Dar de ce trebuie să fim buni cu programare? De Moş Nicolae mergem la orfelinatul din centru, iar de Crăciun la copiii nevoiaşi din zona rurală. Între timp poate mai strângem sponsori şi mergem şi la un azil de bătrâni. Sau la copiii cu dizabilităţi. Toate televiziunile strigă după ajutor şi lansează campanii după campanii. În şcoli, licee, organizaţii, toţi se mobilizează: vine Crăciunul şi trebuie să fim mai buni.

Da? De ce? De ce tocmai de Crăciun şi sărbători? Doar atunci au nevoie de noi copiii bolnavi, săraci, bătrânii singuri sau adulţii neajutoraţi? Doar atunci avem bani de o plasă cu dulciuri, sau doar în decembrie facem curăţenie şi dăm nişte haine care nu ne mai vin bine? Copiii s-au săturat. Lumea s-a săturat. Eu m-am săturat. Să imi justific bunătatea de sărbători. Să ofer puţin din multul meu. Să mă gândesc că sunt un bun creştin pentru că am ajutat.

Şi daca tot vrem să ajutăm, să ne gândim. Când avem nevoie de ajutor: atunci când nu putem merge şi nu e nimeni lângă noi, sau atunci când toţi îşi arată disponibilitatea? Putem fi bun şi altcândva decât de sărbători. Altfel decât ceilalţi. Nu avem nevoie de un nume apărut în ziar pentru că am condus o campanie de ajutorare în preajma Crăciunului. Nu facem nimic altceva decât să omorâm speranţele unor oameni care cred în noi şi altădată. Nu să le hrănim speranţele cu câteva zile din an. Nu să le lăsăm un gol imens în ianuarie. Mă întreb oare ce simt în prima lună din an: “Mai e atât de mult până anul viitor când ne va mai vizita cineva”.

Să încercăm să fim cu adevărat buni, nu ipocriţi. Să fim buni aşa cum ştim, nu colectiv, nu de Crăciun, nu interesat. Ci simplu. Mă întreb, câte organizaţii fac astfel de campanii primăvara sau toamna? Câte organizaţii fac apel la bunătatea oamenilor şi în alte dăţi decât în cele de sărbătoare? Câte televiziuni, pseudovedete vizitează un orfelinat sau azil de bătrâni într-o zi de vară? Ciudat că uităm să fim buni de pe o lună pe alta.

A trecut prin 4 operații până acum. Nici o schimbare. Cu ochiul stâng nu vede decât o lumină. Poate vedea normal dacă se operează pe 23 septembrie, la Oradea. Doctorul Rado Gabor de la clinica Medsystem se va ocupa de asta. Un transplant de cornee și un implant de cristalin. Noi trebuie să ne ocupăm de costul operației: 120 de milioane de lei vechi. Haideți să-l ajutăm pe Victor. Sursa

Donatiile se pot face în contul:
RO40INGB0000999901742311
Titularul contului: Victor-Andrei Cocora

Ma intrebam daca putem asocia cuvantul “prieten” unui serviciu online, care nu se bazeaza pe niciuna din caracteristicile prieteniei: cunoastere, intelegere, incredere, etc. Cu toate acestea, un exemplu concret mi-a demonstrat cat de util poate fi.

Aveam de realizat niste traduceri pentru o licenta. O prietena pe care o cunoscusem in ongul din care facusem parte si care statea cu mine in cartier terminase facultatea de Litere, sectia romana-engleza si ma rugase cu ceva timp in urma sa apelez la ea daca am vreodata nevoie. O sun si ii zic ca am nevoie de ajutor cu niste traduceri, imi spune ca e ok, stabilim pretul de 6/lei pe pagina de tradus din engleza in romana, fiind 20 pagini. I-am zis ca imi trebuie intr-o luna, gandindu-ma sa nu cumva sa o presez cu timpul. Imi promisese ca in cateva zile va fi gata, dar departe de acest gand, caci a trecut o luna si nici urma de traducere. Intre timp mai vorbisem la telefon, incepeam sa imi fac griji caci timpul trecea si termenul limita se apropia. Cu cateva zile inainte de data la care trebuia sa am eu textul tradus o sun si o rog frumos sa il faca, imi zice ca e aproape gata si ca mi-l trimite pe mail. O mai sun si zilele urmatoare, se apropiau si ultimele 2 zile. Imi promite ca mi-l da in noaptea aceea, ca l-a terminat dar nu e acasa. Ma suna apoi sa ne intalnim sa ii dau banii si ea imi trimite traducerea inainte sa plece de acasa. Stateam in acelasi cartier, dura 2 minute toata operatiunea. Rezultat? Tipa nu mi-a dat nicio traducere, in noaptea aia a plecat in Franta, toate telefoanele inchise dupa care un mesaj “am plecat si am uitat sa trimit traducerea. Imi cer scuze”.

Fortata de situatie, m-am apucat sa traduc eu, dar stiam ca va fi imposibil sa termin. Ideea care mi-a venit atunci a fost sa trimit o parte din document pe twitter si sa intreb cine ma poate ajuta sa il fac in 2 zile. S-au oferit sa ma ajute mai multe persoane, Biank89 fiind cea mai disponibila. In 2 zile mi l-a facut si mi l-a trimis imediat ce a putut.

Concluzia? Am ajuns sa am mai mare incredere intr-un om de pe twitter, pe care nu l-am vazut niciodata, care era la sute de kilometri distanta, decat intr-unul care sta cu mine in cartier, a fost intr-un ong (lucru care ar trebui sa implice niste principii), caruia am vrut sa ii fac un bine si care a urmarit doar sa ma insele?

Bineinteles ca sunt si situatii contrarii, in care acel om virtual nu se dovedeste a fi cine ar trebui, care lasa sa se vada doar ceea ce vrea el, insa e normal ca orice padure sa aiba si uscaturi.

Dincolo de aceste lucruri, pe parcursul utilizarii, twitterul a dovedit ca poate fi uneori mai bun decat un motor de cautare, in sensul ca oricat de tampita ar fi intrebarea ta si de prost formulata, se gaseste o persoana care te urmareste sa o inteleaga si sa aiba un raspuns pentru tine, iar daca nu, prin RT-ul fiecaruia, se ajunge in sfarsit la cineva care a avut de-a face cu acea problema la care ai tu nevoie de ajutor. Este locul unde afli primele noutati, fara a fi nevoit sa iei toate ziarele si revistele la rasfoit si de a selecta ce e mai important, ai ocazia sa vezi mai multe pareri si sa subscrii celei care se apropie de gandirea ta.

Fara a cadea in extreme si a deveni dependenti de twitter, asa cum sunt unii de ym, hi5 sau facebook, in momentul de fata mi se pare unul din cele mai utile servicii ale onlineului.

Asta pana cand.. pana cand trebuia sa merg la tara sa il iau pe bunicu-meu. Eram in masina si ca orice roman zgarcit si lacom, ma gandesc sa merg pe o ruta mai scurta, dar mai putin agreabila: tigani, gropi, vagauni. Nu-i nimic imi zic insa, nu am ce sa patesc cu masina. Mergand pe o strada laturalnica, vad cum masini se intorc inapoi din mijlocul drumului. Curajoasa, sau mai degraba curioasa, ajung la fata locului sa vad ca drumul era surupat in doua. Un sant adanc de o jumatate de metru despartea drumul ce avea drept finalitate iesirea pe o strada principala. Sa ma intorc, sa nu ma intorc? 8 tiganusi pe marginea drumului imi zambeau. Cu un mic instructaj din partea lor, un fel de gps exterior aflu ca multe masini au reusit sa treaca peste obstacol, mergand pe trotuar: un trotuar mic, inconjurat de pomi. Imi incerc norocul si gasesc calea potrivita de a ma strecura pe acel trotuar.. nu voiam sa fiu una din invinsii care se intorceau inapoi. Merg, dau in spate, inca o manevra si totul era gata.. santul dintre drum si trotuar, acoperit cu gheata cedase.. acum masina avea sa fie imobilizata in groapa. Va spuneam despre prietenii nostri rromi ca sunt oameni buni. Mi-au demonstrat asta cand m-au ajutat sa scot masina de acolo, cu riscul insa de a ii murdari si supune la munca grea: nu e chiar atat de usor ca o femeie sa stie sa iasa din situatii grele. Intr-un sfarsit aveam sa fiu salvata de ei.

Inca un sfat din partea lor si aveam sa imi vad de drum “domnisoara, poti trece prin partea asta a santului, au mai trecut masini si este mai putin adanc”. V-am spus ca am incredere in ei, da? Iata ca am decis ca nu mai pot da inapoi. Era prea mult dupa isprava cu santul dintre drum si trotuar. Acum aveam o singura solutie: sa merg inainte. La fel de saritori, roind in jurul masinii, ma ajuta sa gasesc calea cea buna si ma sfatuiesc sa trec cu viteza prin el, sa nu cumva sa ramana roata acolo. Eu, soferita buna cum imi place sa imi spun, am considerat ca indicat este sa incerc mai intai teritoriul, nu sa ma avant cu viteza in sant. Zis si facut, in cateva secunde eram din nou imobilizata.. santul era mai adanc decat credeam, iar gheata grea facea imposibila iesirea mea de acolo. Prea de tot imi spuneam, trebuie sa existe o solutie. Dar iata ca ea nu a intarziat sa apara: aceeasi oameni si omuleti simpatici m-au ajutat si de data aceasta. Doar ca.. atunci cand am iesit de acolo, s-au agatat de usi, si cu privirea lor agera au scanat tot ce aveam de valoare in masina, unul dintre ei exclamand enervat: “Dar eu cu ce raman” ? …

P.S. Nu-i asa ca sunt simpatici?

Mergem la biserica si dupa slujba sunt toti acei oameni nevoiasi care iti spun ca o sa te ajute Dumnezeu daca si tu ii ajuti pe ei. Credincios, scoti din buzunar 1 leu sau poate si mai mult si te gandesti ca esti in curtea bisericii unde Dumnezeu iti vede faptele. Faci o fapta buna pentru el.

Pe strada o batranica iti cere ajutorul. Te grabesti, dar nu poti sa o refuzi. E pacat. Te apuci sa o ajuti, iti multumeste si tu esti fericit. Mergi la scoala, te duci la meditatie, seara faci niste cumparaturi si vii acasa. Cu tramvaiul. Dupa 10 ore de oboseala si bani cheltuiti pe bilete. De obicei esti acel copil care nu sta jos, cedand locul oricui putin mai in varsta, chiar daca nu e nevoie. Asa e politicos. In acea zi pur si simplu iti doresti cu ardoare acel scaun. Te uiti in tramvai si admiti ca nimeni nu are nevoie pentru a te ridica. La statia urmatoare, o doamna cu palarie rosie, ruj rosu si sprancene desenate se urca in tramvai si cauta loc. Te gandesti ca are undeva peste 50 de ani, insa la cum e de aranjata sigur adora sportul. Ramai cu plasele in brate, lipit de scaun. Nu trec bine doua statii, ca iti auzi numele de “tineretul nesimtit” care sta pe scaun si nu se ridica. Incepe sa te dracuie si sa iti vorbeasca in cele mai urate cuvinte. Te abtii. Zici ca e pacat sa raspunzi si nu tine de bunul-simt.

M-am saturat sa fac fapte bune doar pentru ca ma vede cel de Sus. Asa am fost invatata sa gandesc si poate in mare mi-am putut controla gesturile in functie de aceasta gandire. Dar oare merita sa facem fapte bune doar pentru asta? Am ajuns chiar sa cred in ipocrizia ca de Craciun trebuie sa ajutam copiii saraci (chiar daca in timpul anului uitam de ei), am ajuns sa cinstim nasterea lui Iisus prin taierea porcilor si brazilor. Mai este ea credinta?

Pentru cine facem faptele bune? Pentru noi vreodata? Am facut ceva fara sa asteptam rasplata?

Cancerul poate fi invins doar daca suntem multi. Sa ajutam sa se nasca un nou vis, o noua speranta. Mai multe despre cazul Claudiei aici.

Conturi deschise la BCR, sucursala Lapus, Craiova, Dolj:
Cont in LEI
Cont: 2511.A13.0.2056579.0138.ROL.3
IBAN: RO52RNCB0138020565790003

Cont in EURO
Cont: 2511.A13.0.2056579.0138.EUR.4
IBAN: RO25RNCB0138020565790004

Titular: Chelan Claudia-Valeria
CNP: 2850804160055

Eaa simtit ce inseamna sarbatorile de iarna abia atunci cand tatal sau a inceput sa respire dupa 40 de minute in care inima ii statuse in loc. Pentru ea Mos Craciun au fost rasuflarea si ochii deschisi ai celui ce ii daduse viata. Dupa multe interventii si complicatii, a venit si ajutorul divin: tatal ei a reusit sa invinga infartul si operatia, toate in schimbul a 2000 euro, bani pe care o familie modesta nu ii face nici intr-o luna, nici in doua, nici in trei.

Pentru cei care vor sa o ajute sa isi plateasca datoriile, sa intre aicisa citeasca intreaga poveste, sau sa depuna banii pe urmatorul cont:

RO46RZBR0000060011757129 – in RON (deschis la Raiffeisen Bank)

Noi ii uram toate cele bune tatal ei si speram ca problemele de sanatate si cele financiare vor inceta si familia va fi din nou fericita si dispusa sa impodobeasca multi brazi de Craciun!