“Judeca-ti succesul dupa lucrurile la care a trebuit sa renunti pentru a il obtine”. Sacrificam timp, viata, fericire pentru succes. Ne dorim sa ajungem cat mai sus in domeniul profesional. Ce ar insemna o familie fara bani, sau niste bani fara o familie? Pe care din cele doua variante suntem tentati sa o alegem?
Poate nu scriam vreodata de acest subiect daca in ultimele zile nu ma loveam de atatea lucruri legate de bani, succes, afaceri. Ne deschidem o afacere, speram sa obtinem rezultate, muncim atat de mult, insa cateodata multe lucruri trec pe langa si nu putem renunta la ideea de succes. Este ca atunci cand stam in statie sa asteptam autobuzul, si pe langa noi trec in intervalul asta de timp 4 tramvaie care merg in acelasi loc. Insa daca am asteptat atat dupa autobuz, de ce sa renuntam, trebuie sa soseasca. La prima vedere pare o parere optimista, nimic rau, insa daca in locul unde trebuie sa ajungem cineva ne asteapta de mult timp in frig, de ce nu renuntam la autobuz sa luam unul din tramvaie? Nu stiu cat de bun a fost exemplul, insa eu asa am simtit. Dorinta de afirmare este mai puternica decat lucrurile care inainte erau pe prim plan.

Ma gandesc cand nu aveam calculator si internet, cat de mult asteptam clipa sa ies afara cu prietenii. Acum, inainte sa ies pe afara, trebuie sa mai uit daca mi-a lasat si mie cineva un comment, daca a placut cuiva articolul meu, sa ma uit oare cati vizitatori pe ziua de azi, sa mai dau eventul un mass cu siteul, apoi sa ma imbrac si cu tragere de inima ca nu mai pot sta la calculator sa scriu un articol, ies pe afara.
Doi oameni simpli, dornici de a avea tot ce isi doresc, se casatoresc. Fac un copilas, doi. Barbatul, fiind capul familiei, simte nevoia de a se afirma, de a le oferii copiilor tot ce e mai bun. Incepe cu un serviciu modest, usor, prin munca si merite, avanseaza. Reuseste sa le ia sute de masinute, hainute, si jucarii bebelusilor. Avanseaza iar, vine noaptea acasa, se inchide in birou si lucreaza. Copilasii intreaba de ce nu e tati la cina. Ajunge director, delegatii prin alte tari, copii cresc, ajung la 7 ani, merg la scoala, si tatal lor tot le mai cumpara jucarii. Munceste, munceste, pana firma da faliment. Suparat, trist, disperat, vine acasa. Copii il imbratiseaza, si il roaga sa ii duca in parculet. Cei patru merg si uitandu-se se gandeste: pentru ce au acasa saci de jucarii, daca ei sunt fericiti cu mine in parculet. Pare recenzia unui film american, eu cred ca este doar un exemplu din miile de cazuri in care succesul destrama familii, iubiri, si vieti. Trebuie sa stii sa te opresti atunci cand e cazul. Trebuie sa inveti sa faci un articol bun, si apoi sa iti traiesti viata.
Succesul-iluzia optica a tuturor, prima data vedem partea buna, bani, renume, placere, dupa care daca ne uitam mai atenti vedem multe fete triste, incercam sa le numaram, dar ne blocam. Succesul se poate numi succes doar cand nu te evadezi din cotidian, ci doar il imbunatatesti.

“Trebuie sa incerci necontenit sa urci foarte sus, daca vrei sa poti sa vezi foarte departe…”
“Incearca sa fii un om de valoare si nu neaparat un om de succes”
“Doreste-ti succesul si nu perfectiunea. Nu renunta niciodata la dreptul tau de a gresi, pentru ca atunci iti vei pierde abilitatea de a invata lucruri noi si de a inainta in viata”
” Nimic nu schimba parerea ta despre un prieten mai mult ca succesul – al tau sau al lui “