Citeam despre experimentul lui Milgram si pozitia subiectiilor lui in fata autoritatilor. O parte din filmul “I comme Icare” trateaza acest experiment:

Despre ce este vorba? Subiectii acestui experiment erau recrutati printr-un anunt in ziar, care preciza ca vor primi 4 dolari pentru participare. Sosind in laborator, subiectul intalnea un barbat caruia trebuia sa ii administreze socuri electrice daca nu reusea sa ghiceasca perechile de cuvinte pe care anterior i le spunea. Este vorba de o lista de substantive carora li se atribuie cate un adjectiv. Cel din scaunul cu socuri trebuia sa dea raspunsuri corecte, altfel i se administrau socuri, generatorul avand 30 de comutatoare, fiecare comutator era etichetat cu un voltaj de la 15 la 450 de volti, cu o crestere de 15 volti de la un comutator la altul. Potrivit instructiunilor, la fiecare greseala a elevului, subiectul trebuia sa ii administreze 15 volti. Subiectul nu stia ca masina din fata lor este doar o simulare a generatorului, iar ca cel din scaunul cu socuri este un bun actor. In laborator se afla si un experimentator dur care nu il lasa pe subiect sa intrerupa experimentul. Atunci cand subiectul incearca sa renunte prima data la experiment, experimentatorul il abordeaza cu fraze de genul “Va rog sa continuati”, “Este esential sa continuati”, “Experimentul cere sa fie continuat”. De precizat este faptul ca “autoritatea din sala” avea un ton impunator, nu nepoliticos. Obedienti erau numiti subiectii care aplicau toti cei 450 volti.

Rezultatul dramatic al experimentului? 65% din subiecti au fost obedienti (26 din 40). Din punctul de vedere al intensitatii jocurilor aplicate, media celor 40 de subiecti a fost de 375 volti. 26 de oameni din 40 “au facut rau” pentru ca nu puteau ceda in fata autoritatii, desi omul din fata lor era necunoscut si nevinovat.

La o scara mai mica, cu totii suntem obedienti, desi nici macar nu o facem pentru o cauza corecta sau dreapta. Ascultam de oameni care sunt mai putin instruiti decat noi, directori care sunt mai slabi pregatiti decat angajatii. O ierarhie care nu se poate intrerupe. De la presedinte la cel mai mic angajat. Nedreptatile se leaga intre ele si nu poate iesi din joc nicio veriga. Aplicam volti persoanelor nevinovate, doar pentru ca ni s-a cerut sau pentru o suma mizera, o functie nedreapta, un loc in societate necuvenit. Ascultam de toti si in orice de frica de a renunta la a mai asculta. Ne e frica sa fim liberi si sa protestam. Ne e frica sa ne cerem drepturile. Trecem cu vederea nedreptati, inchidem ochii in fata ilegalitatilor atunci cand stim ca “autoritatea” ne cere asta.

Oare stim la cati volti sa ne oprim? Sau devenim pe zi ce trece mai obedienti?

Astazi are loc evenimentul Ora Pamantului (Earth Hour). Majoritatea romanilor se impart in doua: sunt pro sau contra evenimentului. Ii inteleg pe cei care sunt pro, nu si pe cei care sunt contra.
Cu ce ma afecteaza pe mine ca unii sting luminile acasa la ei si se intalnesc in parc? Cu nimic, chiar daca eu nu fac ca ei, nu vad de ce m-ar deranja.

Si atunci, de ce as fi contra acestui eveniment? Pentru ca asa e romaneste, de aia!

Ii raspunzi cu o moneda mai mare.

Deci au si americanii niste legi de toata jena.
Agentii de securitate de la metroul din Seattle sunt instruiti sa nu se implice in confruntari violente sau certuri.
Adica, periodic, un instructor ii invata cum sa stea si sa priveasca impasibili.

Three security guards saw the Jan. 28 assault, part of which was filmed by surveillance cameras. But the guards aren’t armed and are trained not to get involved in physical confrontations, according to the King County Sheriff’s Office, which operates Metro Transit Police.

ca in locul lui Steve Ballmer, rugat sa-si puna autografula pe un Mac, ar fi fost Gigi Becali, rugat sa-si puna autograful pe o poza cu Dinamo

[via]

Noi, romanii, prin votul nostru, i-am trimis in Parlamentul European pe Becali si EBA, am pus ca primar peste un sector din Capitala un analfabet, am bagat-o pe Irina Loghin in Parlament si sunt sanse sa facem acelasi lucru cu Honorius Prigoana. Noi singuri am dat cu stampila in ei.

Sebastian Vlaidescu il alege pe Dan Bittman consilier la finante. Romanii sar de cur in sus. De ce?

Mergem la piata si vedem un copil care cere 5 mii, nici macar nu te lasa pe tine sa decizi cat vrei sa ii dai. Te gandesti ca e luna sarbatorilor si fiecare dintre noi are dreptul la o bucurie. Decizi sa deschizi plasa si sa il lasi sa isi aleaga de vrea, dupa care ii dai si un ban. V-am spus de o colega care a vrut sa faca o fapta buna? Intr-o zi cumparase doi hamburgeri pentru ea si frate-sau. Un mic cersator nevinovat i-a cerut cativa banuti, insa din nefericire ea nu dispunea de ei sau nu a vrut sa ii dea. In schimb, a renuntat la unul din hamburgeri si s-a hotarat sa il dea lui… parea infometat. Imediat dupa ce a plecat a simtit o durere, micutul ii daduse cu hamburgerul in cap si fugise. Era plina de ou. A renuntat!

Mergem la biserica si dupa slujba sunt toti acei oameni nevoiasi care iti spun ca o sa te ajute Dumnezeu daca si tu ii ajuti pe ei. Credincios, scoti din buzunar 1 leu sau poate si mai mult si te gandesti ca esti in curtea bisericii unde Dumnezeu iti vede faptele. Faci o fapta buna pentru el.

Pe strada o batranica iti cere ajutorul. Te grabesti, dar nu poti sa o refuzi. E pacat. Te apuci sa o ajuti, iti multumeste si tu esti fericit. Mergi la scoala, te duci la meditatie, seara faci niste cumparaturi si vii acasa. Cu tramvaiul. Dupa 10 ore de oboseala si bani cheltuiti pe bilete. De obicei esti acel copil care nu sta jos, cedand locul oricui putin mai in varsta, chiar daca nu e nevoie. Asa e politicos. In acea zi pur si simplu iti doresti cu ardoare acel scaun. Te uiti in tramvai si admiti ca nimeni nu are nevoie pentru a te ridica. La statia urmatoare, o doamna cu palarie rosie, ruj rosu si sprancene desenate se urca in tramvai si cauta loc. Te gandesti ca are undeva peste 50 de ani, insa la cum e de aranjata sigur adora sportul. Ramai cu plasele in brate, lipit de scaun. Nu trec bine doua statii, ca iti auzi numele de “tineretul nesimtit” care sta pe scaun si nu se ridica. Incepe sa te dracuie si sa iti vorbeasca in cele mai urate cuvinte. Te abtii. Zici ca e pacat sa raspunzi si nu tine de bunul-simt.

M-am saturat sa fac fapte bune doar pentru ca ma vede cel de Sus. Asa am fost invatata sa gandesc si poate in mare mi-am putut controla gesturile in functie de aceasta gandire. Dar oare merita sa facem fapte bune doar pentru asta? Am ajuns chiar sa cred in ipocrizia ca de Craciun trebuie sa ajutam copiii saraci (chiar daca in timpul anului uitam de ei), am ajuns sa cinstim nasterea lui Iisus prin taierea porcilor si brazilor. Mai este ea credinta?

Pentru cine facem faptele bune? Pentru noi vreodata? Am facut ceva fara sa asteptam rasplata?

[sursa]

simplu, de 35 de ani, in casa parintilor mei si mai tarziu in casa mea, de Craciun, n-a intrat niciodata brad natural, folosim acelasi brad artificial de 35 de ani.

Nu vreau s-o dau in cuvinte mari, spun doar ca-mi face placere sa ma gandesc ca, undeva la munte, exista 35 de brazi al caror destin n-a fost acela de a sta, pentru cateva zile, intr-un colt de camera.