Prima ora de Stiinte, prima intrebare, prima materie la care suntem pusi sa gandim desi au trecut cativa ani de liceu. Intrebarea a fost “in ce credem, stiinta sau religie, teoria creationismului sau a evolutionismului?”
Bineineteles ca nimeni nu stia un raspuns concret. Toti eram pe langa subiect, incercam sa ne explicam anumite lucruri pe care ni le amanuntea profesorul, insa tot degeaba. Eu una, desi mereu am crezut in religie, in ortodoxism, nu stiu de ce. Pentru ca asa am fost educata si invata in familie? Nu chiar, pentru ca parintii mei merg de 2 ori pe an la biserica, iar eu sunt destul de matura ca sa imi creez propria educatie religioasa. Pentru ca asa am fost invatata in scoala? Nicidecum, orele de religie s-au parcurs majoritatea anilor, dictand, invatand, luand nota, uitand, la liceu schimbandu-se ceva, insa cu cat inveti mai multe, cu cat incerci sa intelegi mai mult misterele Universului, cu atat mai confuz esti. Atunci de ce? Pentru ca atunci cand am avut nevoie si am cerut ajutorul, m-a ajutat Divinitatea? Poate ca da, dar niciodata nu mi-a fost demonstrat acest fapt! Atunci de ce? Singura explicatie a mea este ca omul are nevoie sa creada in ceva, fiind mereu legat de intrebarea “de ce”. Are nevoie de o explicatie, iar cea mai sigura pentru el aceasta ar fi, pentru ca exista sanse putine pentru a fi combatuta. Are nevoie de o credinta, de o speranta ca va mai exista ceva dupa. Desi nu inteleg de ce atata lume se streseaza de acest eveniment, sa isi cumpere locuri bune de gropi sau sa se gandeasca ce o sa ramana cu lucrurile din urma sa : profesie, bloguri, siteuri, daca oricum dupa ce mori nu mai stii nimic? Nu asta este important, concluzia este ca nu stiu de ce cred in religie, cu toate astea cred. De ce oamenii se roaga cel mai mult sau doar cand au nevoie si sunt intr-un impas, iar cand sunt fericiti uita intru totul de ceea ce inseamna religie. “Crede si nu cerceta”. Consider a fi corecta dintr-un singur punct de vedere, diferit de cel al dogmei religioase, acela fiind ca oricum raspunsul nu poate fi gasit nicaieri, precum zicea Blaga in poezia “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”, Dumnezeu este un mister, ce nu poate fi inteles prin stiinta. Despre morala crestina, respectiv decalogul, mi se pare a fi o necesitate, initiata pentru moralitatea si umanizarea omului. Cele 10 porunci cuprind exact acele “reguli” care te invata sa fii om. Curios este faptul ca sunt singurele legi dupa pamant care iti spun ce sa nu faci, spre deosebire de toate celelalte legi care sunt formulate in asa fel incat sa arate ceea ce faci.
Stiinta-despre acest domeniu nu pot afirma nimic. Dupa cum am mai spus, cred in religie, insa si stiinta se regaseste printre crezurile mele. De ce? Pentru ca nu ar exista acest cuvant si acest domeniu, daca nu s-ar fi pornit de undeva. Teoria cum ca ne tragem din maimuta, o combat (cel putin sufleteste, ca personal nu am nicio dovada:D), desi am vazut destui oameni care au trasaturile unor maimute, insa asta tine sigur de originea noastra slava, turca, sau bulgara, nu de maimuta, cred insa in ideea ca Universul s-a format cu ajutorul undelor electromagnetice.
De un lucru sunt total convinsa, ca oricat de mult ar evolua lumea, niciodata nu se va afla si stabili in mod concret formarea Universului! De ce? Pentru ca oricare ar fi dintre cele doua variante, omul nu a creat pe om, ci altceva, ce nu poate fi explicat si stiut de mintea omului.
P.S. Am de facut un eseu la stiinte despre : Stiinta si Literatura? Are cineva idee? Singura explicatie pe care am aflat-o este ca, de exemplu, in poezia Scrisoarea 1, M Eminescu, se vorbeste despre faptele istorice, iar istoria este si ea o stiinta. In poezia lui Blaga se vorbeste despre religie si misterul stiintei, aprofundarea acesteia fiind zadarnica, ceea ce face ca legatura dintre stiinta si literatura sa existe. Alte idei?