Pana cand sa tot vad articole cu : barbatul perfect, cariera perfecta, viata perfecta, masina perfecta? Sau pana cand sa vad celebra replica “nu exista perfectiune”? Pentru mine exista perfectiune, de fapt imi place sa cred asta. De ce atatea teorii dupa are trebuie sa ne incadram, ca doar viata nu e matematica! De ce atatea iluzii dobandite, ca doar viata nu e politica.

In fond, am ajuns la concluzia ca viata mea este perfecta. Chiar daca sunt femeie si trebuie in fiecare luna sa am grija epilatului, pensatului, fardurilor, unghiilor, igienei, nu ma plang, e greu, dureros, dar face parte din viata. Chiar daca merg la scoala si ma plictisesc sau ma bag sub banca sa vorbesc la telefon, si ma prinde profesoara, totul e perfect. Chiar daca ma bat cu frate-meu sau ma cert cu parintii, chiar daca nu am bani, viata mea e perfecta. In primul rand asa mi-am facut-o eu. Ma demoralizeaza monotonia, gandul ca nu fac nimic in viata. Ma intristeaza ideea de robotizare a vietii, a repetarii lucrurilor. Cu toate astea, viata mea e perfecta. De ce? Pentru ca este agitata. Pentru ca dorm dimineata pana la ce ora vreau, iar cand ma uit la ceas mai am doar 10 minute sa ma imbrac si sa plec la “serviciu” (nu e chiar serviciu, e un job de 4 ore pe zi, unde impart pliante). Desi pare usor, patru ore pe zi mi le petrec vorbind cu lumea, explicand oferta, asteptam sa ma inteleaga, sa ma intrebe, sa ma aprobe. Imi place. Imi place ca lucrez in domeniul promotiilor de aproape un an, si in sfarsit am ajuns sa scap de monotonia de a sta in fata unui magazin si a ii face reclama, si sa ajung sa impart pentru diverse produse. Dupa cele patru ore, mereu se gaseste ceva treaba de facut in oras, sau de mers la scoala, ca doar trebuie sa imi inchei mediile. Chiar daca dupa 7 ore de stat in oras, in soare, la orele 14, ajung acasa fericita, si cu bani in portofel, de ce nu ar fi totul ideal? Vin acasa, scriu un articol, ma gandesc ca am o ocupatie in plus, care nu ma lasa sa ma plictisesc, si cu astea imi fac viata mai frumoasa. Daca nu ma simt obosita ies si alerg, seara, cand se racoreste, si asta ma face sa ma simt cu un plus de energie.

Fiecare om se poate considera perfect, daca se ridica la nivelul asteptarilor lui. Atunci cand iti propui ceva si faci mai mult decat atat, poti fi multumit de tine. Omul perfect nu e acela cu 10 milioane in portofel, omul perfect nu e blonda frumoasa, cu ochi albastri, pe care o fraiereste un tigan si o duce la produs, omul perfect nu este parintele care te lasa sa vii beat la ora 4 noaptea de la discoteca, fara sa te intrebe nimic, omul perfect nu e cel care doarme si are de toate. Omul perfect nu e acela ce umbla dupa aventuri, ci acela care iubeste din toata inima, si care isi proiecteaza viata in functie de fiinta iubita, nu de el. Omul perfect nu e acela care mananca lacom o ciocolata, ci acela care te roaga cu o ciocolata.  Un om perfect poate fi gras, slab, urat, frumos, inteligent, placut, cu simtul umorului. Omul perfect exista, atata timp cat isi face propriile reguli si nu este condus de altii, atata timp cat isi asuma riscuri si nu se teme sa manance pachetelul pe care il are de acasa, in schimbul unui meniu de la KFC.

Azi sunt fericita ca pot fi perfecta. Azi sunt fericita ca iubesc si sunt iubita, ca sunt inteleasa mereu si incurajata in ceea ce fac, ca iubitul meu imi este alaturi cand am nevoie. Pe langa lucrurile materiale pe care le fac, pe langa faptul ca  viata mea e obositoare, certareata, ambitioasa, agitata, cateodata trista, si saraca, cu toate astea e cat se poate de implinita si satisfacatoare, cu toate astea sunt indragostita si iubesc cum nu imi imaginam. Pentru mine toata lumea e perfecta, atata timp cat lupta pentru un scop si un ideal. Scopul si idealul meu este de a imi intemeia o familie fericita!