Felicitari celui care a salvat un copil de pe linia metroului, exact inainte de a veni garnitura.

NUMELE MEU ESTE ADELINA AVRAMESCU, AM 23 DE ANI SI SUNT DIN LUGOJ.

Pana in 2001 eram ca oricare adolescenta: fericita, vioaie, activa, plina de sperante. Cel mai mare vis al meu era sa termin liceul si sa urmez cursurile Facultatii de Educatie Fizica. Acum la 23 de ani, totul s-a naruit. Nici nu mai indraznesc sa sper. Soarta a fost dura cu mine, lasandu-mi viitorul in mainile celor cu suflet mare, la indurarea lor. In urma cu opt ani, am fost diagnosticata cu o boala mai ciudata, lupus eritematos sistemic. Ce parea la inceput doar rutina medicala s-a dovedit a fi mai tarziu un calvar. Am fost internata in multe spitale din judetul Timis.

Din 2002, a inceput lupta cu destinul. Atunci am fost cu mama la un medic specialist de la Spitalul Colentina din Bucuresti. Din nefericire a trebuit ca tocmai eu sa fiu subiectul unei erori medicale. Specialistul mi-a dat un tratament mult prea puternic pentru varsta si greutatea mea. Aveam 17 si 45 de kg. Iar tratamentul care consta in injectii, perfuzii si altele, continea doze mult prea mari de medicamente. Nici macar nu mi-au spus ca unul dintre medicamente era din categoria citostaticelor. Niciodata, pe tot parcursul terapiei, nu mi s-a spuc ca voi pierde calciu si ca oasele vor fi afectate. Prin urmare, nu mi s-a prescris niciun supliment mineral sau vitamine. Tratamentul a fost atat de puternic, ca dupa trei luni am ajuns sa nu mai pot merge.

Dupa o multime de alte analize, am aflat ca am osteoporoza cortizonica severa si trei fracturi la coloana. Mi-e aproape imposibil sa descriu in cuvinte suferinta ingrozitoare prin care am trecut. Cateva luni bune am fost nevoita sa stau in pat, fara sa ma pot misca. Toate visele mele s-au spulberat din cauza acelui tratament gresit. Ce vina aveam eu?
Dintotdeauna am fost pasionata de sport si ma vedeam urmandu-mi acest vis. Eram o persoana foarte vioaie, practicam atletism, inot, mergeam in fiecare zi cu bicicleta, iar acum sunt nevoita sa-mi petrec timpul intr-un scaun cu rotile. In schimb am primit o palma de la viata, din cauza unei erori medicale. Cine imi da inapoi toti anii de chin? Cine imi poate umple golul din inima si alina durerea?

Port corset medicinal de ani de zile, fie iarna, fie vara. Pot sa merg uneori, dar obosesc foarte repede din cauza celor cinci fracturi la coloana, pe care le am astazi. E cumplit. Si mai dureros e faptul ca stiu ca am o sansa sa-mi recapat sanatatea pierduta in urma cu multi ani. Pot fi operata la coloana vertebrala, la o clinica din Viena. Numai ca sunt mult prea mari costurile operatiei. As avea nevoie de vreo 30.000 de euro, suma pe care mi-e imposibil s-o obtin numai cu ajutorul familiei. Sunt disperata, pentru ca sunt tanara si pot fi inca de folos lumii. Nu vreau sa-mi traiesc viata inutil.

Daca fiecare dintre voi, cei care cititi aceste randuri, ati contribui cu cate putin la vindecarea mea, va promit sa nu regretati investitia. Nu mai vreau sa plang de durere si nici sa depind de ajutorul celorlalti. Numai voi ma puteti pune pe picioare.

Am deschise doua conturi pe numele mamei mele, Avramescu Felicia.

Banca BRD-GSG, Sucursala Lugoj.

Cont in lei  -   RO80BRDE360SV66440233600

Cont in euro – RO72BRDE360SV59226503600

Blog Adelina Avramescu

Luni, 30 martie, Stirile ProTV lanseaza “Avem viata in sange”, o noua campanie sociala care incearca sa determine autoritatile sa infiinteze Registrul National al Donatorilor de Maduva. Sursa

De ce la altii se poate si la noi nu? Unde este acel Registru National al Donatorilor de Maduva? Poate ca daca aceasta campanie ar lua amploare si lumea ar adopta ideea de salvarea vietii celor de langa, bunica-mea si altii bunici, copii, si cei care au suferit aceasta boala, nu ar fi murit dupa cateva luni de stat in spital. Eu incurajez aceasta initiativa.

Ea, o romanca plecata la munca in Spania, a fost salvata de poporul spaniol.

In schimb, la noi Ministerul Sanatatii are grija sa moara cat mai multi pacienti si sa se plateasca din ce in ce mai mult. Au ajuns ei la concluzia ca cel mai bine este sa exista co-plata si oamenii de rand, cu asigurarile de sanatate platite la zi sa plateasca orice consultatie. Mai multe aici.

Deea, are 20 de ani si viata ei de zi cu zi e legata de un scaun cu 4 roti. Pe care acum nu il mai are.
Unul nou costa destul de multi bani iar prietenii au ajutat-o cu cat au putut. Mai este nevoie doar de 2500 dolari. Poti sa ajuti cu oricat: 10 lei, 50 lei, 100 lei, 500 lei, 1000 lei. Mai jos sunt conturile unde poti transfera bani pentru un scop nobil.

USD – Cod IBAN: RO72RNCB0763107572540003
Euro – Cod IBAN: RO02RNCB0763107572540002
RON – Cod IBAN: RO29RNCB0763107572540001
Toate conturi deschise la BCR.

Andreea Musatescu este numele ei si poate vorbi foarte bine la telefon insa cu foarte mare dificultate isi poate misca mana dreapta pentru a actiona un carucior electric de care are mare nevoie!
O puteti contacta la: 0722.548.200 sau andewootz@yahoo.com

citeste mai multe despre Deea

La mine in liceu s-a pus la cale un plan pentru a ajuta acei copiii defavorizati. Fiecare clasa trebuie sa stranga o anumita suma de bani, din care sa putem cumpara hainute, mancare, si alte lucruri pentru nevoile personale. Pana la urma, aceste fraze au ajuns niste clisee. Oamenii nu mai sunt in stare sa ajute, iar daca ajuta, o fac pentru ca asa zice cineva, pentru ca sunt impinsi de la spate, sau pentru ca este o sarbatoare, si asa cum ne indeamna biserica, trebuie sa facem fapte marete. Nu prea sunt de acord cu aceste lucruri, dar nu am alta optiune. Sa va spun de ce. Pentru ca nimeni nu intelege ca acesti copii nu au nevoie de noi DOAR de Craciun, nu au nevoie DOAR de cateva portocale o data pe luna, DOAR de cateva hainute pentru a se simti si ei integrati in societate, nu au nevoie de iubirea si atentia noastra DOAR in luna decembrie. In primul rand, daca dorim sa ii ajutam, trebuie sa vedem mai departe de aceasta luna, aceasta sarbatoare, si sa ii bucuram macar prin simpla noastra prezenta acolo o data pe luna, oferindu-le macar prietenie.

Am sa va spun o scurta povestioara, un caz real. Mai demult, avea sa se intemeie o familie fericita. Un barbat si o femeie, care se iubeau, si faceau totul impreuna. In fiecare seara de vara mergeau la pescuit, pentru ca locuiau intr-un oras ce permitea ca acel rau sa treaca la cativa pasi prin fata blocului lor. Priveau apusul, pescuiau, se tineau in brate, visau sa aiba un copil, care sa le umble casa de bucurie. In cativa ani a venit si copilul, acum mergeau toti 3 la pescuit, iar copilul invata sa inoate sub privirea fericita a parintilor lui. Peste cativa ani, relatia dintre cei trei se distantate. Cei doi soti au hotarat sa divortete, insa nu au putut face partajul si au ramas in acelasi apartament. Cateva luni mai tarziu, femeia isi gaseste un alt barbat, pe care hotaraseste sa il duca acasa. Exista insa o singura problema. Apartamentul avea doar 2 camere: una pentru fostul ei sot, si una pentru copil, ea si viitorul sot. Asa ca s-a gandit ca solutia cea mai buna ar fi sa cheme politia si sa dea afara copilul din casa (implinise deja 18 ani). In continurea nu se stie ce va fi, insa nu pot intelege de ce exista oameni, de ce exista femei, care nasc, care cresc copii, pentru a ii parasi. De ce numim avortul un pacat, cand alungarea unui copil din casa este de 10 ori mai dureroasa decat un avort? De ce sa dam o sansa cuiva sa se nasca, daca noi suntem cei care ii luam sansa sa traiasca? Probabil multi copii din orfelinate sunt cei prinsi la mijloc in aceasta societate si sufera datorita inconstientei parintilor. Pentru ei trebuie sa facem ceva si nu este doar un simplu slogan politic.

Ideea mea este urmatoarea. M-am tot gandit ca politicienii apeleaza la blogosfera pentru a isi face auzite propunerile, GDS face apel la blogosfera pentru infrunzirea Craiovei,  marile firme cauta sa isi vanda produsele prin ajutorul bloggerilor si anunturilor acestora. Blogosfera a luat proportii mari si ajunge sa fie o parte importanta a societatii. De aceea, m-am gandit, ca putemm face si noi ceva pentru acei copii defavorizati, lasati in voia sortii. Putem face ca in fiecare luna acesti copii sa se bucure de viata, si in loc sa oferim cadouri lcd-uri sau excursii de lux in concursurile organizate in blogosfera, mai bine am oferi informatii si ajutor pentru acei copii. Putem aduna hainute, bani, mancare, sau putem verifica macar daca sunt conditii bune pentru cei ce traiesc acolo. Asa ca o sa apelez la fiecare blogger, sa isi puna in ordine ideile, si sa vina cu o initiativa in ceea ce priveste ajutorarea celor nevoiasi, macar in luna decembrie. Astept propuneri si apoi va trebui sa le punem in aplicare.