Acum cateva saptamani am scris randuri si teorii intregi asupra faptului ca nu trebuie sa mintim. Ascultam melodia” lumea minte-Veritasaga” si ma gandeam cat de important e sa stim sa spunem adevarul. Sa spun sincer acum, mi se pare ca sinceritatea e pentru prosti. Pentru cei ce se ambitioneaza sa sufere.

De ce sa spunem adevarul daca nimeni nu il intelege? E ca si cum am spune unui copilas de 5 ani, povestea unui filozof. Nu numai ca nu ar intelege, dar ar fi si tare suparat ca si-a pierdut timpul. Asa e lumea, daca nu spui ce vrea sa auda, niciodata nu o sa te aprecieze. Am asistat la multe faze de genul acesta, nu o sa dau un exemplu din viata personala, insa un exemplu de la scoala. Un coleg invata perfect la psihologie, toate definitiile, face lucrarea de 10, insa la sfarsit scrie:” Cu tot respectul tin sa apreciez ca invat doar pentru nota, va spun sincer ca nu ma atrage aceasta materie, sau daca ma atrage, ma atrage doar ca studiu de caz, nu ca definitii si istorii”. Profesoara, foarte indignata, ii da nota 2. Cum si-a permis sa faca asemenea precizare? A fost cat a putut de sincer, si-a facut treaba, a invatat materia, a venit a facut perfect, dar si-a spus adevarul. Pentru adevar suntem taxati. E comunism curat! Ce a fost invatata o generatie intreaga? Ca poeziile politice sunt cele mai frumoase: partidul PNL fluturand prin aer…nush ce… in scoli se faceau poezii politice, toata lumea credea ca ele sunt cele frumoase, si in biblioteci stateau ascunse volume intregi cu Blaga, cu Eminescu, critici Titu Maiorescu si multe altele. Daca spunea cineva ca nu vrea sa faca sau sa citeasca poeziile despre Ceusescu, era taxat, pentru ca spunea adevarul.

Ce face un adolescent cand nu e lasat sa faca ceva? Minte! Daca spune adevarul, este taxat, este certat, este pedepsit, iar apoi cand scapa, face ravagii pentru ca daca spune adevarul ca vrea sa mearga acolo sau acolo nu e inteles. Si acum daca ma gandesc si personal, de fiecare data cand am spus adevarul, am fost privita cu dispret. Oare nu e mai bine sa mintim sa ne fie bine? O viata avem, decat sa traim prost si in adevar, mai bine fericiti si minciuna! Dar ce om poate fi acela care te priveste in ochi si te minte?

Sunt intr-o mare, mare dilema. Sa mint sau sa spun adevarul? E ca si cum as spune: Sa fiu fericita sau sa ma chinui singura? Se spune ca o minciuna nevinovata nu face rau, dar un adevar mare mereu raneste? Dar cum sa pot dormi cu gandul ca traiesc intr-un copac fara radacini? Gata oricand sa cada sa raneasca pe altii, sau chiar pe mine!