De ce? De ce exista aceasta mentalitate in randul tuturor? Astazi a nins, dintr-un viscol cumplit si o ploaie rece, totul s-a transformat in vis. Peisaj de vis, fulgi de vis, atmosfera de vis. Mi-am petrecut 5 ore afara, jucandu-ma cu zapada si bucurandu-ma din plin. Prima zi de iarna la sfarsitul lui februarie. Cam tarziu dar e bine venita. Ma saturasem de acel ger cumplit si monotonie a naturii.
Dar, se pare ca nici macar o zi de poveste nu este de ajuns pentru un zambet. De ce mai exista si oameni care stramba din nas si prefera sa se uite din casa cu scarba, gandindu-se ca trebuie sa curate masina, locul de parcare, ca trebuie sa poarte cizmele, caciula si fularul?

Cum romanul e roman, iar sinonimele imperfecte pentru el sunt dezamagire, tristete, amagire, trebuie sa gaseasca mereu un motiv sa nu se bucure. Dar nu un motiv bun, ci unul oarecare. Ba ca e vorba de criza, ba de taxa auto, ba de vremea rea, ba mancarea nu e buna, ba vecinul asculta muzica prea tare, ba copilul nu ia 10, ba profesorul nu motiveaza absente, hai sa fim tristi. Ca doar o viata avem, si de ce sa lasam la o parte grijile, orgoliile, supararile, jignirile, barfele, minciunile, cand asta s-a dovedit a fi meseria cea mai respectata in Romania?

Si pana la urma, ce datorie am eu la vreun roman ca sa imi fac atatea griji pentru el? Pentru mine a fost o zi pe cinste, plina de zapada si distractie. Si plus sport. Asa ca aerul curat si miscarea in aer liber nu o sa ne faca niciodata rau. Nici de dragul celor mici care fac oameni imensi de zapada, cazermate sau bulgari cu tinta, nu merita sa ne bucuram o zi?

Si cata vreme a mai trecut de cand nu am mai vazut un om zambind pe strada…