acelasi telefon nu este posibil.
Daca alegi seria E, inseamna ca ai ales clasa business si daca esti om de afaceri inseamna ca nu ai nevoie de multimedia, nu ai niciodata nevoie sa folosesti telefonul pe post de walkman sau daca va aflati intr-o vizita de afaceri la Paris nu o sa va placa niciodata sa faceti poze pe Champs-Elysees. De aceea la seria E poti avea tastatura QWERTY, procesor puternic, sau acumulator de 1500mAh insa niciodata o camera cat de cat buna.
Daca alegeti seria N, inseamna ca sunteti mai tanar, daca nu cu varsta atunci cu spiritul si doriti multimedia. Aveti camera de 5 megapixeli si la telefon ecran mare insa trebuie sa il incarcati in fiecare seara.
Nokia N95, unul dintre cele mai complete telefoane a avut la inceput o amarata de baterie de 950mAh. Cum poti sa pui pe un telefon cu o camera de 5 megapixeli si ecran de 2.6” un acumulator minuscul? Au indreptat putin situatia cu Nokia N95 8GB la care au pus 1200mAh macar sa te lase sa termini ziua. Insa de ce nu au pus acumulatorul de 1500mAh folosit deja de mai mult timp pe seriile E?
Iesite cam in acelasi timp, Nokia E51 si Nokia N95 8GB, cel din urma are un ecran ENORM fata de primul 2.8″ vs 2.0″ si totusi cel cu ecranul mai mic are procesorul mai puternic.
Deja vorbim de laptop cu tot ce vrei pe el la greutate mai mica de 800 grame sau de laptop gros de cativa milimetri (MacBook Air).
De ce nu putem avea si un telefon care sa aibe: Symbian, procesor de 400 MHz, 128MB RAM, 8 GB memorie interna, ecran de 2.6″, baterie de 1600mAh, touchscreen, camera de 5 megapixeli cu autofocus, lentile de calitate si blitz xenon ?

Ii este frica lui Nokia ca va vinde decat acest telefon si din cauza asta ne pune sa alegem si sa facem compromisuri?

Deocamndata cei mai aproape de telefonul perfect se afla chinezii cu Meizu MiniOne.

Meizu MiniOne are un procesor Samsung de 533Mhz, 128MB DDR, TFT touchscreen, 720×480 rezolutie, camera de 3 megapixeli, Bluetooth, Wi-Fi, DMB TV Tuner, GPS, si memorie interna de 16GB.

 Disraeli, un mare om politic englez, spunea ca minciuna este de trei feluri: minciuna simpla, minciuna gogonata si minciuna statistica( adica minciuna sofisticata, cu argumente stiintifice). Multi dintre noi consideram ca nu mintim, doar modificam adevarul prin prisma imaginatiei noastre.

Imi aduc aminte cand eram mai mica, am vrut sa iau o carte din biblioteca, si din greseala am doborat trei bibelouri mari pe care de altfel le-am si spart. M-am dus repede am luat ceva de lipit, le-am ansamblat iar foarte bine, le-am pus in biblioteca, iar cel ce avea sa ajunga primu acolo, acela avea sa fie victima mea, pe acela urma sa pun vina. Ghinionul a fost sa fie chiar fratele meu, si cand sa le atinga s-au spart iar. Am tipat la el, desi stiam ca eu eram cea care le sparsese. Voiam sa fiu cat mai credibila. Cred ca prin asa ceva a trecut fiecare, si e cel mai bun exemplu de minciuna, pntru ca este nevinovat. Ma intreb, cum de la o varsta asa frageda, putem minti atat de bine? Ma gandesc ca acesta e doar un exemplu nevinovat, in comparatie cu minciunile ce au loc in ziua de azi. Ne uitam la televizor si vedem un om politic vorbind academic. Majoritatea il apreciaza, vai ce om destept si acesta, insa nimeni nu intelege nimic. Cata ironie sa apreciem minciunile politice, stiind ca de ani de zile nu se schimba nimic in bine. Dar suna atat de bine toate procentele incat trebuie crezute. Am observat ca de multe ori si eu mint de frica de a nu face rau. Sau de multe ori prefer sa fiu mintita, de frica de a nu suferi.

De ce oare ne-am format asa? Cel mai logic raspuns ar fi din cauza regimului dinainte de 89. Atunci eram obligati sa mintim. Eram obligati sa consideram ce considera altii, sa facem ce fac altii, eram obisnuiti sa furam pe ascuns, sa mintim de frica. Dar generatia aceea a apus. De ce ne  mai pastram mentalitatea de pe atunci? Minciuna este un bun ingredient de a trece mai usor peste toate. Am observat ca nu putem fi sinceri nici macar cu noi. Venim de la un chef si spunem cat de super a fost si de fapt stam o noapte intreaga cu comprese de apa rece si vomitam de la prea multa bautura si fum de tigara. Dar consideram ca a fost uimitor, desi simtim ca ne este rau. Viata nu este atat de lunga pe cat mare, este un pic segment rupt dintr-o figura geometrica. Putem alege sa il parcurgem foarte repede, strecurandu-ne mereu in fata prin minciuni si inselaciuni, dar ma intreb ce rost are sa ajungem primii, daca suntem singuri in fata? Cred ca oricat de mult am suferi sau rau am face, sa fim sinceri, si daca vom ramane in spate plangand, stim ca in fata noastra mai e cineva ce ne adaposteste sa nu ne doboare vantul.

Facem promisiuni pe care le indeplinim cu greu atunci cand intervine un obstacol. Ne gandim ca este mai usor sa mintim, decat sa facem un efort. Poate minciunile sunt mai dese in randul copiilor, insa si profesorii mint la fel de mult. Ma gandesc cand vin in clasa si nu avem chef de ora, celebra replica: plecam usor prin spate, sa nu ne vada cineva. Este la fel o minciuna. Incercam sa pacalim pe altii, de fapt ne pacalim singuri. Mint si doctorii. Stim ca daca vrem sa mergem la doctor, trebuie sa avem pachetelul facut. Cand ajungem, pentru a fi de multe ori bagati in seama, trebuie sa avem plasuta de cadouri in mana. Iar cand oferim cadoul, modestul doctor: nu trebuia, nu era nevoie. Stam in banca linistiti, iar cand un coleg pleaca in pauza, ne apucam sa il barfim. Venim acasa, mintim ca a fost bine la scoala, si noi am stat decat la o ora din 6. Am ajuns sa mintim peste tot doar pentru a ne vedea altii mai buni, insa niciodata nu reusims a fim cu adevarat noi.

Cea mai obisnuita minciuna este aceea pe care ne-o spunem noua insine
Si in fond, ce este o minciuna? Adevarul mascat…
Exista trei feluri de minciuni: minciunile, minciunile sfinte si statisticile.
Barfa este arta de-a nu spune nimic, astfel ca sa nu ramana nimic nespus.
Minciuna e grabita. Adevarul intotdeauna asteapta.
Mincinosul are nevoie de memorie buna.

 Ieri am avut religie - singura ora unde profesorul vine fara catalog, si cu toate astea nu avem nici un absent. Raspunsul este simplu, este singura ora unde suntem lasati sa ne spunem cu adevarat punctul de vedere. Domnul meu profesor era cam abatut, ba chiar a venit cu catalogul, insa nu sa puna absente, ci sa ne mai dea cate o nota buna. Cand il intrebam ce a patit, era asa ganditor, la care ne intreaba: “Voi vreti sa se scoata ora de religie din orarul vostru?” Noi toti, logic, am raspuns nu, nestiind ca asa se va intampla. Atunci ne-a explicat ca intr-adevar religia se va scoate din scoli. Cand am auzit,pe fetele tuturor se putea citi tristetea si neintelegerea.

Cum se desfasura la noi in liceu ora de religie? Domnul profesor venea, bineinteles mereu foarte bine-dispus, noi eram la fel foarte fericiti ca avem religie. La fiecare ora puteam alege un subiect, ne strangeam toti pe niste banci, si mereu aveam ora deschisa. Fiecare spunea cate un caz care uimea, fiecare isi spunea punctul de vedere, mereu se facea legatura, iar domnul ne linistea cu cate un citat din Biblie. Nu foarte de mult am vorbit despre satanismul in rock, fiecare am adus carti, materiale, dezbateam fiecare amanunt. Acum cateva saptamani am vorbit despre faptul ca multi oameni refuza sa creada ca exista iadul si raiul, iar cei care cred spun: lasa, ca cei care nu cred in asa ceva ajung in iad, insa daca ne gandim diavolul este in iad, si el stie cel mai bine ca exista Raiul si Dumnezeu. Atatea si atatea pilde pe care le-am citit si ne-au dat de gandit. Ieri am discutat despre rugaciune. Noi toti ziceam ca rugaciunea trebuie spusa doar atunci cand simtim cu adevarat, nu trebuie formala. Domnul profesor ne-a contrazis, este bine spusa si in mod formal, 10 minute pe zi sa ne rezervam epntru asa ceva. Si ne-a dat un exemplu: un text de 10 randuri daca il citim timp de o saptamana ni se uraste, nu mai suportam sa citim acel text. De cate mii de ani este rugaciunea ” Tatal nostru”? Cate mii de generatii au spus-o in fiecare zi, si nu s-au plictisit? Pentru ca rugaciunea nu este facuta de oameni, ci de sfinti. Si multe, multe alte subiecte. Ne aducea mereu orice carte vroiam sa o citim, ne imprumuta tot felu de materiale. Era perfecta ora de religie. Aveam colege care nu erau ortodoxe, cu toate astea stateau si ascultau pentru ca le facea placere. O colega, talentata la desen, a pictat o icoana, si cu totii eram foarte fericiti. De ce sa se scoata icoanele si religia? Cu ce va deranjeaza? Mai nou vreti sa puneti tablouri cu Basescu pe pereti sau care este scopul? De 18 ani credeam ca avem libertatea sa credem in ce vrem si in cine vrem, acum ati hotarat sa furati si aceasta libertate de gandire?

Dupa ora destul de zbuciumata de ieri, deoarece toti eram indignati ca o sa se scoata religia din scoli, domnul profesor foarte linistit ne-a spus: Poate ca este mai bine, pentru ca atata timp cat se face religia in scoli si nimeni nu invata nimic, este mai mare pacatul ca atunci cand nu s-ar face. Este ca atunci cand pacatuim fara stiinta, si spunem : imi pare rau, nu am stiut, si atunci nu mai suntem vinovati. Dar generatia care invata religia, si cu toate astea injura, fura, si sunt invatati ca nu este bine, si pacatuiesc cu stiinta, atunci cine ii mai iarta? Stalin a studiat Teologia, si cu toate acestea, a omorat mii de oameni, a pacatuit cu stiinta, nu? Asa este si in cazul orelor de religie in scoli, poate ca argumentul asta ne face sa nu mai fim asa de porniti impotriva celor care au propus asta, insa dupa parerea mea, religia este singura materie care ne face cu adevarat sa fim mai buni, mai respectuosi, mai iubitor, sa fim oameni.

Dupa titlu suna destul de bine, dupa continut mai putin. Poate ca in toate subiectele anterioare m-am legat oarecum de lipsa educatiei din Romania pentru ca in fiecare zi cineva reuseste sa ma surprinda cu ceva. In fiecare zi sunt nevoita sa merg cu autobuzul la scoala (as putea merge si pe jos, dar iarna este prea frig si drumul prea lung), asa ca de cativa ani in fieacre zi la aceeasi ora imi astept autobuzul. Logic ca  o data pe an se intampla minunea sa ma pun jos, atunci cand autobuzul este gol. In rest cand mai sunt vreo 5 locuri le pastrez pentru eventualii batranei din statiile urmatoare.
 De cati ani stau ma uit pe geam si foarte detasata ascult. Nu stiu de ce unora le place sa isi manifeste prostia in public. Am sa povestesc cateva exemple de prostie care pe mine m-au facut sa cred ca generatia mea ori sufera mintal, ori s-a nascut in epoca prostiei. Exista o regula la mine in autobuz: de fiecare data cand incep la ora 13:30 cele 3 fete dupa ultimele scaune se lauda cu ce a scos guta mai nou: si dai si zbiara si dansuri din buric prin autobuz. Spectacol pe gratis. Cateodata putem avea norocul sa mai urce si vreun grup de baieti la acelasi grad de inteligenta, si cand le observa pe frumoasele printese din padurea manelelor, le cuceresc cantandu-le o frumoasa balada de Florin Salam, si asa printesele si printii traiesc fericiti pana la capatul liniei.
  Muzica e muzica, fiecare are dreptul sa asculte ce vrea, asta e daca unii asculta in autobzue si pe strada, problema lor, noi urmam sfatul “Cand cineva face sau zice un lucru bun, sa il laudam din adancul sufletului, iar cand cineva e sub prostia medie, sa zambim diplomat”. Hai prostia o mai accept cum o mai accept, dar cum sa zambesc diplomat si la nesimtire. Acum cateva zile ma urc in autobuz, era gol, ma asez pe un scaun, pe parcurs s-a mai umplut el, pe la a 3-a statie in picioare mai stateau o domnisoara si o batranica. M-am ridicat si ii zic doamnei: “Poftiti aici”! Si deodata se aseaza tanara domnita! Bun, stau ma uit, raman uimita si tac. Peste cateva statii se aglomerase si mai rau, si din greseala o ating pe sensibila domnita de imi luase locul, cu geanta, la care reactia acesteia: Bunele maniere te invata ca bagajul se tine la picioare. M-am abtinut, am zambit, dar nu am putut si i-am raspuns pe masura: ” Domnisoara, nu ma invatati pe mine de bunele maniere, atata timp cat dumneavoastra (avea aceeasi varsta cu mine) stati jos, si 5 persoane cu mult mai in varsta stau in picioare” .Ce privire dusmanoasa, mai bine taceam. Asta e unul din putinele exemple, pentru ca mereu tinerii pana in 20 de ani se zbat sa le ia locurile batranilor peste 50 de ani. Frumos din partea lor. Acum, poate ca si noi, generatia noastra avem oarecum dreptate. Dam peste 500 mii la un abonament pe luna, alocatiile numai pana la 18 ani, insa liceul nu se termina pentru toti la 18 ani, iar batraneii care se plimba toata ziulica, au abonamente gratuite. Asta nu justifica cu nimic faptul ca nu stim sa le oferim un loc. Cred ca atunci cand respectam pe cineva, ne respectam si pe noi ca persoane. O alta obisnuinta a tinerilor in autobuze este sa isi arate desteptaciunea. “Ma e rau sa nu stii!; cum sa nu iti mai mearga calculatorul” “Poi ma calculatorul merge, dar monitorul nu se aprinde” “Poi ma e simplu e o priza in monitor si insurubezi acolo un fir si dupa firul ala il bagi in priza, si daca vrei iti dau eu un cd pt monitor sa il instalezi–asta zicea desteptu ala de le stia pe toate”. I-as fi dedicat melodia de ela BUG Mafia.. Taci, taci ….daca m-ai scoti un cuvant simt ca-mi explodeaza capul”…Ar fi frumos ca sirul evenimentelor neplacute sa se termine aici, dar cum sa nu se laude o fetita de 17 ani prietenei sale, cum a fost noaptea trecuta cand a dezbracat-o prietenu si au rupt patul, si fiind asa o intamplare superba, trebuie sa stie tot autobuzul de aceea povesteste cu atata pasiune incat copilasii sa aiba ce povesti acasa cand vin de la scoala:” woww, mamii, o fata stii ce a zis in autobuz…”
 Ma gandesc ca cel mai bine este sa merg pe jos, cat mai repede, sa incerc sa evit tot felu de intamplari care ma indispun. Sunt putine lucruri care ma enerveaza, dar prostia si nesimtirea sunt unele din ele. Toata lumea spune ca lipsa de educatie vine din partea parintilor, profesorilor, sau anturajului, dar nimeni niciodata nu pune vina pe cel in cauza, adica cel lipsit de educatie. Degeaba iti explica oricine ceva, daca nu esti capabil sa intelegi. Parintii au rol important in formare, insa formarea tine de fiecare copil in parte. Pacat ca nu multi asculta underground, pentru ca atunci ar intelege mai bine lumea.
Zale-”Depinde de noi”: Ura umple la refuz inimile voastre cruzi, mult prea prajiti va ardeti pentru un loc in autobuz

O varianta la Loto 6/49 are sanse 0.0000071% sa iasa castigatoare.

Daca cineva, de cand se naste, joaca saptamanal cate 50 de variante, pana la varsta de 60 de ani, are 1% sanse sa castige marele premiu.
Sansa ca numerele 1, 2, 3, 4, 5 si 6 sa iasa castigatoare la o extragere este egala cu sansa ca premiul cel mare sa fie castigat cu o singura varianta.
Acum 10 ani, din 51 de extrageri, au fost 40 la care s-a castigat marele premiu, in 2008, din tot atatea extrageri, s-a castiga de 6 ori premiul cel mare, in 2009 este si mai rau, s-a castigat de 3 ori, desi de o buna perioada se joaca bisaptamanal.
Loteria Natonala nu face nimic ilegal, insa astazi se castiga de peste 10 ori mai rar ca acum 10 ani.

De ce inainte se castiga saptamanal, iar acum se asteapta cate 6 luni pentru marele premiu?

Simplu, in urma cu 10 ani o varianta simpla costa 5 centi, in prezent o varianta simpla costa 1,7 dolari, este de 34 de ori mai scumpa. Numarul de variante posibile este acelasi la fiecare extragere, 13.893.816, daca acum 10 ani, cu 5 centi, majoritatea jucatorilor isi permiteau sa joace mii de variante si astfel numarul total de variante jucate se apropia de cele 13 milioane de variante posibile, acum se acopera intre 10% si 30% din variantele posibile.
Odata cu scumpirea variantei, numarul de variante diferite care se joaca este mult mai mic, deci si sanse mai mici. Aici este toata smecheria.
Unde mai pui ca Loteria Nationala opreste o mare parte din banii jucati, pentru ca apoi premiul cel mare sa fie impozitat si de statul roman.

Concluzie: “Cei care stiu matematica nu joaca la loto“, insa la cum se bate lumea pe potul cel mare, inseamna ca multi romani nu stiu matematica.

Pe 7 ianuarieau au plecat in Germania, unde barbatul Cristinei a suferit o operatie pe creier. Interventia a fost un succes, iar acum cei doi sunt gata să inceapa o noua viata.
Cristina a castigat ultima editie a concursului Dansez pentru tine, avandul ca partener pe Alex (Yamasha).

Cieste mai mult despre Operatia reusita

Daca ai Logan luat pana la sfarsitul anului 2006, poti fi unul dintre cei 200.000 care vor primii scrisoare ca le-a ruginit masina.

Uite si sursa

Daca nici asta nu are gura mare….

 Omul este intr-o continua dezvoltare, intr-o continua gandire si o continua traire dupa scheme fixe. De-a lungul timpului, omul si-a redus singur din drepturile de libertate. Am ajuns intr-o societate in care traim numai dupa tabuuri. Mereu viata noastra este delimitata de doua coloane lungi si neterminabile: Ce e bine si Ce nu e bine!! Poate ca este oarecum bine ca omul sa isi puna anumite limite in gandire si in fapte, insa sa stie ca uneori sa se apropie de acele limite.
Ma gandesc pentru ce facultate sa optez. Fiind la profil de filologie orizontul meu este destul de restrans: de baza ar fi Academia de Politie, ar mai fi Dreptul, Relatii Internationale, Stiinte Sociale, si inca vreo cateva facultati. Problema este ca In Craiova piata locurilor de munca este destul de redusa, facultatile nu sunt tocmai la nivelul asteptarilor, pentru ca pur si simplu nu s-a investit in asa ceva si cei care fac o facultate aici sau in orice alt oras mai mic in care nu se investeste, raman pur si simplu cu diploma in mana. M-am gandit mult si o sa aleg Timisoara sau Bucuresti..asta e sigur. Ma tot gandeam cat de scump este sa traiesti ca student in unul din cele doua orase, sau in Cluj, unde este la fel de scump ca si in capitala. Ma gandeam ca nu se stie daca atunci parintii mei vor avea posibilitatea sa imi plateasca toate cheltuilile, facultatea, drumurile, banii de buzunar etc..Am stat m-am gandit ceva luni la chestia asta, pana cand a venit vara si m-am angajat 3 luni. Desi dupa un timp incepe sa ti se urasca si sa vrei doar sa stai acasa, nu era bucurie mai mare sa raspund: nu imi trebuie bani de iesit, mai am din salariu.

Facand o conexiune intre trecut si viitor, cred ca este aceeasi situatie. Nu putem renunta la ce ne dorim, nu ne putem ascunde in spatele lenei si fricii, spunand: nu merg la facultate in orasul x pt ca nu am posibilitati. Deja bursele pentru studenti au crescut considerabil, deja locurile de munca in domeniu facultatii s-au diversificat, deja la facultate suntem oameni maturi sa putem face fata vietii. Oricum, sunt sigura ca facultatea nu o voi face sub aripa parintilor. Atunci cand suntem intr-o situatie in care avem banii limitati, invatam sa apreciem valoarea lor, invatam sa stim sa ii investim, invatam sa ne comportam in societate si ne indreptam spre formarea noastra si spre formarea unei familii.

Ma uit de multe ori la prietenii mei care au peste 20 de ani si inca locuiesc cu parintii, inca le cer bani de bilete pentru autobuz, bani pentru iesit in oras cu o fata, bani pentru haine etc. Este normal ca parintele sa te sprijine pana te formezi, dar nu este normal sa refuzi sa te formezi. Poti face foarte bine o facultate, poti sta cu chirie la inceput, poti munci cu norma redusa, sau doar sambata si duminica. Sunt atatea posibilitati in fata carora inchidem ochii de frica de a da de greu. Sunt convinsa ca in primele luni in care o sa fiu departe de casa si o sa am o suma mare de bani, o sa rabd de foame dupa primele trei zile, dar sunt sigura ca dupa 2 luni dupa ce fac greseala asta, a 3a luni stiu sa mi-i calculez corect. Ma tot gandesc ce ar insemna 4 ani de facultate, sa stiu ca si invat, si muncesc si am si rezultate. Adica raportul sta cam asa: 4 ani mai grei in care trebuie sa muncesti un pic, plus 2,3 ani pana gasesti un serviciu bun si reusesti sa te perfectionezi, apoi de la 27 de ani pana la 70, 80 etc…:D sa traiesti doar ca sa te perfectionezi in domeniu, nu sa muncesti doar ca sa iti castigi existenta. Ma intreb daca in intervalul de varsta in care un om poate asimila si invata atat de repede(15-20-25 de ani) refuza sa profite de aceasta posibilitate, plus ca la varsta asta nu prea avem multe obligatii, ma intreb restul vietii ce o sa putem face, daca nu suntem independenti material. Cred ca oricine se poate stradui cativa ani, pentru zeci de ani. Cand vad multi copii care zic: nu pot, asta e , sunt prost, ma apuca pur si simplu tristetea. Aceasta este varsta cand ne formam, nu cand cedam.

Tocmai ce am vorbit cu o prietena despre subiectul acesta. M-a intrebat cum este sa lucrezi, si i-am zis ca e o mare, mare satisfactie, mai ales cand vezi ca munca ta da roade si poti fi cel mai bun in domeniu. Mi-a spus ca si-ar dori si ea tare mult, insa fiind singura la parinti, si crescuta de mica in puf, i-au zis ca o sa ii dea salariu dublu pe care l-ar castiga numai sa stea acasa, sa nu stea in picioare sa vada ce e aia munca. Ea tot incearca sa ii convinga ca isi doreste asta, insa ei refuza sa accepte, zicandu-i ca are toata viata pentru a munci. Pe o parte s-ar putea sa aiba dreptate, dar pe de alta parte mi se pare ca gresesc atat de mult ca nu ii permit, macar un interval de timp, sa simta ce inseamna sa traiasca pe banii ei, sa fie pur si simplu independenta. Mi-a zis ca ar vrea sa traiasca in occident, are 18 ani, sa aiba si scoala, si serviciu, si parintii doar sa o sprijine moral, poate atunci s-ar simti implinita.

Ar fi atat de multe pareri si subiectele legate de acest articol, dar nu vreau sa devina unul plictisitor, asa ca in incheiere o sa scriu ceva ce tine strict de parerea mea personala, de fapt este mai mult un sfat. Desi este o idee cam pesimista, este reala si de ajutor. Atunci cand ne intemeiem o familie, oricat de frumoasa si de invincibila ar parea aceasta relatie, nu se stie timpul cum poate schimba omul, relatia, caracterul, asa ca este bine ca fiecare dintre parteneri sa fie cat de cat independent material, sa stie ca daca va fi vreodata sa se termine, are un loc al lui unde se poate retrage, nu sa fuga plangand la mama, asa cum sunt obiceiurile in Oltenia ca baiatului sa i se lase toata averea, iar fata sa fie trimisa sa isi gaseasca barbat cu apartament, masina etc… Cred ca nici o fata nu ar trebui sa accepte sa isi intemeieze o familie, fara nici un suport material, fara nici o satisfactie in cariera, si doar sa accepte sa faca parte din emblema familiei din Evul Mediu: femeia la cratita!