Au fost de ajuns 5 minute, de citit presa, pentru a-mi da seama ca intre Bulgaria si Romania exista ceva diferente de atitudine.

Premierul bulgar a anuntat ca interzice fondul de protocol la ministere. Cine are un invitat – ii plateste consumatia.

Autoritatile din Bulgaria au amendat Raiffeisen Bank cu 4,29 milioane de dolari pentru concurenta neloiala, acuzand-o ca a atras clienti cu asigurari gratuite, pe care ulterior le-a anulat.
Banca a fost amendata dupa ce un client al Raiffeisen a depus o plangere prin care arata ca polita de asigurare i-a fost anulata la doi ani dupa contractarea creditului ipotecar, fara a fi informat.

Pe de alta parte…

Deputatii romani vor putea beneficia de cazare la Hotelul Marriott, acesta punand la dispozitia parlamentarilor un numar de 20 de camere, fiecare la pret de 250 de lei + tva pe noapte, deci vreo 82 de milione pentru fiecare deputat.

Stiti cine e patron la Marriott, nu?

[sursa 1, 2, 3]

Platim, in fiecare an, pentru pensiile speciale din armata, politie, servicii secrete, diplomatie si pentru cele ale parlamentarilor, aproape 1% din PIB, respectiv un miliard de euro.

Merita? Luati pe rand, poate gasiti vreo categorie care sa merite pensie speciala, eu n-am gasit.

Asa scrie New York Times, ca recesiunea globala a luat sfarsit deoarece activitatea de productie este in crestere in aproape toate economiile importante ale lumii.

Noi sa-i credem?
Cu un deficit de 1.400 miliarde de dolari, inregistrat pe ultimul an, doar in SUA, cred si eu ca a crescut productia, o mare parte din acesti bani s-au dus in consum si implicit in productie. Deficit bugetar au avut toate tarile puternice din Europa, de exemplu Franta a avut un deficit de vreo 130 de miliard euro.

Dupa ce SUA baga 775 miliarde dolari in stimularea economiei, Germania baga si ea 82 miliarde euro, este normal sa cresca productia. La fel de normal este ca aceste cresteri ale productiei (poate cu exceptia Chinei) sa aiba loc acolo unde s-au bagat bani.

Ramane de vazut daca acesti bani sunt reali, virtuali sau proaspat tipariti. Nu m-as mira ca cei din G8 sa tipareasca la greu iar ceilalti sa astepte cuminti sa fie si ei trasi in sus, li se da si termene, ca doar o stiti pe aia cu: Economia Romaniei va reveni pe plus la sase luni dupa SUA, Germania si Franta.

Da, bai, ei sunt salvatorii nostri.

Avem urmatoarea stire:

Statul incaseaza anual 2,1 miliarde euro de la fumatori.

Ce ziceti daca de cei 2,1 miliarde de euro, bani incasati de la fumatori, in fiecare an, s-ar face niste spitale moderne, in care sa fie tratati fumatorii?

Sa se faca ceva pe baza de puncte, cand il obligi pe fumator sa cumpere un pachet de tigari, ce are o poza socanta pe el, sa-i dai si un bon, un pachet fumat, un bon in plus, iar in schimbul bonurilor, fumatorii sa se trateze gratuit in niste spitale performante. Cu 2 miliarde pe an, in 5-6 ani, fumatorii, si nu numai ei, ar avea, in fiecare judet, cele mai moderne spitale, facute pe banii fumatorilor.

Daca exista o lege anti-fumat, daca armele de vanatoare si confectiile din blanuri naturale sunt scutite de accize, de ce n-ar fi corect sa existe si spitale moderne, in care fumatorii sa fie tratati gratis?

P.S. Nu sunt fumator, iar argumente, pro sau contra, la ce am scris mai sus, am destule, dar le astept si pe ale voastre.

[sursa]

E incredibil cat de mult se schimba mentalitatea unui om. M-am apucat si mi-am citit articolele scrise imediat dupa ce a luat nastere blogul, dar si unele mai recente. In cca 2 ani am trecut prin toate starile posibile, nerecunoscandu-ma intr-o mare parte din articole.

Desi printre temerile mele cele mai mari se numara si schimbarea, am realizat cat de multe am schimbat fara ca macar sa imi propun. Acum cativa ani eram nehotarata ce anume vreau sa devin: doctor, profesor, politist, avocat, etc, insa ceea ce imi doream sa devin se lega de ceva fix, de o profesie ce nu poate iesi din tipare, de o mentalitate ce trebuie asociata cu stabilitate.

Poate ca si acum se numara printre planurile mele una din cele enumerate mai sus, insa nu definitiv. Nu vreau sa fiu toata viata profesoara sau politista. E tragic sa ma robotizez, sa urmez o facultate care stiu ca imi va oferi profesia respectiva, iar atunci cand va trebui sa ma angajez sa o fac pentru o viata. De ce? Inca nu pot gasi suficiente motive pentru a “deveni” ceva. De ce oameni trebuie sa eticheteze in functie de ce esti si sa asocieze munca ta cu banii? Avocat-traieste bine; profesor-viata comoda, bani multi; doctor-boier, in fiecare zi are buzunarele incarcate. De ce nu putem deveni acei oameni pe care lumea sa ii cunoasca fara sa le stie profesia? Putem sa nu fim nimic pentru restul, dar sa fim ceva pentru noi.

Toate aceste intrebari mi le-am pus la un training tinut de Mihail Musat (o sa scriu mai multe despre training intr-un articol viitor, pe masura ce imi elucidez si eu anumite intrebari), in momentul in care am vorbit despre motivatie si despre a face ceea ce iti doresti cu adevarat. Ne dorim cu adevarat sa urmam aceste profesii? Nu cumva s-a intiparit in minte si in arborele nostru ca omul a reusit in viata doar daca a capatat o meserie, ci nu un spirit? Si atunci nu devenim cu totii supusii unei lumi materiale?

Sunt de acord ca nu se poate fara profesori, politisti, avocati, doctori, etc, insa, fiind o tanara cu colegi tineri, la varsta de 18 ani imi dau seama ca alergam dupa bani. Facultatile si prioritatile ni le stabilim in functie de situatiile financiare. Mai mult de 15 din clasa vrem sa dam la Academie (ma numar si eu printre ei). Da, vreau sa fac asta pentru bani, insa imi place sa cred ca nu o sa ma rezum aici. Vreau sa obtin bani pentru a imi realiza proiecte care ma intereseaza cu adevarat. Pot obtine si altfel? De acord, insa nu suntem educati sa alegem calea care sa ne dezvolte ca oameni, ci alegem calea cea mai usoara, care ne face lenesi din punct de vedere spiritual. Nu numai Academia este una din facultatile vizate, ci si Medicina, Farmacia. Mi-aduc aminte de ora de dirigentie la care majoritatea, dupa ce spuneam numele facultatii, povesteam cati bani se castiga, cand se adauga mai multi, cu cati bani iesim la pensie, nicidecum discutii despre ce materii se fac, ce catedra exista in facultatea respectiva, ne plac materiile respective, vrem sa facem asta, ni s-ar potrivi, se adapteaza tipului nostru de temperament, etc.

O data cu aceste incurcaturi atat in mintea mea, cat si probabil in articol, ma tot intreb: e mai important sa devenim ceva, sa ajungem sa fim identificati cu o profesie, sau sa ne dezvoltam prin prisma a ceea ce ne dorim, desi nimeni nu ne va putea identifica in societate ca pe ceva stabil?

Altfel nu-mi explic de ce ar scoate pe piata un Top 300 cei mai bogati romani, acum, la sfarsitul anului 2009, cu averile din 2008.

Sa nu conteze, pentru o publicatie de bussines, cele 10 luni de criza din 2009?

Nati Meir a declarat ca a cumparat 280.000 de semnaturi cu mai putin de 100.000 de euro.
Nu ma prea intereseaza cat este de legala chestia asta, pe mine m-ar interesa daca este adevarat, ori nu, ca daca Nati Meir spune adevarul, e clar, sa gasesti, in cateva zile, 280.000 de fraieri care sa-ti dea semnatura pe 1,5 RON, inseamna ca Romania nu ducem lipsa de fraieri, sunt chiar in exces.

Intr-o tara cu mai putini fraieri, declaratia lui Nati Meir ar fi sunat cam asa:

Ma vad nevoit sa ma retrag din cursa prezidentiala, nu pot sa strang numarul de semnaturi, am vrut sa cumpar 280.000 dar mi s-au cerut minim 14 mil. euro, prea mult pentru mine.

Acum cativa ani se anunta un accident tragic: “baiatul lu’ tata”, luase pe mana un bmw, fara permis pentru ca aveam doar 16, 17 ani, si intrase pe contrasens intr-o alta masina unde se aflau: un barbat, sora barbatului impreuna cu sotul si copilul, si mama celor doi frati. In urma accidentului au murit mama celor doi, si sotul fetei din masina. Cei doi frati au suferit traume psihice. Asadar, bilantul a fost urmatorul: 2 morti, 2 persoane cu dizabilitati, un copil fara tata, respectiv bunica, si cu o mama cu traume psihice.

Persoanele de care vorbesc sunt niste cunostinte. Asta seara am aflat ca respectivul baiat este in liberatate, parintii reusind sa ii scoata un certificat care sa ateste ca nu este in deplinatatea facultatilor mintale, iar pagubitii, respectiv cei doi supravietuitori ai accidentului, au primit in schimb 120 000 euro.

Pentru ca incurajam parintii prosti, golanii, animalele, speciile care omoara fara a visa urat noaptea, totul este posibil: chiar si cumpararea unor familii destramate si a catorva cadavre. Oare se si liciteaza?

Sunt saraca. Sunt saraca spiritual. Stau in statia de tramvai si privesc masinile care trec pe langa mine: tot mai multe femei, tot mai multe bmwuri, si incep sa imi zic “uite ce tare, la 20 de ani sa ai bmw”. Ma uit la magazinele non-stop: Lux Premier. In fiecare seara tot mai multe masini stationate si tot mai multe plase pline cu cumparaturi. E criza, nu e criza? Pare a fi invidie. Ei au, eu nu am. A doua zi merg la scoala, cu acelasi autobuz, aceleasi mutre cunoscute, acelasi abonament… intarzii mereu, gasesc cauza intarzierii ca fiind mijlocul de transport in comun ineficient. Ma mint.

Ajung la ora de romana si profesorul ne vorbeste de Emil Cioran. Printre atatea informatii, le gasesc interesante pe cele de natura materiala: acest om nu a dormit timp de 18 ani, a fost sarac din punctul de vedere al banilor, desi locuia in Franta, el traia intr-o mansarda cu iubita lui, ajungand sa manance resturile de mancare ramase in farfurii in cantinele studentesti, a refuzat toate premiile care i-au fost oferite pe motiv ca el nu scrie pentru bani si premii, ci de placere. Atunci mi-am pus intrebarea: Cate dintre blondele pe care le vad la 20 de ani in bmwuri vor ajunge sa faca 10% din ce a facut acest om? Despre cate se va vorbi peste ani si ani, cate vor fi mentionate pe buzele copiilor/nepotilor nostri?

E ipocrit gandul ca o informatie despre Emil Cioran mi-a schimbat modul de a gandi, insa este adevarat ca m-a facut sa imi pun intrebari. Am fi mai apreciati cu o situatie materiala stralucitoare? Cat ar conta pentru noi aceste artificii? Imi doresc sa fiu in masina aia? As mai fi interesata in momentul acela de Emil Cioran si operele sale? Cat de greu putem parasi acest joc al banilor? Poate ca raspunsurile mele se afla in intrebari.

In ultimul timp, apar, din ce in ce mai des, diversi Murdochi ce vor sa bage taxe pentru accesarea publicatiilor online, si ma intreb, ce m-ar face pe mine sa platesc, nu conteaza cat, dar sa platesc, accesarea unei publicatii online.

As plati daca as afla numere la 6/49, mai devreme cu o zi, dar, in rest, nu as vedea pentru ce sa platesc. Ce sa aflu, ca toamna mor oamenii prin beciuri, ca dorm politicienii in parlament, ca la final de weekend este aglomerat pe DN1, ca este mizerie pe plaja, sa fiu printre primii care afla numele uraganului ce tocmai a lovit China, sa fiu printre primii care vad, la doar 3 zile de la nastere, copilul vreunei vedete? Chiar nu vad pentru ce sa platesc. Rezultatele din sport le pot afla cu usurinta, fara sa platesc, numarul victimelor la dezastre naturale apar si pe wikipedia, trebuie doar sa astept cateva ore.

Ar mai fi editorialele, dar, sa fim seriosi, sunt atatia oameni capabili, in orice domeniu, ce scriu pe blogurile personale, iar noi nu apucam sa citim nici macar 0,1%, din ceea ce se scrie, incat ar fi o prostie sa platesti pentru alte editoriale.

Ah, ca da faliment Playboy ca sunt atatea site-uri XXX cu acces gratuit, sau ca Wall Street Journal nu-si mai permite sa plateasca milioane pentru exclusivitati, mi se rupe, asta e viata, sunt domenii care dispar, pur si simplu, si nu vad de ce sa plang eu ca nu se mai fabrica zeppeline.

Voi ati plati pentru accesarea unei publicatit online?