Am zis c-am pus-o de o afacere, cand mi-am luat din Auchan o tigaie Dry Cooker cu 45 de lei, in loc de 149 lei, cat este cea din reclama de la tv. Aceeasi tigaie pe care am cumparat-o eu am mai vazut-o si in alte magazine, iar pretul variaza intre 40 si 80 de lei.

Cand am ajuns cu ea acasa si i-am ridicat capacul, am ramas dezamagit. Tigaia fara capac cantareste doar 420 grame!

Dupa o saptamana arata cam asa:

P.S. Este singura tigaie pe care am curajul sa fac pariu ca o indoi cu mana.

P.S. 2 Peste cateva zile va zic si parerea despre tigaia la care ii face reclama Mirabela Dauer

Mi-e dor să citesc texte originale. Despre orice. Chiar şi despre politică, doar să nu fie numită curvă. Toţi îi zic aşa. M-am plictisit să aud bocetele inculţilor care scriu cu doi “ii” tocmai când verbul a fi se scrie cu unul. Mi s-a urât chiar şi de intelectualii pe care dincolo de admiraţie şi respect, îi detest pentru scuzele pe care le aduc în faţa cititorului atunci când sunt neinspiraţi. Sau pentru prostituţia cu care tratează articolele.
Aş vrea să citesc şi monden. Zău că aş face-o dacă aş şti că nu se începe fiecare articol cu “incredibil” pentru a muşca momeala unui text scris din imaginaţie, dar fără creativitate. Şi daca Monica nu ar fi numită divă şi Irinel broscuţă. Aş fi de acord chiar să ofer o şansă ştirilor sportive, care nu demult mă atrăgeau cu amuzamentul patronilor plictisiţi de acefalia jurnaliştilor neinteresanţi. Chiar aşa, până când vom mai alerga după Becali pentru nişte ştiri inculte? Singurul domeniu virgin este economicul. Care oricum nu a putut fi vreodată original!

Mi-e dor să văd reclame bune. Cu dero, dar să nu apară Maria sau acele şoseţele murdare pe care noul Rex, cu doar câtiva bani mărunţi, echivalenţi cu gumele Orbit primite mai mereu rest, scot mizeria banalităţii. Sau cu spaghete naturale. Originală reclamă. Siliconul blondinei descătuşate plezneşte în farfuria pasiunilor italieneşti. Dar nu-i nimic. Sunt altele şi mai şi. Că doar la o sticlă de Pepsi, primeşti incultura şi citarea ţiganilor-vedetă. Sau mai degrabă potcoave norocoase ce umblu buzunarele televiziunilor prin apariţiile lor media. Ori suntem inculţi ori nu mai suntem? Că tot vorbim de reclame, am ajuns să imi doresc nu originalitate, pentru că e o cerinţă prea mare, ci măcar bun-simţ. Adică reclame care să nu încalce orice limită a penibilului doar ca să se remarce. Aş da un nume istoriei noastre: era reclamelor proaste.

Mi-e dor să fredonez versuri originale. Despre viaţă, iubire, moarte, că doar Mioriţa îşi face simţită prezenţa până în zilele noastre. Mi-l şi imaginez pe baciul moldovean cum îşi semna despărţirea emo. Mai mult, cred că a fost muza perfectă pentru Mititelu care a descoperit complotul stelist pentru furtul oilor. Rătăcite în stâna fără câine. Nici măcar muzica underground nu mai e originală. Pentru că băieţii care o cântă nu respectă nici măcar principiile pe care singuri şi le scriu.

Mi-e dor de tot ce înseamnă conţinut. Dar nu găsesc decât forme. Mi-e dor de tot ce înseamnă idei, dar nu mi se arată decât cuvinte. Astfel spus, chiar şi textul de mai sus e o lipsă de originalitate. Pentru că nu am găsit-o. Vinde cineva?

Aseară am fost la Festivalul Studenţesc de Rock, Jazz, Folk, ţinut la Casa de Cultură a Studenţilor din Craiova.

Pornind de la una din zicalele prezentatorului „încă mai există sperantă” pot spune că şi eu am simţit acelaşi lucru. Că nu trăim chiar într-un oraş mort, lipsit de viziune, perspective, cultură şi bun-simţ. Dincolo de imaginea de ansamblu care cuprinde ţigani, câini comunitari, corupţie şi multe scandaluri, în oraşul acesta mai există şi oameni faini. Oameni care merg în pub să vadă o piesă de teatru, care se înghesuie la venirea unei personalităţi, oameni care luptă să aducă bun-simţ în oraş.

Astfel, în nici o jumătate de an, am avut ocazia să văd multe evenimente frumoase în Craiova. De la întâlnirile cu Gabriela Adameşteanu şi Solomon Marcus, până la festivalul cu Nicu Alifantis şi Alexandru Andrieş, dar şi piese de teatru de excepţie, concerte bune şi dezbateri propuse de onguri interesante.

Am realizat aseară că oamenii, indiferent de vârstă, sex, etnie, apreciază calitatea. Astfel, la festivalul unde s-a cântat live, şi s-a cântat bine, publicul, deşi foarte diversificat, a cântat şi a aplaudat tot timpul. Nu a contat că rockerii voiau rock şi folkişti folk. Toţi au aplaudat cu aceeaşi tărie fiecare artist şi piesă reprezentată. Formaţii tinere cu voci extraordinare, talentate şi pline de speranţă. Maieştrii care au format genuri muzicale, au dat tonul altor artişti şi au sprijinit orice iniţiativă bună în România. Adulţi care apreciau ce se întâmpla pe scenă şi îşi aminteau de vremurile bune.

Astfel, formaţiile tinere ca High Seas, No Antidote sau Avatar i-au făcut pe craioveni să simtă că se poate şi altceva în oraş decât #RMA. Tineri talentaţi ca Bogdan Grosu sau Bogdan Oprănescu au vibrat în sală la fel ca şi corzile lor de la chitare. Un moment special, de care ne-am bucurat a fost prezenţa celor doi artişti: Nicu Alifantis şi Alexandru Andrieş, care au cântat aproximativ 1 oră, clipe în care nimeni nu a stat jos, majoritatea au aplaudat, restul au zâmbit şi au râs. Acestui moment i se alătură formaţia Cargo, pe care nu o văzuzem niciodată live, sau daca o văzuzem, o ignorasem. Deşi nu se compară cu marile formaţii de rock străine, spectacolul făcut de cei de la Cargo nu a fost deloc slăbuţ. Pe lângă faptul că au făcut să dea din cap şi câteva doamne peste 50 de ani, cei din sală erau extaziaţi.

Care a fost cel mai frumos moment? Cel în care a început spectacolul, care anunţa o aşa muzică de calitate. Deşi nu ascult mult rock şi la Cargo doar am mişcat din picior, în mulţimea care se distra cu totul şi cu totul altfel, pot spune că m-am bucurat pe deplin de momentele de folk, de prezenţa atât a tinerelor formaţii, cât şi a artiştilor consacraţi.

Ni s-a promis că festivalul va deveni din nou tradiţie în Craiova, venind după o pauză de 8 ani. Să sperăm că vor mai veni şi alte lucruri bune, pe educaţie, dezvoltare, cultură. Orice iniţiativă este bine-primită atunci când vrea să ofere calitate. Şi Craiova a început să înţeleagă că de asta are nevoie oraşul. La mai bine!

- cu fiecare luna care trece, un sortiment nou de detergent este cu 10% mai prost, pana ajunge la 60%, cand apare un nou sortiment, cu 60% mai bun.
- cel mai bun antivirus este licenta de Windows.
- cea mai proasta Coca-Cola este aia care se vinde de sarbatori, la 2,5 litri.
- cand vine vorba de perioada termenului de valabilitate, iaurturile Danone bat la fundu’ gol celelalte iaurturi.
- fosta bere Craiova Premium Pils ar face pisu cu bolta pe noul Golden Brau. Deh, inainte se folosea apa de Izvarna, acum se foloseste apa din Jiu si brandul Heineken.
- apreciez din ce in ce mai mult folderul in care tin versiuni mai vechi ale softurilor: Dreamweaver, Skype, Yahoo! Messenger, Nero etc.
- cea mai proasta benzina din Romania se vinde in Craiova.

Nu mi-am pus niciodata intrebarea ce ar trebui sa insemne un public de calitate. M-am gandit ca oricum fiecare concert are un public mixt, chiar si filarmonica pentru ca adesea profesorii isi obliga elevii sa mearga la diverse concerte pentru a obtine diplome. Astfel, nici macar acel loc in care ar trebui sa conteze doar calitatea, nu si cantitatea, nu se mai pastreaza proportiile. Am avut aseara insa ocazia sa vad un concert bun in Craiova. Si asta nu prin prisma artistului, ci a publicului. A cantat Stefan Banica Jr. Pretul biletelor a fost insa unul ridicat pentru nivelul de trai al craiovenilor (40, 50 sau 60 lei), dar si pentru ca romanii nu pun atata pret pe un concert  (pentru un meci de fotbal multi ar da mult mai mult). Dar totusi, cum ar trebui sa arate un public de calitate din primul pana in ultimul moment?

• Sa fie civilizat. Adica sa respecte niste reguli de bun-simt si sa nu se inghesuie ca oile la intrare;
• Sa respecte locul de pe bilet. E deranjant ca toata lumea sa se aseze pe orice loc i se pare mai bun, fara a isi respecta numarul. Si la fel de deranjant e sa te dea cineva de pe locul lui, asa ca asta e a doua regula pentru un public de calitate.
• Sa nu accepte playbackul (daca ne referim doar la concerte). Pai de ce sa dai banii sa o vezi pe Andreea Banica (doar daca vrei sa vezi femei aproape goale si care striga tot concertul ca pulicul respectiv e cel mai tare si il iubeste) cand poti sa stai acasa sa ii asculti cdul (chiar si asta mi se pare un public slab calitativ);
• Sa aplaude si sa danseze civilizat. Din nou ajungem la civilizatie. Daca in spatele tau toti stau jos, sa nu fii tu nebunul care danseaza pana la epuizare. Dar nici sa stai ca mortul tot concertul. Trebuie sa procedezi in asa fel incat sa nu ii deranjezi pe cei din jurul tau.
• Sa fie imbracat adecvat. Adica, macar atat as vrea sa vad cand spun public de calitate. Minimul cerintelor. M-am saturat de balurile cu fete dezbracate, cu maieuri de la buric in jos, cu rochii putin mai sus de fund, sau tricouri cu “gigolo italiano”.
• Sa nu vina la concert pentru a agata. Adica, stim ca la RMA pentru asta merg cei mai multi. Cateva ascultatoare fidele Inna, cativa tipi cu freza ridicata, isi zambesc si pleaca impreuna, dupa caz, ori cu autobuzul 6 ca pare nou, ori cu ultimul model de masina la 50 000 euro.
• Si o ultima cerinta pentru ca publicul sa tinda spre calitate este sa se respecte copiii. Aseara am vazut cei mai multi copii la un concert si am fost incantata sa admir bucuria cu care au primit acest concert: au cantat, au dansat, au aplaudat ca niste oameni mari, dar si-au pastrat zambetul si gingasia unor fiinte minunate. Asadar, ar fi ideal ca un concert sa fie accesibil copiilor, adica parintii sa fie increzatori sa vina la un concert unde exista bun-simt (Nu vreau sa imi imaginez ce traume ar avea unii copii dupa un concert Inna sau Andreea Banica).

Va pun si niste poze sa vedeti cam cum arata un public civilizat la un concert din Craiova (da, par putin cam naiva daca ne gandim la publicul civilizat occidental, sau chiar aici la noi in Romania, in orasele mari. Dar in Craiova mai greu cu civilizatia la nivel colectiv).

Pe unii oameni ii deranjeaza minciuna. Pe altii indiferenta si nepasarea. Pe cei mai multi violenta. Sunt multe lucruri care ne deranjeaza, dar ele continua sa existe si sa persiste nu numai in articolele si gandurile noastre, ci si in viata de zi cu zi.

Astfel, sa luam cazul unor jurnalisti in devenire care opteaza pentru facultatea de jurnalism si isi doresc sa schimbe ceva. Sa il schimbe pe Becali cu Bute, sa faca din tabloide o simpla poveste si sa conteze doar presa adevarata, sa reuseasca sa fie altfel decat tanara generatie si sa se impuna prin cultura. Ma gandesc ca orice om care opteaza pentru aceasta facultate se gandeste macar putin la toate astea, mai ales ca inca nu a apucat sa fie manipulat si cumparat, asa cum se intampla cu multi jurnalisti din Romania. Pe scurt, un tanar astfel prezentat cere respect din partea facultatii, profesorilor, comunitatii, dar si din partea celor mai inalti.

Intervine insa candva o problema de principii. Aceea de a nu respecta niciodata pe nimeni si nimic, dar sa le vrei pe cele de mai sus. E imposibil si atunci inseamna ori ca esti indraznet in sensul negativ cand ceri toate astea, ori ca nu ti-ai dorit nimic din toate cele si singurul scop pentru care ai mers la facultatea respectiva este sa ai o diploma.

Si nu e numai cazul celor de la Jurnalism. Si cei de la Drept sau Politie sau Finante fac aceleasi greseli. Si nu pot concepe cum ca student la Jurnalism nu poti sa respecti nici ceea ce tine de bun-simt, ca in cea mai mare parte la asta se rezuma aceasta profesie. Daca intr-o cladire iti este specificat ca nu ai voie sa fumezi, dar iti ofera un loc de fumat, tu sa fumezi in alta parte si sa arunci tigarile dupa calorifer. Sau sa ti se spuna ca nu ai voie sa intarzii la un curs pentru ca trebuie sa te obisnuiesti cu punctualitatea, si tu sa ajungi la sfarsitul lui doar pentru prezenta. Sau sa fii la Drept si sa iti placa Salam si alti interlopi si sa le mai tii si apararea. Sau la Politie si sa incalci toate regulile de circulatie ca doar tu vei fi viitor politist si crezi ca ai acest drept. Pai si cum vrei ca ceilalti sa respecte regulile, daca tu, cel din domeniu, nu faci asta?

Si ce asteptari sa mai avem de la jurnalisti in formare care citesc doar Libertatea si Can-Can? Care nu stiu ce inseamna Twitter sau cum se face un blog. Care au citit doar Ion si Morometii si la ele poate doar rezumatul de pe net?

Respectul nu inseamna numai sa dai locul in tramvai unui batran sau sa ajuti la piata pe cineva sa care o plasa. Respectul inseamna sa poti sa oferi ceea ce vrei sa primesti. Tot atunci iti poti rezerva dreptul de a cere ceva.

Asta-primavara a venit seful scarii la noi cu propunerea de a izola termic blocul. Bineinteles ca am fost de acord, mai ales cu scumpirile ce se anuntau peste noapte, cu atat mai mult cu cat chiar intentionam sa facem noi asta, stand la parter, dar am ales sa lucram cu o firma, ca doar am semnat impreuna cu toti vecinii.

Si acum sa va arat devotamentul muncitorilor romani, care din primavara nu au reusit sa termine decat acum cateva saptamani de izolat un bloc cu 4 etaje si care au cerut un pret dublu decat cel care ar fi costat daca ti-ai fi facut singur. Sa lasam pozele sa vorbeasca:

Asa au inteles ei ca se izoleaza un panou. Adica trebuie sa observati grija pentru detaliu si cum muncitorul roman incearca sa se autodepaseasca prin ingeniozitatea de care da dovada.

E bine ca nu au folosit 3 coluri, ca asa iesea fostul imn al Romaniei. Dar mi se pare de neconceput sa faci corecturi cu alta nuanta decat cea utilizata initial si sa mai pretinzi ca esti si una dintre cele mai mari si serioase firme din Craiova in ceea ce priveste izolatul blocurilor. Pai atunci celelalte ce faceau? Zugraveau cu carioci?

Si inca una din minunile muncitorului roman, a uitat sa faca balconul vecinului de deasupra, iar dupa ce mi-a facut mie apartamentul, si-a adus aminte ca mai are ceva de facut. Bineinteles ca totul a ramas asa, nu au mai facut nicio modificare. Li s-a parut ca arata totusi bine spoitura aia.

Si atunci, ce pretentii sa mai avem noi sa isi faca ministrii treaba bine in Romania, daca nici macar muncitorii de pe santier nu sunt in stare? Nici macar ei ca oameni si ca profesionisti, cum ar trebui sa fie, nu isi impun anumite standarde. Macar sa nimereasca 2 culori, sa nu lase spoita vopseaua pe toti peretii, sa puna kit de rosturi la gresie si sa nu trebuiasca sa astept 7 luni ca sa termine o lucrare! Adica au stat mai mult de o jumatate de an cu schele, materiale, ustensile, plus galagie, deranj, manele pe telefon, plus mizeria pe care au lasat-o in urma si sticle de bere aruncate in gradina si calcate toate florile pe care doar ce le plantasem, pentru ca lucrarea finisata sa arate asa si sa fie pur si simplu o bataie de joc. Si culmea e ca oamenii, romanii, vecinii mei sunt de acord sa le platim totul, sa nu le zicem nimic si sa tacem, multumindu-ne cu faptul ca pe interior va fi bine, ce conteaza exteriorul!? De asta isi permit si muncitorii sa isi bata joc de noi, pentru ca meritam!

Romania nu va primi niciun euro, din “datoria” de 18,8 miliarde pe care Germania o are fata de noi. Piturca nu va veni antrenor la Craiova, cel putin nu acum, cand Mititelu este falit. CEDO + Regele Cioaba + politicienii romani + politicienii bulgari reprezinta fix nimic pentru Sarkozy, tiganii tot vor fi expulzati din Franta. Si totusi, din subiectele astea se dezvolta articole, stirile se intorc pe toate fetele, se iau interviuri, se fac eroi, se exagereaza…

Stiri degeaba din ziare degeaba.

E adevarat ca in UE numai democratie nu e. E poate adevarat ca America e taramul tuturor posibilitatilor si libertatea e cel mai de pret principiu. Sunt de acord si ca Romania e o tara frumoasa si are multe de oferit. Nu pot insa sa vad tara noastra ca pe o tara care promoveaza cultura, la fel cum nici America nu are nimic altceva decat libertate si posibilitate.

Putem compara Canada sau Romania cu Austria din punctul de vedere al culturii? Nu prea. Desi Europa sufera din cauza taxelor si legilor prostesti, Austria, Franta, Germania, Italia, Spania, Ungaria sunt incantatoare prin tot ceea ce ofera. La ei parca si muzica e altfel. Parca oricat de incantator ar fi pentru unii romani Liberty Parade sau RMA, niciodata nu vom putea avea si noi asa ceva. Nu numai muzica, dar si oameni care sa asculte si sa aprecieze astfel de capodopere:

Imi si imaginez cum ar putea avea loc prin absurd un asemenea eveniment in Romania si ar veni cativa care ar striga “Huaaa, unde esti tu Salame?”. Sau mai nou “Roller Sis nu canta fac playback?”

Dupa ani si ani, in care renumitele sampoane antimatreata (unele exagerat de scumpe) au dat kix, am reusit in sfarsit sa scap de matreata.
Pentru ca era prea ieftin (de 5 ori mai ieftin decat ultimul sampon cumparat) am primit cu reticenta recomandarea colegului care mi-a zis ca la Plafar se gaseste un sampon cu extract de propolis care-mi va scapa scalpul de belea.

A facut-o de la prima spalare si de atunci au trecut mai multe saptamani fara ca matreata sa reapara.