Unul din lucrurile pe care le-am inteles la Cursurile de Jurnalism, Modulul 2, traineri: Cristian Lupşa si George Hari Popescu , a fost faptul ca fiecare om are o poveste.
De multe ori am privit din tramvai oameni simpli care mergeau ori la serviciu, ori la cumparaturi, ori in vizita, ori in alte parti pe care nici macar nu le banuiam. Fascinant era sa imi imaginez povestea lor « oare au o viata fericita, oare oamenii care ii inconjoara ii admira ? », plus alte multe intrebari pe care mi le adresam.

Ciudat este faptul ca ne gandim la povestile oamenilor de langa noi, dar doar pentru cateva secunde, minute, uneori ore. Ore deja suna un pic complet, orele le dedicam prietenilor, familiei, dar cel mai mult noua. Si atunci apare intrebarea fireasca, de ce suntem egoisti si nu dam atentie si persoanelor care poate chiar au ceva interesant de spus. La mine in clasa s-au facut bisericute avand ca model de diferentiere clasa sociala, activitatile, stil vestimentar, etc. Inteleg ca oamenii isi aleg cercul de prieteni, insa de ce colega care a luat anul trecut mentiune la olimpiada de latina, etapa nationala, nu a primit decat un bravo ? De ce aceeasi colega care anul acesta s-a calificat la etapa nationala dupa locul 1, nu a primit decat acelasi bravo ? De ce colega noastra care sta la matusa ei, departe de familie si care citeste orice carte ii cade in mana si pe deasupra ne da si noua temele tuturor, nu a fost incurajata asa cum trebuia, sau macar ascultata ?

Pentru ca suntem egoisti si diferiti. Pentru ca nu vedem decat povestile celor care se imbata in cluburi, povestile celor care au un BMW, povestea fardurilor si a hainelor, pentru ca discutiile noastre se limiteaza la fizic. De aceea, sansa de a fi pusi in evidenta oamenii care merita se diminueaza pe zi ce se mai naste un copil, o generatie, ce va uita ce inseamna apreciere si povestea. Pentru ca povestile autorilor nostri nu sunt deosebit de bune pentru ca nu contin sex, bautura, femei, masini, vile, afaceri si pentru ca e mult mai usor sa critici decat sa apreciezi.

Astfel a luat nastere in mentalitatea noastra respingerea celor care vor si pot sa faca ceva. Ii apreciem un minut, dupa care ii uitam.